2015
Dosarul Mineriadei blocat la Curtea Supremă de Justiţie
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis pe data de 9 martie (a.c) redeschiderea Dosarului Mineradei din 1990, fapt întâmplat numai în acte, procurorii neînregistrând niciun fel de progres în realitate. Deşi redeschiderea dosarului a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începerea urmării penale în acest dosar a fost ţinută în loc din cauza unor plângeri venite din partea unor personae fizice. Vizate în acest caz sunt mai multe persone, printre ele şi Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, considerat unul dintre principalii vinovaţi pentru celorCItește mai departe
Asfalt nou pentru Aninoasa
Înţelegerea dintre şefii judeţului şi cei ai oraşului Aninoasa a început să prindă contur. Aşa cum s-a parafat încă de la începutul acestui an, drumul care străbate oraşul Aninoasa va fi reparat printr-o colaborare între Primăria Aninoasa şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Cele două instituţii şi-au împărţit sarcinile în mod egal, iar începutul de săptămână a adus şi primul covor de asfalt nou, după mai bine de 20 de ani, pentru aninoseni. Bucuria este mare la vederea că peşedintele CJ Hunedoara, Adrian David şi primarul Nicolae Dunca şi-au ţinut promisiunea faţăCItește mai departe
Ultima zi pentru Cornel Resmeriţă la Primărie. Ce se va întâmpla în continuare?!
Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, află astăzi dacă îşi poate continua activitatea în administraţia publică locală şi dacă rămâne sub control judiciar. Ultima dată, procurorii anticorupţie s-au pronunţat asupra măsurii controlului judiciar şi condiţiilor sale în data de 22 iulie. Atunci, anchetatorii nu au considerat necesară interdicția de a exercita funcția de primar, iar edilul s-a reîntors pe fotoliul de primar. Măsura, însă, a avut o perioadă de valabilitate până în data de 22 septembrie, aşa că, în cursul zilei de astăzi, procurorii DNA trebuie să decidă ce se vaCItește mai departe
Ceferiştii intră de astăzi în grevă japoneză
Angajaţii CFR intră de astăzi în grevă janponeză. Aceştia protestează cu scopul de a obţine o majorare salarială de 10%. Ceferiştii iau în calcul şi o eventuală grevă generală, de la 1 octombrie, asta în condiţiile în care nu se va ajunge la înţelegere cu Ministerul Transporturilor. Aceştia solicită, pe lângă majorarea salarială, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, însă problema o constituie bugetul companiei feroviare, care nu suportă astfel de solicitări. Protestul feroviarilor, început în această dimineaţă, va dura până joi, timp în care aceştia vorCItește mai departe
Loteria bonurilor fiscale: Vezi bonul castigator !/ Calendarul extragerilor lunare
Autoritatile au organizat duminica o noua extragere lunara in cadrul Loteriei bonurilor fiscale, potrivit legislatiei in vigoare. Astfel, persoanele care au bonuri de 320 de lei din data de 5 august se pot adresa Fiscului, pentru revendicarea premiului, incepand de astazi. Duminica a fost organizata a treia extragere lunara din acest an a Loteriei bonurilor, conform Ordonantei Guvernului nr. 10/2015. La aceasta au participat bonurile fiscale emise luna trecuta, iar castigatoare sunt cele in valoare de 320 de lei, emise in data de 5 august. Fondul de premiere aferent acestei extrageriCItește mai departe
Arcaşii au ţintit din nou prima poziţie
Rezultatele continuă să apară pentru arcaşii de la SCM Deva-Minerul Aninoasa. În weekendul care a trecut, Răzvan Marcu şi-a adjudecat cel de-al treilea titltu de campion al României, după ce a câştigat Campionatul Naţional de Field de la Jimbor (Braşov). Elevii lui Viorel Hăbian au triumfat şi la proba pe echipe, acolo unde aceiaşi Răzvan Marcu şi Simona Băncilă au ţintit titlul de campioni, în timp ce Daniel Călin s-a clasat pe locul trei la proba de individual. Răzvan Marcu a mai câştigat anul acesta alte două trofee deCItește mai departe
Schimbare de “gardă” la paza minelor neviabile
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, care administrează minele neviabile, a adjudecat licitaţia pentru paza unităţilor extractive. Contractul, în valoare de peste 676.000 de lei a fost atribuit celor de la SWAT FORCE INTERNATIONAL SRL, care se vor ocupa de tot ce înseamnă paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor de la sucursalele Mina Petrila, Mina Paroşeni şi Mi Uricani. Ultima licitaţie pentru paza minelor neviabile a fost câştigată de Axis Corporate Security, detinută de Ionuţ Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, însă aceasta a subcontractat serviciul. [slideshow_deploy id=’17454′]
ASTAZI VOR FI SISTARI DE APA IN HUNEDOARA
Va anuntam ca in data de 22.09. 2015 intre orele 800 – 1500se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: Str Strandului ( partial , de la intersectia cu str Trandafirilor spre Valea Seaca); Latureni 2000;str Latureni; str Buituri( partial- incepind de deasupra str Latureni); Str.Trandafirilor blocurile 12,13,14,15,16,17.; str Strandului bl K.; Batiz 17Bsi Statia 110 KV str.Strandului Motivul intreruperii:Eliminat pierderi apa Biserica “Maritana”str Batiz 17B Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 22.09.2015, intre orele 09:45-16:00, pe B-ul Decebal la blocurile 5CItește mai departe
Bursa locurilor de muncă in judetul Hunedoara, vineri 25 septembrie 2015
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează vineri, 25 septembrie 2015 BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENŢI Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional şi în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara în DEVA, SIMERIA, HUNEDOARA, ORĂŞTIE, CĂLAN, HAŢEG, PETROŞANI, LUPENI, VULCAN, BRAD, între orele 900 –1300. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiileCItește mai departe
Căutătorii de comori au dat iama şi în cetatea dacică de la Piatra Roşie
În timp ce poliţiştii hunedoreni încearcă să dea de urma celor care au devastat cetăţile dacice de la Costeşti şi Blidaru un nou atac al braconierilor arheologici a avut loc, de data aceasta la Piatra Roşie – Luncani, tot din Munţii Orăştiei. La fel ca şi celelalte situri arheoligice au fost găsite gropi săpate cel mai rpobabil de căutătorii de comori dacice, iar poliţiştii au confirmat că în incinta monumentului UNESCO au avut loc săpături ilegale. La fel ca şi celelalte sisteme de fortificaţii dacice, şi cetatea Piatra Roşie –CItește mai departe
Nodulii tiroidieni sunt sau nu motiv de îngrijorare?
Depistarea unui nodul la tiroidă ridică numeroase semne de întrebare, iar teama cea mai mare este legată de existența unui posibil cancer. Cu toate că statisticile arată că doar 5% dintre noduli sunt maligni, aceste formațiuni nu trebuie neglijate. Nodulii tiroidieni sunt creșteri anormale ale țesutului la acest nivel. Riscul de apariție a nodulilor tiroidieni este mai mare la femei, la persoanele care s-au expus radiațiilor și la cele care au lipsă de iod. Adesea, nu se simt la palpare, fiind descoperiți la o ecografie de rutină. Nodulii mai mariCItește mai departe
Accident grav de muncă pe şantierul Autostrăzii Lugoj – Deva
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, angajat ca muncitor necalificat pe şantierul autostrăzii Lugoj – Deva a fost victima unui grav accident de muncă şi a fost internat de urgenţă în spital. Evenimentul s-a produs, pe raza satului Ulieş, în timpul unei operaţiuni de descărcare a unui motocompresor de pe un trailer. În acel moment, utilajul greu s-a prăbuşit peste bărbat şi i-a fracturat piciorul. Firma angajatoare a informat imediat ITM Hunedoara despre producerea accidetului şi urmează să se stabielască împrejurările în care s-a produs evenimentul. EsteCItește mai departe
Jiul va fi secat până la nivelul unui pârâiaş şi tot ecosistemul va fi distrus
Ceea ce n-a făcut Ceauşescu, în epoca în care mediul era doar un punct la diverse, reuşesc actualii guvernanţi de astăzi. Un biolog clujean schiţează un tablou sinistru cu Parcul Naţional Defileul Jiului, totul după ce vor fi pornite cele două hidrocentrale aflate încă în construcţie. Jiul va fi secat şi tot ce înseamnă viaţă va dispărea. Biologul clujean Călin Dejeu cere, printr-o scrisoare deschisă, salvarea Parcului Naţional Defileul Jiului. Mai jos puteţi citi scrisoarea deschisă adresată opiniei publice de către Călin Dejeu. . “Stimată doamnă, stimați domni, având înCItește mai departe
Pronunţarea se amână/ Foştii şefi ai minerilor mai au de aşteptat până află dacă li se impută preţul cărbunelui şi spălarea salopetelor
Amânare de pronunţare în procesul deschis de foştii şefi ai Companiei Naţionale a Huilei Petroşani şi lichidatorul societăţii, Exepert Insolvenţă, împotriva uui raport al Curţii de Conturi. Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia mai au nevoie de cel puţin o săptămână pentru a da o sentinţă. Instaţa ar fi trebuit să pronunţe o soluţie luni, 21 septembrie, aşa cum a anunţat la ultimul termen de judecată,însă mai are nevoie de cel puţin încă o săptămână pentru deliberare. „Se amână pronunţarea pentru săptămâna viitoare”, ne-a precizat Cosmin Muntean, purtătorulCItește mai departe
Record de datornici la bugetul local
Inspectorii fiscali din cadrul municipalităţii Petroşani au emis zilele trecute aproape 400 de somaţii de executare ori de poprire. Cifra datornicilor este şi de trei ori mai mare decât în lunile trecute. Astfel, angajaţii Serviciului Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Petroşani au trecut la recuperarea datoriilor pe care locuitorii municipiului le au la bugetul local, fie din impozite şi taxe ori din amenzi contravenţionale. Astăzi au fost emise nu mai puţin de 393 de somaţii către datornici, persoane fizice ori societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe razaCItește mai departe
Acţiuni în forţă pentru combaterea delictelor silvice
Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice desfășoară controale și verificări la ocoale silvice și societăți comerciale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, precum și a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului și comercializării materialului lemnos. Acţiunea are loc în perioada 21 – 25 septembrie a.c., în baza planului de acţiune “Scutul Pădurii”. Scopul acesteia, spun reprezetanţii Poliţiei Române, este prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, precum și a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului și comercializării materialului lemnos. Acţiunea este coordonată de polițiștiCItește mai departe
AVOCATUL POPORULUI ŢINE JOI, 24 SEPTEMBRIE 2015, AUDIENŢE PENTRU HUNEDORENI
Vă informăm că demersul Instituţiei Prefectului – judeţul Hunedoara în vederea apropierii instituţiilor statului de cetăţeni, început încă de la finele anului 2011, continuă. Prin colaborarea interinstituțională se oferă posibilitatea cetăţenilor judeţului nostru de a se întâlni cu reprezentanţi ai Biroului Teritorial Alba – Iulia a Instituţiei Avocatul Poporului. Continuând această acţiune, aducem la cunoştinţa cetăţenilor judeţului Hunedoara care doresc asistenţă juridică în raporturile pe care le au cu instituțiile și autoritățile publice că se pot prezenta la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara joi, 24.09.2015, începând cu orele 10:30CItește mai departe
Un nou focar de hepatită la Vulcan!
Cel puţin 18 persoane au fost internate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Vulcan, iar alte patru cazuri au fost tansferate la Deva, din cauză că la Vulcan nu mai sunt locuri. “Cele patru cazuri le-am trasferat la Deva nu pentru că ar fi mai grave, ci epntru că efectiv nu mai avem locuri. Secţia are 25 de paturi, dintre care 18 sunt ocupate de pacienţi cu hepatită. Ca şi grupe de vârstă, sunt pacienţi de la 3 ani, la 65 de ani”, a declarat managerulCItește mai departe
Marius Szoradi şi Ioan Roşianu sancţionaţi pentru lipsă de sportivitate
Având în vedere cele întâmplate la meciul din etapa cu numărul 2, dintre CS Vulcan şi Inter Petrila, comisia de disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a decis ca jucătorul celor de la CS Vulcan, Ioan Roşianu, să fie suspendat 6 etape, acesta fiind acuzat de jigniri aduse arbitrilor şi scuiparea unui adversar. La pachet cu etapele de suspendare, Roşianu, a fost amendat cu suma de 100 de lei. Trebuie menţionat că din pedeapsa jucătorului s-a scurs deja jumătate, in calcul fiind luată şi partida oficială din CupaCItește mai departe
Viitorul mineritului, dezbătut la Petroşani în cadrul congresului BALKANMINE 2015
La Petroşani se dezbate în aceste zile rolul mineritului în contextul dezvoltării durabile internaţionale, în cadrul unui simpozion la care sunt invitaţi specialişti din zona balcanică, dar şi din întreaga lume. Congresul Internaţional Balcanic Minier Balkanmine 2015 se desfăşoară, în perioada 20 – 23 septembrie, la Petroşani, sub deviza „Mineritul în slujba dezvolării durabile a lumii”. Principalul orgaizator este Universitatea Petroşani, însă instituţiei de învăţământ superior i se alătură INSEMEX Petroşani şi Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, precum şi alte firme din sectorul privat care au legăturăCItește mai departe
Teama de Antifraudă a ferecat tarabele
Mai multe autospeciale ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală a băgat frica în comercianţii cu probleme care îşi desfac produsele în sectorul de haine din cadrul Pieţei Centrale Petroşani. Încă de la primele ore ale dimineţii au fost zărite în Petroşani mai multe autospeciale de la Antifraudă, iar vestea s-a răspândit imediat printre comercianţi. Aceştia au presupus că este vorba de un control, posibil şi în Piaţa Petroşani, iar cei care aveau actele în neregulă au preferat să-şi pună lacătul pe stand şi să se facă nevăzuţi sau să nu deschidăCItește mai departe
Video /Furtunile au făcut prăpăd în Hunedoara
Mai multe cartiere au fost inundate, iar zeci de strâzi au rămas acoperite în totalitate cu apă timp de câteva ore. Canalizarea în mai multe zone din municipiul Hunedoara a cedat, conform adevarul.ro, din cauza debitelor mari de apă, înregistrate în timpul furtunii din această după amiază. Ruperea de nori, extrem de violentă, a dus la prăbuşirea mai multor copaci. Zeci de străzi au rămas inundate, după ce reţeaua de canalizare fie a fost înfundată, fie nu a putut face faţă şuvoaielor. [slideshow_deploy id=’20328′] foto : adevarul.ro realitatea.net
Polițele RCA se vor scumpi din 2016
Polițele RCA vor suferi o majorare a tarifelor din 2016, anunță specialiștii societăților de asigurări. Potrivit Digi24, tarifele RCA vor crește din cauza noilor standarde europene din domeniu, care obligă la majorarea capitalului firmelor de asigurări, dar și din cauza falimentului Astra. Creșterea tarifelor RCA în 2016 este estimată la 15%, iar reprezentanții companiilor de asigurări estimează că va fi făcută în două sau chiar trei etape. Situația apare după ce tarifele RCA au crescut deja la scurtă vreme după falimentul societății Astra. Noile reglementări europene în domeniul RCA vorCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 22.09.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii [slideshow_deploy id=’19659′]
Un militar din Petroșani și-a găsit sfârșitul într-un accident devastator
Andrei Kovacs și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație produs pe o șosea din Constanța , vineri, la doar 25 de ani . Andrei Kovacs era militar în Brăila și tocmai participase la exercițiul militar HISTRIA 15 de cercetare marină și scufundări, la Capul Midia împreună cu doi colegi de-ai săi. Cei trei se aflau într-o mașină,când șoferul a adormit la volan și autoturismul a intrat pe contrasens, izbindu-se de un autocar. Militarul petroșănean a fost adus la o capelă din cartierul Aeroport din Petroșani și va fi înmormântat,astăzi, cuCItește mai departe
Elevii vor avea din acest an un reprezentant in consiliul de administratie al scolii.Cum va fi ales?
Incepand cu anul scolar 2015-2016, elevii vor avea un reprezentant cu drept de vot in consiliul de administratie al fiecarei unitati de invatamant preuniversitar, potrivit legii. Regulile pentru alegerea efectiva a reprezentantului elevilor au fost stabilite de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) printr-un act normativ publicat in Monitorul Oficial. Legea educatiei a fost modificata in luna mai a acestui an astfel incat elevii sa aiba un reprezentant cu drept de vot in consiliul de administratie al fiecarei scoli, dupa cum se arata in Legea nr. 95/2015. Din acest motiv,CItește mai departe
JYSK la Jiul Shoping Center Petrosani
Centrul comercial JIUL SHOPPING CENTER din Petroșani, va pune la dispoziția clienților săi un nou punct de atracție comercială. Astfel, cunoscutul retailer JYSK România anunță deschiderea magazinului JYSK Petroșani. Evenimentul va avea loc joi, 1 octombrie, ora 8:00, la parterul complexului comercial ”JIUL SHOPPING CENTER” din Petroșani. Participanții la deschidere vor avea parte de cadouri minunate și oferte incredibile, după cum anunță organizatorii. [slideshow_deploy id=’17454′]
Eveniment inedit la MCDR DEVA/ Expoziție de goblen
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează marți, 22 septembrie 2015, vernisajul unei expoziții de artă decorativă intitulată „Cu gândurile mele…”, ce prezintă publicului o colecție de goblenuri aparținând doamnei Dorina Mardan Ianca. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în spațiile special destinate artelor vizuale din cadrul Palatului Magna Curia. Aflată la a doua expoziție personală de acest gen, autoarea și-a dedicat o bună parte din timpul său liber realizării acestei pasiuni care este goblenul, numită și „pictura cu acul”. Dorina Mardan IancaCItește mai departe
Avram Iancu – personaj de film documentar
După ce a dus numele României şi al Petroşaniului până pe cele mai îndepărtate maluri ale Canalului Mânecii, Avram Iancu, bibliotecarul din Petroşani, devine personaj de film documentar. În tentativele sale de a traversa Canalul Mânecii înot şi fără niciun fel de protecţie sportivul, orginar din Petroşani, a făcut ca Valea Jiului să devină un loc de poveste pentru cei care au fost impresionaţi de visul românului nostru. Astfel, cunoscând eforturile şi dificultăţile întâmpinate la ultima tentativă, Televiziunea Română (TVR) a considerat că ar fi de bun augur săCItește mai departe
Cerere în căsătorie la partida dintre CS Vulcan şi Jiul Petroşani
Moment emoţionant, sâmbătă, pe stadionul din Vulcan. În debutul partidei dintre CS Vulcan şi Jiul Petroşani, fotbaliştii Vulcanului au afişat un banner pe care scria mare „Raluca vrei să fii soţia mea?”. A fost un moment de mare emoţie pentru decarul Vulcanului (Maier), însă încununate de succes, căci răspunsul a fost afirmativ. În aplauzele publicului cei doi viitori însurăţei au făcut primul pas spre întemeierea propriei familii. Dincolo de surpriza plăcută de care au avut parte spectatorii, meciul a fost unul frumos şi echilibrat, deşi publicul s-ar fi aşteptatCItește mai departe
Procesul dintre Avram şi Vochiţoiu, suspendat pentru neprezentare
Magistraţii de la Petroşani au suspendat judecarea dosarului în care senatorul Haralambie Vochiţoiu l-a chemat în judecată pe directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. Decizia instanţei sancţionează lipsa de la proces a părţilor şi este în avantajul lui Avram. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Petroşani, iar la termenul din data de 10 septembrie judecătorul de caza decis suspendarea cauzei. “Având în vedere lipsa părţilor şi a reprezentanţilor la acest termen de judecată, în baza art. 411 aliniat 1 punct 2 din CPC, suspendă judecareaCItește mai departe
Paradox/ Înglodat în datorii, CEH are depozitele GOALE
Complexul Energetic Hunedoara, care are datorii comerciale de peste 140 de milioane de lei şi peste 100 de acţiuni în instanţă intentate de furnizorii de materiale şi servicii. În acelaşi timp, însă, “cămările” sunt goale, aşa că tot mai des apare întebarea unde sunt piesele de schimb, materialele sau utlajele achiziţionate de entitatea energetică. Sursele noastre spun că cele mai multe datorii s-au acumulat în timpul mandatului lui Aurel Niculescu, numit şi susţinut politic de PSD, partid al cărui membru marcant este. Tăia şi spânzura, după cum reclama nu deCItește mai departe
JUDETUL HUNEDOARA RAMANE FARA CURENT SAPTAMANA VIITOARE! VEZI AICI ZONELE AFECTATE
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 21 Septembrie 2015 Localitatea LUPENI, Tău fără fund; 09:00 – 11:00 Localitatea CĂZĂNEȘTI (zona Vățișoara); 09:00 – 18:00 Localitatea FEDERI; 09:00 – 18:00 Marţi , 22 Septembrie 2015 Localitățile COSTEȘTI DEAL; CĂZĂNEȘTI (zona Vățișoara); 09:00 – 18:00 Localitatea FEDERI; 09:00 – 18:00CItește mai departe
LUNI 21 SEPTEMBRIE, SISTARI DE APA IN HUNEDOARA, HATEG SI NALAT
Va anuntam ca in data de 21.09. 2015 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara : – intre orele 800 – 1400 dupa cum urmeaza: Gara, Autogara, Lidl, Pompieri, Viopan, Benzinarie OMW. Motivul intreruperii: Eliminat pierderi apa zona Lidl. – intre orele 800 – 1500 dupa cum urmeaza: microraionul 3 – blocurile K1, K2 K3, K4, K5, K6. Motivul intreruperii: Eliminat pierderi apa bl. K5 str. Caprioarei. – intre orele 8.00 – 15.00 dupa cum urmeaza: Str. Theodor Aman; B-dul 1848 blocurile 34 si 36. Motivul intreruperii: Eliminat pierderi apa str. Theodor Aman nr.CItește mai departe
Căutătorii de comori au dat iama şi la cetatea dacică Blidaru
După cetatea dacică de la Costeşti, şi cea de la Blidaru a fost ţinta căutătorilor de comori, care au săpat cel puţin 12 gropi în incinta sitului arheologic aflat în patrimoniul UNESCO. Poliţiştii au declanşat imediat cercetările şi vor să dea de urma celor care au vandalizat cetatea dacică Blidaru, posibil aceleaşi persoane ca şi în cazul cetăţii de la Costeşti. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Compartimentul pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, pentru a efectua cercetările. Din primele informaţii pe care le avem, s-a stabilit că modulCItește mai departe
Zidul de la granița cu Ungaria, o falsă problemă între România și statul ungar
Prezent în aceste zile la Petroșani, ambasadorul Ungariei la București recunoaște că declarațiile unor lideri politici, din România și Ungaria deopotrivă, au inflamat relațiile bilaterale dintre cele două țări pe subiectul gardului de protecție de la granița celor două țări. Diplomatul ungar este însă de părere că acest gard nu este construit împotriva românilor și își exprimă chiar convingerea că el va fi de ajutor inclusiv României în gestionarea crizei migrației. ”Guvenul de la Budapesta a decis extinderea acestui gard de protecție și la granița de sud-est cu România, darCItește mai departe
Liderul UDMR vede în criza refugiaților un faliment al diplomației europene
Prezenta la Petroșani cu ocazia deschiderii Zilelor Culturii Maghiare în Valea Jiului, președintele UDMR Kelemen Hunor apreciază că, în ceea ce privește schimbul de replici între diplomațiile europene pe subiectul crizei refugiaților, Europa demonstrează că s-a ajuns la un faliment al diplomației. ”Și acest subiect, așa cum este în general dezbaterea pe tema refugiaților, arată practic că, din punct de vedere diplomatic, Europa trece printr-o experiență dramatică. Practic, asistăm la un faliment al diplomației europene. Toată lumea se ceartă cu toată lumea, fiecare stat aruncă vina în ograda altuia, uitândCItește mai departe
Vrea să afle de la oameni dacă îşi doresc cheltuirea a 15.000 de lei pentru Ziua Municipiului Lupeni
Un consilier local din Lupeni le cere sfatul locuitorilor municipiului cu privire la votul pe care ar urma să-l dea unui proiect controversat de hotărâre de consiliu. Este vorba despre organizarea Zilelor Municipiului Lupeni , despre care alesul local, Cristian Roşu (PNL) vrea să afle ce cred locuitorii Lupeniului, cei pe care îi reprezintă în forul decizional local. “La iniţiativa domnului viceprimar, Lungan Cornel , se doreşte alocarea sumei de 15 000 lei pentru organizarea , în luna octombrie, a Zilelor Municipiului Lupeni. Intuiesc că o parte dintre dumneavoastrăCItește mai departe
Înfrângere la limită pentru Inter Petrila
Deşi a controlat meciul, Inter Petrila, a pierdut partida disputată pe terenul celor de la Aurul Brad cu scorul de 1-0. Aşa cum era de aşteptat, meciul de la Brad a fost unul greu pentru băieţii lui Aurel Moldovan, însă nu din cauza jocului prestat de fotbalişti, ci mai degrabă din caza neşansei cu care s-au confruntat băieţii. Interul a atacat în valuri, a controlat partida de la un capăt la altul, însă mingea nu a intrat în poartă, ba chiar a lovit bara la şutul expediat de Kalai. SeCItește mai departe
Sute de milioane pompate în Valea Jiului fără nici un rezultat
De la finele anilor ’90 şi până în prezent, în Valea Jiului au intrat sute de milioane de lei, însă acest lucru nu se vede şi în buzunarele locuitorilor zonei. O statistică făcută în urmă cu circa doi ani de zile arată că din cele 130.000 de persoane care locuiesc în regiune, circa 30 la sută trăiesc în sărăcie cruntă. Aceste familii au un venit de cel mult 1000 de lei pe familie. Şansa multora a reprezentat-o munca peste hotare, iar astăzi o parte însemnată a tinerilor şi nu numaiCItește mai departe
Valea Jiului oferă şi turism de calitate
În ciuda problemelor de natură socio-economică, Valea Jiului are totuşi şansa de a deţine un potenţial peisagistic ce poate oferi, prin construirea unei infrastructuri în domeniul turismului, o alternativă în ceea ce priveşte relansarea zonei. Situată la poalele Carpaţilor Meridionali, Valea Jiului a devenit cunoscută mai ales prin prisma obiectivelor turistice de aici, printre care se numără şi cabanele montane. Una dintre cabanele considerate reprezentative este şi cabana „Groapa Seacă”, renumită pentru ospitalitate, dar mai ales pentru specialităţile culinare servite turiştilor. O altă cabană renumită se găseşte tocmai în vestulCItește mai departe
Lucrari de modernizare a strazilor si a statiei de epurare in Orastie
In municipiul Orastie au loc o serie de lucrari de modernizare a strazilor, de inlocuire a retelelor de apa si canalizare si in plus cu o suplimentare de fonduri din partea Guvernului Romaniei, se lucreaza si la modernizarea staţiei de epurare. Lucrări de modernizare a centurii: înlocuire borduri, covor asfaltic, locuri de parcare pe Strada Mureşului – Strada Pricazului (centura ocolitoare). Modernizarea străzii Luminii şi intersecţia cu strada C-tin Dobrogeanu Gherea pe Strada Luminii. Modernizare parţială a străzii Dealu Mic. Se va continua cu a doua parte în perioada următoare. Modernizare parţială aCItește mai departe
Sute de adrese şi petiţii trimise de un fost miner
Un fost miner din Aninoasa a trimis în zece ani de zile aproape 1000 de memorii, scrisori ori petiţii către autorităţile locale şi centrale prin care a prezentat problemele grave cu care se confruntă locuitorii din zonă. Cele mai multe au fost axate pe domenii aflate în subordinea Ministerului Muncii, iar răspunsurile venite, nu la toate, sunt adevărate poveşti nemuritoare. Paul David a muncit la mina Aninoasa, dar în anul 1997 s-a disponibilizat şi, din cauza vârstei, nu şi-a mai găsit alt loc de muncă. A reuşit cu greu săCItește mai departe
Au început ”Zilele Culturii Maghiare în Valea Jiului”
Sâmbătă au debutat în Valea Jiului, la Petroșani și Lupeni, manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediție a ”Zilelor Culturii Maghiare”, în prezența unor personalități de rang înalt ale comuntății maghiare din România și Ungaria. Președintele UDMR, Kelemen Hunor și Excelența Sa Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei în România, dar și europarlamentarul Iuliu Winkler și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, au fost prezenți sâmbătă în Valea Jiului la deschiderea festivă a evenimentului. În cadrul evenimentului prilejuit de deschiderea oficială a Zilelor Culturii Maghiare din Valea Jiului, dincolo de alocuțiunile rostiteCItește mai departe
Luni începe Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara”
Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, debutează luni, 21 septembrie 2015. În cadrul proiectului, peste 300 de elevi de la majoritatea liceelor din Valea Jiului vor învăța ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia, iar la final își vor putea identifica un rol pe care pot să-l joace în comunitatea locală, putând astfel să-și dezvolte o carieră. Proiectul se derulează prin intermediul unui maraton de 10 training-uri având ca subiect participarea publică. De asemenea, în cadrul proiectului, tinerii vorCItește mai departe
Victorie după victorie pentru Ştiinţa Petroşani
Ştiinţa Petroşani a înregistrat a 4-a victorie consecutivă în Divizia Naţională de Seniori. Victoria venită în partida cu CSUAV Arad este o confirmare a formei bune în care se află studenţii din dealul Institutului. Deşi meciul a fot unul greu, „gladiatorii” Ştiinţei s-au impus la limită, scor 16-17, după două eseuri, două transformări şi o lovitură de pedeapsă. De cealaltă parte, arădenii, au reşit şi ei un eseu, o transformare şi trei lovituri de pedeapsă, făcând astfel ca partidă să fie una tensionată. Reuşita din ultima partidă face ca înCItește mai departe
Criminalul minor care a ucis-o pe iubita tatălui său rămâne în arest
Magistraţii nu sunt de acord cu eliberarea din închisoare a liceanul din Petroşani care a ucis-o în bătaie pe iubita tatălui său. Miodrag Vladislav rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribuanlul Gorj care au respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, aşa cum ceruse liceanul. Anchetatorii au fost îngroziţi de cruzimea faptei comise chiar de Ziua Copilului, în data de 1 iunie, şi au cerut imediat arestarea lui Miodrag Vodislav, iar instanţa a fost de accord cuCItește mai departe
E oficial. PSD se reuneşte mai repede pentru congres
Congresul PSD va avea loc mai repede, după ce majoritatea organizaţiilor judeţene din ţară au cerut un Congres Extraordinar. Data stabilită pentru Congresul PSD este 11 octombrie şi mai trebuie îndeplinită doar o formalitate, respectiv avizul Comitetului Executiv, care se întruneşte luni. Ulterior, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, va anunţa dacă va candida. “Pulsul” l-a luat deja, fiind prezent în ţară la conferinţele judeţene ale social – democraţilor, care îşi aleg conducerile în această perioadă. Dragnea a fost prezent şi la Hunedoara, unde s-a bucurat de susţinere. ProblemaCItește mai departe
