luni, mai 16th, 2016

 

Încă 9 clădiri ar urma să fie promovate

  Numărul clădirilor care ar putea fi promovate cu ajutorul plăcuțelor bilingve s-ar putea dubla la Petroșani. Pe lângă cele nouă cuprinse inițial în proiect, ar mai putea fi adăugate încă atâtea, lucru care atestă faptul că municipiul Petroșani are o istorie bogată în ceea ce privește patrimonial cultural. În acest sens ar urma să fie promovate şi Biserica de lemn din zona Turnului de apă, Castelul de apă, Depoul de locomotive, Colonia Teodorescu, Cazinoul Muncitoresc, Biserica SF. Nicolae, Grădiniţa nr.2, Liceul Teoretic, Biserica Catolică. [slideshow_deploy id=’19661′]    


Gerom cheamă CEH la bară pentru facturile neplătite

  Gerom Internaţional a deschis în instanţă, la Tribunalul Hunedoara, un nou proces îndreptat împotriva Complexului Energetic Hunedoara, având ca obiect „ordonanţa de plată”. Firma controlată de ex-prefectul Aurelian Serafinceanu vrea în acest fel să-şi recupereze banii datoraţi de compania energetică hunedoreană, asta după ce a contestat insolvenţa CEH care ar fi obligat-o, la fel ca şi pe ceilalţi creditori, să se înscrie la masa credală şi să-şi aştepte rândul la încasarea sumelor restante. Gerom Internaţional este unul dintre cei doi apelanţi la sentinţa de declarare a insolvenţei pronunţată deCItește mai departe


Procesul dintre fostul manager al Spitalului Vulcan și Primărie va fi reluat după alegeri

  Fostul manager a contestat un raport întocmit de o comisie de control a municipalității prin care a fost demisă de la conducerea unității medicale. Dosarul în care Cristina Baleia cere anularea deciziei prin care a fost demisă se află pe rolul Tribunalului Hunedoara și are ca termen data de 9 iunie a.c. Fostul manager al Spitalului Municipal Vulcan cere anularea actului administrativ invocând o serie de nereguli care ar face decizia nulă. Fostul manager a anunţat imediat după ce a fost dată afară că nu i s-a dat posibilitateaCItește mai departe


Încă un pas până la atribuirea locuințelor sociale de la Uricani

Blocurile sociale din Uricani vor fi branșate la rețeaua de gaz metan. După o lungă perioadă în care autoritățile locale de la Uricani au purtat corespondențe cu cei de la societatea de gaz metan, au venit și veștile bune. Blocurile sociale vor fi racordate la rețeaua de gaz metan. “S-a dat avizul de introducere a gazului metan pentru blocul 6 – Locuințe sociale. Dupa montarea acestuia , se va trece de îndată la montarea centralei termice . Speram că într-un termen cât mai scurt , impreuna cu reprezentanții Agenției NaționaleCItește mai departe


Vreme de belșug la măsuratul oilor pe Roșia

Sprijinirea investițiilor în agricultură și susținerea micilor fermieri din zona Văii Jiului reprezintă un pas esențial pentru reconfigurarea economiei locale și turismului, în anii următori. Pentru Tiberiu Iacob Ridzi, candidatul PNL pentru un nou mandat de primar al Petroșaniului acest lucru nu este o necunoscută. Mai mult, în activitatea sa de până acum, Tiberiu Iacob Ridzi a demonstrat că este nu doar un susținător al momîrlanilor, ci și un promotor al tradițiilor și obieceiurilor momârlănești. În acest context s-a înscris și participarea primarului Tiberiu Iacob Ridzi, astăzi, la unul dintre celeCItește mai departe


Alin Simota contestă condamnarea pentru complicitate la abuz în serviciu

În timp ce autorităţile nu pot, cel puţin la nivel oficial, să dea de urma lui, Alin Simota contestă în instanţă sentinţa prin care a fost condamat pentru complicitate la abuz în serviciu.   Alin Simota a primit 6 luni de închisoare printr-o sentinţă pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, unde Alin Simota a fost găsit vinovat de complicitate la abuz în serviciu în procesul cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba. De asemenea, instanţa a dispus şi interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii electiveCItește mai departe


La munte s-a întors iarna

Iarna nu se dă dusă de la munte, iar vremea deosebit de rece pentru această perioadă a readus zăpada în staţiunile montane din Valea Jiului.   Dacă în Valea Jiului plouă aproape necontenit de zile în şir, înregistrându-se averse, la munte iarna s-a reîntors. Luni, atât în Straja, cât şi în Parâng s-au întors ninsorile. Şi, pentru că temperaturile erau deosebit de scăzute, s-a şi depus un strat considerabil de zăpadă, neobişnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunţă că vremea se va menţine răcoroasă pentru această perioadă şi abia din dataCItește mai departe


După 20 de ani, a sunat primul gong artistic la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni

Sute de copii au umplut sala de spectacole a Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni, redeschis după două decenii, în urma unor invesiții semnificative realizate aici de către Administrația Publică Locală din municipiul Lupeni. Prin repunerea în circuitul cultural a acestei clădiri emblematice pentru viața culturală din Lupeni, primarul Cornel Resmeriţă își încheie cariera edilitară, concretizînd și una dintre cele mai solicitate și așteptate de cetățeni, fie ei mari sau mici, obiective de interes public. Pentru a marca redeschiderea Palatului Cultural, autoritățile locale de la Lupeni au preferat ca, în locul clasicelor festivitățiCItește mai departe


Luni si Marți vor fi sistări de apă in Hunedoara și Deva

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, din data de 16.05.2016 ora 18:00 pana in data de 17.05.2016 ora 18:00, pe strazile: Iosif Vulcan partial, Cozia partial si Roci partial, pentru remediere avarie la Statia de Pompe Cozia. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, din data de 17.05.2016 ora 09:00-11:00, pe strazile: Roci partial, Cozia partial, pentru montare aerisitor automat pe strada Roci. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatile Nadasita de Jos, Nadastia de Sus,  in data de 17.05.2016 intre orele 09:30-14:00 pentru remediere avarie retea apa. ApaCItește mai departe


Alarmant. Peşte şi conserve de peşte cu probleme, oferite la comercializare!

Având în vedere consumul tradiţional de peste cu ocazia Sărbătorilor de Florii, în perioada 14-22.04.2016 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o acţiune tematică de control pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind protecţia consumatorilor referitoare la conformitatea, prezentarea, publicitatea şi modul de comercializare a peştelui, preparatelor din peste preambalate şi conservelor din peşte. Iar nereguli au fost o grămadă, inclusive în judeţul Hunedoara, relevă un raport al ANPC dat recent publicităţii.      În total, au fost controlaţi 568 operatori economici, iar la 66% dintreCItește mai departe


Cel mai sângeros criminal al judeţului află dacă va fi eliberat

Beniamin Jian a fost condamnat pe viaţă pentru că a executat cu sânge rece cinci oameni. Criminalul din Ţara Haţegului îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Timişoara şi a depus neîncetat cereri la instanţa timişană pentru a fi eliberat. Toate i-au fost respinse, însă, peste două săptămâni va putea cere liberarea condiționată.  Beniamin în vârstă de 62 de ani, şi-a schimbat numele din Jian în Laichici, după numele unei cântăreţe de muzică populară din Banat, de care criminalul s-a îndrăgostit în spatele gratiilor. Pentru că a trecut de 60 de aniCItește mai departe


ACCIDENT ÎN LANȚ PE DN7.Patru autoturisme și o autoutilitară au fost implicate

Un echipaj de pompieri şi un altul de prim ajutor al Detaşamentului Deva au intervenit, cu o autospecială mixtă şi o ambulanţă tip B, pe DN7, la intrarea în Deva la o tamponare în lanţ în care au fost implicate 4 autoturisme şi o autoutilitară. Ajunşi operativ la locul intervenţiei pompierii salvatori au acordat îngrijiri medicale unei fetiţe de 10 ani aflată într-una dintre maşini. Copilul a suferit un traumatism cranian minor fiind transportată, totuşi, la UPU Deva. Niciun conducător auto sau pasager aflaţi în cele 5 autovehicule nu auCItește mai departe


Consiliul Județean a cerut administrarea cetăților dacice

  Președintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, spune că de mai multă vreme se încearcă trecerea cetăţilor în subordinea instituţiei pe care o conduce. “Noi suntem pregătiți să le preluăm și ne dorim, mai ales că se fac solicitări în acest sens de mai mult timp. Avem un serviciu de administrare a monumentelor istorice care funcționează foarte bine și un parteneriat foarte serios și constructiv cu Jandarmeria Română, cea care ne sprijină în paza monumentelor, este adevărat doar cele clasificate UNESCO. Ne dorim să preluăm în administrare toate cetățile șiCItește mai departe


FOTO/ Weekend plin de intervenții pentru pompierii hunedoreni

Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 13 – 15 mai, la 13 acţiuni de îndepărtare a efectelor fenomenelor meteo periculoase, 4 incendii, două misiuni de salvare animale, 1 transport apă menajeră, 4 transporturi de la domiciliu la ambulanţă în Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Deva şi 19 activităţi de educare şi instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă în biserici şi şcoli. Două echipaje ale Staţiei de Pompieri Brad au intervenit în localităţile Ociu şi Căzăneşti pentru degajarea aCItește mai departe


A încercat să scape peste graniţă de arestul preventiv

  Un bărbat în vârstă de 24 pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în vederea efectuării de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive a vrut să scape ieşind din ţară. A fost prins, însă, la graniţă şi predat autorităţilor. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră Bogdan A., în vârstă de 24 de ani, din județul Hunedoara, pasager într-un mijloc de transport internaționalCItește mai departe


UEFA EURO 2016 se joacă la PRO TV!

Pentru prima dată în istoria televiziunii din România, Campionatul European de Fotbal va fi difuzat de o televiziune comercială. Ca lider al televizunilor din România, PRO TV este încântat să ofere întregii țări cele mai importante meciuri ale UEFA EURO 2016TM. Între 10 iunie și 10 iulie, PRO TV va difuza cele mai importante 23 de meciuri ale competiției, incluzând toate meciurile echipei naționale a României! “Ca televiziune lider în România, PRO TV este prima destinație pentru evenimentele care merită văzute. De aceea, am simțit că este de datoria noastrăCItește mai departe


Autoturism parcat pe o stradă din Petrila, lovit de o autoutilitară

Polițiștii petrileni au fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă, de către un locuitor al oraşului Petrila despre faptul că o autoutilitară i-a lovit autoturismul parcat pe strada 8 Martie, din Petrila. Între timp conducătorul autoutilitarei a părăsit vehiculul. În urma sesizării, un echipaj de poliţie rutieră a plecat în căutarea conducătorului autoutilitarei, acesta fiind identificat pe strada 8 Martie. Potrivit verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul care a condus autoutilitara este un petrilean în vârstă de 36 de ani, care  nu posedă de permis de conducere pentru nicio categorie deCItește mai departe


PETRILA: Locuri de muncă disponibile la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi”

Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi”, Petrila, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: • paznic studii medii, vechimea minimă în specialitatea postului 1 an, perioada determinată • paznic, studii medii, vechimea minimă în specialitatea postului 1 an, perioada nedeterminată • 2 posturi de îngrijitor, studii medii, vechimea minimă în specialitatea postului 1 an, perioada nedeterminată. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 dinCItește mai departe


Mai mulți arheologi sunt revoltați

Printre semnatarii petiţiei se numără arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Judeţean Buzău, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti al Academiei Române, Muzeul Naţional “Brukenthal” Sibiu, Muzeul Bucovinei – Suceava, Muzeul Naţional al Unirii – Alba Iulia, Muzeul Judeţean Satu Mare. În total sunt 60 de arheologi care cer ministrului Culturii, Corina Şuteu, anularea ordinelor emise de predecesorul acesteia, Vlad Alexandrescu, privind numirea membrilor în Comisia Naţională de Arheologie şiCItește mai departe


Hrana minerilor aduce încă o executare silită pentru CEH

Firma care prepara și distribuia hrana caldă a minerilor din Valea Jiului, Fortex Food, a obținut în instanț executarea silită a Complexului Energetic Hunedoara. Fortex Food se adaugă altor societăți care deja au o sentinț similar, însă pe rol mai sunt și alte cauye în care se cere executarea silită a companiei energetic hunedorene. De precizat că,  în luna martie, pe când CEH încă era în insolvență, Casa de Insolvență GMC Craiova a depus la Tribunalul Hunedoara, raportul cu cauzele care au condus la insolvența CEH, iar printer acestea seCItește mai departe


Ambulanțele private cu transport medicalizat, asigurate de firma ginerelui lui Vasile Blaga

În județul Hunedoara funcţionează o singură firmă care oferă servicii medicalizate, deținută de familia ginerelui lui Vasile Blaga. Reprezentanții DSP Hunedoara spun că până acum nu au fost sesizări   De autorizat se ocupă o comisie specială și, cel puțin teoretic, trebuie făcute și verificări periodice  pentru a se vedea dacă sunt respectate normele legale de funcționare. În județul Hunedoara o singură societate este autorizată să efectueze transport medicalizat de persoane, iar reprezentanții DSP Hunedoara spun că, până acum cel puțin, nu au fost reclamații privitoare la serviciile acestora. „ExistăCItește mai departe


Cere revizuire pentru o condamnare pentru viol

Vişinel Toader State (28 de ani) a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru viol. Bărbatul şi-a acostat cumnata pe o stradă din Petroşani şi, după ce a bătut-o, a tras-o de păr până într-o grădină de pe marginea râului Jiul de Est, unde a abuzat de ea. Recidivistul n-a reuşit să-şi ducă planul până la sfârşit din cauză că era prea beat, iar femeia a reușit să scape într-un moment în care agresorul şi-a luat mâinile de pe ea și a anunţatCItește mai departe


Ultima ședință

Consiliul Local de la Petroșani se reunește, în această săptămână, în cadrul ultimei ședințe ordinare care mai are loc sub această formulă. În data de 19 mai are loc ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local și asta pentru că după data de 5 iunie, data alegerilor locale, vom afla care va fi noua conducere a primăriei, dar și noua componență a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a acestei ultime ședințe sunt, până la ora actuală, 22 de proiecte de hotărâre, lista putând fi suplimentată. [slideshow_deploy id=’17217′]


Ordonanța privind disponibilizările la CEH poate produce efecte

Actul normativ care prevede acordarea de plăți compensatorii și venituri în completare angajaților Complexului Energetic Hunedoara a fost publicat în Monitorul Oficial, deci poate produce efecte. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat proiectul care prevede includerea Complexului Energetic Hunedoara în lista societăților ai căror salariați vor beneficia de plăți compensatorii în cazul în care sunt disponibilizați. De la CEH urmează ca anul acesta să plece circa 1000 de persoane. “Ce credeți că mai puteți să ne garantați că puteți să faceți pentru a salva din cele 2000 de locuri de muncăCItește mai departe


Un nou proces împotriva Consiliului Județean Hunedoara

Amenzile aplicate de către Consiliul Judeţean Hunedoara firmei care efectua transportul public local între Petrila şi Petroşani atrag procese în instanţă. Astfel, firma ZMK a deschis un nou proces împotriva instituţiei judeţene prin care solicită instanţei “anulare proces verbal de contravenţie PROCES VERBAL NR.0000008/23.03.2016-CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA”. Este al doilea proces intentat de ZMK împotriva Consiliului Judeţean Hunedoara. Firma de transport a fost amendată pentru că şi-a retras maşinile de pe traseu, nerespectând astfel contractul. “Noi ne-am îngrijit ca prin caietul de sarcini pe care l-am propus Autorităţii Rutiere Române săCItește mai departe