2016
Revigorarea PNL Deva – numirea unui liberal „pur sânge” (PDL – PRM – PNL – DNA)
Am trăit să o vedem și pe aceasta. Cel ce a fost investit ca președinte interimar al liberalilor hunedoreni seamăna foarte mult cu personajele din operele lui Caragiale. Pentru ca spectacolul la liberali să continue, reabilitarea lor în ochii devenilor a început cu numirea unui „liberal pur sânge” (PDL – PRM – PNL – DNA) în persoana actualului primar de la Șoimuș, Mihai Irimie. Sigur la Deva sunt probleme cu actualul primar, Mircia Muntean, probleme ce sunt vizate de acțiunile justiției dar să numești un președinte la liberalii deveni careCItește mai departe
ZMK majorează tarifele în semn de protest
O amendă de 9000 de lei primită de unul dintre șoferii care prestează pentru firma de maxi-taxi duce la majorarea tarifelor pentru călătorii din Valea Jiului. Scumpirea biletelor de călătorie a fost decisă ca o măsură de protest de către transportator. Amenda a fost acordată de polițiștii rutieri pentru că șoferul microbuzului avea pasageri care călătoreau în picioare, însă reprezentanții ZMK susțin că era oră de vârf și pasagerii și-au asumat acest fapt, în momentul în care s-au urcat în masinã. Protestul ar urma să se demareze din 1CItește mai departe
Premiantul de sâmbătă – ediția 108
Există oameni printre noi de a căror strădanii ne bucurăm fără să realizăm eforturile acestora. Ei își trăiesc viețile cu demnitate, își hrănesc emoțiile și își domolesc tristețile departe de notorietate, dar asta nu-i împiedică să fie stâlpi ai scoietății la propriu. Cu un astfel de om vă propunem să ne întâlnim la următoarea ediție a campaniei „Premianții fără premii”. Este vorba despre doamna Voichița Bălan, care de o viață întreagă brodează manual bluze tradiționale românești. Mii de oameni au îmbrăcat veștmintele care i-au trecut prin mâini. Doamna Voichița BălanCItește mai departe
Minerii din Valea Jiului se pregătesc de grevă generală
Începând cu data de 25 iulie, în toate unitățile miniere se fac liste cu ortacii care vor sa participe la greva generală. Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situație fără precedent, iar oamenii care coboară sub pământ se tem pentru viețile lor.Declanşarea grevei generale stă pe fondul nemulţumirilor privind contractul colectiv de muncă, intrarea în insolvenţă a (CEH) dar și insuficiența materialelor necesare exploatării miniere și a utilajelor uzate aflate în imposibilitatea de a fi folosite. Nimeni de la unitățile miniere viabile nu știe cât va mai dura această situație, iar oamenii s-arCItește mai departe
Președintele interimar al PNL caută candidați pentru Primăria Deva
Florin Roman a anunțat primele măsuri luate pentru a repune pe roate PNL Hunedoara iar liberalii au misiunea ca până în 5 august a.c., să-i găsească pe cei mai buni candidați atât pentru parlamentare cât și pentru Primăria Deva. În reședința de județ ar urma să fie organizate noi alegeri după încetarea mandatului actualului primar, condamnat la închisoare cu executare. ”Le-am cerut colegilor să-şi depună în perioada 26 iulie-2 august candidaturile atât pentru funcţia de primar al Devei, cât şi pentru alegerile parlamentare. În 5 august vom avea o şedinţăCItește mai departe
Schimbări MAJORE în sistemul de asigurări de sănătate! Toți românii trebuie să știe ca au CONSULTATII NOI GRATUITE!
Pacienţii vor beneficia de decontarea analizelor de tip RMN la sân, copiii vor beneficia de consultaţii decontate de CNAS o dată la şase luni, faţă de o dată la 12 luni în prezent, iar asiguraţii vor avea două noi proteze decontate de CNAS, potrivit unui nou Contract Cadru aprobat, joi, de Guvern. Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi noul Contract Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, se arată într-un comunicat de presă alCItește mai departe
Sărbatoare mare miercuri. E cruce neagră în calendar. Ce nu ai voie sa faci pe 27 iulie
Pomenit în data de 27 iulie, Sfântul Pantelimon este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos. Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului seCItește mai departe
Noul preşedinte PNL Hunedoara, la origini PDL-ist fundamentalist, are un scop precis – nici un vechi PNL-ist să nu “scape” către Parlament
La vestea numirii lui Florin Roman, în fruntea Noului PNL Hunedoara, de conducerea centrală, mulţi au exclamat: de ce el? S-au terminat oamenii politici “din alt aluat” pentru a reorganiza filiala Hunedoreană a liberalilor vopsiţi? Că sunt probleme aici, nu contestă nimeni. Tensiunea e la cote înalte între componeţii fuzionaţi, liberalii autentici şi nou veniţii din PDL. Este o certitudine. PDL-iştii au scos stăpânii care au construit casa şi le-au ocupat-o. Fostul preşedinte Bogdan Ţâmpău era frecţia la piciorul de lemn, alţii care au muncit din greu cucerind pas cuCItește mai departe
PNL Deva are un nou președinte
Mihai Irimie, primarul comunei Șoimuș este noul președinte interimar al organizației municipale a PNL Deva. Mihai Irimie a mai fost in trecut membru al altor două partide PDL și PRM, pâna să ajungă in PNL, la ora actuală este primar al comunei Șoimuș din anul 2012. [slideshow_deploy id=’24093′]
Bazinul de înot din Hunedoara se închide pentru renovare
În perioada 30 iulie – 8 septembrie 2016, Bazinul de înot Hunedoara va fi închis, pentru igienizare și renovări. Se va goli apa din bazine și acestea vor fi curățate, se va zugrăvi și se vor efectua reperațiile necesare, precum și deratizarea-dezinsecția instituției. În această perioadă, situația încasărilor pentru serviciile de agrement, cât și activitățile de inițiere din cadrul Bazinului de Înot Hunedoara, sunt scăzute, deoarece numărul clienților este redus, iar profesorii de înot sunt în concediu. De asemenea, cheltuielile de întreținere ale instituției (gaz, curent electric, apă, canal, gunoiCItește mai departe
Primăria municipiului Hunedoara scoate la concurs 9 posturi vacante
Primăria municipiului Hunedoara va organiza, în perioada următoare, concursuri pentru ocuparea unui număr de 9 posturi contractuale vacante de execuție. Acestea sunt, după cum urmează: în perioada 24-29 august a.c., Inspector de specialitate, gr. II, în cadrul Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice din Direcția Dezvoltare Strategii Comunicare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Hunedoara; Inspector de specialitate, gr. IA, în cadrul Compartimentului Promovare Imagine, Manifestări Promoționale din Biroul Comunicare, Promovare Imagine din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Hunedoara; Referent, tr. II, în cadrul Compartimentului Promovare Imagine,CItește mai departe
Primarul din Brad a dus tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf al Europei
Primarul orașului Brad, Florin Cazacu, un împătimit al escaladării vârfurilor montane, a reușit astăzi o nouă performanță de care orice montaniard se poate declara mândru. Cazacu a reușit, în urmă cu doar câteva ore să ajungă pe vîrful Mont Blanc, cel mai înalt vîrf montan ale Europei. ”Astazi, 26 iulie ora 9:00, am ajuns pe vârul Mont Blanc, la cota 4810 m, pe cel mai înalt varf din Europa centrală și de vest! Pe vârf a ajuns primul Radu Pavel și apoi eu”, spune Florin Cazacu. Doar doi dintre cei 7CItește mai departe
Guvernul pregătește un act normativ pentru acordarea de venituri în completare persoanelor ce urmează a fi disponibilizate din CEH
Ministerul Energiei a postat pe pagina sa de Internet, spre consultare publică, un document prin care se propune adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2016 necesare pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Potrivit notei de fundamentare semnate de ministrul Energiei, Victor Grigorescu, se va statuat faptul că: “Prin derogare de la prevederile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 168/2014, venitul lunar deCItește mai departe
Postul Sfintei Mării. Când începe postul Adormirii Maicii Domnului?
Postul Sfintei Mării. Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie. Postul Sfintei Marii. In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru celeCItește mai departe
6 miliarde lei vechi economie la prima licitație publică organizată de noua administrație publică din Lupeni
O nouă viziune, o nouă abordare a actului de administrație publică locală și un nou stil de lucru impus de tânărul primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță aduc tot atâtea schimbări semnificative la nivelul administrației locale din această localitate. Deși încă de la începutul mandatului primarul Cristian Resmeriță, Primăria Lupeni s-a confruntat cu mari greutăți provocate de cele două inundații care au lovit municipiul Lupeni, noul primar a gestionat eficient situația de criză și, în paralel, a reușit și derularea în forţă a unei serii întregi de acţiuni edilitar-gospodărești, careCItește mai departe
18 noi cazuri de hepatită acută în județ
Statistica a fost realizată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara pe primele cinci luni ale acestui an. Astfel, de las începutul anului au fost înregistrate 18 noi cazuri de hepatită acută, cele mai multe fiind hepatită de tip A. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara celebrează, în data de 28 iulie 2016, Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, un eveniment anual care se concentrează la nivel mondial asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatita virală. Actiunea se va organiza în data de 28.07.2016, oraCItește mai departe
Administrația Parculului Național Retezat sfătuiește turiștii cum să se ferească de urși
Inițiativa PNR vine ca urmare a incidentului de luni, din Retezat, unde un cioban a fost grav rănit de ursul care i-a dat târcoale stânei timp de câteva zile. Administrația Parcului Național Retezat arată că dacă sunt respectate o serie de reguli, șansele ca turiștii să fie în pericol din cauza urșilor sunt reduse. ” E periculos să mergem pe poteci nemarcate. Recent, un om a fost rănit de un urs, în zona centrala a Retezatului. Ca să scadă riscul de a se întâlni cu un urs, atragem atenţiaCItește mai departe
”Zilele Municipiului Petroșani”, amânate pentru mijlocul lunii august
Postul de Sf. Maria i-a determinat pe aleșii locali să amâne manifestările dedicate municipiului, în condițiile în care foarte mulți credincioși au sugerat că nu este cea mai bună perioadă. Astfel, consilierii locali au decis să amâne manifestarea pentru 18 august a.c., însă și această dată ar putea fi modificată dacă vremea nu va fi prielnică. Manifestările dedicate capitalei Văii Jiului ar fi trebuit să aibă loc înainte de alegerile locale. Ca să nu capete conotaţii electorale, oficialii administraţiei publice din Petroşani au decis să reprogrameze activitățile reunite subCItește mai departe
Locuri ocupate din prima sesiune la programele de master
Încă din prima sesiune de admitere, centrul universitar din Valea Jiului a reușit să-i atragă pe studenții care au absolvit cursurile unei facultăți, să și le continue în cadrul programelor de masterat. Astfel, potrivit rectorului instituției de învățământ superior din Petroșani, aproape toate locurile sunt ocupate. ”Stăm foarte bine la programele de master, suntem mai mulțumiți la numărul de studenți înscriși la master și mai puțin la licență. Acolo ne ocupăm aproape toate locurile din prima sesiune”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, prof. Radu Sorin. Sesiunea de admitereCItește mai departe
Fără o soluție viabilă, PDL- istul Lucian Heiuș poate fi viitorul președinte al PNL Hunedoara!
Când a început ” puciul” în PNL Hunedoara, două persoane se bucurau că vor prinde ciolanul: Carmen Eleonora Hărău și Adrian David, dar se pare că și aici este valabilă zicala că ” atunci când doi se ceartă, al treilea câștigă”. Puciul a îneput de la nemultumirea primarilor care nu au fost băgați în seamă de conducerea PNL Hunedoara după alegerile locale, alegeri care au fost un adevărat dezastru pentru organizația județeană. Carmen Eleonora Hărău a intrat in dizgrația aleșilor locali PNL după întâlnirea de la Sarmizegetusa a filialei Hunedoara,CItește mai departe
Locuri de muncă disponibile la Spitalul de Urgenţă din Petroşani
Spitalul de Urgenţă din Petroşani, Judeţul Hunedoara organizează concurs pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel: infirmier 1 post; îngrijitor curăţenie 2 posturi; brancardier 1 post; garderobier 1 post; electrician 1 post; operator calculator 1 post; liftier 1 post; muncitor necalifical 1 post. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor stateCItește mai departe
Cum te poți împrumuta la bancă fără să plătești dobândă? Opt sfaturi pentru alegerea unui card de credit
Cardurile de credit au început să câștige teren în fața plăților în numerar, fiind un mijloc mai eficient pentru achiziția de bunuri și servicii. Dacă stii să-ți gestionezi fluxul de numerar, poți să faci cumpărături fără să trebuiască să plătești vreo dobândă către instituția emitentă. Spre deosebire de cardul de debit, cel de credit funcționează ca un împrumut bancar pe care îl accesezi în momentul în care faci o plată la un comerciant. 1. Dobânda aferentă cardului de credit Fiecare card de credit are atașat o dobândă efectivă (DAE) peCItește mai departe
Cum riști să încalci legea în timp ce te joci Pokemon Go
Persoanele care folosesc Pokemon Go, un joc pentru smartphone-uri bazat pe deplasarea efectivă în lumea reală, riscă să comită anumite încălcări ale legislației, cum ar fi, de exemplu, intrarea fără voie pe proprietăți private. Pokemon Go este un joc de realitate augmentată pentru smartphone-uri, bazat pe locuri din lumea reală. Practic, jucătorii se folosesc de telefonul mobil (GPS și camera video) pentru a explora lumea reală și a găsi niște ființe virtuale numite pokemoni. Astfel, jucătorii îi pot prinde și antrena și apoi îi pot folosi în lupte virtuale cuCItește mai departe
Exploatarea aurului cu cianuri, oprită pentru moment în munţii din apropierea Devei
Exploatarea aurului cu cianuri a fost oprită pentru moment în munţii din apropierea Devei. Judecătorii au dat dreptate activiştilor de mediu, dar decizia nu este definitivă şi autorităţile locale care acordaseră o primă autorizaţie au făcut recurs. Localnicii văd lucrurile simplu: au nevoie de locuri de muncă, dar nici ei nu vor să fie otrăvit pământul. O companie americană care vrea să exploateze aurul la Certej a obţinut anul trecut autorizaţie pentru începerea şantierului din partea primăriei. Promite că scoate trei milioane de tone de minereu pe an, dar seCItește mai departe
Petroșani. Un sens al șoselei de centură a fost asfaltat
Constructorul care a câștigat asfaltarea DN 66, centura municipiului Petroșani, este în grafic cu lucrarea și un sens cu două benzi de circulație a fost asfaltat în întregime. Proiectul prevede ca lucrarea să fie finalizată în termen de patru luni, însă dacă ritmul va fi susținut, constructorul are mari șanse să o finalizeze înainte de termen. Pe lângă asfaltarea în întregime a șoselei, au fost schimbate și bordurile din mai multe locuri, în special cele distruse. Reabilitarea Centurii Petrosaniului vizează tunarea de covor asfaltic pe ambele sensuri ale acestuia, peCItește mai departe
Cabanierii, turiștii și salvamontiștii cer ajutor
Turiștii și salvatorii montani din stațiune cer autorităților să intervină cât mai repede pentru a reface drumul județean care urcă în stațiune. Ploile torențiale au rupt drumul județean care urcă în Stațiunea Parâng, în cel puțin patru locuri, iar în cazul unui incendiu sau accident, autospecialele de intervenție nu pot ajunge la cabanieri. Și turiștii sunt nemulțumiți că nu pot urca până la cabane cu autoturismele pe drumul care vara este deschis circulației. ”Viiturile l-au rupt în vreo patru locuri și nu se mai poate circula pe el. NiciCItește mai departe
Cioban atacat de urs în Retezat
Atacul a avut loc în zona Pietrele din Retezat, iar victima a fost salvată de salvamontiştii din masiv şi tranportată de urgență la spitalul din Hațeg. Ciobanul a avut probleme cu ursul timp de mai multe zile şi a decis să coboare cu oile către zona Cârnic. În drum său spre Cârnic, victima a înnoptat în zona Lacului Pietrele, sub Şaua Bucurii. Acolo a fost atacat de urs luni dimineaţa. Din cauză că nu mai avea baterie la telefonul mobil, ciobanul nu a putut suna după ajutor şi a fostCItește mai departe
Sistări de apă în Hunedoara, Deva, Brad, Mintia, Petroșani și Uricani
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 27.07.2016 în oraşele: Petroşani – între orele 09.00 – 16.00. Zona afectată: str.1 Decembrie 1918, blocurile M1-M4, 95-99, 101-109, 120-124, str. Avram Iancu blocurile turn (3-13, 8-10), str. Slătinioara şi str. Rovinei ; Motivul restricţiei: remediere pierdere la branşamentul blocului 13, str. Avram Iancu. între orele 09.00 – 12.00. Zona afectată: str.1 Decembrie 1918, zona dintre Primăria şi Spitalul de Urgenţă Petroşani (inclusiv), str. Şt. O. Iosif, 22 Decembrie, Nicolae Titulescu, Coasta; MotivulCItește mai departe
PRIMARUL BRADULUI LA ÎNĂLȚIME. CAZACU ”ATACĂ” VÂRFUL MONT BLANC
Patru temerari din municipiul Brad, între care se numără și primarul localității, Florin Cazacu, și-au propus să cucerească, cel mai probabil marți, vârful Mont Blanc (4.810 m) din Munții Alpi, cel mai înalt din Europa de Vest. „Suntem în a doua zi de ascensiune și ne îndreptăm (luni, n.r.) spre Refugiul Gouter (3.835 m). Dorim ca acolo să ne continuăm aclimatizarea, să urcăm și să coborâm puțin, pentru a ne stimula organismul. Avem ca obiectiv să cucerim vârful Mont Blanc și să punem acolo steagul României și al municipiului Brad”,CItește mai departe
“Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele”
„Un os dat unui câine nu este caritate. Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele”, acesta pare a fi citatul care s-a potrivit acţiunii de ajutorare, de astăzi, 25 iulie 2016, iniţiată de Crucea Roşie Petroşani în Cartierul Aeroport, zonă în care locatarii au fost cei mai afectaţi. Locuinţe distruse, bunuri greu muncite s-au dus pe apa… potopului din luna iunie. Se spune că dacă unei păsări îi strici cuibul se declanşează tulburarea comportamentală, simţul orientării, dereglări fiziologice. La oameni pareCItește mai departe
Județul Hunedoara- sub cod galben de inundații
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis o atenționare valabilă de la ora 16.30, potrivit căreia județul nostru se află sub avertizare de inundații. „Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinul hidrografic Cerna (afluent al Mureșului) – județul Hunedoara și bazinul superior al râului Bega – județul Timiș. Fenomenele hidrologice periculoaseCItește mai departe
Judecătorii au menținut arestul preventiv în cazul Pleșcan
Tânărul solicitase revocarea măsurii restrictive și înlocuirea ei cu control judiciar, cerere care i-a fost respinsă de magistrații Judecătoriei Petroșani. Daniel Ovidiu Pleșcan este cercetat penal pentru loviri și alte violențe dar și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a agresat un polițist care ieșise la o terasă din centrul Petroșaniului, susțin procurorii iar în scandal a mai fost implicat și un alt tânăr, cercetat și el penal. Reamintim că Daniel Ovidiu Pleșcan a fost ridicat de acasă de polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale al IPJ Hunedoara și reținutCItește mai departe
PNL Hunedoara are un nou președinte
PNL Hunedoara are un nou președinte după ce Bogdan Țîmpău a pierdut postul de președinte al PNL Hunedoara. Vicepreședintele CJ Alba, Florin Claudiu Roman, , a fost propus drept înlocuitor al lui Bogdan Țîmpău în fruntea PNL Hunedoara, iar propunerea a fost votată de către Biroul Politic Național. Foto:alba24.ro [slideshow_deploy id=’13837′]
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva organizează „Atelierul de cusut”
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită începând cu data 26 iulie 2016 să participați la acțiunea intitulată „Atelierul de cusut”. Activitățile propriu-zise se vor desfășura în fiecare zi de marți pe întreaga perioadă a vacanței de vară, începând cu ora 09.30, la sediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie din Brad, situat pe strada Cloșca, numărul 4. Activitățile din cadrul „Atelierului de cusut” vor fi coordonate de prof. Matei Ana și îşi propuneCItește mai departe
Hunedoreancă accidentată grav de un biciclist
O femeie în vârstă de 85 de ani, a fost accidentată grav în cursul zilei de ieri,de un biciclist, care potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara se afla sub influența băuturilor alcoolice. Femeia se angajase în traversarea străzii printr-un loc necorespunzător şi fără să se asigure, moment în care a fost acroșată și accidentată grav de către biciclist. ”În data de 24.07.2016, în jurul orei 20.20, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Hunedoara, care circula cu o bicicletă în cartierul Peştişul Mare, a acroşat şi accidentat grav o femeie de 85CItește mai departe
Manifestare culturală de excepție la Săcărâmb
Spectacole, expoziții și simpozioane pe diferite teme culturale sunt programate în acest sfârșit de săptămână la manifestarea ”Fiii Săcărâmbului”, ediţia a IV-a. Organizată de către Composesoratul Săcărâmb, Asociația culturală Pro Thalia-Pro Dacia, Asociația Umanitară Nonprofit Setras, în colaborare cu Primăria comunei Certeju de Sus, manifestarea cuprinde expoziții de sculptură, pictură, ceramică, muzică, teatru și film. Vernisaj de pictură și sculptură, dar și o serie de lansări de carte. Totodată, un spectacol de muzică susţinut de Formatia ,,Play iT” și soliste ale Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, Ansamblul ,,Făeragul’’ din comunaCItește mai departe
PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în această săptămână
Meteorologii anunţă că vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în unele locuri. În zonele de deal şi de munte şi local în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De vineri pana la sfarsitul saptamanii ramanem sub influenta aerului tropical, mai ales in regiunile sudice si sud-estice, unde maximele se pot apropia de 37 grade asadar un val de caldura greu de suportat. LUNI. Vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară înCItește mai departe
Vasile Potecă se reîntoarce în conducerea PNL?!
Zvonurile precum că, Vasile Potecă, fost subprefect de Hunedoara, actualmente director adjunct la Apa Prod Deva, va deveni secretar general al PNL Hunedoara făcând echipă cu Lucian Heiuș încep să prindă contur. Astăzi, 25 iulie, printr- o declarație de presă își anunță demisia de la Apa Prod. Cât despre performanța sa de la Apa Prod vom reveni cu amănunte în materialele viitoare. „În urma alegerilor din 5 iunie, care au schimbat radical structura conducerii Consiliului Județean și a celor mai importante localități din județul Hunedoara, membrii PNL, care sunt directoriCItește mai departe
Ministerul Sănătăţii: GĂRZILE din afara programului de lucru vor fi plătite SEPARAT, de la 1 august
Condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea MS este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil – este reacția Ministerului Sănătății la nemulțumirile din sistem. Ministerul Sănătății afirmă clar și răspicat: „condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea instituției noastre este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil. În nota obișnuită de deschidere manifestată față de medici, de pacienți și de reprezentanții acestora, vineri a avutCItește mai departe
Fierbe lămâi şi bea lichidul imediat cum te trezeşti! Vei fi şocat de efecte!
Este foarte important să ai o viaţă sănătoasă şi să îţi începi ziua într-un mod în care să ai energie pentru întreaga zi. Apa caldă cu lămâie nu îţi oferă însă toţi nutrienţii din pulpă şi coajă. În schimbi, dacă fierbi lămâia fără să storci sucul vei obţine toţi nutrienţii pe care o lămâie îi poate oferi. Ingrediente 6 lămâi 600ml apă Miere Taie lămâile în două şi adaugă-le în apă fiartă dintr-un vas. Fierbe timp de 3 minute. Lasă vasul la răcit timp de 15 minute. Îndepărtează lămâile şiCItește mai departe
ACCIDENT GRAV! Patru persoane, printre care un copil, au fost rănite după ce s-au răsturnat cu mașina
Patru persoane, printre care şi un copil de 11 ani, au fost rănite sâmbătă dimineaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 7, pe raza localităţii hunedorene Leşnic. Din primele verificări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan, după ce maşina în care se aflau victimele, condusă de un bărbat din Buzău, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor. Cei patru vroiau să ajungă în ITALIA Cei patru se îndreptau spre graniţa de vest pentru că doreau să ajungă în Italia. ”PrimeleCItește mai departe
Asociere pentru proiecte
O serie de primării, organizaţii civice şi persoane fizice au aderat la filiala judeţeană Hunedoara a Forumului Montan, în vederea găsirii în comun de programe şi finanţări prin care oportunităţile din zonele de munte să poată fi valorificate în favoarea oamenilor care trăiesc acolo. “Trebuie să găsim acele modalităţi prin care să venim în sprijinul oamenilor care trăiesc în zona de munte, prin proiecte special dedicate acestora. Ne propunem să ajutăm fermierii din zona montană, turismul rural, meşteşugarii. Vrem să atragem finanţări prin mai multe proiecte, astfel încât să putemCItește mai departe
Primarul Petroșaniului cere explicații Ministerului Energiei pe tema termoficării
În ciuda problemelor cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara, municipalitatea din Petroșani își dorește păstrarea sistemului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, serviciu asigurat de Termocentrala Paroșeni pentru abonații din Petroșani, și în sezonul de iarnă 2016-2017. În acest sens, pentru a elimina blocajele de ordin financiar ale fostei societăți de distribuție a agentului termic – Termoficare SA Petroșani – aflată în procedură de faliment, Consiliul local al municipiului Petroșani a avizat înființarea unei noi societăți în subordinea autorităților locale municipale, societate care va putea participa laCItește mai departe
Pleşcan ajunge în fața completului de la Petroşani
Tânărul de 26 de ani, din Petroșani, cercetat penal pentru că a agresat un polițist pe o terasă din centrul localității, a cerut revocarea arestului preventiv. Daniel Ovidiu Pleșcan a făcut o solicitare pentru revocarea arestului preventiv care urmează să fie analizată la Judecătoria Petroșani, instanță care a respins cererea procurorilor de arestare preventivă și a decis că tânărul poate fi cercetat penal sub control judiciar. Cererea de revocarea a arestului preventiv ar urma să fie soluționată mâine, iar la instanță va ajunge și Pleșcan. Anchetatorii îl cercetează pentru căCItește mai departe
Răzbunarea le-a adus dosar penal
Procurorii au decis să extindă cercetările în dosarul scandalului din Colonia-Petroşani. Cinci indivizi au fost puşi sub control judiciar şi nu mai au voie să se apropie de locuința recidivistului cu care s-au răfuit. Imaginile de pe camerele de supraveghere ale unei proprietăți din Colonia Petroșani au condus la extinderea controlului judiciar asupra întregului grup de tineri care, în urmă cu o săptămână, au tăbărât peste un alt interlop aflat în arest la domiciliu. Potrivit unor surse, camerele au surprins momentul în care indivizii au intrat pe proprietatea rivalului, gataCItește mai departe
Jandarm aflat in timpul liber a ajutat la salvarea unor turisti italieni, raniți în urma unui accident
Plutonier Roşca Ciprian, din cadrul P.J.M Râu de Mori, aflat în timpul liber a observat producerea unui accident de circulatie la intrarea în localitatea Mintia. Oprind autoturismul pe care-l conducea acesta s-a îndreptat către locul producerii accidentului observând un autovehicul iesit de pe partea carosabilă sub un cap de pod. Jandarmul a apelat serviciul public de urgenta 112 ajutând persoanele să iasă din masină şi să le acorde sprijin până la sosirea echipajelor SMURD. Cele trei persoane erau cetăţeni italieni aflaţi în concediu în România. [slideshow_deploy id=’20328′]
Bicicleta furată , dintr-o curte din Petrila
În data de 22.07.2016, în jurul orei 20:00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că o persoană necunoscută a sustras din curtea gospodăriei unui bărbat, din oraşul Petrila, o bicicletă. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat, la scurt timp, un bărbat de 50 de ani, din judeţul Olt, care se deplasa cu bicicleta respectivă pe strada Predoni, din oraşul Petrila. Bicicleta a fost ridicată din posesia bărbatului de 50 de ani, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii deCItește mai departe
M.A.I caută subofițeri! Iată de cât personal este nevoie!
Deficitul de personal în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) s-a accentuat cu încă 3.000 de posturi, de la 15.000 la 18.000 de locuri neocupate, cu toate că au fost reîncadrați foști salariați și au fost angajați subofiteri care nu au absolvit școlile MAI, arată oficialii instituției, care spun că, în următoarea perioadă, vor mai fi examene pentru încadrarea subofițerilor, dar și pentru trecerea unor angajați în corpul ofițerilor, conform News.ro Deficitul de personal s-a accentuat cu încă 3.000 de posturi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), de la 15.000 la 18.000 de locuri neocupate. Cel mai mareCItește mai departe
Afinarii au luat cu asalt munţii din Valea Jiului
Abia s-au pârguit primele fructe şi afinarii au dat buzna la cules. Primii negustori de afine şi-au făcut apariţia în Piaţa Centrală Petroşani, iar pentru că sunt puţine au şi preţ pe măsură. Oamenii cutreieră toţi munţii pentru a găsi cele câteva zone unde afinele sunt coapte şi de aceea spun că prețul cerut este corect. La tarabele din pieţele Văii Jiului şi-au făcut loc şi primii culegători de afine care încearcă să facă un ban de pe urma delicioaselor fructe care au şi întrebuinţări medicinale. Kilogramul costă cam 25CItește mai departe
