2016

 

Primarul Dan Buhăescu este șeful campaniei electorale PSD pentru Valea Jiului. Ce-și propun social-democrații ?

În perspectiva alegerilor generale din decembrie, PSD Hunedoara și-a stabilit în aceste zile, nu doar principalele direcții în care vor constui campania electorală, ci și echipa care se va ocupa de coordonarea campaniei electorale. Liderii social-democrați din județul Hunedoara i-au încredințat lui Mircea Bobora – vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, misiunea de a coordona campania electorală a PSD în județ. Acesta a avut astăzi o importantă întâlnire de lucru cu primarii și liderii organizațiilor locale ale PSD din Valea Jiului. Cu acest prilej, de comun acord, s-a luat decizia ca, la nivelulCItește mai departe


Sport sub semnul performanței la noul club sportiv din Vulcan

Într-un interviu cu viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, consemnat la finalul săptămânii trecute, acesta aprecia că, deși noul Club Sportiv Municipal ”Mihai Viteazu” și-a pornit mai greu activitatea, sportul vulcănean merge în direcția bună. Afirmația viceprimarului din Vulcan este susținută și de primele rezultate notabile obținute, zilele trecute, de sportivii vulcăneni, în câteva competiții naționale și internaționale. Cristian Merișanu ne informează că, deși sportivii secției de karate de la CSM ”Mihai Viteazu” din Vulcan, au vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani, aceștia au reușit să obțină 3 medalii deCItește mai departe


1 Iunie, declarată zi liberă

Ziua Copilului va fi zi nelucrătoare, după ce Camera Deputaților a adoptat, în calitate de Cameră decizională, un proiect de lege în acest sens. Guvernul Cioloș a susținut adoptarea proiectului de lege. Pentru intrarea în vigoare este nevoie de promulgare de către președintele Klaus Iohannis. În expunerea de motive, inițiatorii au invocat mai multe motive, printre care timpul puțin pe care părinții ajung să-l petreacă alături de copii. „Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie 1 oră / ziCItește mai departe


Când vor avea căldură unitățile de învățământ din Petroșani ?

În ciuda faptului că autoritățile locale din municipiul Petroșani, intuind lipsa de seriozitate a celor de la CEH în ceea ce privește furnizarea agentului termic pentru abonații din acest oraș, au montat, în regim de urgență, centrale termice pe gaz la toate unitățile de învățământ din Petroșani, în școlile și liceele din Petroșani este tot frig, pentru că noul sistem alternativ de termoficare nu a putut fi pus încă în funcție. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că le-a solicitat directorilor unităților de învățământ să urgenteze obținerea avizelor necesare și,CItește mai departe


Echipele de intervenție de la Apa Prod au rezolvat avaria de la magistrala de apă Călan-Batiz

În urma apariției unei avarii pe magistrala de aducțiune a apei potabile din zona centrală a județului Hunedoara, pe conducta DN1000, între Călan și Batiz, Apa Prod a fost nevoită să sisteze, în regim de avarie, furnizarea apei potabile în localitățile: Batiz, Petreni, Băcia, Tâmpa, Totia, Simeria Veche, Simeria, Uroi, Săulesti, Sîntandrei, Bârcea Mare, Cărpiniș, Sîntuhalm, Cristur, Bârcea Mică, Deva, Mintia, Șoimuș, Bălata, Herepeia, Vețel. Muncitorii din cadrul echipelor de intervenție au lucrat astăzi într-un ritm lert, astfel înct, restricția anunțată până la miezul nopții de 18/19 octombrie, urmează să fieCItește mai departe


Stresul îi bagă pe tinerii hunedoreni în spital

Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara a constatat că vârsta persoanelor care suferă un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral este din ce în ce mai mică în județ. Medicii s-au confruntat cu asemenea cazuri și la tineri de până în 30 de ani. Totodată, aceștia apreciază că principala cauză este stresul, dar și volumul de muncă foarte mare. O altă cauză a îmbolnăvirilor este reprezentată de regimul alimentar neadecvat. În acest an, echipajele de prim ajutor ale Ambulanței Hunedoara au intervenit la peste 51.500 de solicitări, în creștere fațăCItește mai departe


Restricții de apă, miercuri, la Aninoasa

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri,  19.10.2016 în oraşul Aninoasa, între orele 8.00 – 12.00. Zona afectată: Oraş Aninoasa exceptând cartier Iscroni şi Livezeni; Motivul restricţiei:  înlocuire robinet pe branşamentul blocului J, str. Libertăţii. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani  işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]


BILA NEAGRĂ / 18.10.2016 – COSMIN CHIUZAN, director general al CEH

BILA NEAGRĂ / 18.10.2016 – COSMIN CHIUZAN, director general al CEH- pentru că, deși este un locuitor al Văii Jiului, refuză să răspundă în mod favorabil solicitărilor administrației locale din municipiul Petroșani de a furniza agent termic în școlile, instituțiile publice și locuințele cetățenilor abonați la sistemul de termoficare. [slideshow_deploy id=’36590′]


BILA ALBĂ / 18.10.2016 – NATALIA – ELENA INTOTERO

BILA ALBĂ / 18.10.2016 – NATALIA – ELENA INTOTERO, deputat PSD de Hunedoara – pentru interesul demonstrat prin demersurile parlamentare făcute pe lângă Ministerul Culturii, în chestiunea administrării siturilor arheologice hunedorene ale cetăților dacice, patrimoniu cultural UNESCO. [slideshow_deploy id=’13837′]


Primarul Resmeriță suplimentează corpul polițiștilor locali pentru a spori gradul de siguranță al cetățenilor din Lupeni

Primăria municipiului Lupeni organizează, în luna noiembrie a acestui an, un concurs pentru angajarea unui număr de 7 polițiști locali. Administratia locala a luat decizia de a suplimenta corpul polițiștilor locali pentru a spori gradul de siguranță al cetățenilor. ”Siguranță cetățenilor a fost întotdeauna o prioritate pentru noi, așa cum rămâne și de acum ănainte. Iată de ce, am luat decizia ca în luna noiembrie să organizăm un concurs pentru angajarea unui număr de încă 7 polițiști locali, cu care vom completa Corpul Politiei Locale din Lupeni. În acest moment Politia LocalaCItește mai departe


Tentativă de sinucidere la Petrila

Un tânăr din localitatea Petrila s-a urcat, ieri seară, pe acoperișul unui bloc cu opt etaje și a amenințat că se aruncă în gol. Incidentul a avut loc în cartierul 8 Martie, iar cei care l-au convins pe bărbat să renunțe la gestul său sunt polițiștii din localitate. Potrivit șefului Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie, tânărul a avut o dispută cu mama sa și s-a urcat pe acoperișul imobilului amenințând că se aruncă în gol. Potrivit aceleiași surse, echipajul ajuns la fața locului a reușit să-l calmeze pe bărbat și să-lCItește mai departe


Cercetat pentru ca a distrus bariera de cale ferată

Poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Petroșani efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă din culpă, faţă de un de bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Târgu Jiu.   În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cel în cauză, în data de 17.10.2016, în jurul orei 08:50, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN66, din direcția Baru Mare – Petroșani, la trecerea la nivel cu calea ferată amplasată în satul Livadia, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a lovit barieraCItește mai departe


10 măsuri propuse pentru simplificarea procedurilor de obținere a serviciilor publice de către cetățeni au fost dispuse de primarul municipiului Petroșani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a emis o dispoziție prin care au fost adoptate o serie de măsuri de simplificare a procedurilor de obținere a unor servicii publice, la nivelul administrației publice locale de la Petroșani. Astfel, cele 10 măsuri sunt: Conform dispozițiilor OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece (art. 14 alin.5), referitor la actele doveditoare privind veniturile familiei Direcției de Asistență Socială va solicita direct de la ANAF adeverințele de venit, pe bază de tabel, în urma depunerii cererilor și declarațiilor peCItește mai departe


Delegatie din Republica Chineza, în vizită la Hunedoara

O delegație din orașul chinez Kaihua, Provincia Zhejiang, China a venit în perioada 16-18 octombrie 2016, într-o vizită în municipiul Hunedoara. Ei au vizitat Castelul Corvinilor, dar și Parcul Industrial, Centrul de Afaceri și mai multe terenuri disponibile pentru deschiderea unei afaceri în municipiul Hunedoara. Din delegație au făcut parte, Zou Yanhui, viceprimarul orașului Kaihua, precum și patru oameni de afaceri din China: Chen Denshui, Gao Yongjun, Jin Bo și Lai Liping. Lor li s-a alăturat și Xia Junsuo, directorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca. În cursul zilei de astăzi, chineziiCItește mai departe


APIA face plăți în avans pentru fermierii care au depus cerei unice în cadrul Campaniei din 2016

Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând din 17.10.2016,a demarat procesarea si autorizarea a plătilor în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016. Potrivit art.1 din Regulamentul(UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru plătile directe si pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafată si legate de animale, precum si deCItește mai departe


Podul de la Iscroni – cursă „umăr la umăr” cu Şantierul Național Bumbești – Livezeni

În luna aprilie 2016 (cred că îmi amintesc destul de bine) au început lucrările de reabilitare la podul rutier de la Iscroni. Suntem la jumătatea lunii octombrie și șoferii care folosesc acest pod speră că băile de nervi zilnice vor lua sfârșit în câteva zile. Personal, în ultimele trei luni am avut de mai multe ori convingerea că la întoarcerea dintr-un week-end nu voi mai vedea semaforul care acoperă lucrările. Am fost, probabil ca și mulți alți șoferi, departe de realitate. Azi-dimineață, în așteptarea culorii verde, mi-am propus un nouCItește mai departe


21 de localități din Hunedoara rămân fără apă între orele 10.00 – 24.00 din cauza unei AVARII

 Se sisteaza furnizarea apei potabile in data  18.10.2016, intre orele 10:00- 24:00, in localitatile:,Batiz, Petreni, Băcia, Tâmpa, Totia, Simeria Veche, Simeria, Uroi, Săulesti, Sîntandrei, Barcea Mare, Carpinis, Sîntuhalm, Cristur, Bîrcea Mica, Deva, Mintia, Soimus, Bălata, Herepeia, Vetel, pentru remediere avarie conducta aductiune DN1000 intre localitatile Călan Băi si Batiz. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.   [slideshow_deploy id=’20328′]  


Care sunt cele 100 de taxe pe care senatorii le vor eliminate?

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi Liviu Dragnea, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, după ce propunerea a fost dezbătută în Comisia de buget şi a primit raport favorabil. Inițiatorii legii susțin că taxele pe care ei le vor desființate aduc doar 0,07% din PIB și că România poate ajunge în 2018, prin continuarea tendinței de desființare, ”în rândul țărilor cu cel mai mic număr de taxe”. Potrivit lor, 25 din cele 102 taxe se plătesc în afara granițelor.CItește mai departe


”Încurcă lume” și ”Croitorașul cel Viteaz”, în week-end, la teatrul din Petroșani

Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani programează, pentru sfârșitul acestei săptămâni, două apreciate piese de teatru. Astfel, sâmbătă, 22 octombrie, de la orele 18,00 este programată reprezentația piesei ”Încurcă lume” de A. de Hertz, sub bagheta regizorală a lui Andrei Mihalache, avându-i în distribuție pe actorii Amelia Toaxen, Radu Tudosie, Mihai Alexandru, Corina Vișinescu, Sergiu Fârte. Duminică, 23 octombrie, de la orele 12,00 va avea loc reprezentația piesei pentru copii ”Croitorașul cel viteaz”, o adaprate e Andrei Mihalache după povestea Fraților Grimm. Din distribuție fac parte actorii: Mihai Sima, DanielCItește mai departe


Restricții de apă, în regim de avarie, azi la Petroșani

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în regim de AVARIE in furnizarea apei potabile pentru marţi, 18.10.2016 în oraşul: – Petroşani – între orele 10:00 – 15:000. Zona afectată: strada Zorilor. bl.2, str. V.Milea, bl..23-27 si bar Arex. Motivul restricţiei: reabilitare retea apa potabila str.Zorilor Bl.22. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. Birou Presă S.C Apa Serv Valea Jiului S.A. [slideshow_deploy id=’19661′]


Întâlnire culturală Dumitru Tâlvescu – Dan Terteci , cu cărțile pe masă

Proiectul cultural derulat de Asociația Sarmiyegetusa, intitulat „Geamantanul cu cărți”, pleacă la drum și ajunge prima dată la Hunedoara. Doi autori, amici, – Dumitru Tâlvescu și Dan Terteci – își pun cărțile în geamantane și vin la întâlnire cu cititorii, printre care sperăm să fiți și dumneavoastră Dumitru Tâlvescu este un nume tot mai cunoscut în viața literară hunedoreană, atât printre poeți, cât și printre prozatori. Iubitor și consumator de literatură încă din adolescență, Dumitru Tâlvescu şi-a găsit vocaţia de scriitor după ce a părăsit mediul bancar unde a lucratCItește mai departe


Voluntarii de la ”San Montan” și Operațiunea ”Refugiul Agățat” din Parâng

Pentru mulți dintre cunoscătorii turismului în Munții Parâng, unul dintre importantele popasuri aflate pe traseul Groapa Seacă – Lacul Roșiile din Parângul Mare este “Refugiul Agățat” (alt. 1750 m – carpati.org). Construcția de lemn a fost ridicată în anii ’80, este situată pe o stâncă la înălțimea de 5,5 m și este formată dintr-un hol la intrare și o cameră cu 2 priciuri suprapuse, 10 locuri în condiții lejere (se pot adăposti până la 30 de persoane), are în dotare o sobă funcțională, o masă cu băncuță și multă naturăCItește mai departe


Soția președintelui, impresionată de o salvamontistă din Parâng

Dana Tomuș este absolventă a Şcolii Naţionale Salvamont și asistent medical, dar și prima femeie salvamontist care a executat vreodată misiuni în Parâng. Tânăra face parte din echipa salvatorilor montani din Parâng, de circa zece ani, timp în care a luat parte la sute de misiuni. La post se afla și în acest week-end, într-o misiune de patrulare pe traseele de creastă ale Parângului, când a ieșit în întâmpinarea unui grup de turiști și a constatat că nu e altcineva decât președintele țării, Klaus Iohannis și soția acestuia, Carmen Iohannis.CItește mai departe


Tiberiu Iacob-Ridzi este purtătorul de cuvânt al Asociației Municipiilor din România

Primarul municipiului Petroșani a fost ales membru plin al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România. Tiberiu Iacob Ridzi a fost nominalizat şi purtător de cuvânt  al Asociaţiei Municipiilor din România, o asociaţie ce-i reuneşte pe toţi cei 103 primari de municipii şi şase primari de sectoare din Bucureşti în vederea promovării intereselor comune ale autorităţilor din administraţia publică locală. Problemele aflate în dezbatere, cu privire la îmbunătăţirea legislaţiei în administraţia publică,  au vizat cu prioritate aspecte legate de Strategia generală de descentralizare în contextul Cartei europene a autonomiei locale,CItește mai departe


Succes sportiv al atleților de la CS Vulcan

Proaspăt înființat, Clubul Sportiv ”Mihai Viteazu” din Vulcan consemnează, prin sportivii săi, performanță după performanță. După sccesul obținut de karatiștii de la CS Vulcan, cu echipa națională, la Campionatul Mondial de karate shotokan din Slovenia, o nouă veste despre performanțele obținite, de data acesta, de sportivi ai secției de atletism, ne-a parvenit la redacție. Este vorba despre Campionatul național de cros – etapa județeană, în cadrul căreia Bogdan Ionuț Raita a obținut locul I la tineret, Ștefan Nicu Diaconu – locul I la seniori și Ioan Cazacu – locul IIICItește mai departe


Acuzată că a bătut patru copii

Toate victimele femeii, care și-a lăsat cei trei copilași ai săi să ardă de vii în locuință, după ce s-a dus să-și cumpere băutură, sunt copiii unor vecini. Alina Nadia Ardeleanu este acuzată într-un nou dosar care a fost trimis spre judecare instanței din Petroșani. Mama denaturată trebuie să răspundă în fața magistraților pentru patru infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și una de distrugere, iar în dosar au fost incluse atât Primăria Uricani ca parte vătămată cât și D.G.A.S.P.C Hunedoara ca reprezentant legal al unuia dintre minori. Copiii careCItește mai departe


Ministerul Culturii răspunde interpelării deputatului Natalia Intotero în chestiunea administrării Cetăților Dacice

În urmă cu trei săptămâni, mai exact pe data de 29 septembrie 2016, în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 26.09.2016 deputatul PSD Natalia Intotero depunea o interpelare referitoare la transferul dreptului de administrare a Complexului „Cetățile dacice din Munții Orăștiei” către Consiliul Județean Hunedoara. “În ultimul timp aceste importante descoperiri arheologice au fost ținta unor repetate acte de vandalism. Iar principala cauză rămâne faptul că monumentele nu au asigurată paza, în conformitate cu Programul de protecție și gestiune a monumentelor istorice înscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO – aprobat prin HG 1268/2010.CItește mai departe


Mai multe străzi din Deva și Hunedoara rămân marți făra apă

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 18.10.2016,  între orele 08:30- 13:00, pe str. Victor Babeş. Motivul întreruperii : reparaţii branşament str. Victor Babeş nr. 46. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 18.10.2016,  între orele 08:00- 15:00, pe următoarele străzi:Mihai Viteazu bl. I1, I2 sc. A+B+C. Motivul întreruperii : reparat conducta apă bl. I2 str. M. Viteazu. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 18.10.2016  între orele 09:00- 12:00, pe următoarele străzi:  B-dul Dacia bl. A1-1, A1-2,CItește mai departe


Premiu de excelenţă pentru „AquaLand” Deva

Complexul acvatic de agrement „AquaLand” Deva a fost premiat la cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Anuale a OMV Petrom Gas. Evenimentul, care s-a desfăşurat la Poiana Braşov, a oferit participanţilor cele mai noi informaţii de pe piaţa de gaze naturale şi energie, dar şi noile oportunităţi din mediul de afaceri din România. În cadrul Galei, au fost decernate premiile OMV Petrom Gas la cele 3 categorii care reprezintă Driving Values ale Grupului: Profesionalism – excelenţă profesională pentru un succes durabil; Parteneriat – spiritul schimbării pentru o dezvoltare continuă; PionieratCItește mai departe


Primarul Hunedoarei, vicepreședinte al Asociației Municipiilor

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, este unul dintre vicepreședinții Asociației Municipiilor din România, edilul hunedorean fiind ales de Comitetul director al AMR. Totodată, președinte a fost reales Robert Negoiță, președinte executiv Ilie Bolojan, iar prim-vicepreședinți sunt Lia Olguța Vasilescu și Gheorghe Falcă. Președintele AMR a declarat că primarii ar avea nevoie de o instituție care să le ofere consiliere, astfel încât să nu ia decizii care să le aducă ulterior acuzații de corupție. „Lupta împotriva corupției comportă două aspecte. Nu doar combatere. Se face foarte mult pe combatere și foarteCItește mai departe


Fostul ”locotenent” al lui Cozma, o nouă încercare de a ieși de după gratii

Romeo Beja revine cu o nouă contestație la executare în încercarea de a scăpa de celula închisorii. Beja a fost condamnat la cinci ani de detenție pentru Mineriada din 1999, dar pentru că a fugit din țară mandatul de executare n-a fost pus în aplicare. Cel puțin până anul trecut, după ce fostul lider sindical s-a întors pentru a se constata că s-a îndeplinit perioada de prescriere, însă n-ar fi calculat corect și a fost imediat încarcerat. Romeo Beja încearcă acum, la Curtea de Apel București, să-i convingă pe judecătoriCItește mai departe


La Vulcan s-a dat startul unei noi etape din proiectul de modernizare a străzii Nicolae Titulescu

Începând de astăzi, la Vulcan au demarat lucrările pentru reabilitarea trotuarelor de pe Nicolae Titulescu. Potrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, ete vorba despre tronsonul al II-alea al acestui proiect, un proiect care își urmează cursul său firesc, conform cerințelor din documentația tehnică elaborată de specialiștii Direcției Tehnice din Primăria Municipiului Vulcan.  Echipele de muncitori ale constructorului desemnat, în urma licitației, pentru execuția acestei investiții publice au finalizat astăzi organizarea de șantier, au adus primele materiale necesare pentru schimbarea bordurilor și au început efectiv lucrările. Tronsonul vizat este cuprins între ColegiulCItește mai departe


Anotimp – versuri de Emil Botta

  Nici viori, nici fluiere, nici ploaia prin plete sa-ti suiere ; in tacuta noapte adanca glasul tau nu se aude, nu inca … Din himericele bolti se anina armele noptii, stelele-n ruina; pana la noi inca n-a patruns al codrului clopot ascuns. Cerestile drumuri, toate-s doar aburi si fumuri … Plimba-te, pala, prin aurora, frunte a lucrurilor, luna mea, prora ! Dar vor veni ! O, ce siguri, oaspetii in vestminte de friguri ! Dar vor veni ! O lumina subtire, si naiuri si harfe si lire ! [slideshow_deployCItește mai departe


BĂCIA. Nu a adaptat viteza în curba si a lovit cu mașina un gard din beton

În data de 16.10.2016, în jurul orei 23:25, un tânăr în vârstă de 19 ani, din oraşul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.66, în localitatea Băcia, pe sensul de mers Călan – D.N.7, a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind gardul din beton al unui imobil. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unui  pasager în vârstă de 10 ani.        „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care  a indicat o valoare deCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, marți, 18 octombrie în Hunedoara și Deva

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 18.10.2016  între orele 09:00- 12:00, pe următoarele străzi:  B-dul Dacia bl. A1-1, A1-2, A1-3, A1-4, A2-1, A2-2, A3, B1, B2 (lanţul Cora), str. Poştei bl. D1,D2,G2, A 4-1, b-dul Corvin bl. A4-2, G1, str. Avram Iancu bl. C2. Motivul întreruperii : reparaţii Staţia de hidrofor P.T.1, Centru Civic . Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 18.10.2016, între orele 08:00 – 11:00, pe străzile:  22Decembrie (de la Kogălniceanu pana la str. 1Decembrie), M.Averescu, I.Creangă, pentruCItește mai departe


Când se montează cauciucurile de iarnă și ce amenzi riscă șoferii care vor fi prinși nepregătiți

Cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, așa cum mulți șoferi știau, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie, sau în orice altă lună a anului, în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, potrivit Codului Rutier. Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina încălţată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei. Pe scurt, legeaCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 17 octombrie în Deva și Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 17.10.2016, între orele 10:15 – 15:00, pe strazile, 22 Decembrie si  Salcâmilor, pentru remediere avarie retea pe str. 22 Decembrie nr. 205. Se sistează furnizarea apei potabile in localitatea Hunedoara, in data de 17.10.2016, intre orele 10:30- 12:30 pe urmatoarele străzi:  B-dul Corvin nr. 2,4,6,8, Str. Cocsarilor nr.1,2,3,4,5,6,7,8, Str. G. Enescu bl. 9,11,13. Motivul intreruperii : robinet spart la intrarea in apometru b-dul Corvin nr.4 SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentruCItește mai departe


Tiberiu Iacob Ridzi paticipant la reuniunea anuală a Asociației Municipiilor din România

  La București are loc astăzi o importantă reuniune a Asociației Municipiilor din România. Întâlnirea anuală a membrilor Asociației Municipiilor din România oferă oportunitatea participării active pentru toți primarii de municipii, în cadrul unei platforme de comunicare care abordează subiectele cele importante legate de activitatea administrației publice locale, atât în relația acesteia cu instituțiile guvernamentale cât și cu cetățenii, cu societatea civilă în ansamblul ei. La acest eveniment, participă și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.”Sunt prezent astăzi la București, la acest eveniment al Asociației Municipiilor din România. Transparența actului decizional esteCItește mai departe


Rezultate meritorii ale karatiștilor din Vulcan la CM din Slovenia

CS ”Mihai Viteazu” Vulcan a dat lotului național de karate shotokan, 5 sportivi care au reprezentat România la Campionatul Mondial desfășurat la finele săptămânii trecute în Slovenia. Antrenorul sportivilor vulcăneni, Martin Ferenczi, care a însoțit lotul național de karate shotokan la acest Campionat mondial spune că rezutatele sportivilor din Vulcan sunt excepționale: 3 medalii de aur si 1 de argint. ”Sunt rezultate care confirmă încă o dată că activitatea sportivă de la noul club al municipiului Vulcan, care și-a propus să încurajeze cât mai mulți copii să participe la activitățile sportiveCItește mai departe


Circulația trenurilor prin Valea Jiului, blocată de vreme

Mai mulți copaci căzuți pe calea au rupt firul de contact iar circulația trenurilor între Petroșani și Bumbești Jiu este oprită. Problemele au fost înregistrate între Valea Sadului şi Lainici, începând cu ora 04.40. ”Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (averse, intensificări ale vântului) au căzut copaci pe firul de contact, provocând ruperea lui. (…) Până la remedierea defecţiunii, trenurile de călători sunt oprite temporar în gările de pe traseu şi vor înregistra întârzieri în graficul de circulaţie”, potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători. Patru trenuri de circulaţie auCItește mai departe


Atenţie, şoferi! Meteorologii au emis COD GALBEN de CEAŢĂ! Vezi ce judeţe sunt vizate înainte să pleci la drum

În această dimineaţă, 17 octombrie, meteorologii au emisun cod galben de ceaţă valabil în patru judeţe din România. Specialişti au precizat că în acele zone vizibilitatea este scăzută sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. COD GALBEN DE CEAŢĂ – valabil de la: 17-10-2016 ora 8:40 pana la: 17-10-2016 ora 12:00 In zona : Iaşi: Tot judetul; Bacău: Zona de campie; Vaslui: Tot judetul; Neamţ: Zona de campie; Se vor semnala: ceață ce determină scăderea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m, potrivit meteoromania.ro. În urma acestei atenţionări,CItește mai departe


Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani angajează  îngrijitor

Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă de îngrijitor.   Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit;CItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 17 octombrie în Deva

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 17.10.2016, între orele 08:30 – 14:00, pe str. Stefan cel Mare, pentru remediere avarie retea pe str. Stefan cel Mare nr.4.          Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 17.10.2016, între orele 09:00 – 13:00, pe  Aleea Streiului, bl.78 si bl. 79, pentru remediere avarie retea.     SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


FOTBAL. CRONICA ETAPEI CU NUMĂRUL 7 DIN LIGA 4 HUNEDOARA. ETAPĂ CU SCORURI MARI ATÂT LA SENIORI CÂT ȘI LA JUNIORI

După încheierea acestei etape a campionatului județean de fotbal au avut loc „mișcări de trupe” doar în clasamentul de mijloc al seniorilor. La juniori lucrurile au stat altfel, după o etapă cu un număr impresionant de goluri. Nu a fost nicio surpriză la Lupeni, favorita acestei ediții, Hercules Lupeni, trece cu brio de Metalul Crișcior Brad la un scor de 6 – 0. Prima repriză prevestea acest lucru, lupenenii deschid scorul încă din min 5 prin Ioan Roșian iar apoi Remus Moldovan mărește avantajul în min 42, acesta reușeșind chiarCItește mai departe


Francisc Nemeth expozant într-o expoziție intercontinentală de fotografie artistică

Artistul fotograf Francisc Nemeth, din municipiul Vulcan, va participa anul acesta la o expoziție intercontinentală de artă fotografică care va cuprinde țări precum Andora, Spania, Panama, Republica Dominicană și Cuba. Francisc Nemeth spune că selecția lucrărilor care au fost acceptate în cadrul acestui eveniment a fost făcută de 15 comisii de jurnizare din tot atâtea țări. ”Concursul entru admiterea lucrprilor propuse de artiștii din diferite țări ale lumii, s-a desfășuratpe trei secțiuni, cuprinzând fotografie color, fotografie monocrom și o fotgrafie având ca temă turismul. Fecare participant a avut șansa de a înscrieCItește mai departe


STUDIU: Românii, pe ultimul loc în UE la consumul zilnic de fructe și legume

Peste două treimi dintre români cu vârsta de peste 15 ani (65,1%) nu consumă zilnic fructe și legume, ceea ce îi plasează pe ultimul loc în Uniunea Erupeană (UE) la acest capitol, arată un studiu publicat vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) care se bazează pe datele din 2014. La mică distanță de români sunt bulgarii, mai mult de jumătate din populația țării vecine (58,6%) declarând că nu consumă zilnic fructe și legume. La polul opus, campioni în UE la consumul zilnic de fructe și legume sunt grecii (30,1%CItește mai departe


Opinie Sistemul de TVA la încasare: Cum poți să-l foloseşti în favoarea afacerii tale

Statul român a introdus sistemul de taxă pe valoarea adăugată (TVA) la încasare ca să susțină firmele micuțe. Inițial, după bunul obicei, a dat-o în bară rău de tot cu noua sa invenție, dar, după câteva luni de rodaj, legea a ajuns la forma sa finală și într-adevăr face minuni pentru cashflow-ul tău, dacă înțelegi cum să folosești sistemul. De ce aplic sistemul de TVA la încasare În sistemul clasic de TVA, deduc TVA de pe o factură de achiziție la data facturii, indiferent când am achitat acea factură șiCItește mai departe


Președintele Iohannis oaspetele Salvamontului din Parâng

Președintele României, Klaus Iohannis și soția sa Carmen au petrecut și astăzi o zi în mijlocul naturii, în stațiunea turtsică Parâng din Valea Jiului. Familia prezidențială a avut astăzi și o întâlnire cu echipa Salvamont Parâng. Șeful Serviciului Public Salvamont Petroșani, Dumtru Bârlida se declară deosebit de încântat de întâlnirea cu Președintele României. ”Este primul Președinte al României care a vizitat Parângul. Am convingerea că această fericită întâmplare va fi de bun augur pentru viitorul acestei stațiuni”, apreciază Dumitru Bârlida. Carmen și Claus Iohannis au fost prezenți, în acest week-endCItește mai departe


Accident rutier grav soldat cu patru răniti în apropiere de Hunedoara

În data de 15.10.2016, în jurul orei 17.30, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687J, din direcția Cerbăl-Zlaști, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de carosabil umed, a pătruns pe contrasens și a tamponat un autoturism care circula din sensul opus, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Hunedoara, care, în urma impactului, s-a răsturnat în afara părții carosabile. „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care circulaCItește mai departe


Tatăl care și-a abuzat fetița va rămâne în arest

Giurgea Emil, bărbatul de 47 de ani care și-a violat fetița, o minoră în vârstă de 16 ani, rămâne în arest preventiv a hotărât Tribunalul Hunedoara, în urma judecării contestației făcută de individ. Tatăl violator a cerut arest la domiciliu sau control judiciar, însă magistrații i-au respins contestaţia astfel că va rămâne în celula de arest pe durata cercetărilor. Minora a povestit la școală prin ce a trecut și colegele ei au dus-o la psihologul unității, acesta din urmă alertând imediat Poliția Petroșani. Potrivit unor surse, adolescenta ar fi fostCItește mai departe