Cultură și educație
Numele Colegiului Naţional Decebal din Deva va fi rostit şi în acest an la olimpiadele internaţionale

Eleva Sortan Sonia Adelina, de la Colegiul Naţional Decebal din Deva a obţinut, în acest an, premiul III la faza naţională a Olimpiadei de geografie. Sonia a participat, de asemenea, şi la proba de selecţie a celor 4 elevi care vor reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Geografie de la Moscova. „A fost o probă dură, complicată, de scris şi oral, desfăşurată în limba engleza, dar Sonia a reuşit. Sonia Sortan Adelina a primit şi o Diplomă de excelenţă de la Colegiul din care face parte, drept confirmare a celorCItește mai departe
Drumul Crucii reeditat în staţiunea Straja

Mii de credincioşi participă în Vinerea Mare la o procesiune desfăşurată în localitatea Lupeni care reeditează chinurile Mântuitorului pe „Drumul Crucii“. În Vinerea Mare, pornind de la poalele Munţilor Vâlcan şi până în inima Staţiunii Straja, se desfăşoară un pelerinaj ortodox unic în România, la care participă deopotrivă turişti, credincioşi din zone îndepărtate ale ţării, cât şi localnici.„Drumul Crucii” cum este numit pelerinajul presupune parcurgerea unui traseu de zece kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja situat la 1.440 de metri altitudine. Credincioşii duc pe braţe şiCItește mai departe
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Răstignirea, moartea și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos

În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele si înfricoșătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Răstignirea nu era practicata de evrei. Cu excepția crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de către autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul execuției, cu bârna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata deCItește mai departe
Paştele la momârlani, binecuvântare pentru ochi şi suflet

Comunităţile de momârlani din Valea Jiului şi-au păstrat tradiţiile, iar satele din Valea Jiului sunt printre cele mai pitoreşti, din punct de vedere al obiceiurilor. Paştele este o adevărată încântare, o desfătare a privirii şi sufletului deopotrivă aiic, la momîrlani acasă. Imediat după Paşti, momârlanii din Valea Jiului pornesc nedeile. Petrecerile câmpeneşti din jurul bisericilor se ţin lanţ şi sunt prilej de bucurie şi de reîntâlnire pentru toată comunitatea. Nedeile sunt organizate, din moşi – strămoşi şi sunt programate în aşa fel încât, pe cât posibil, să nuCItește mai departe
PELERINII NU MAI MERG LA LAINICI DIN CAUZA DRUMULUI

Nu doar șoferii care tranzitează tronsonul ce face legătura între Oltenia și Ardeal au de suferit de pe urma ritmului greoi în care firma Copisa lucrează la drum, ci și turismul județului. De pildă, credincioșii s-au rărit, Mănăstirea Lainici fiind tot mai rar vizitată de credincioși. Starețul mănăstirii susține că, din cauza drumului greu accesibil, singurii care mai trec pragul lăcașului de cult sunt localnicii. ” Da, s-a redus sigur că da…păi dacă efectiv este închis, atunci oamenii ocolesc, merg pe căile ocolitoare, pe Valea Oltului, pe parteaCItește mai departe
„Interculturalitate şi Spiritualitate” la Petrila

Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila şi-a deschis larg porţile pentru a găzdui, în perioada 6 – 10 aprilie 2015, Festivalul Interjudeţean „Interculturalitate şi Spiritualitate”, aflat la a IV-a ediţie. Activitatea a făcut parte din Programul educaţional „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun” şi a fost organizată de Şcoala Gimnazială „I. D. Sîrbu” Petrila, Şcoala Gimnazială Nr. 6, grădiniţele aparţinătoare, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi Casa Corpului Didactic Deva. S-au alăturat ca parteneri de nădejde următoarele instituţii: Consiliul Local şi Primăria OraşuluiCItește mai departe
Arc cultural Hunedoara – Suedia

Astăzi a avut loc la Deva o întâlnire între conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi dr. Olivia Costea, consulul onorific al României la Sölvesborg şi prof. Dr. Zoltan Schapira, regizor, unde s-au pus bazele unei viitoare colaborări culturale care va implica şi instituţia Teatrului de Artă Deva. Astfel, Teatrul de Artă Deva, aparţinând de Consiliul Judeţean Hunedoara, implementează în aceste zile un proiect cultural inedit prin dimensiunea sa “trans-europeană”. Pentru că montarea piesei de teatru “Camera de hotel”, după Constantin Cubleşan, lansează practic, la Deva, un arc cultural între judeţul HunedoaraCItește mai departe
ELICOPTER AL M.A.I., LA INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE

Mult așteptatul elicopter al Inspectoratului General al Aviației Române a aterizat în această după-amiză pe heliportul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. Entuziasmați, elevii deveni nu au stat prea mult pe gânduri și s-au urcat în elicopter pentru a-l studia îndeaproapte. Aeronava Ministerului Afacerilor de Interne a aterizat special la Deva, pentru a fi prezentată prichindeilor, în cadrul programului ”Școala altfel”. Elicopterul dotat cu două turbopropulsoare tip ARRIUS 2B2, cu o putere de 2x426KWși 2×419 KW cu o vechime de aproximativ 10 ani, poate atinge o viteză maximă deCItește mai departe
Premii de nota 10 pentru elevi de nota 10
E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală premiind 100 de elevi cu rezultate excepţionale la învăţătură din 10 judeţe situate în aria sa de activitate. Proiectul s-a adresat elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţie de către Inspectoratele Şcolare Judeţene pe baza unor criterii de departajare, între care se numără cel de a fi avut media 10 la toate materiile de studiu în primii trei ani de gimnaziu. Festivităţile de premiere sunt organizate în perioada 6-10CItește mai departe
Artiştii din Petroşani forţează venirea primăverii
Galeria de artă a Fundaţiei Ianza Art Inter-Cultural de la Petroşani a găzduit miercuri seara, vernisajul „Salonului de primăvară”, expoziţie artistică tradiţională în Valea Jiului. „Încercăm să forţăm venirea primăverii în Valea Jiului, aducând în atenţia publicului iubitor de arte plastice din Valea Jiului, câteva lucrări specifice ale câtorva dintre artiştii remarcabili ai Văii Jiului”, a declarat Cristian Sergiu Ianza, organizatorul evenimentului. De această dată, pe simezele de la galeria de artă Ianza din Petroşani au fost urcate creaţii artistice semnate de elevii petrileni Denisa Creţescu, David Pricob, Dianne TacuCItește mai departe
Obiceiuri de Paști la români – În Joia Mare se coace pâinea pentru biserică și se vopsesc ouăle

În Joia Mare este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. În Vestul ţării, o familie care prepara pâinea pentru Paşti, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări şi vin, pentru a rămâne până la Paşti. Din Joia Mare pânăCItește mai departe
Povestea unei picături de apă, desluşită de elevii Petrilei la staţia de tratare a apei de la Jieţ
Mai mulţi elevi ai Şcolii generale nr. 5 din Petrila au avut parte, astăzi, de o lecţie aparte în cadrul programului „Săptămâna altfel”. Astfel, prin intermediul unei excursii educative de documentare la staţia de tratare a apei potabile de la Jieţ ei, elevii au putut afla povestea unei picături de apă. Elevii au fost însoţiţi în turul staţiei (inclusiv în laboratorul de analize) de către reprezentanţii operatorului de apă şi canalizare din Valea Jiului, fiindu-le prezentat procesul complex de epurare a apei şi beneficile pentru locuitorii şi natura din ValeaCItește mai departe
10 elevi de nota 10 din judeţ vor fi premiaţi de E.On România

E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa locală de energie și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara premiază 10 elevi cu rezultate excepţionale la învăţătură din judeţul Hunedoara. Festivitatea de premiere a elevilor de clasa a VIII-a, care în ultimii ani au obţinut numai medii de 10, va avea loc joi, 9 aprilie, de la ora 11.00, în sala Europa a Inspectoratului Școlar Județean din Deva, str. George Barițiu nr.2. Premiul oferit fiecăruia dintre copiii de nota 10 constă într-un laptop performant, acţiunea făcând parte din proiectulCItește mai departe
DEMONSTRAȚII CU ȘOIMI LA MUZEUL DIN DEVA

În cadrul săptămânii ”Școala altfel”, reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva le-au pregătit elevilor o serie de activități menite să le stârnească interesul față de obiectele expuse precum și față de celelalte activități desfășurate în trecut de strămoșii noștrii. Pe rând, grupele de elevi au vizitat încăperile expoziționale, cei mai curajoși dintre ei au tras cu arcul, iar la final le-a fost prezentat un exercițiu de dresaj cu șoimi. Pentru mulți dintre copiii prezenți la muzeu, vizita de astăzi s-a dovedit a fi un real succes, determinându-i astfelCItește mai departe
Proiectul Eco Junior 2015, în 6 şcoli hunedorene

Elevii de la 6 şcoli din judeţul Hunedoara se transformă în vestitori ai primăverii, un proiect derulat de Asociaţia Drumeţii Montane. Potrivit iniaţiatorilor proiectului “Eco Junior”, anul acesta s-au înscris 512 unități de învățământ, de pe întreg teritoriul țării, peste 1150 de profesori devenind reprezentanți ai Asociației Drumeții Montane. Iar 6 dintre instituţiile de învăţământ participante sunt din judeţul Hunedoara. Până în data de 10 aprilie, profesorii din ciclul preșcolar, primar, gimnazial, inclusiv liceal vor desfășura activități educativ, în cadrul programului “Să știi mai multe,să fii mai bun!”, îndrumaţiCItește mai departe
Începe Săptămâna Patimilor! Ce semnificație au Deniile

Cu Deniile Îl însoțim pas cu pas pe Iisus pe drumul Patimilor, până pe Cruce, apoi în Mormânt, și, în fine, în explozia de Lumină a Învierii! În Duminica Floriilor, Mântuitorul intră în Ierusalim şi este primit triumfal. După numai câteva zile, El va fi ucis. Acelaşi popor care L-a aclamat, va striga: „Răstignește-L, răstignește-L!” Începe Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare. Este perioada cea mai plină de încărcătură din tot anul. Pentru a-l scoate pe Om din Moarte, în care singur a intrat prin păcatul originar, şi a-lCItește mai departe
Intraţi în atmosfera Săptămânii Mari la salonul de artă religioasă de la Petroşani

Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani deschide, marţi, 7 aprilie la galeria de artă din cadrul instituţiei, cea de-a XXXIII-a ediţie a „Salonului naţional de artă religioasă”. Potrivit informaţiuilor furnizate de directorul CCSP, Lavinia Hulea, în cadrul acestui eveniment artistic de excepţie vor expune lucrări cu temă religioasă, studenţi ai Facultăţii de Artă şi Design a Universităţii de Vest Timişoara, dar şi artişti ai Centrului de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, precum şi artişti ai caselor de culturăCItește mai departe
Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” joacă finala Olimpiadelor şcolare cu 19 elevi

Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Petroşani ăşi păstrează locul în elita şcolii româneşti, graţie nu doar performanţelor la clasă ale elevilor şi profesorilor, ci şi datorită rezultatelor remarcabile obţinuite în competiţia Olimpiadelor şcolare. Etapa finală a olimpiadelor şcolare din acest an, găseşte 19 elevi ai acestei şcoli în tabloul naţional al celor mai buni elevi ai ţării. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Colegiului, prof. Daniela Ciontescu, aceştia sunt: DOSAN VASILE – LAURENŢIU, clasa a IX-a A – fizică (prof. Lăpăduș Adriana), MANOLACHI VANESA, clasa a X-a E – latină (prof.CItește mai departe
În 4 aprilie, credincioșii sărbătoresc o minune a Domnului: Lazar s-a îmbolnăvit, a murit, dar a înviat pentru că era prieten al lui Hristos

Învierea lui Lazar este sărbătorita în Biserica Ortodoxa cu o zi înainte de Florii. În acest an, Sâmbăta lui Lazăr pică în 4 aprilie 2015. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor. In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca esteCItește mai departe
Încă un succes naţional al dramaturgului Valeriu Butulescu

Pe scena Centrului Cultural „Reduta” din Reşiţa, care datează din secolul al XVIII-lea, a avut loc Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineret, ediţia a III-a, intitulat, sugestiv „Amprente”. Repertoriul a fost bogat şi divers: „Steaua fără nume” (Mihail Sebastian), „Gâlcevile din Chioggia (Carlo Goldoni), „Moftangiii” (după I.L. Caragiale), „Hallowen” (D. J. Pope), „Făt-Frumos din lacrimă” (Mihai Eminescu), „Cafeaua Domnului Ministru” (Horia Gârbea), „Satul electronic” (Valeriu Butulescu), „Ampiticipecreier.com” (A.I. Prisăcariu) şi „Fantomiada” (Ion Băieşu). Trofeul Festivalului a fost decernat trupei „Atelierul de Teatru” din Botoşani. Trupa „Gong” din Roman, care aCItește mai departe
Spectacol caritabil de Paşte la Crucea Roşie Vulcan

Subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan organizează o nouă ediţie a spectacolului caritabil „Un cântec, un zâmbet, un copil fericit”. Evenimentul va avea loc în data de 7 aprilie 2015, fiind găzduit de sala de spectacol a Cinematografului Luceafarul din Vulcan, începând cu orele 15.00. Spectacolul caritabil are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii care provin din familii cu venituri foarte mici. pe scenă vor urca cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului din Valea Jiului şi nu numai. Preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pot achiziţionaCItește mai departe
Codul Penal pe înţelesul copiilor

Poliţiştii sunt decişi să-I pregătească pe copii pentru viaţă. Special pentru cei mici a fost editată, broşura denumită “Unde- i lege, nu-i tocmeală” – Codul Penal pe înţelesul copiilor, pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile. Poliţia Română este cea care a avut această iniţiativă pe principiul că şi copiii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, pentru a dobândi o educaţie în spiritul unei societăţi bazate atât pe respectarea normelor morale, cât şi a celor legale. De asemenea, spun poliţiştii, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri seCItește mai departe
Patimile duhovnicului de la Prislop. Mărturii din dosarul părintelui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a fost anchetat şi arestat de mai multe ori, înlăturat apoi de la Mănăstirea Brâncoveanu şi de la Mănăstirea Prislop şi, în final, obligat să renunţe la preoţie. Prigoanei comuniste i-au urmat anii în care a fost urmărit de securişti. O serie de mărturii despre cea mai dificilă perioadă a vieţii sale arată cum era perceput Arsenie Boca în raporturile cu regimul comunist. Din vremea în care a fost arestat în 1945 a fost păstrată o declaraţie pe care preotul a dat-o Siguranţei statului român. ÎnCItește mai departe
Marele Premiu „Fii star în ţara ta” merge la Tg. Jiu

Deşi început iniţial drept un concurs de talente rezervat talentelor locale din Valea Jiului, proiectul familiei Antonela şi Cătălin Ţugulea a depăşit graniţele geografice ale acestei regiuni, la ediţia din acest an fiind admişi şi concurenţi din alte zone ale judeţului Hunedoara şi chioar din judeţele limitrofe. Nu mai puţin de 66 de concurenţi, selectaţi din câteva sute înscrişi la preselecţii, şi-au disputat duminică la Petroşani, Marele Premiu. Acesta a revenit, într-un final, uinei soliste de muzică populară din Tg. Jiu. Astfel, câştigătoarea ediţiei a II-a a Festivalului ConcursCItește mai departe
Burse pentru premianţii Petroşaniului

Nu mai puţin de 21 de elevi din Petroşani au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursurile şcolare, iar pentru ei adminsitraţia publică a decis acordarea de burse în valoare de 80 de lei pe lună pentru fiecare elev. Potrivit legii, elevii care se remarcă prin rezultatele obţinute la olimpiadele sau concursurile şcolare pot beneficia de burse de performanţă. În Petroşani sunt 21 de astfel de elevi, cei mai mulţi de la liceu, respectiv 13. Toţi vor primi câte 80 de lei pe lună sub formă de bursă deCItește mai departe
Picturile nemaivăzute ale Bisericii din Gurasada: cum erau înfăţişaţi păcătoşii la Judecata de Apoi

Biserica Arhanghelul Mihail, din Gurasada, se numără printre cele mai vechi biserici de piatră ridicate în România. Lăcaşul ortodox de pe Valea Mureşului nu uimeşte doar prin istoria de şapte secole, dar şi datorită picturilor care îl împodobesc, realizate în cea mai mare parte de meşterul Ioan de la Deva, în secolul XVIII. Pe lângă ilustraţiile expresive realizate de artist, ceea ce atrage atenţia celor care vizitează monumentul sunt o serie de picturi misterioase din tinda bisericii. Aici au fost ilustrate scene ale Judecăţii de Apoi, în care aparCItește mai departe
Hat-trick dramaturgic al lui Valeriu Butulescu

Trei reprezentaţii de teatru s-au realizat în România la sfârşitul acestei săptămâni cu piese de teatru semnate de Valeriu Butulescu. Astfel, la Petroşani, a avut loc premiera piesei „Herghelia albastră” (în regia lui Nicoleta Dănilă), la Slatina s-a jucat „Insula femeilor” (în regia lui Nicu Popa), iar la Braşov s-a prezentat spectacolul „Satul electronic” (în regia Cătălinei Bostan). De menţionat că reprezentaţia de la teatrul din Petroşani, care a consemnat un senzaţional succes al piesei „Hergehlia albastră” s-a jucat în prezenţa autorului, care s-a declarat încântat de prestaţia tinerilor actoriCItește mai departe
Cu gândul la Basarabia, Petroşaniul vrea unire

Vineri seara, începând cu orele 19:00, în jur de 400 suflete s-au strâns în Piaţa Victoriei din Petroşani pentru a celebra 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Veniţi din Petroşani şi din întreaga Valea a Jiului, cei prezenţi au înălţat lampioane spre cer şi astfel au trimis un gând către fraţii de dincolo de Prut. Înfăptuită la 27 martie 1918, unirea Basarbiei cu România a ţinut până în iunie 1940 când, România a fost nevoită să cedeze fără luptă Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmareCItește mai departe
Castelul Corvinilor va putea fi vizitat până la orele serii

Programul de vizitare al Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost extins, potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara. Noul orar de vizitare va fi activat din 6 aprilie. Turiştii care ajung în Hunedoara vor avea mai mult timp la dispotiţie, pentru a vizita Castelul Corvinilor. „Începând cu data de 6 aprilie 2015 programul de vizitare al Castelului Corvinilor va fi extins la următorul orar: zilnic, între orele 09:00 – 20:30, inclusiv sâmbătă şi duminică. Acest interval de vizitare va fi menţinut până la dată de 30 septembrie 2015”, a informat Primăria Hunedoara. ÎnCItește mai departe
Expoziţie de carte veche la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va inaugura, în 30 martie, o expoziţie dedicată cărţii vechi. „Expoziţia îşi propune să valorifice fondul special de carte veche din colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, prin prezentarea unui număr de 42 de exemplare. Acestea au fost imprimate pe parcursul secolelor XVI-XVIII, în mari centre culturale şi tipografice din Europa, printre care se numără Antverp, Dresda, Haga, Leipzig, Rotterdam, Paris, Praga, Strasbourg, Veneţia şi altele, acoperind domenii precum religia, filozofia, literatura, lexicografia, istoria, numismatica, medicina, alchimia sau ştiinţele exacte”,CItește mai departe
Piesa „Herghelia albastră” de Valeriu Butulescu, în premieră absolută la Petroşani

Deşi a fost scrisă acum şase ani, iar în aprilie 2010 pe scena Teatrului Naţional din Iaşi ( la “Gala Premiilor Uniter”) preşedintele Ion Caramitru a nominalizat-o pentru “Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 2009”, piesa „Herghelia Albastră” a lui Valeriu Butulescu se joacă, în premieră absolută, abia acum. Motive sunt mai multe. Unul, chiar foarte obiectiv: textul complex, ridică mari probleme de interpretare pentru că acţiunea (de mare diversitate) este centrată pe numai patru personaje. Şi-au găsit totuşi curajul să o joace patru actori de laCItește mai departe
Campania „Hai pe net !” este prezentă şi la liceul din Vulcan

Elevii Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan participă zilele acestea la campania de incluziune digitală ”Hai pe net 2015!”. „Pe toată perioada desfăşurării campaniei, în săptămâna 23-29 martie 2015 se vor fi organizate activități care se vor adresa tuturor celor ce îşi doresc să-si dezvolte competenţele şi abilităţile în domeniul IT. Elevii în an terminal și elevii claselor de la șansa a doua vor fi grupuri ţintă”, precizează profesorul de informatică Dumitriţa Postolache. Campania îşi propune prezentarea avantajelor navigării pe internet în siguranţă, dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor în domeniul IT.CItește mai departe
Rezultat notabil al unei eleve din Vulcan la Olimpiada naţională de lingvistică

Eleva Alexandra Hirsch din clasa a VIII-a C a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu” – structură Şcoala gimnazială nr. 5 din municipiul Vulcan a obţinut o menţiune, în urma participării sale la faza naţională a Olimpiadei de lingvistică. Şcoala 5 Vulcan a avut însă mai mulţi elevi calificaţi la etapa naţională a olimpiadei şcolare de limba română. „Şcoala noastră a avut întotdeauna performanţe notabile în cadrul olimpiadelor şcolare. Doresc să le adresez felicitări tuturor elevilor care au participat la această olimpiadă care consemnează primul succes al acestui an la nivel naţionalCItește mai departe
Colectarea selectivă se învaţă, la Vulcan, încă de pe băncile şcolii

Societatea locală care se ocupă de colectarea deşeurilor de pe raza municipiului Vulcan şi a oraşului Aninoasa, Pregoterm SA Vulcan, în parteneriat cu autorităţile publice locale din Vulcan şi grupul de firme Eco Rom Ambalaje au demarat, pentru7 al cincelea an consecutiv, proiectul eduicaţional intitulat „Ne învaţă şcoalkă să colectăm selectiv”. Potrivit directorului general al Pregoterm, Marius Danci, acest proiect este dedicat educării copiilor în sensul înţelegerii corecte a nevoii de a menține mediul curat și de a învăța că deșeurile selectate pot fi reciclate. În cadrul proiectului, elevii dinCItește mai departe
Olimpiada naţională a sportului şcolar aduce în competiţie doi sportivi din Valea Jiului

Doi elevi din Valea Jiului vor reprezenta judeţul Hunedoara la faza naţională a Olimpiadei sportului şcolar, în cadrul competiţiei de badminton. Darius Pufu (elev al Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Lupeni coordonat de prof. Liana Porojan) şi Beatris Munteanu (elevă a Liceului Tehnologic „Retezat” din Uricani, coordonată de prof. Ionuţ Năsălean) sunt cei doi sportivi care s-au calificat la etapa naţioanlă a competiţiei, după ce au câştigat etapa judeţeană. Ei vor participa, în perioada 17-19 aprilie 2015, la etapa naţională. Faza judeţeană a olimpiadei sportului şcolar a avut loc zileleCItește mai departe
Buna Vestire, tradiţii şi superstiţii: ziua în care cearta este interzisă, iar şerpii se alungă de pe lângă casă. Ce semnifică pâinea şi sarea care se pun pe prag

Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Hristos, este sărbătorită în Postul Paştelui, fiind prima în care biserica acordă dezlegare la peşte. Aceasta este prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului ce se celebrează în fiecare an pe data de 25 martie. O sărbătoare a „Vestirii Naşterii Domnului“ se ţinea în Răsărit încă din anul 550, la 25 martie. Buna Vestire sau, popular, Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte peCItește mai departe
Iată care sunt cele 13 bisericuţe din lemn propuse spre restaurare

Programul ce vizează restaurarea bisericilor din lemn construite în secolele 18 – 19 cuprinde, în total 74 de lăcaşuri de cult majoritatea din județele Hunedoara, Sibiu, Vâlcea și Gorj. Aceste lăcașe de cult au fost selectate pe baza a mai multe criterii printre care nevoia urgentă de reparații, folosirea potențială, valoarea culturală de patrimoniu, interesul turistic și suportul local. Nu mai puţin de 13 bisericuţe ce vor fi salvate şi redate comunităţii sunt din judeţul Hunedoara. Reamintim că, pentru salvarea bisericuţelor din lemn, iniţiatorii proiectului propun trei etape, darCItește mai departe
Piatra Roşie, cetatea fascinantă a dacilor ridicată pentru apărarea Sarmizegetusei

Cetatea dacică Piatra Roşie din Munţii Şureanu se dezvăluie călătorilor ca un loc misterios, aproape inaccesibil. Ruinele aşezării înfiinţată pe o stâncă sunt ascunse sub covorul de vegetaţie şi de pământ, iar peste zidurile ei şi peste rămăşiţele drumului pavat antic al cetăţii au crescut fagi. Puţine indicatoare turistice marchează calea spre cetatea dacică Piatra Roşie. Călătorii ajung cel mai uşor la fortăreaţa dacică pornind din oraşul Călan, pe un drum judeţean asfaltat ce traversează satul Boşorod şi apoi intră pe Valea Luncanilor. Din satul Luncani, drumul se transformăCItește mai departe
A început Festivalul naţional de umor Liviu Oros, în Deva

Timp de trei zile, începând de astăzi, hunedorenii sunt invitaţi la “Festivalul naţional de umor Liviu Oros”, organizat în Deva, în memoria umoristului hunedorean Liviu Oros. Evenimentul are loc la Centrul Cultural “Drăgan Muntean” din Deva şi va debuta astăzi, de la 19, cu piesa de comedie “Părinţi teribili”, de Jean Cocteau. Miercuri, de la ora 10:00, copiii sunt invitaţi în sala de spectacole a Centrului Cultural Drăgan Muntean, la reprezentaţia Teatrului Gong din Sibiu. De la ora 19:30, hunedorenii sunt aşteptaţi la concertul de rock „A fost un joc”,CItește mai departe
Apa ca experiment social la Crucea Roşie Uricani

Tinerii voluntari de la Crucea Rosie Uricani au marcat Ziua Mondială a Apei prin pregătirea unui program interactiv cu copii instituţionalizaţi la Casa Betania. Cu convingerea că apa, la fel ca și aerul, constituie un element vital pentru oameni, voluntari au pregătit pentru acest prilej o serie de sesiuni de informare, experimente și jocuri atractive de energizare ,cunoaștere şi însuşire de noi informaţii pentru tinerii de la casa Betania. Astfel, „Importanta apei pentru sănătatea omului”; „Utilizarea apei în diferite domenii”; „Curiozități despre apă” precum şi efectuarea de mici experimenteCItește mai departe
La Vulcan, copiii învaţă la şcoală despre efectele colectării selective a deşeurilor

O nouă ediţie a proiectului educaţional “Ne învaţă şcoala să colectăm selectiv” demarează marţi, 24 martie la Vulcan. Proiectul are drept scop promovarea efectelor benefice ale colectării selective a deşeurilor şi educarea elevilor de la şcolile gimnaziale de pe raza localităţii în acest sens. Evenimentul prilejuit de lansarea proiectului va avea loc marţi, 24 martie 2015 ora 10,00 (la sala de sport din municipiul Vulcan) este organizat de societatea locală de salubritate SC Pregoterm SA, în parteneriat cu Eco Rom Ambalaje, Primăria şi Consiliul local Vulcan, Primăria şi ConsiliulCItește mai departe
La Vulcan s-a deschis Şcoala autocunoaşterii

Şcoala Autocunoaşterii, aşa se intitulează proiectul pe care asociaţia “Eu şi Tu pentru Vulcan” îl dedică, în mod voluntar, în primul rând tinerilor din această localitate. La cursuri sunt însă binevenite şi alte persoane, “lecţiile” fiind structurate pe informaţii diverse legate de cine suntem şi cum anume putem face faţă stressului cotidian pentru a putea avea o viaţă trăită plenar. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, “Şcoala Autocunoaşterii” este un proiect orientat către cultivarea aptitudinilor care să permită trezirea atitudinilor necesare unei vieţi armonioase şi încununate de succes, printr-o mai bună cunoaştereCItește mai departe
Alţi conducători, aceaşi echipă de succes la Crucea Roşie din Vulcan

Medicul de familie dr. Maria Berghian este noul preşedinte al Subfilialei de Cruce Roşie din municipiul Vulcan. Aceasta a fost aleasă în această funcţie la Adunarea Generală a membrilor Crucii Roşii din Vulcan, care a avut loc săptămna trecută la sediul Primăriei municipiului Vulcan. Odată cu desemnarea unui nou preşedinte se încheie încă un capitol din istoria voluntariatului derulat cu succes sub sigla Crucii Roşii în municipiul Vulcan. Fostul preşedinte, Daniel Hălăstăuan rămâne, la rândul său, în noua structură de conducere a Subfilialei de Cruce Roşie din Vulcan, înCItește mai departe
Ziua Internaţională a Francofoniei trăită la Petrila

De Ziua Internaţională a Francofoniei, la sediul Asociaţiei “Les Amis de la France” din Petrila a fost agitaţie mare. Peste 50 de tineri, în bună parte elevi ai Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Petroşani, mobilizaţi de domnişoara profesor Luminiţa Mihoc s-au mobilizat pentru o şezătoare în cel mai pur stil „franţuzesc”, adică cu informaţii, muzică şi poezie, toate în limba franceză. Petrila sărbătoreşte, de câţiva ani buni, prin Asociaţia de prietenie franco-română “Les Amis de la France” această zi mondială a francofoniei. De ce ? Un posibil răspuns îlCItește mai departe






