bazin didactic de înot

 
 

Petrila este pregătită să-i primească pe iubitorii natației în noul Bazin didactic de înot, cu cele mai moderne dotări în domeniu

Zestrea instituțiilor publice din domeniul educației s-a îmbogățit, din aceste zile, cu încă un obiectiv de mare importanță pus la dispoziția elevilor din orașul Petrila, odată cu finalizarea lucrărilor la noul Bazin de înot al orașului Petrila. Acesta a fost recepționat, la finalul săptămânii, evenimentul fiind marcat și de o prezentare publică la care au participat primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, viceprimarul Marius Heljiu, directorul tehnic al Primăriei Petrila, Florin Donisă, o parte din membri ai Consiliului local, ai funcționarilor publici, directori ai instituțiilor locale de învățământ, mass-media. Pentru primarulCItește mai departe


Municipiul Lupeni va avea un bazin didactic de înot

Anul 2020 începe cu o veste bună pentru locuitorii din municipiul Lupeni, care vor beneficia de o nouă și importantă investiție publică. Este vorba despre un Bazin didactic de înot care va fi construit la Lupeni prin intermediul unei finanțări de la bugetul Companiei Naționale de Investiții. Informația a fost prezentată chiar de către primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cel care, de altfel, a inițiat anul trecut demersurile pentru obținerea finanțării acestui proiect. ”Am obținut aprobarea finanțării pentru construirea unui Bazin de înot didactic la Lupeni, care se va realizaCItește mai departe