Actualitate
Bani pentru cetăți, din excedentul bugetar

Consiliul Județean Hunedoara a alocat aproape 500.000 de lei din excedentul bugetar pentru punerea în valoare a cetății de la Sarmizegetusa Regia și pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În conformitate cu prevederile legale privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare. Din acest excedent bugetar, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 486.000 de lei pentru finanţareaCItește mai departe
Nu par să le pese de soarta propriului fiu

Micuțul de un an și șapte luni este căutat neîncetat de pompieri încă de joi, iar până acum nu s-a descoperit nici un semn ce ar putea indica locul unde s-ar afla. Părinții micuțului nu par prea interesați de soarta lui și salvatorii au fost uimiți de faptul că pe chipul lor nu se citește vreo remușcare. Alexandru Flavius Hoza, băiețelul de un an și 7 luni, din satul Galați, ar fi fost luat de apele Streiului și se presupune că trupul său a ajuns în barajul de laCItește mai departe
Municipalitatea Petroșani va face deratizare și dezinsecție în localitate

Mai mulți pacienți aflați la Spitalul de Urgență din Petroșani sunt suspectați că au boala Lyme, afecțiune numită și borelioză, care apare în urma înțepăturilor de căpușe. Pacienții aflați sub tratament ori diagnosticare la Spitalul de Urgență Petroșani, care prezintă simptomele boreliozei, nu au fost mușcați de căpușe în acest sezon. iar conducerea unității medicale spune că în acest moment nu sunt probleme deosebite cauzate de căpușe. ”Eu am fost de gardă sâmbătă și nu știu dacă a fost vreun pacient și am fost destul de prezent în Urgență dinCItește mai departe
HUNEDOARA sub COD GALBEN de ploi și vijelii

Administratia Nationala de Meteorologie a emis, pentru intervalul 24 mai, ora 15.00 – 25 mai, ora 21.00, o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată. COD GALBEN. ANM anunţă 30 de ore de furtuni. Conform alertei, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25CItește mai departe
Hoţii, cu ochii pe bunurile de patrimoniu. Sute de infracţiuni în doar 4 luni!

Mii de obiecte de patrimoniu au fost recuperate de poliţişti în numai patru luni, ca urmare a acţiunilor desfăşurate pentru protejarea patrimoniului cultural național. Un raport al IGPR relevă faptul că acţiunile derulate în primele 4 luni ale acestui an au dus la constatarea a aproape 200 de infracțiuni comise pe această linie și recuperarea a peste 6.600 de bunuri culturale, inclusiv din judeţul Hunedoara. Astfel, activitățile pe care le-au desfășurat polițiștii, în primele 4 luni, pentru cercetarea și tragerea la răspundere a celor care au săvârșit infracțiuni la regimulCItește mai departe
Mamele care și-au ucis bebelușii rămân în arest
Arabela Șaran (30 de ani) a cerut Tribunalului Hunedoara să fie pusă în libertate, solicitare respinsă, la finele săptămânii trecute, de magistrați. Tânăra este acuzată de omor calificat pentru că și-a ucis copilul chiar în noaptea de Revelion. Soluția Tribunalului Hunedoara nu este definitivă iar Arabela Șaran a contestat-o la Curtea de Apel Alba Iulia. După gratii rămâne și Andreea Simona Papp (27 de ani), din Lupeni, mama care și-a aruncat pruncul abia născut pe malul Jiului de Vest. Aceasta a cerut și ea să fie lăsată în libertate chiarCItește mai departe
Trei ani și jumătate pentru o tâlhărie
Acuzat de tâlhărie calificată, individul și-a recunoscut fapta și a ales procedura de judecată simplificată, astfel că a primit o pedeapsă mai blândă. Bălăcian Cosmin Daniel a jefuit un taximetrist, din Petroșani, după ce i-a cerut șoferului să-l ducă într-o zonă mărginașă a municipiului sub pretextul că nu știe adresa la care vrea să ajungă și când a prins momentul a dat atacul. Bălăcian s-a asigurat că taximetristul nu poate risposta și i-a pulverizat conținutul unui spray paralizant iar apoi i-a furat încasările. S-a ales cu puțin peste 100 deCItește mai departe
Un alt inventator hunedorean impresionează cu creația sa

Husa care încarcă telefonul mobil cu energie regenerabilă, fără să mai fie nevoie de curent electric de la o priză, va fi disponibilă pe piață, cel mai probabil, din toamna acestui an, iar invenția aparține hunedoreanului Răzvan Mărcuș. Denumită ArKase, invenția tânărului inginer din județul Hunedoara a fost medaliată cu aur la ediția din acest an a Salonului internațional de inventică EuroInvent Iași și cu Premiul special al Fundației ”Dan Voiculescu”. Husa captează și transformă în energie electrică semnalele GPS, wi-fi, undele radio, zgomotul, mișcarea, energia fotovoltaică și chiar temperaturaCItește mai departe
ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ 2016. LUNI încep înscrierile în învăţământul preşcolar

ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ 2016. Înscrierile copiilor la grădiniţă vor începe LUNI, 23 MAI 2016, şi vor avea loc în două etape. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare şi să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniţă, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie 2016. ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ 2016. Înscrierea copiilor nou-veniţi se face în două perioade diferite, 23 mai – 17 iunie şi 27 iunie – 29 iulie. Fiecare grădiniţă trebuie să aibă unCItește mai departe
Dosarul dintre Curtea de Conturi și foștii șefi ai CNH a rămas în pronunțare
În câteva zile vom afla soluția finală în dosarul în care foștii șefi ai Companiei Naționale a Huilei Petroșani au acționat în judecată Curtea de Conturi a României. Soluția în acest dosar va fi anunțată în data de 31 mai, au stabilit magistrații de la Curtea Supremă, care au amânat pronunțarea. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a ajuns după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.N.H. SA, prin lichidatorul judiciar Expert Insolvenţă, în contradictoriu cu reprezentanţii Curţii de ConturiCItește mai departe
Nu au reușit să recuze judecătorul de caz

Marius Valentin Ilaș, „colaboratul” directorului Casei de Cultură din Petroșani și al Liceului Apollonius, Mia Albescu, a vrut să recuze judecătorul de az, dar cererea i-a fost respinsă. Cererea de rcuzare a fost formulată după ce Tribunalul Bucureşti a respins și solicitarea formulată de Marius Valentin Ilaş privind internarea într-un spital penitenciar şi, la fel, nu au acceptat nici cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Miei Albescu este judecată în acest dosar sub control judiciar. Alături de Mia AlbescuCItește mai departe
Plopii de pe drumul dintre Călan și Nădăștie devin istorie

Plopii de pe Drumul Județean 687, de pe tronsonul Călan – Nădăștia de Sus, au fost tăiați. Masa lemnoasă astfel rezultată, adică peste 1000 de metri cubi, va fi valorificată. Tăierea plopilor de pe acest drum județean au fost reluate, după ce anul trecut Consiliul Judeţean Hunedoara a decis tăierea şi vânzarea a peste 70 de plopi, din zona de siguranţă a drumurilor judeţene 687 E Hunedoara – Teliucu Inferior şi 687 Hunedoara – Călan, care prezentau riscuri de prăbuşire. De precizat că în ședința de Consiliu Județean de laCItește mai departe
Poate cere liberarea condiționată

Măturar Codruţ Norocel, individul condamnat de magistraţii Curții de Apel Alba Iulia la trei ani de închisoare cu executare după ce a spulberat cu BMW-ul său, pe trecerea de pietoni de lângă sediul municipalităţii Petroşani, două persoane nevinovate va putea cere liberarea. La prima instanță Norocel a primit trei ani și jumătate de închisoare, insă pedeapsa i-a fost redusă ín urma apelului. A ajuns în penitenciar anul trecut, dar din sentință i-a fost calculată și dedusă perioada în care a fost reținut ori sub arest la domiciliu, adică mai bineCItește mai departe
Trimis în judecată pentru viol. Individul care și-a sechestrat, bătut și violat iubita a fost trimis în judecată
Bărbatul de 27 de ani, din Petrila, care și-a tăiat iubita minoră cu un cuțit în zona intimă, i-a rupt trei coaste și a înfometat-o, ajunge mâine în fața judecătorilor de la Petroșani. Ioan Daniel Duma a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani sub acuzația de viol, dosarul său fiind înregistrat pe rolul instanței la finele săptămânii trecute. Individul, aflat în arestul IPJ Hunedoara, va ajung mâine în fața magistraților de la Petroșani, iar judecătorii vor stabili dacă se mai impune să fieCItește mai departe
Căutări reluate în cazul băiețelului dispărut fără urmă din satul Galați

Echipele de salvare au reluat, duminică, acțiunile de căutare a copilașului de doar un an și 7 luni dispărut fără urmă încă de joi de pe raza localității Galați, comuna Pui. Peste 30 de pompieri, polițiști și jandarmi scotocesc zona și supravegheat malurile în speranța că vor găsi trupul copilului despre care nu se mai știe nimic încă de joi. În paralel, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate circumstanţelor dispariţiei minorului, care a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, înCItește mai departe
UPDATE! Atacat de câinele din gospodărie

Un minor în vârstă de 13 ani a ajuns la Spitalul de Urgență Petroșani cu mai multe mușcături în zona gâtului, după ce a fost atacat de câinele familiei. Din fericire rănile nu-i pun viața în pericol. Teribilul incident a avut loc duminică dimineață, în localitatea Petrila, iar pentru a-l scoate pe băiat din colții patrupedului a fost nevoie de intervenția pompierilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila. Câinele a atacat după ce ar fi fost tras de minor spre cușca sa, unde urma să fie legat.CItește mai departe
AJOFM Hunedoara organizează o nouă bursă a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează joi,26 mai 2016, la cererea pieţei muncii locale, o nouă Bursă a Locurilor de Muncă. Acţiunea se va desfăşura în această zi la sediul agenției din DEVA, între orele 9 00 –13 00 . ”Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 26 mai 2016, la A.J.O.F.M. Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151 sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă”, spune directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Nicolae Alin Fara. [slideshow_deployCItește mai departe
Se desemnează președinții secțiilor de votare
În zilele de 23, 24 și 25 mai 2016 vor avea loc tragerile la sorți computerizate prin care instituția noastră va desemna președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora, au anunțat reprezentanții Autorității Electorale Permanente (AEP). Potrivit legislației electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cel mai târziu cu 10 zile înaintea dateiCItește mai departe
Disponibilizații au dat startul la cules de ciuperci

Pentru că centrele de colectare încă nu sunt deschise, primii ciupercari și-au făcut apariția în piețele din Valea Jiului. Cei mai mulți sunt în Piața Centrală Petroșani, iar oamenii speră să strângă banii necesari traiului zilnic. Sute localnici din Valea Jiului iau cu asalt munţii din zonă pentru a strânge un ban de zile negre. Oamenii trudesc cât e ziua de lungă pe munţi în căutarea ciupercilor pe care le vând la centrele de colectare şi în pieţe. Startul a fost dat, însă ciupercile nu s-au făcut îndeajuns încâtCItește mai departe
Operaţiunile de căutare a copilului dispărut din comuna Pui au fost reluate

În această dimineaţă, în jurul orei 07.00, peste 80 de poliţişti, pompieri şi jandarmi au reluat operaţiunile de căutare a copilului în vârstă de un an şi 7 luni, dispărut, în cursul zilei de ieri, de pe raza satului hunedorean Galaţi. Echipele de intervenţie continuă scotocirea malurilor şi observarea cursului de apă, extinzând aria de căutare şi la barajul Bucium Orlea. În această operaţiune, pompierii scafandri utilizează o şalupă şi o autospecială de intervenţie pentru salvările din mediul acvatic. O echipă de pompieri, alcătuită din 11 subofiţeri, a supravegheat înCItește mai departe
Corectarea facturilor în 2016: Cum procedezi dacă acestea conțin date eronate

Factura este unul dintre cele mai folosite documente contabile, indiferent dacă vorbim despre întreprinderile mici și mijlocii, marii contribuabili sau de persoanele fizice autorizate (PFA). În cele ce urmează analizăm cele mai importante prevederi referitoare la corectarea unei facturi fiscale. Codul fiscal stabilește regulile privind corectarea unei facturi fiscale la art. 330, la acesta precizându-se cum pot fi corectate informațiile înscrise în facturi sau în alte documente care țin loc de factură de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA din România. În schimb, persoanele care nu sunt înregistrate șiCItește mai departe
Băiețelul care ar fi căzut în Strei, dat în consemn la frontieră

Copilul a fost dat dispărut în condițiile în care nu există garanția că ar fi căzut în râul învolburat. Până când trupul îi va fi descoperit de echipele de căutare cazul este unul de dispariție și polițiștii au prezentat semnalmentele copilului. Băiatul de numai un an și șapte luni se numește HOZA FLAVIUS-ALEXANDRU (foto), din comuna Pui, sat Galați și se juca cu o soră mai mare (în vârstă de 6 ani) în apropierea râului Strei. Copilul are înălțimea 0,60-0,80 m, era firav (10 -12 kg), păr șaten, față rotundă,CItește mai departe
Căutările continuă, peste 100 de angajați MAI îl caută pe copilul dispărut din comuna Pui

Echipe mixte de căutare salvare alcătuite din pompieri, jandarmi şi poliţişti participă la o amplă acţiune de căutare – salvare a unui copil, în vârstă de 1 an şi 7 luni, dispărut în apropierea râului Strei, în satul hunedorean Galaţi, comuna Pui. Alarma s-a dat în jurul orei 15 când mama copilului a sesizat dispariţia acestuia şi a anunţat autorităţile. La operaţiunile de căutare participă pompieri , paramedici, dotaţi cu două bărci, autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă de prim-ajutor, tip B2, 29 de jandarmi şi poliţişti. În misiunea deCItește mai departe
ALERTĂ!Copil de numai un an, se presupune că a căzut în Strei

Echipe de pompieri din Petroșani și Hunedoara fac eforturi disperate pentru salvarea unui copilaș în vârstă de numai un an care ar fi căzut în râul Strei. Tragedia a avut loc în satul Galați din comuna Pui, în jurul prânzului, însă ISU Hunedoara a fost alertat abia câteva ore mai târziu. Pompierii din Petroșani „periază” râul în căutarea micuțului, însă șansele de supraviețuire sunt nule dacă se dovedește că, într-adevăr, copilașul a fost luat de apă. Potrivit comandatului Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram, cel care coordonează echipele de căutareCItește mai departe
Insolvenţa CEH, cerută din nou

Un creditor al Complexului Energetic Hunedoara s-a adresat deja instanţei de judecată pentru a cere intrarea în insolvenţă a societăţii. Mai exact Lanţ Minier a depus o solicitare în acest sens pe rolul Tribunalului Hunedoara. Dosarul a fost judecat. “În conformitate cu art.142(3) din Hotărârea CSM nr.1375/17.12.2015 trimite prezenta cauză la completul C.16- C.5 sindic -judecător sindic Drăgan Ioan”, se arată în soluţia instanţei. Potrivit tabelului preliminar al creanţelor întocmit de fostul administrator judiciar al CEH, societatea Lanţ Minier are de recuperat de la Complexul Energetic Hunedoara suma deCItește mai departe
Primăria Brad a amendat APAPROD Deva

Municipalitatea Brad a trecut la avertismente împotriva operatorului de apă și canal, după ce toate încercările de negociere au rămas fără efect. Astfel, societatea a fost amendată cu suma de 10 000 mii de lei. Lucrările efectuate de societate au afectat o serie de străzi din localitate, iar în plus pun în pericol siguranța cetățenilor. ”Nemulţumirile pe deplin justificate ale cetăţenilor afectaţi de lucrările din cadrul proiectului de extindere a reţelelor de apa și apă uzată în municipiul Brad, trebuie gestionate de autoritatea contractantă a proiectului, respectiv S.C. APAPRODCItește mai departe
Taxă nouă pentru centralele de apartament. E document OFICIAL

Românii nu vor scăpa de taxa de poluare pentru deţinerea unei centrale de apartament. Ideea vehiculată deja în spaţiul public se regăseşte în proiectul de Strategie energetică națională 2016 – 2030 elaborat de Ministerul Energiei, arată REALITATEA.NET Deținătorilor de surse de încălzire pe gaze naturale „poluante, nesigure și neeficiente” ar trebui să li se impună plata unei taxe de poluare, potrivit raportului sesiunii de lucru „Eficiență energetică, energie termică și cogenerare” din cadrul procesului de elaborare a Strategiei energetice naționale 2016 – 2030, cu perspectiva anului 2050, raport pus în dezbatereCItește mai departe
Ministrul de Finanţe, veşti noi despre Prima Casă

Anca Dragu, ministrul Finanțelor, a declarat miercuri că s-a decis suplimentarea plafonului de garanții pentru 2016 destinat programului „Prima Casă” cu 500 de milioane de lei, întrucât s-a dublat numărul de solicitări de finanțare în primele patru luni ale anului. „Motivul pentru care am făcut această alocare suplimentară acum a fost exact numărul foarte mare de solicitări pe care l-au înregistrat băncile în primele patru luni, dar în contextul acestui nou cadru legislativ, respectiv darea în plată. Ceea ce am observat este că în primele patru luni am avut solicitări dubleCItește mai departe
Ce rişti, ca salariat, dacă lipseşti nemotivat de la muncă

Atunci când absentează fără motiv de la serviciu, salariaţii săvârşesc o abatere disciplinară, pentru care pot fi sancţionaţi de către angajator. Totodată, lipsa nemotivată de la muncă poate avea şi unele efecte negative indirecte, printre care se numără suspendarea plăţii salariului şi a contribuţiilor sociale. Persoanele care semnează un contract individual de muncă se obligă, practic, să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, în schimbul unui salariu, aşa cum prevede Codul muncii. Astfel, absentarea nemotivată de la serviciu poate avea mai multe consecinţe negative pentru un salariat, printreCItește mai departe
Polițiștii locali supraveghează campania electorală

Echipajele Poliției Locale Petroșani patrulează localitatea pentru ca afișele cu candiații la locale să nu mai ajungă pe gardurile școlilor, pe copacii de pe DN 66 ori în alte locuri unde afișajul este interzis. Totodată, polițiștii locali vor să-i prindă și pe cei care distrug afișele electorale, însă până acum n-au fost înregistrate incindente. În municipuiul Petroșani sunt aprobate de către edili mai multe panouri de afișaj electoral astfel încât să fie acoperită întreaga localitate. „Polițiștii locali trec de mai multe ori pe zi pe la toate panourile și patruleleCItește mai departe
Violatorul din Dâlja- nemulțumit de regimul de detenție
Individul se află încarcerat la Pentineciarul Bârcea de lângă Hunedoara și a invocat aspecte legate de modificarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate. Acțiunea sa a fost respinsă de magistrații Judecătoriei Deva. Ioan Orlando Suceveanu a fost condamnat la cinci ani și trei luni de închisoare pentru viol. Bărbatul este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor și a ajuns în penitenciar după ce a urmărit o tânără, de 24 de ani, care se ducea spre casă pe un drum dintr-o zonă izolată. În apropiere de un podCItește mai departe
Liderii sindicali cer reintrarea CEH în insolvență

Acest lucru ar proteja compania de creditori, iar reintrarea în insolvență ar trebui să se producă în cel mai scurt timp spun liderii sindicali. „Este nevoie urgentă să intrăm în insolvență, altfel vom rămâne numai cu banii de salarii. Activitatea CEH se va opri din lipsa materialelor și a pieselor de schimb. Din punctul nostru de vedere, a intra în insolvență reprezintă totuși o protecție pe partea financiară a societății, chiar dacă există riscul să ne trezim iar cu o firmă de insolvență care să nu știe nici unde suntemCItește mai departe
Autostradă spectaculoasă între Sibiu și Pitești. O să aibă șapte tunele și 116 poduri și viaducte!

Viitoarea autostradă între Sibiu și Pitești va fi cu siguranță cea mai spectaculoasă din România, în momentul în care ea o să devină funcțională. Autostrada costă 1,6 miliarde euro și va avea nu mai puțin de șapte tunele și aproape 120 de poduri și viaducte. Când va fi realizată, Sibiu-Piteşti va fi cea mai spectaculoasă autostradă a României. Unul din cele două trasee presupune construirea a 116 poduri şi viaducte şi a șapte tuneluri. Celălalt traseu este mai prietenos cu mediul, dar mai lung cu 3,4 kilometri, anunta digi24.ro. PânăCItește mai departe
Miron Cozma a scăpat de răspunderea penală

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a fost cercetat de polițiști și i s-a întocmit un dosar penal, în urma unui accident rutier în care a fost implicat în decembrie 2015. Miron Cozma a fost singura victimă și a suferit răni ușoare, astfel că a scăpat de răspunderea penală și n-a ajuns în instanță. Accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Craiova, după ce, aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, Cozma nu a acordat prioritate la intrarea în parcarea unui supermarket şi s-a ciocnit cu o autoutilitară.CItește mai departe
N-au nicio jenă. Liberalii petrileni se împăunează cu un proiect privat, chiar dacă dau un şut mineritului!

Pentru că realizările din oraşul Petrila nu sunt prea multe, şi nu pot fi rulate la nesfârşit nici măcar sub motivaţia că este campanie electorală, echipa PNL Petrila, strâns unită în spatele primarului Ilie Păducel, a început să se laude cu proiecte de investiţie 100% private. Dincolo de asta, liberalii petrileni ai lui Păducel sunt atât de entuziaşti, încât nu mai ţin cont de faptul că pot torpila industria de bază din Valea Jiului, respectiv mineritul! Zilele trecute, sub o fotografie frumos colorată în galben şi albastru, noileCItește mai departe
Transparenţă totală în elaborarea Strategiei Energetice Naţionale

Lucrările de elaborare a Strategiei Energetice Naţionale sunt în plină desfăşurare şi, până acum, la consultările necesare pentru elaborarea acesteia au particpat peste 300 de specialişti. Ministrul Victor Grigorescu şi-a exprimat speranţa că, prin această consultare publică lansată, să crească numărul celor care vor cu adevărat să se implice. „Am deschis un exercițiu de transparență totală, în care rapoartele ce stau la baza viitoarei Strategii Energetice Naționale sunt disponibile încă din momentul elaborării strategiei și, mai mult decât atât, cei care sunt interesați pot să își spunăCItește mai departe
Se dau bani de la stat. Cum se pot obţine cote din aproape 5 milioane de lei

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate în cadrul schemelor de plăți directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piață și intervenție în agricultură, a celor de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe, a măsurii de promovare a vinurilor. Prin actul normativ adoptat miercuri, se alocă temporar, până la 31 decembrie 2016, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale suma de 1,786 milioane lei, din veniturile din privatizare. Această sumăCItește mai departe
Aproape 2 km din şoseaua de centură reabilitaţi anul acesta

În scurt timp vor începe lucrările de reabilitare a şoselei de centură care tranzitează municipiul Petroşani. Contractul are o valoare de 3 milioane de lei fără TVA, iar termenul de execuţie este de 4 luni. “Lucrarile vor cuprinde înlocuirea de borduri pe portiunile pe unde aceasta bordura este deteriorata. Lungimea totala a tronsonului este de 1900 de metri. Vor fi doua straturi de asfalt si va fi frezat 10 centimetri din infrastructura actuala”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, apreciază aceastăCItește mai departe
A fost stabilită legea salarizării bugetarilor

Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Personalor Varstnice lanseaza, in dezbatere publica, proiectul de Ordonanta de Guvern pentru salarizarea personalului in sectorul public. DOCUMENTUL poate fi consultat AICI Astfel: salariul de bază mediu în apărare și ordine publică va fi de 1.546 lei, iar câștigul mediu va fi de 2.594,8 lei salariul de bază mediu în cultură va fi de 2.201 lei, iar câștigul mediu va fi de 2.297,57 lei salariul de bază mediu în cercetare va fi de 3.719 lei, iar câștigul mediu va fi de 3.822,20 lei salariul deCItește mai departe
Valoarea tichetelor de masă creşte din mai 2016

Valorile tichetelor de masă şi de creşă pentru semestrul I din 2016 au fost stabilite recent de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Dacă valoarea tichetelor de masă se majorează din această lună, cea a tichetelor de creşă rămâne aceeaşi. Ordinul MMFPSPV nr. 934/2016 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2016 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 373 din 16 mai. Astfel, pentru semestrul I din 2016, începând cu luna mai, valoarea nominală a unuiCItește mai departe
Palatul Cultural Lupeni nu are autorizaţie ISU!

Deși a fost inaugurat printr-o serie de spectacole dedicate mai ales copiilor, care au umplut sala, Palatul Cultural din Lupeni nu are autorizație ISU. Edilii din Lupeni s-au grăbit să inaugureze oficial clădirea proaspăt reabilitată, fără să mai țină cont de „hârtii”. Şi, pentru a marca redeschiderea Palatului Cultural, autoritățile locale de la Lupeni au înlocuit clasicele festivități cu tăieri de panglici și discursuri cu spectacole susţinute de actorii din Petroşani, la care i-au invitat în special pe copiii din Lupeni. Toate bune şi frumoase, numai că reprezentanţii municipalităţii din LupeniCItește mai departe
Peștele infestat cu paraziți, căutat și în unitățile alimentare din Valea Jiului

Inspectorii în alimentație din cadrul DSV Hunedoara verifică dacă unitățile au retras de pe piață cantitatea de pește în care s-a descoperit parazitul Anisakis. Verificările au vizat și cele șase localități ale Văii Jiului. Peștele infestat a fost importat din Spania, iar în alerta alimentară se specifica faptul că este vorba de 6 loturi, în cantitate totală de 23.060 de kg. Acţiunea de retragere de la comercializare a produsului neconform este în derulare. Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor arată că peştele întreg la care au fostCItește mai departe
Proiect pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg

Un proiect privind includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și transmiterea acestuia în administrarea Ministerului Public — Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara ar urma să fie luat în discuție, astăzi, în ședința de Guvern. Este vorba de sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg aflat într-un imobil în care funcționează atât Primăria orașului Hațeg, cât și două unități bancare. Imobilul a fost atribuit în administrare Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pe durata funcționării Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, iar laCItește mai departe
Zeci de deficiențe la CEH

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au verificat, de la începutul anului șI până acum, activitatea de la Complexul Energetic Hunedoara. S-au constatat nenumărate abateri, iar amenzile aplicate au fost pe măsură. “Pe CEH există 39 de controale de la începutul anului, dintre care 37 în Valea Jiului şi două la Mintia. Au fost aplicate de două ori câte 10 mii de lei la EM Livezeni pentru neîndeplinirea măsurilor. La mina Livezeni problemele au fost referitoare la secţiunile reduse de la intrarea şi ieşirea din abataj şi concentraţii de metanCItește mai departe
Închisoare pentru spărgătorii de bancomate

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins, zilele trecute, apelul făcut de cei doi recidiviști din Valea Jiului care au vandalizat bancomatele unor bănci din Petroșani, în încercarea de a lua bani din casetele automatelor. Aceștia au fost prinși în flagrant de un localnic și după o urmărire ca în filme, au fost imobilizați și predați polițiștilor. Mihai Sgăroiu a primit o pedepasă de 15 luni şi 490 zile de închisoare, acesta având un rest de pedeapsă de executat de la o altă condamnare. Aurel Stănescu zis ”Diamant” vaCItește mai departe





