Diana Rusu
Drumul spre staţia de sortare din Petroşani, modernizat în colaborare cu CJ Hunedoara
Primăria Municipiului Petroşani va colabora cu oficialii Consiliului Judeeţan Hunedoara pentru modernizarea drumului care duce spre viitoarea staţie de sortare a deşeurilor. Staţia este inclusă în proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”, semnat de CJ Hunedoara cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi este amplasată în vecinătatea fostei mine Dâlja. Starea actuală a drumului nu permite, însă, un trafic fluent al maşinilor de gunoi, care să aducă deşeurile la staţia de sortare, aşa că se impune modernizarea lui. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Local alCItește mai departe
PRINS FĂRĂ PERMIS DE POLIŢIŞTII DIN GORJ
Un tânăr de 20 de ani din localitatea Petrila a fost prins de poliţiştii din Gorj conducând prin municipiul Târgu Jiu, deşi nu mai avea permis. Acesta i-a fost suspendat pentru o altă abatere, dar tânărul n-a avut răbdare să aştepte să treacă perioada de pedeapsă. S-a ales cu dosar penal şi riscă să ajungă după gratii.” Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu — Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 20 ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian dinCItește mai departe
Uite ce calificări îţi oferă AJOFM Hunedoara!
Mai multe programe de formare profesională se vor derula în luna aprilie, a.c., iar cele mai multe cursuri vor fi organizate în judeţul nostru ori Bihor, Covasna, Vaslui şi Neamţ. Astfel, în luna aprilie, 224 de programe de formare profesională vor fi disponibile iar beneficiarii vor putea urma cursurile gratuit. În judeţul Hunedoara sunt 210 cursuri în meserii cum ar fi: lucrător în comerţ, bucătar, inspector resurse umane, operator introducere validare şi prelucrare date, contabil, agent de securitate ori brutar.
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, astazi 24 martie 2015
Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –se schiază bine Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Proiectele pentru asfaltări aşteaptă finanţare
Mai multe străzi din zona centrală a municipiului Petroşani care nu au avut niciodată asfalt ar urma să fie reabilitate de municipalitate. Edilii speră că vor primi fonduri europene însă şansele par reduse. Administraţia locală din Petroşani a întocmit proiectele privind asfaltarea mai multor străzi din localitate şi aşteaptă ghidurile de finanţare pentru programele europene, astfel încât să vadă dacă poate accesa fonduri pentru astfel de proiecte. Deşi se află în zona apropiată de centru, cele mai multe dintre aceste străzi nu au avut niciodată asfalt. „Acum facem cuCItește mai departe
Mall-ul din Deva e construit în ritm alert. Primăria a fost asaltată de localnicii interesaţi de locuri de muncă
În ultimele săptămâni, când lucrările de construcţie a centrului comercial au avansat, Primăria Deva a fost asaltată cu cereri venite de la devenii intersesaţi de locurile de muncă în viitorul mall „Foarte mulţi hunedoreni s-au adresat primăriei pentru a obţine informaţii despre locurile de muncă oferite în viitorul complex comercial. Deocamdată noi nu avem astfel de informaţii, legate de oferta de locuri de muncă. Se estimează că lucrările de construcţie vor fi finalizate în luna septembrie”, au precizat reprezentanţii Primăriei Deva. Complexul comercial este construit la ieşirea din municipiu,CItește mai departe
Patimile lui Luca Gabriel, copilul din Petroşani născut infirm, deşi medicii i-au spus mamei că va fi normal
La peste un an şi jumătate de la naşterea lui Luca Gabriel Oprea, copilul din Petroşani adus pe lume fără labele picioarelor şi fără un antebraţ, deşi medicii au asigurat-o pe mama acestuia că va fi sănătos, familia sa încearcă să îi ofere acestuia o viaţă normală. “Anul trecut am pus copilului primul set de proteze, care erau ca pentru un picioruş de păpuşă. Am fost ajutaţi atunci de primarul Petroşaniului şi de alţi oameni inimoşi. Protezele au costat aproape zece mii de lei. Recent, i-am schimbat protezele cuCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 24.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Primăria Deva îi cheamă pe localnici la curăţenie în zonele de agrement
Primăria Deva anunţă începerea curăţeniei de Paşte şi îi invită pe locuitorii municipiului să se alăture acţiunilor de ecologizare, care vor avea loc în perioada 25 martie – 10 aprilie. Sunt vizate parcurile, zona Pădurii Bejan, Dealul Cetăţii şi zonele verzi din toate cartierele. “Campania de curăţenie şi înfrumuseţare a oraşului va cuprinde şi verificarea modului cum sunt respectate regulile de curăţenie sau cum este depozitat gunoiul în zonele special amenajate. De asemenea, vor fi identificate zonele neamenajate pline de gunoaie, dacă sunt locatari care aruncă gunoiul de la fereastraCItește mai departe
Sindicatele din minerit se tem că divizarea CEH ascunde închiderea companiei!
“Fereşte-te de grecii care fac daruri!” sună un cunoscut proverb, pe care sindicaliştii din minerit şi energie par să-lo fi îmbrăţişat. Aceştia se tem că în spatele ideii de divizare a societăţii enregtice se ascunde, de fapt, închiderea CEH treptat şi fără convulsii sociale. Sindicaliştii atrag atenţia că până şi funcţionarea CEH pe pierdere este o măsură tolerată de Executiv pentru a diminua impactul social al închiderii mineritului, în timp ce idea de divizare a Complexului a fost aruncată pe piaţă tocmai pentru a masca închiderea activităţii CEH treptat,CItește mai departe
Ministerul Mediului aruncă problema deşeurilor care sufocă mediul pe umerii autorităţilor locale şi ai producătorilor de ambalaje!
În timp ce apele sunt sufocate de deşeuri de platis, care se degradează extrem de greu, ministerul Mediului gândeşte un act normativ care să oblige producătorii de produse ambalate sau ambalaje să asigure reciclarea sau incinerarea lor. PET-urile sunt aruncate peste tot, al întâmplare, iar România se sufocă sub povara acestor deşeuro. Topirea zăpezilor le-a scos la iveală peste tot, iar apele sunt pline de PET-uri. Campaniile de strângere a gunoaielor au avut efect doar pe termen scurt, fiind insuficiente sau ineficiente. Cele mai periculoase pentru mediu sunt ambalajeleCItește mai departe
Impresionant: Imaginile victoriei de la Indian Wells cu Simona Halep
Simona Halep a reușit performanța carierei prin trofeul cucerit la Indian Wells în fața Jelenei Jankovic, scor 2-6, 7-5, 6-4. Finala de două ore și 37 de minute a găsit-o învingătoate pe româncă, pentru că anterior își promisese să lupte până la ultima minge, ceea ce a și făcut în actul final al competiției americane. sursa: presalibera.net GALERIE FOTO:
Un şofer de basculantă a distrus reţeaua de telefonie fixă şi internet dintr-un sat
Un bărbat din Crişcior va fi cercetat penal pentru distrugere, după ce a lăsat 200 de familii din satele comunei fără acces la reţeaua de telefonie fixă şi internet. A distrus cablurile telefonice şi fibra optică din satul Valea Bradului. „Poliţiştii au stabilit că cele două cabluri telefonice şi firul de fibră optică au fost agăţate de bena unei autoutilitare manevrată de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Crişcior, care a descărcat nisip în zona respectivă. Reprezentantul reţelei de telecomunicaţii a declarat că în urma acestuiCItește mai departe
Două eleve din Deva au fost premiate la un concurs internaţional de desen
Alexandra Ciorcila şi Andreea Opriţescu, eleve în clasa a VII-a la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva au obţinut premiul întâi la un concurs internaţional de desen, derulat în Japonia, la care au fost înscrise peste 21.000 de lucrări. Cele două eleve din Deva, îndrumate de profesoara Agnes Ilem au fost premiate în concursul International Enviormental Children’s Contest, unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale organizate de UNICEF pe tema protejării mediului. Cele două premiante, Alexandra Ciorcila şi Andreea Opriţescu, au intrat în posesia diplomelor zilele trecute. EvenimenulCItește mai departe
Lupeni: Joaca ”de-a hoții” si cerceii de aur
În data de 20.03.2015, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată de o femeie din municipiul Lupeni, despre faptul că în seara de 20.03.2015, o persoană necunoscută, de sex feminin, i-a sustras din ureche fiicei sale, în vârstă de 5 ani, o pereche de cercei din aur. În urma investigațiilor efectuate, echipa operativă a stabilit că suspecta, o minoră în vârstă de 13 ani, din Lupeni, profitând de naivitatea persoanei vătămate, s-a împrietenit cu aceasta și, sub pretextul că „se joacă de-a hoții”, i-a sustras, fără violență, perechea de cerceiCItește mai departe
Locuiti la bloc si nu va indepliniti obligatiile? Riscati amenzi ce pot ajunge la 3.000 de lei
Persoanele care locuiesc la bloc si detin un apartament trebuie sa indeplineasca mai multe obligatii prevazute in legislatia in vigoare. Cei care nu se conformeaza pot fi sanctionati cu amenzi de maximum 3.000 de lei. Proprietarul unui apartament poate sa modifice locuinta pe care o detine sau poate sa ii aduca imbunatatiri, insa trebuie sa aiba in vedere ca lucrarile pe care le va efectua sa nu puna in pericol structura blocului sau a altor apartamente, se mentioneaza in Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor deCItește mai departe
Pana cand trebuie achitata prima rata a impozitelor locale?
Impozitele si taxele locale se achita in doua transe egale, in primavara si in toamna. Astfel, contribuabilii mai au la dispozitie cateva zile pentru a plati prima rata. Conform Codului fiscal, impozitele si taxele locale, respectiv impozitul pe cladiri, impozitul pe teren si taxa asupra mijloacelor de transport, se achita anual in doua rate egale. Prima rata trebuie platita pana pe 31 martie, iar cea de-a doua transa pana pe 30 septembrie. Pentru plata cu anticipatie a impozitelor si taxelor locale, datorate pentru intregul an de catre contribuabili, panaCItește mai departe
Bila alba/ 23 martie 2015/ Toma Coconea
Sportivul Toma Coconea, pentru ca se pregătește intens pentru a șaptea participare în cea mai dificilă cursă de anduranță din lume, Red Bull X-Alps, fiind prezent la toate edițiile de până acum , clasandu-se de două ori pe locul secund.
Bila neagra/ 23 martie 2015/ Laurentiu Nistor
Laurentiu Nistor, deputat PSD, pentru ca pe linie de partid a sustinut si numit politic toti directorii de la Complexul Energetic Hunedoara, trecand cu vederea incompetenta ,nelegiuirile si dezastul produs de acestia, facandu-se astfel partas la ingroparea mineritului din Valea Jiului.
Starea partiilor din statiunile Vaii Jiului, astazi 23 martie 2015
Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –se schiază bine Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Recidivistul care a vrut să-şi violeze cumnata îşi caută avocat
Vişinel State Toader aflat în arest preventiv după ce şi-a acostat fosta cumnată şi a dus-o cu forţa pe malul Jiului din zona Livezeni-Petroşani unde a încercat să o violeze, a cerut magistraţilor să-i permită un răgaz pentru a-şi angaja un apărător, acesta fiind nemulţumit de prestaţia avocatului din oficiu. Recidivistul ar fi vrut să fie judecat în stare de libertate pentru fapta sa însă toate solicitările i-au fost respinse. Speră ca un apărător mai bun să-i obţină achitarea sau măcar o pedeapsă mai mică. Vişinel State Toader vaCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 23.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia. Potrivit APIA, creditele acordate de bănci fermierilor în cadrul acestui tip de convenţie sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Bancă şi Fondul de GarantareCItește mai departe
Vechile biserici din lemn, salvate de Europa Nostra
Un proiect european ar putea readuce la viaţă vechile bisericuţe de lemn, construite în secolele 18 şi 19, aflate în suferinţă. Organizația Europa Nostra, cea mai puternică organizație Europeană care are ca focus patrimoniul culturală construit, împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiții, au făcut public planul de acțiune pentru salvarea și restaurarea bisericilor de lemn din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei. Aceste zone sunt considerate printre cele mai în pericol situri de patrimoniu cultural construit din Europa în 2014, în urma unei nominalizări făcute de Fundația Pro Patrimonio.CItește mai departe
Momârlanii, urmaşii dacilor. Descrierile fascinante ale vechilor locuitori din Valea Jiului
Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice, impresionante pentru cei care le vizitează aşezările din ţinutul Văii Jiului. Momârlanii şi-au ridicat casele la fel cum o făceau strămoşii daci, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte. Comunitatea momârlanilor este din ce în ce mai restrânsă, însă povestea, istoria şi obiceiurile lor sunt impresionante. De-alungul ultimelor secole, mai mulţi autori care auCItește mai departe
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 23.03.2015- 29.03.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 23 Martie 2015 Loc. HUNEDOARA: strada Peștișul Mare (parțial) 09:00 – 14:00 Loc. MERIȘOR (parțial); 09:00 – 16:00 Loc. PRIHODIȘTE, CIOCLOVINA, PUI; 09:00 – 16:00 Loc. FORNĂDIA (parțial); VĂLIȘOARA (parțial); BUCEȘ (parțial) 09:00 – 18:00 Loc. GEOAGIU: strada Pinului (parțial); SERECA;CItește mai departe
Elena Udrea aruncă „pisica şpăgii” în curtea lui Vasile Blaga, supranumit şi „întâiul socru al judeţului Hunedoara”
După ce s-a confruntat, faţă în faţă cu denunţătorii ei din Dosarul „Gala Bute”, încercând să demonteze acuzaţiile aduse de procurorii DNA, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, aruncă „pisica şpăgii” în curtea lui Vasile Blaga. Udrea nu îl acuză direct pe Blaga, ci prin intermediul susţinătorilor ei, care au creat pagina de Facebook „Justiţie până la capăt”. Astfel, fostul ministru al MDRT le transmite procurorilor DNA că, dacă vor să se ocupe de finanţarea ilegală a campaniilor electorale, ar trebui să înceapă cu Vasile Blaga,CItește mai departe
Peste 35.000 de pelerini, la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop
La sfarsit de saptamana sau zile de sarbatoare, in Tara Hategului, toate drumurile duc la Manastirea Prislop. Fie ca este vremea buna, fie ca este rea, zeci de mii de credinciosi isi doresc sa ajunga la mormantul parintelui Arsenie Boca. Peste 35.000 de credinciosi au ales să treaca pragul Sfântei Mănăstiri Prislop si în acest weekend.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, peste 25 de jandarmi, împreună cu echipajele de poliţie rutieră şi SMURD, au asigurat in incinta mănăstirii, ordinea publică pe timpul slujbei religioaseCItește mai departe
Accident rutier: un bărbat a ajuns în spital după ce a căzut din remorcă
Un bărbat de 38 de ani a fost rănit într-un accident rutier petrecut pe DJ 706 A, în zona localităţii Brănişca. A căzut din remorca tractată de un autoturism. „Victima se afla într-o remorcă tractată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Brănişca, iar în intersecţia ce face legătura între localităţile Brănişca, Ilia şi Boz s-a dezechilibrat şi a căzut din remorcă pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean deCItește mai departe
Accident rutier pe DN 7: tânăr rănit în impactul maşinii cu un camion
Un tânăr de 27 de ani a ajuns în spital, în urma unui accident petrecut pe DN 7, pe raza municipiului Orăştie. Maşina condusă de acesta a fost lovită de un camion. „Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care conducea o autoutilitară pe DN 7, pe raza municipiului Orăştie, pe direcţia de deplasare Orăştie spre Sebeş, nu a păstrat o distanţa corespunzătoare şi a intrat în coliziune cu autoturismul care rula în faţa sa, al cărui conducător auto intenţiona să vireze spre stânga. În urma accidentului rutierCItește mai departe
Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon
Pompierii din Petroşani au salvat, în această dimineaţă, trei persoane în a căror locuinţă a izbucnit un incendiu şi s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Cele trei victime au fost internate de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Petroşani, iar intervenţia rapidă a militarilor a dus la evitarea unei tragedii. Tot în această săptămână alte şapte persoane printre care şi un bebeluş de numai două luni au ajuns în mâinile medicilor din cauza intoxicării cu monoxid de carbon. Familia locuia într-o garsonieră din Petrila, iar accidentul a fost provocat deCItește mai departe
Arsenie Boca despre ispită: zece învăţături ale părintelui de la Prislop
Părintele Arsenie Boca, duhovnicul al cărui mormânt de la Prislop a devenit loc de pelerinaj penru zeci de mii de credicnioşi, a intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei, iar cuvintele sale de duh au fost făcute cunoscute printr-un număr impresionant de materiale documentare, cărţi religioase şi biografice. Iată zece dintre învăţăturile atribuite duhovnicului, în care acesta vorbeşte despre ispită: „Ispită este viaţa omului pe pământ. Toţi sfinţii au trecut prin o mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-auCItește mai departe
Inter Petrila – CNS Cetate Deva 0-1
Într-o zi de primăvară numai bună pentru fotbal Inter Petrila a primit, pe teren propriu, vizita celor de la CNS Cetate Deva, echipă aflată pe primul loc în campionatul judeţean de fotbal. În debutul partidei spectatorii, afaţi în număr destul de mare în tribune, au găsit două echipe energice, dornice să-şi impună propriul stil de joc. Odată cu trecerea timpului ne-am fi aşteptat ca diferenţa din clasament între cele două echipe să se vadă şi pe teren însă, echipa gazdă s-a ridicat la nivelul echipei oaspete, care aşa cumCItește mai departe
Podul de la intrarea pe autostrada Deva – Sibiu a intrat în reabilitare
Podul peste Mureş, care face legătura între Drumul Naţional 7 şi Autostrada Deva – Sibiu, a intrat de sâmbătă în reabilitare. Şoferii maşinilor de mare tonaj nu mai au acces pe pod, iar ceilalţi şoferi sunt invitaţi să respecte restricţiile impuse de drumari. Traficul rutier este, începând de sâmbătă, îngreunat la intrarea pe podul rutier care traversează râul Mureş, la ieşire din municipiul Deva. Au început lucrările de reabilitare a podului, pe porţiunea de 600 de metri. Modernizarea carosabilului podului rutier este inclusă în proiectul de reabilitare a DrumuluiCItește mai departe
Dreptul la întrebare
Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu , simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv,CItește mai departe
Mircea Eliade
În dragoste nici o certitudine nu e definitivă, lucrul acela elementar-sentimentul că ești iubit trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greșeală surpă totul în nebunie și extaz.
Amplasarea aparatelor radar în data de 22.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – pachet a – porcine
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează printr-un comunicat de presă că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 — Plăți privind bunăstarea animalelor — pachet a — porcine, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la Băncile care au încheiat Convenții cu Agenția. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — SĂ și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție. Toate convențiile încheiate între Agenția de Plăți șiCItește mai departe
Petrileanul Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul hunedorenilor
Zeci de oameni au venit astăzi în centrul municipiului Deva, pentru a-l întâlni pe Dumitru Gălăţan Jieţ, hunedoreanul care poate fi considerat o enciclopedie vie a momârlanilor. Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul de sâmbătă al campaniei civice care are loc în Deva, cu scopul de a-i răsplăti simbolic pe oamenii de valoare ai judeţului Hunedoara. Autorul a aproape 20 de volume dedicate culturii şi tradiţiei momârlanilor le-a vorbit hunedorenilor veniţi să-l întâlnească şi să îşi arate preţuirea faţă de munca sa despre oamenii dragi lui, din satul momârlănesc.CItește mai departe
Gluma zilei. Cum reclamă locuitorii Hunedoarei starea dezastruoasă a şoselelor
Şoselele care leagă municipiul Hunedoara de localităţile învecinate se află într-o stare deplorabilă, iar pentru a atrage atenţia asupra gropilor ce le împânzesc, localnicii au aşezat pe una dintre aceste şosele un „indicator” inedit. „Atenţie, nu călcaţi iarba”, este mesajul indicatorului plantat în mijlocul unei gropi imense din şoseaua Hunedoara – Teliuc, la intrarea în municipiul Hunedoara. Marcajul inedit, împlântat într-o bucată de zonă verde cu care oamenii au acoperit o parte din groapă, este menit să atragă atenţia şoferilor asupra craterului din asfalt şi autorităţilor faţă de stareaCItește mai departe
Incredibil: Un bărbat orb și prietenul său fără mâini au plantat 10.000 de copaci
Destinul i-a adus împreună, iar ei s-au completat. Un nevăzător și prietenul său fără brațe au reușit performanța de a planta 10.000 de copaci, în zece ani, pe malul unui râu din nordul Chinei. Jia Haixia și Jia Wenqi s-au cunoscut în anul 2001 și de atunci sunt de nedespărțit. Ei au decis să formeze o echipă și să realizeze un proiect pe cont propriu. Motivul este unul ușor de ghicit: niciunul dintre ei nu reușea să se angajeze, din cauza dizabilităților pe care le avea. Așadar, au hotărâtCItește mai departe
Astazi: Ziua Mondială a Sindromului Down. Chiar dacă au trăsături fizice diferite, cei care suferă de acest sindrom pot duce o viaţă normală
Data de 21 martie este Ziua Mondială a Sindromului Down, o zi în care este important să înțelegem corect acest sindrom. Excluziunea socială este principala problemă cu care se confruntă persoanele cu Sindromul Down. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, in cadrul organizaţiilor ce auCItește mai departe
La puşcărie, ca la hotel! Guvernul scoate bani din Fondul de rezervă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din închisori
A fost nevoie de încarcerarea, fie şi doar ca măsură preventivă, a câtorva VIP-uri puse sub urmărire penală ori condamnate definitiv de instanţă, şi care s-au plâns ulterior de condiţiile de detenţie, pentru ca Guvernul să scoată bani din visterie pentru îmbunătăţirea condiţiilor din puşcării. E adevărat, banii vor fi folosiţi şi pentru construirea a două noi puşcării, pentru că, probabil, cele vechi sunt deja neîncăpătoare la câte arestări au avut loc în ultima perioadă. Astfel, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Justiției pe anul 2015 cu suma deCItește mai departe
Cuminţenia pământului
E mare, greu de urnit şi răbdătoare, Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac, E mare, de-aceea poate să stea nemişcată, Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac. Ştim că există, trupul ei mare Ştim că ne sprijină dacă-am greşi, Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei Putem să ne-ntoarcem copii. Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi, Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt, Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului, Cuminţenia acestui pământ.CItește mai departe
Henry David Thoreau
Oricat de rea ar fi viata ta, asumati-o si traieste-o: nu a injura. Cultiva saracia ca pe o floare de gradina, ca intelepciunea. Nu te obosi sa obtii noi si noi lucruri, fie ca e vorba de haine ori de prieteni. Lucrurile nu se schimba, noi suntem cei care ne schimbam. Vinde-ti hainele si pastreaza-ti gandurile. Dumnezeu va vedea ca iti doresti societate.
Amplasarea aparatelor radar în data de 21.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Cum poţi afla cine ţi-a vizualizat profilul de Facebook
Te întrebi deseori care sunt prietenii care îţi vizualizează profilul de Facebook? Sau poate vreun necunoscut interesat de tine, un tip sau o tipă interesant/ă sau un inamic? Poţi afla asta cu ajutorul unei taste, scrie apropotv.ro. Conform site-ului Science 2.0 este suficient să apeşi tasta F5 atunci când eşti pe pagina profilului tău, iar cei care îţi apar în caseta „Friends“, cea din dreapta, sunt prietenii care au accesat profilul tău în ultima perioadă. Cum să eviţi acele persoane care nu-ţi dau pace? Din meniul „Privacy Settings“ trebuieCItește mai departe
Petrosani: A condus cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată
În data de 19.03.2015, în jurul orei 18:00, poliţiştii rutieri din cadrul Politiei Municipiului Petroşani au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe strada Avram Iancu, din acelaşi municipiu, avand autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
A făcut o economie de câtiva lei, iar acum riscă PUŞCĂRIA!
Un tânăr de 19 ani din Petroşani a încercat să facă o economie de câţiva lei, dar acum riscă puşcăria. Acuzaţiile sunt grave de la fals în înscrisuri, până la însuşirea bunului găsit. Poliţiştii Biroului de Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor au depistat un bărbat, de 19 ani, din Petroşani, care călătorea cu trenul pe relaţia Timişoara – Caransebeş, care a prezentat organelor de control CFR un bilet cu 50% reducere pentru studenţi, obţinut în baza unei legitimaţii de student falsificată. Numai că legitimaţia nu îi aparţinea. A găsitCItește mai departe
