Economie
Taxe plătite cu un singur click

Petroșănenii sunt reticenți în ceea ce privește plata taxelor și a impozitelor folosind metodele moderne. Aproape 200 de petroşăneni au posibilitatea de a-şi plăti taxele şi impozitele online, stând în faţa calculatorului. Implementat de autorităţile locale de la Petroşani sistemul de paltă online, denumit ghiseul.ro, vine în ajutorul contribuabililor care nu au timp să stea la cozi pentru a se achita de datorii. Aceştia plătesc de acasă folosind un card bancar. Potrivit datelor oficiale, numărul petroşănenilor care au cont pentru a putea face aceste plăţi online este de 165. LaCItește mai departe
Şedinţă informativă privind viitorul termoficării în Valea Jiului
Biroul de presă al Complexului Energetic Hunedoara informează că, astăzi, 22.11.2016, la sediul companiei din Petroșani, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii administraţiilor locale, conducerea administrativă a Complexului Energetic Hunedoara şi lideri din cadrul sindicatului Muntele. Întâlnirea a avut drept scop discutarea modalităţilor de eficientizare a sistemului public de alimentare cu energie termică din Valea Jiului. Discuţiile s-au axat pe perspectiva preluării de către autorităţile publice locale a magistralelor de termoficare, precum şi întocmirea, prin Agenţia de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Termoficare Valea Jiului, a documentaţiilor necesare pentru atragerea de fonduriCItește mai departe
La Simeria, în Parcul de Afaceri, se deschide Târgul de cadouri

Continuând seria evenimentelor de succes organizate de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Huneodara, instituție care funcționează în subordinea Consiliului județean Hunedoara, în cadrul Parcului de Afaceri de la Simeria urmează a fi inaugurat un nou eveniment expozițional de excepție. „Pentru a vă ajuta să faceți alegerea potrivită la capitolul cadouri, vă invităm în zilele de 26 și 27 noiembrie 2016, la “Târgul de Cadouri Simeria 2016”, găzduit de Parcul de Afaceri Simeria și organizat de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara”, se arată într-un comunicat al Agenției. TârgulCItește mai departe
De la 1 ianuarie, noi persoane scapă de impozitarea pensiei

Începând cu data de 1 ianuarie, plafonul pentru impozitarea pensiilor va fi mărit, după cum stabilește Codul fiscal. Asta înseamnă că noi persoane vor scăpa, practic, de impozitarea pensiei lunare pe care o încasează, diferența urmând să ajungă în buzunarele lor. Veniturilor din pensii li se aplică, în momentul de față, un impozit de 16% (ce ajunge la bugetul statului), însă numai dacă este depășit un anumit plafon stabilit de Codul fiscal. Concret, de la 1 ianuarie 2016, impozitul pe venit este reținut în cazul pensiilor care depășesc 1.050 deCItește mai departe
Căldura le dă dureri de cap pensionarilor din minerit

Cea mai mare nemulţumire a foştilor angajaţi din industria minieră a Văii Jiului este legată de gratuităţile la energia electrică şi termică, pe care ar fi trebuit să le primească în toamnă. Cum încep să apară și primele facturi la termoficare, oamenii se tem că vor rămâne fără bani pentru sărbători. ” Aşa ne-a promis toată lumea, SNIMVJ-ul, politicienii, toată lumea a spus că vom primi bonurile pentru termoficare și cei care stau la case pentru cărbune. La începutul anului s-au dat pe anul trecut și acum ar trebui săCItește mai departe
Peste 200 de milioane pentru CEH

Complexul Energetic Hunedoara primește, indirect, 200 de milioane de lei. La a doua rectificare bugetară din acest an, Ministerul Energiei Energiei primeste 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru Inchiderea a doua mine din Complexul Energetic Hunedoara. “În vederea desfăşurării normale a activităţii până la finele anului, Ministerului Energiei i-au fost alocate 222,4 milioane de lei, din care 200 milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea a două mine din Complexul Energetic Hunedoara”, arată comunicatulCItește mai departe
Se cere executarea silită a CEH

Ieșirea din insolvență îi aduce Complexului Energetic Hunedoara un val de procese. După ce a ieșit din insolvență, creditorii au început să își ceară banii restanți, în instanță. A venit rândul celor de la SC MECATECH SERV SRL. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, însă nu a primit deocamdată termen de judecată. Firma din Târgu Jiu are de recuperat de la CEH suma de 172,781.84 lei. Potrivit descrierii, societatea Mecatech Serv SRL “este o companie privata tânăra, înfiinţata in anul 2007 cu scopul de a realiza diverse confecţii metaliceCItește mai departe
Guvernul face RECTIFICARE BUGETARĂ cu mai puțin de o lună înainte de alegeri. Ce sume se dau și unde

A doua rectificare bugetară va fi făcută de Guvern cu mai puțin de o lună înainte de alegerile legislative. Ministerul Finanțelor a propus a doua rectificare, iar bani mai mulți vor fi alocați pentru Ministerul Dezvoltării, Agriculturii, Sănătății și primării. Ministerele ce vor pierde fonduri sunt cel al Finanțelor, Transporturilor și Apărării. Analiza rezultatelor bugetare pe perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 arată un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB. „Ținând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane deCItește mai departe
Rectificare bugetară pentru Ministerul Energiei ajunge în conturile SNÎMVJ

La a doua rectificare bugetară din acest an, Ministerul Energiei primește 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea a două mine din Complexul Energetic Hunedoara. Ministerul Finanțelor Publice propune a o a doua rectificare bugetară din acest an, ținând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei și a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei, precum și de menținerea țintei de deficit bugetar la nivelul deCItește mai departe
Proprietarii de căruțe vor fi obligați să plătească RCA

Guvernul mai scoate una din ciclul ”țara arde și baba se piaptănă”. Potrivit noii legi a RCA, vehiculele cu tracțiune animală, mai precis căruțele, vor fi obligate la plata poliței RCA, scrie stiripesurse.ro. Legea a schimbat definiția termenului de vehicul, iar proprietarii atelajelor cu tracțiune animală vor fi obligați să încheie poliță RCA pentru vehiculele lor, dacă autoritățile vor aplica prevederile OUG 54/2016 privind asigurarea de răspundere față de terți. În Ordonanța de Urgență, vehiculul apare ca fiind “mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat,CItește mai departe
REGULI NOI pentru vânzarea produselor preambalate. Ce va conţine eticheta, OBLIGATORIU, de pe 13 decembrie

Declaraţia nutriţională pentru produsele alimentare preambalate devine obligatorie de la 13 decembrie 2016, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Etichetarea nutritionala reprezinta o metoda importanta de informare a consumatorilor cu privire la compozitia produselor alimentare, care ii ajuta sa faca o alegere in deplina cunostinta de cauza. Mentiunea nutritionala reprezinta orice mentiune prin care se declara, se sugereaza sau se insinueaza faptul ca un aliment prezinta caracteristici nutritionale speciale datorita valorii sale energetice si/sau a nutrientilor continuti. Conform Regulamentului (UE) 1169/2011, pentru produsele alimentare preambalate declaratia nutritionala este obligatorie deCItește mai departe
Probleme cu plata salariilor la CEH

Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu blocaje financiare după ieșirea din insolvență. Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara s-ar putea să nu îşi încaseze salariile din cauza situaţiei în care se află societatea. Toate conturile societăţii sunt blocate, iar Consiliul de Administraţie al societăţii nu are baza legală pentru a semna pentru plata salariilor. “Sunt blocaje din cauza ieşirii din insoolvenţă. Consiliul de Administraţie nu are baza legală pentru a-şi da acceptul în vederea acordării drepturilor salariale, iar din acest motiv ar putea exista întârzieri la plata salariilor şi ale bonurilor deCItește mai departe
Primarul Vasile Jurca a obținut azi, la Guvern, decizii importante pentru perspectivele de dezvoltare ale Petrilei

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a fost prezent astăzi la București unde a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți mai multor ministere, întâlnire mediată de consilierul de stat Ionel Dancă, de la Cancelaria Primului Ministru al Guvernului. Potrivit primarului Jurca, întâlnirea de astăzi a consemnat importanți pași înainte în derularea unor proiecte semnificative pentru viitorul comunității locale petrilene. ”Am reușit, cu acest prilej, să obținem avizul Romsilva necesar pentru a putea redeschide proiectul nostru privind includerea zonei Șureanu în proiectul național Schi în România. Odată cu obținerea acestui aviz putemCItește mai departe
Lista tarifelor RCA în funcție de vârstă și de capacitatea motorului!

Guvernul a publicat lista cu tarifele maxime pentru RCA. Cel mai mic tarif RCA, de 541 de lei, va fi achitat de persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani și au o mașină cu un motor cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc. Cel mai mult vor avea de plătit tinerii cu vârste mai mici de 25 de ani și care dețin o mașină cu un motor de peste 2,5 litri. Tariful în acest caz va depăși 3.000 de lei, scrie auto-build.ro. entru mașinile deCItește mai departe
CEH intră în insolvență, din nou?

Alba-neagra se joacă cu Complexul Energetic Hunedoara. Azi e în insolvență, mâine poate nu mai este. Nici nu a ieșit bine din insolvență că CEH din nou se confruntă cu o astfel de cerere. Un creditor al societății cere instanței deschiderea insolvenței Complexului Energetic Hunedoara. Armoir Security, firmă de pază aflată la rândul său în insolvență, cere instanței să declare insolvența Complexului Energetic Hunedoara. Dosarul a fost înregiustrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, însă deocamdată nu a fost stabilită o dată pentru judecarea cauzei. Potrivit datelor centralizate de fostul administrator judiciarCItește mai departe
Economiile SNIM ajung la CEH

Minele Lonea și Lupeni vor fi închise, însă banii aprobați de Guvern pentru acest lucru provin din economiile realizate de Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. Acum urmează însă ca planul Guvernului privind închiderea a două mine de la CEH să fie agreat de Comisia Europeană. „Acest Memorandum, care a apărut și a fost aprobat de Guvern, conține niște elemente distincte în funcționarea celor două societăți. Acele sume economisite de SNÎMVJ vor fi utilizate de mina Lonea, respectiv Lupeni, dar în CEH. La Bruxelles au fost trimise notificările pentruCItește mai departe
Taxe eliminate, la Petroşani

Autorităţile locale de la Petroşani anunţă măsurile propuse pentru simplificarea procedurilor de obținere a serviciilor publice de către cetățeni la nivelul primăriei municipiului Petroșani. În urmă cu aproape o lună de zile, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a anunţat că se vor implementa o serie de măsuri pentru debirocratizare, iar acum acestea devin funcţionale. “Conform dispozițiilor OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece (art. 14 alin.5), referitor la actele doveditoare privind veniturile familiei Direcției de Asistență Socială va solicita direct de la ANAF adeverințeleCItește mai departe
Datorii de miliarde ale CEH, șterse

Oficialii Consiliului Concurenței subliniază că statul a șters de mai multe ori datorii de miliarde ale Complexului Energetic Hunedoara, însă chiar șI așa societatea este aproape de faliment. “Trebuie să vedem cum vor reuși să gestionă situația CEH, să închidem o gaură neagră în care nu se mai pot arunca banii contribuabililor. Este important să reușim să salvăm o parte din această companie”, a afirmat Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. CEH are datorii de ordinal miliardelor de lei, iar veniturile acesteia sunt de zeci de ori mai mici. Societatea seCItește mai departe
CEH cu conturile blocate, tichete de masă amânate pentru săptămâna viitoare

Sindicatul Muntele a semnat un protocol cu administrația Complexului Energetic Hunedoara în ceea ce privește acordarea de tichete de masă salariaților. Din cauza conturilor blocare, acordarea acestora se va realiza la abia săptămâna viitoare. “Am semnat un protocol pentru acordarea tichetelor de masă. Acestea se vor acorda odată cu plata, în data de 15 noiembrie. Această situație se datorează faptului că toate plățile șI conturile sunt blocate, trebuie numit consiliul de administrație, iar astăzi nu se poate efectua nicio plată”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele. Angajații CEH beneficiazăCItește mai departe
Ieșirea din insolvență, calea spre faliment a CEH?

Sindicatul reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara speră ca ieșirea companiei din procedura de insolvență să nu afecteze activitatea de producție, plata salariilor angajaților și respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă. Darius Câmpeanu, președintele executiv spune că este posibil ca furnizorii de materiale și servicii care nu au fost plătiți încă de CEH să ceară, începând din zilele viitoare, recuperarea datoriilor solicitând în instanță popriri pe conturile companiei, fapt care ar putea bloca activitatea complexului. Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a soluționat apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate deCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Am învins ! Începe recalcularea pensiilor !”

Fost deputat PSD în Parlamentul României, liderul PSD Lupeni Cristian Resmeriță anunță, într-o postare pe pagia sa de facebook, că unul din proietele legislative pe care le-a inițiat și susținut în Camera Deputaților, începe să-și producă efectele, pentru mii de pensionari, în special din Valea Jiului. ”După o luptă de 5 ani în Parlamentul României, minerilor li s-a făcut dreptate! A început recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă conform Legii nr. 155/2016”, informează Cristian Resmeriță. Aceasta propunere legislativă conduce, potrivit inițiatorului, laCItește mai departe
Angajări pe salarii de până la 2.400 lei net lunar. Iată oferta de muncă

RomaniaTV.net vă spune care este oferta de muncă disponibilă în această perioadă în ţară, cum e plătită şi ce aşteptări au angajatorii de la candidaţi. O compania multinaţională angajează pe postul de asistentă manager. Printre atribuţiile postului se numără recepţia şi comunicarea cu clienţii, sarcini de secretariat, implicarea în realizarea unor prezentări sau a unor materiale pentru clienţi, activitatea de corespondenţă (electronică şi scrisori), actualizarea agendelor de lucru, spun recrutorii. Angajatorii ofertează candidatele cu un pachet salarial de 2.000 lei net lunar, format din salariu net şi bonusuri, cu program deCItește mai departe
ATENTIE! DACA AI UN ASTFEL DE CEC VECHI ACASA, PRIMESTI 20.000 DE LEI PENTRU EL! IATA DE CE..

Anunt pentru toti romanii care au acest CEC vechi acasa si nu stie cat de valoros este, primesti 20.000 pentru el, relateaza dailybreak.ro. Oamenii si-au pus economiile in acest CEC din anii 90 pentru a-si strange pentru masina, iar pentru acest lucru ar putea fi despagubiti, potrivit noi Ordonante de urgenta a Guvernului Ciolos.Astfel, fiecare carnet CEC poate valora pana la 20.000 de lei, potrivit legii despagubirilor care, desi exista din 2007, nu a fost pusa in aplicare din cauza unor inadvertente legislative. Ordonanta de Urgenta emisa de Guvernul CiolosCItește mai departe
S-A PROMULGAT LEGEA! SCADE VARSTA STANDARD DE PENSIONARE

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat la finalul acestei săptămâni legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, anunta onlinereport.ro. Legea de reducere a varstei standard de pensionare pentru persoanele din grupa I de munca a fost promulgata joi de presedintele Klaus Iohannis, relateaza Agerpres Noul act normativ prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în grupa I de muncă. De asemenea, se reglementează ca perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 în grupaCItește mai departe
Mii de somații de apă

În primele șase luni ale acestui an, societatea de apă din VAlea Jiului a trimis peste 7000 de somații rău-platnicilor. ApaServ Valea Jiului are de recuperat peste 3 milioane de euro de la rău-platnici. Au fost emise aproape 8000 de somaţii, au fost înaintate dosarele rău-platnicilor către instanţele de judecată, iar executorii judecătoreşti au contribuit la recuperarea unei părţi din datorii. “Nivelul creanţelor SC ApaServ Valea Jiului SA Petroşani la data de 30 iunie 2016 este de 15.404.294 lei, din care agenţi economici 5.418.658 lei, unităţi bugetare 101.818 lei, populaţieCItește mai departe
Noi precizări privind sporul de 15% pentru persoanele care deţin titlul științific de doctor

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 876 din 02 noiembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare. Legea aduce în discuție, în ceea ce privește personalul din învățământul preuniversitar, modalitatea de acordare a sporului pentru titlul științific de doctor. Astfel, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei deCItește mai departe
CFR Călători eliberează din 7 noiembrie permisele de călătorie pentru pensionarii CFR, cu valabilitate pe 2017

Permisele de călătorie pe calea ferată pentru pensionarii CFR și membrii de familie ai acestora, valabile pentru anul 2017, vor fi emise începând cu data de 7 noiembrie, a anunțat, vineri, Societatea de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători, într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, la călătoria cu trenul, permisele de călătorie în interes personal sunt valabile numai însoțite de actele de identitate prevăzute în metodologiile de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 112/1999 republicată. Aceste permise sunt legitimații de călătorie tip foaie, clasa 1 și clasa a 2-a,CItește mai departe
Peste un million de lei cere o firmă de pază de la CEH

O firmă de pază solicită de la Complexul Energetic Hunedoara peste un milion de lei. Societatea energetică este parte în peste 200 de procese. Administratorul judiciar al societăţii arată că pe rolul instanţelor de judecată din ţară, CEH este parte în 260 de litigii. “Odata cu deschiderea procedurii de insolventa am preluat un numar de cca. 260 de dosare aflate pe rolul diferitelor instante in care CEH SA este parte. Toate aceste dosare isi urmeaza cursul firesc CEH SA avand compartiment juridic iar administratorul judiciar exercitand supravegherea acestor operatiuni”, aratăCItește mai departe
Ajutor de stat pentru închiderea minelor Lupeni și Lonea

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, un memorandum privind modificarea unui ajutor de stat acordat Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), pentru includerea în programul de închidere a două mine neviabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. “Ajutorul de stat aprobat în baza prevederile Deciziei Comisiei Europene 2010/787/ crește cu 129,129 milioane de lei, bani care vor asigura fondurile necesare pentru activitatea de închidere a minelor de huilă necompetitive care induc pierderi pentru CEH. Este vorba despre Exploatarea Minieră Lonea și Exploatarea Minieră Lupeni, care nu au perspectiveCItește mai departe
SE SCHIMBĂ SALARIILE pentru MII DE ROMÂNI: vezi CÂŢI BANI vei primi!

Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat marţi raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016 prin care se acordă mai multe majorări salariale în sănătate şi educaţie, adăugând noi categorii de beneficiari. Comisiile reunite au decis şi ca majorarea salarială de 15% să se aplice şi personalului din inspectoratele şcolare, fiind inclus personalul administrative, scrie Mediafax. Comisia Juridică şi-a însuşit raportul asupra legii, nu fără incidente. PNL a acuzat faptul că se încalcă Regulamentul pentru nu a fost respectat termenul prevăzut pentru consultarea raportului şi niciCItește mai departe
Datoriile societăților de termoficare din Valea Jiului

126.474.344,11 lei are de recuperat CEH de la 5 societăţi de termoficare din Valea Jiului. Datoriile ISTORICE (din anii ’90) abonaţilor la sistemul de termoficare rostologolite prin societăţile de profil care au intrat rând pe rând în insolvenţă, iar apoi în faliment au contribuit la FALIMENTAREA CEH. Din cauza datoriilor pe care le au societăţile de termoficare către Complexul Energetic Hunedoara, petroşănenii abonaţi la acest serviciu îngheaţă de frig. CEH susţine că există constrângeri în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic. “Având în vedere adresa nr. 841/06.10.2016 a SC TermoficareCItește mai departe
Innomatch 2016 – Conferință și Eveniment Internațional de Întâlniri Bilaterale la ADR Vest Timișoara

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în parteneriat cu Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic, organizează Innomatch 2016 – Conferință și Eveniment Internațional de Întâlniri Bilaterale, în data de 9 noiembrie 2016, la VENUE, Str. Divizia 9 Cavalerie nr. 64, Timișoara. Evenimentul va fi moderat de către Domnul Cătălin Ștefănescu, realizator şi gazdă a programului Garantat 100% de la TVR. Innomatch 2016 este un eveniment de business autentic, în cadrul căruia aducem pe scenă manageri și produse innovative din Regiunea Vest. În egală măsură, participanții vor putea participa laCItește mai departe
Zona industrială Livezeni, un posibil areal de dezvoltare a unor oportunități de investiții generatoare de locuri de muncă la Petroșani

Zona industrială a municipiului Petroșani, de la Livezeni, ar putea deveni un important punct de dezvoltare a unor afaceri generatoare de locuri de muncă pentru oamenii din Petroșani și din toată Valea Jiului. De altfel, această zonă a fost prezentată de primarul municipiului Petroșani, drept o importantă oportunitate pentru investitori, în cadrul unei dezbateri având ca subiect parteneriatele pentru dezvoltarea României, care a avut lor astăzi la București, în prezența unui important grup de investitori, dar și a vicepremierilor Costin Borc și Vasile Dâncu. ”Am participat, astăzi, la Bucureşti, laCItește mai departe
Băncile comerciale nu mai acordă finanţare pentru cărbune

Banca comercială care a împrumutat și Complexul Energtic Hunedoara nu va mai acorda finanțare societăților miniere. Societe Generale a anunţat că va renunţa din ianuarie la finanţarea centralelor electrice pe bază de cărbune şi îşi va majora sprijinul pentru proiectele de energie regenerabilă, transmite Reuters. Banca va dubla suma alocată finanţării proiectelor de energie regenerabilă cu zece miliarde de euro până în 2020. ”Banca va reduce de asemenea şi împrumuturile către industria cărbunelui, astfel încât, până în 2020, proporţia cărbunelui în producţia de energie finanţată de bancă să scadă la 19%”, seCItește mai departe
Tichete de masă pentru angajații CEH

Angajații Complexului Energetic Hunedoara au primit tichete de masă. Reprezentanții Sindicatului Muntele au reușit să ajungă la un acord cu administrația CEH. În plus, liderii minerilor cer în continuare ca aceștia să aibă transport spre locurile de muncă, ca și pe drumul spre casă, pentru că unitățile extractive sunt la kilometri distanță de oraș, iar acum abia se descurcă să ajungă la șut. „Actul adițional, care presupunea modificare articolului legat de transport, a fost înregistrat la Deva. Minerii vin la serviciu cu resurse proprii, cu posibilități limitate și destul deCItește mai departe
Primăria Lupeni caută să reducă cheltuielile
Municipalitatea de la Lupeni va încheia un protocol de colaborare cu Bursa Română de Mărfuri. Motivul este achiziționarea unor servicii sau produse la prețuri mai mici, fapt care duce și la reducerea cheltuielilor realizate de administrația locală de la Lupeni. “În vederea reducerii cheltuielilor, municipiul Lupeni, în domeniul energiei electrice șI a gazului metan, am identificat posibilitatea achiziționării acestora în mod liber prin intermediul Bursei Române de Mărfuri. Această intenție presupune dobândirea calității de membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri printr-o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Lupeni înCItește mai departe
Cristian Merișanu despre atragerea investitorilor, în viziunea liberală, și drumul de la slogan la realitate

Dacă la nivel declarativ, ambițiile liberalilor vulcăneni sunt strălucite, când vine vorba despre fapte concrete în această direcție, deciziile liberalilor se pare că au exact efecte contrare. Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că la fel s-a întâmplat, ca în multe alte situații, și în ședința Consiliului Local al Municipiului Vulcan din luna septembrie 2016, unde reprezentanții PNL au făcut – cu surlele și trâmbițele de rigoare – o propunere menită să elimine toate motivele care i-au ținut departe de Vulcan pe potențialii investitori. Mai exact, se propunea ca oportunitățileCItește mai departe
CEH nu poate funcționa fără subvenție
Complexul Energetic Hunedoara nu poate funcționa fără subvenție. Aceasta este din concluziile la care a ajuns administratorul judiciar al societății. Administratorul judiciar arată că rezolvarea problemei de la CEH stă numai în puterea Guvernului şi este nevoie de măsuri drastice pentru a salva societatea de la faliment. “Am aratat acolo ca oricate eforturi se vor face in Valea Jiului prin reducerea personalului si a cheltuielilor materiale, cresterea productivitatii etc. acestea sunt insuficiente si inutile, atat timp cat la nivelul guvernului nu se vor lua decizii care sa duca la anulareaCItește mai departe
Ajutoare financiare pentru mineri

Minerii care suferă de boli grave sau incurabile au beneficiat de circa 30 de mii de lei.. În doar trei luni au fost înregistrate 30 de cazuri de boli grave sau incurabile, precum cancer, tumori sau operaţii pe cord. Zeci de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara suferă de boli incurabile sau grave. Minerii care suferă de boli grave sau incurabile primesc un ajutor din partea angajatorului. Potrivit CEH, de la începutul anului şi până în luna martie au fost analizate 30 de astfel de cereri. “Acordarea de ajutoare financiare,CItește mai departe
16 firme hunedorene în Topul Național al Afacerilor

Camera de Comerț și Industrie a României va organiza și anul acesta Topul Național al Firmelor, eveniment de gală al business-ului românesc. Evenimentul va avea loc joi, 10 noiembrie 2016, la Romexpo București. ”Barometru al performanței în afaceri, evenimentul organziat de Camera de Comerț și Industrie a României, va premia cele mai performante companii din șase domenii de activitate, respectiv industrie, servicii, comerț, turism, cercetare, dezvoltare și hightech, agricultură, silvicultură și pescuit, construcții”, spune Crinela Gafton, directorul camerei de Comerț și Industrie a județului Hunedoara. În acest an, regăsim înCItește mai departe
Noi reguli pentru asigurarea obligatorie a locuinţei, începând de azi

O modificare a legislaţiei privind asigurările obligatorii de locuințe îi va viza tocmai pe cei care au fost deja loviţi de inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. Norma ASF nr 35/2016 privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, publicată în Monitorul Oficial în data de 25 august, a intrat în vigoare luni, 24 octombrie. Principala modificare a legislaţiei îi va viza exact pe cei care au fost loviţi de inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. Aceştia vor fiCItește mai departe
Se elimina TAXA de MEDIU! Taxa de prima inmatriculare se transforma in impozit anual!

Timbrul de mediu pentru autovehicule va fi transformat în impozit anual, cu un cuantum mai mare al taxei pentru mașini noi și, în principal, second-hand, dar plătit eșalonat în timp, pe durata de utilizare a mașinii, cu o tranșă mai mică la început, dar a cărei valoare va crește în fiecare an, potrivit unui proiect de lege. Suma finală de plată nu va mai fi calculată cu un coeficient de reducere, ci, dimpotrivă, va fi ajustată în creștere cu un coeficient a cărui valoare va crește în fiecare an înCItește mai departe
15 milioane de euro pentru zonele sărace cuprinse în Memorandumul adoptat de Guvernul Cioloș

Zonele cele mai sărace ale României, Valea Jiului, Roşia Montană și Vaslui, zuprinse în Memorandumul de sprijin adoptat de Guvern a finele lunii trecute, vor beneficia de sume speciale pentru investiţii, în următorii ani. În acest sens, din bugetul de 50 de milioane de euro pe care-l pregăteşte Ministerul Economiei ca ajutor de stat, 15 milioane vor fi alocate special acestor regiuni, după cum a anunţat în premieră consilierul de stat pentru zone defavorizate, Ionel Dancă în emisiunea 24 de minute, difuzată astăzi la Digi TV. Investiţiile cuprinse între 1CItește mai departe
Un nou scandal în asigurări: service-urile independente spun că șoferii obișnuiți vor plăti indirect tarifele reduse pentru transportatori Scandal în asigurări: șoferii vor plăti RCA cu 30% mai scump

Un nou scandal se prefigurează în domeniul asigurărilor: după ce Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat tarifele maximale pentru polițele auto obligatorii în următoarele șase luni, reprezentanții service-urilor acuză că șoferii simpli vor plăti polițe de răspundere civilă auto (RCA) mai scumpe cu 30% din cauza reducerii de care vor beneficia transportatorii, în vreme ce asigurătorii se plâng că limitarea tarifelor este neconstituțională. De asemenea, brokerii de asigurări se plâng că vor încasa mai puțini bani. Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), a acuzat căCItește mai departe
Parlamentul a decis ca tichetul de masă să fie majorat până la 15 lei

În ședința de plen a Camerei Deputaților a fost votată o propunere importantă pentru românii angajați săptămâna aceasta. Am majorat tichetele de masă la 15 lei în urma amendamentului pe care l-am depus în Parlament. E important pentru mine să fie un pic mai bine pe acolo pe unde trec. Rațiunea amendamentului meu la Proiectul de Lege nr. 314 din 2016 pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, constă în majorarea valorii nominale a tichetului de masă, la 15 lei, față de 9,57 lei cât este înCItește mai departe
Cum poti afla online daca angajatorul ti-a declarat contributiile sociale?

Contribuabilii care vor sa fie la curent cu propria situatie fiscala au la dispozitie, de la sfarsitul anului 2014, Spatiul privat virtual. Acesta este un instrument online care permite persoanelor fizice sa afle, printre altele, situatia contributiilor sociale declarate de catre angajatori. Astazi, AvocatNet.ro va prezinta un scurt ghid referitor la obtinerea acestui document prin intermediul Spatiului privat virtual. Din decembrie 2014, Fiscul permite tuturor persoanelor fizice sa-si verifice online propria situatie fiscala. In acest sens, contribuabilii pot sa se inregistreze in Spatiul privat virtual(SPV), fiind necesara inclusiv o aprobareCItește mai departe
Care sunt cele 100 de taxe pe care senatorii le vor eliminate?

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi Liviu Dragnea, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, după ce propunerea a fost dezbătută în Comisia de buget şi a primit raport favorabil. Inițiatorii legii susțin că taxele pe care ei le vor desființate aduc doar 0,07% din PIB și că România poate ajunge în 2018, prin continuarea tendinței de desființare, ”în rândul țărilor cu cel mai mic număr de taxe”. Potrivit lor, 25 din cele 102 taxe se plătesc în afara granițelor.CItește mai departe
Susținerea sectorului termoenergetic poate aduce României o procedură de infringement din partea UE

Comisia Europeană ar putea declanșa o procedură de infringement împotriva României, întrucât modificările aduse Legii energiei în Parlament sunt susceptibile că ar afecta concurența în piață, a declarat, pentru AGERPRES, Corina Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei. „Guvernul a trimis Parlamentului un punct de vedere în privința acestor modificări ale legislației. Există și o scrisoare din partea Comisiei Europene, care arată că prevederile sunt susceptibile că ar afecta concurența în piață, așa că riscăm declanșarea unei proceduri de infringement. Nu vrem să ajungem aici, dar este o decizieCItește mai departe
Datoria publică externă a României, tot mai mare. Câte MILIARDE de EURO are statul de returnat

România continuă să se îndatoreze pe piețele externe: datoria publică externă a crescut în primele 8 luni ale anului 2016 cu aproximativ 1,2 miliarde euro. Potrivit unui comunicat al BNR, în perioada ianuarie – august 2016, datoria externă totală a scăzut cu 342 milioane euro, însă datoria publică a crescut cu 1,194 miliarde euro, în timp ce datoria negarantată public a scăzut cu 1,2 mld. euro şi datoria autorităţii monetare s-a redus cu 325 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 70 167 milioane euro la 31 augustCItește mai departe

