2015
Percheziţii la un importator de cafea într-un dosar de evaziune! Prejudiciul: un milion de euro
Peste 30 de percheziţii au loc, marţi dimineaţa, în Bucureşti şi alte şapte judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de un milion de euro, între cei vizaţi de ancheta procurorilor fiind şi Nimrod Almagor, directorul general al companiei Bristot, importator de cafea, informeazăMediafax. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, percheziţiile sunt efectuate la firmele 3C Business & Concept Solutions, Bst distribuţie şi Bristot complex. Într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) se arată că 120 de poliţişti, sub coordonarea ParchetuluiCItește mai departe
Dorin Gligor a suspendat funcţionarii penali din funcţiile deţinute în Consiliul judeţean
Doi funcţionari din subordinea Consiliului judeţean Hunedoara au fost suspendaţi din funcţie de către şeful insttituţiei, Dorin Gligor, după ce aceştia au fost trimişi în judecată într-un nou dosar în care sunt acuzaţi de faptze de corupţie. Astfel, începând de astăzi secretarul judeţului Hunedoara, Dan Daniel şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Copilului din judeţul Hunedoara, Monica Georgescu au fost suspendaţi din funcţie, până la soluţionarea în instanţă a dosarului în care sunt acuzaţi de fraudarea concurului organizat pentru ocuparea funcţiei de director alCItește mai departe
Şapte „magneţi” din Saşa, cercetaţi pentru furt calificat şi tăinuire
Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj împreună cu cei din cadrul , sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au efectuat 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Gorj şi Hunedoara, la 12 persoane bănuite de constituirea unei grupări infracţionale specializată în furturi din societăţi comerciale. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada martie – iunie 2015, cei în cauză, în mod repetat, ar fi sustras elemente de infrastructură feroviară şi bunuri din societăţi comercialeCItește mai departe
Rudyard Kipling - Dacă…
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor, Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor, Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând, Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept, Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept, Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci, Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel, Dacă-ncercând triumfulCItește mai departe
Poliţiştii din Gorj au descins în Valea Jiului
O acţiune în forţă a poliţiştilor din cadrul Serviciului Transporturi Feroviare din IPJ Gorj a fost derulată în judeţul Hunedoara, pe raza Văii Jiului, oamenii legii căutând mai mulţi suspecţi de furturi de pe infrastructura feroviară. Razia s-a derulat încă de la primele ore ale dimineţii, în zona Livezeni, anchetatorii având indicii că mai mulţi suspecţi de furturi s-ar afla în cartierul Saşa din Petroşani. Trupele speciale ale Jandarmeriei împreună cu poliţiştii au ridicat mai multe persoane pe care le-au dus la sediul Poliţiei Petroşani pentru cercetări.CItește mai departe
Elevi în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara
În perioada 08 iunie – 17 iulie a.c., în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara sunt prezenţi elevi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi Dragăşani şi Fălticeni. Trei tineri aflaţi în anul I de studiu, urmează să aplice pe durata stagiului de practică cunoştinţele teoretice acumulate până în prezent în instituţia de învăţământ militară. Având în vedere faptul că se află în anul I, elevii efectuează practica în domeniul ordinii şi siguranţei publice în structurile de ordine publică din muncipiile Deva, Hunedoara şi Petroşani. PeCItește mai departe
EXAMENUL NAȚIONAL DE BACALAUREAT, ÎN SIGURANŢĂ
Peste 40 de polițiști hunedoreni acționează suplimentar, pentru desfăşurarea în condiții de liniște și siguranță a examenului național de Bacalaureat. Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, șeful Poliției Române, chestorul general de poliție Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează pentru liniștea și siguranța comunității. Astfel, pe durata examenului național de Bacalaureat, la nivelul judeţului Hunedoara, peste 40 de poliţişti vor acționa, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Din totalul efectivelor suplimentare careCItește mai departe
BILA ALBA/ 09 IUNIE 2015- AUREL ANGHEL
Aurel Anghel, director SNIMVJ – Chiar dacă minele aflate în subordinea sa sunt pe program de închidere, acesta se preocupă de siguranta oamenilor la locul de muncă, iar invesiţiile şi achiziţiile făcute de societatea de inchideri vizează şi acest aspect. [slideshow_deploy id=’14655′]
BILA NEAGRA/ 09 IUNIE 2015- CRISTIAN RESMERITA
Cristian Resmeriţă, deputat – ANI a stabilit că este în incompatibilitate penală, instanţa nu i-a dat dreptate în procesul cu ANI, dar deputatul îngroaşă obrazul şi nu face niciun pas înapoi. Ba mai mult a preluat „moştenirea” politică de la tatăl său, cercetat penal la rândul său, şi conduce organizaţia PSD din Lupeni. [slideshow_deploy id=’14655′]
A vrut să mituiască un inspector de muncă pentru a scăpa de amendă
A vrut să scape de amenda aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi a promis inspectorului de muncă ce încheia actul de control o „recompensă”. Numai că, inspectorul în cauză a anunţat organele legii, care i-au organizat administratorului un flagrant. Reprezentanţii ITM Hunedoara au defsăşurat, în perioada 03.06-05.06.2015, o serie de acţiuni de control pe raza oraşului Haţeg. În timpul unui control au fost găsite mai multe persoane ce prestau actitivăţi de pavaj pe strada Bisericii. S-a trecut la identificarea celor patru persoane găsite la muncă,CItește mai departe
Cum se scrie corect: întruna sau într-una
Ambele variante sunt corecte . Fiecare, însă, semnifică altceva. Să le luăm pe rând. Întruna, scris legat, înseamnă neîncetat, mereu, non-stop. Calculatorul merge întruna, adică e deschis tot timpul. Magazinul e deschis întruna, e non-stop. Plouă întruna de ieri, adică de ieri plouă încontinuu. Într-una, scris despărţit, înseamnă „în una”. Exemple: Într-una din zile, am să trec pe la tine. Adică, în una din zile. Nu are sens să spunem întruna din zile, adică mereu din zile. Alte exemple: într-una din cutii am pus actele, într-una dinCItește mai departe
O ALTERVATIVĂ DE DISTRACȚIE PENTRU VACANȚA DE VARĂ, CARE BATE LA UȘĂ
Din ce în ce mai mulți turiști vizitează parcul de aventură din Retezat, atât pentru frumoasele priveliști pe care le oferă Cheile Pârâului Negru, cât și pentru una dintre cele mai lungi tiroliane din țară, care oferă un grad ridicat de adrenalină. “În acest an și-au anunțat prezența foarte mulți turiști în Valea Jiului. Bineînțeles anul acesta oferim mult mai multe lucruri, avem și trăsură, se poate face călărie, avem piscină și parc de aventură pentru copiii mai mici. Am început să aducem și copii de la școli și grădinițeCItește mai departe
Dosar penal pentru băutură
Un tânăr din Lupeni a fost prins de poliţiştii din Petroşani conducând au autoturism pe o stradă din localitate, deşi era băut bine. „În data de 08.06.2015, în jurul orei 01.50, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe strada Livezeni, din municipiul Petroșani, a oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Lupeni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, spun poliţiştii. Tânărul aCItește mai departe
Tânără rănită în urma unui accident rutier
O tânără de 18 ani din comuna Brănişca a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier petrecut în Simeria. „Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din oraşul Simeria, care conducea un autoturism pe strada Retezatului, din oraşul Simeria, la intersecţia cu DN7, nu a respectat semnificaţia indicatorului „stop”, a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura corespunzător şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar pe DN 7, dinspre SimeriaCItește mai departe
Deponeul temporar, extremă urgenţă pentru Consiliul judetean!
Astăzi, la sediul CJ Hunedoara a avut loc o nouă rundă de întâlniri între reprezentanţii primăriilor municipiilor şi oraşelor hunedorene şi operatori de depozitare a deşeurilor menajere. Discuţiile au fost moderate de Dorin Oliviu Gligor, şeful administraţiei publice judeţene. Întâlnirea a avut trei teme principale în dezbatere: 1. Rampa de gunoi temporară – găsirea celei mai rapide soluţii de depozitare a deşeurilor menajere în judeţ până la momentul în care deponeul ecologic de la Băcia va fi operaţional. 2. Identificarea soluţiilor optime de depunere temporară a gunoiului astfelCItește mai departe
OFERTE EDUCAȚIONALE PENTRU VIITORII STUDENȚI DIN ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA
Calificativul “grad ridicat de încredere” obținut de Universitatea din Petroșani după ce o comisie a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a analizat dacă instituția corespunde noilor standarde,va avea legătură și cu finanțarea primită de către instituție. Astfel, dacă numărul studenților va crește și finanțarea va fi influențată in mod pozitiv, având în vedere că finanțarea universitatilor de la bugetul de stat se face pentru fiecare student. “Finanțarea are doua componente, circa 70% în funcție de numărul de student alocație unică pentru toate universitățile și a douaCItește mai departe
CREAREA LOCURILOR DE MUNCĂ ÎN VALEA JIULUI IMPOSIBILĂ? IATĂ CÂTEVA ALTERNATIVE
Omul de afaceri Emil Părău are alternative pentru cei din Valea Jiului care rămân fără un loc de muncă. Acesta a dat exemple și de sectoare în care sute de oameni, în special tinerii ar putea activa. “Eu am activitate în 3 domenii. Este vorba de exploatare-prelucrare lemn, turism și agricultură. Chiar în aceste domenii se pot găsi soluții pentru a face multe locuri de muncă, dar sunt convins că și în alte domenii se pot face locuri de muncă. Vă dau exemplu, în domeniul lemnului, dacă din Valea JiuluiCItește mai departe
S-a deschis supapa?! Bani guvernamentali pentru lucrările la dezvoltarea domeniului schiabil în Parâng
Veşti bune pentru iubitorii sporturilor montane. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat Primăriei Petroşani încă 20.000 de lei vor fi investiţi în proiectul ce vizează dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng. Potrivit primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, banii sunt alocaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală si sunt destinaţi obiectivelor de investiţii ce au ca scop punerea în valoare a potenţialului turistic local. Contarctul de finanţare a fost semnat de MDRAP, reprezentat de ministrul Liviu Dragnea şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroşani, reprezentată deCItește mai departe
Lupeni/ Aproape 30 de persoane băgate în spital de hambugeri
Numărul celor care au ajuns la spital după ce au mâncat la un fast food din Lupeni creşte alarmant. Deja sunt aproape 30 de persoane, care le-au spus medicilor mâncat hamburgeri sau shaorma. Unitatea de alimentaţie publică a fost închisă, iar rerpezentanţii Serviciului de Epidemiologie din cadrul DSP au recoltat deja probe de la faţa locului. Probe s-au recoltat, dar de data aceasta de la pacienţi, şi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Vulcan – singura din Valea Jiului – care la această orăCItește mai departe
Urmărită de blestem?! Alţi doi copii ai femeii care şi-a pierdut pruncii în incendiu au fost omorâţi de un fost concubin
Incredibil, cum viaţa bate filmul de cele mai multe ori. Femeia ai căror prunci au murit în incendiu noaptea trecută şi.a mai pierdut doi copii în urmă cu aproximativ 12 ani, după ce aceştia au fost omorâţi de fostul concubin. Două crime, comise la scurt timp una după cealaltă care i-a îngrozit pe localnicii din Cîmpu lui Neag, o localitate de lângă Uricani, acolo unde stătea atunci Alina Ardelean. Cazul a fost instrumentat de procurori la vremea respectivă, iar pe parcursul anchetei au ieşit la iveală amănunte înfiorătoare. AnchetaCItește mai departe
Reîncep lucrările la „grădiniţa lui Simota” cu bani de la Ministerul Dezvoltării
„Grădiniţa lui Simota”, din Petroşani, a primit 550.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării regionale şi Administraţiei Publice. Banii au fost prevăzuţi în contract de finanţare nr. 9385, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Primăria Petroşani, şi sunt alocaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală subprogramul „Regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor”, destinat realizării/ extinderii/ reabilitării/ modernizării/ extinderii/ dotării unităţilor de învăţământ. Potrivit primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, care a întocmit un proiect de hotărâre în acest sens, banii vir aunge în bugetul ŞcoliiCItește mai departe
Deputatul Bogdan Ţâmpău crede că atitudinea lui Ponta e un mare rău făcut României
„Apelul la unitate al lui Victor Ponta nu este în jurul unui principiu, al unui ideal, ci al unei persoane: “Uniți-vă în jurul meu, susțineți-mă, protejați-mă!” Acesta nu este un strigăt de luptă, ci unul de disperare”, este de părere deputatul liberal Bogdan Radu Ţîmpău, co-preşedinte al PNL Hunedoara. Acesta apreciază că în ultimele zile a devenit, mai evidentă ca niciodată, diferența între Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal în ceea ce privește raportarea la justiție. „Dacă la nivel declarativ, atât Victor Ponta, cât și alți lideri marcanți aiCItește mai departe
Zeci de apartamente au fost afectate de incendiul din Uricani
Autorităţile locale, după o primă evaluare, au estimat că sunt în jurul a 60 de apartamente afectate. Alte două tragedii aproape identice cu cea din această dimineaţă au mai avut loc tot în Uricani, în urmă cu câţiva ani. Două fetiţe au sfârşit carbonizate, în anul 2007, după ce au fost închise în locuinţă de către bunica lor care lăsase un reşou pornit. Alţi doi bebeluşi au murit arşi de vii din cauză că mama lor a lăsat o lumânare aprinsă în garsoniera în care locuia şi a plecat săCItește mai departe
Accidentul anului în judeţul Sibiu! A „sărit” cu maşina într-un TIR (Video)
Cel mai spectaculos accident din ultima vreme a avut loc, în weekend, în Cisnădie, judeţul Sibiu. Aici, o maşină a ajuns înfiptă într-un TIR, după ce şoferul ei nu a văzut sensul giratoriu şi a zburat peste el. Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea, după ce, potrivit unor surse, şoferul în vârstă de 37 de ani, care se întorcea de la o petrecere, nu a văzut sensul giratoriu, a intrat în plin în construcţie şi a fost proiectat, prin aer, într-un TIR. Un sibian ajuns la faţa locului dupăCItește mai departe
DOSARUL TURCENI-ROVINARI. Probe -cheie: angajații de la Șova & Asociații au recunoscut falsurile senatorului PSD la DNA! Printre martori, fosta asistent manager a lui Dan Șova | DEZVĂLUIRI
Senatorul Dan Şova a fost pus vineri sub control judiciar, pentru 17 fapte de fals în înscrisuri, evaziune şi spălare de bani, acesta având interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane vizate în aceeaşi anchetă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În este pus sub acuzare și premierul Victor Ponta. Potrivit referatului DNA prin care s-a solicitat Senatului ridicarea imunității, în vederea arestării preventive a lui Dan Șova, propunere respinsă de două ori, foștii angajați sau colaboratori ai lui Dan Șova auCItește mai departe
Partida tensionata intre Stiinta Petrosani si Stejarul Buzau
Doua echipe avide de puncte, Stiinta Petrosani si Stejarul Buzau, s-au intalnit in etapa a XI-a din Divizia Nationala de Seniori, studentii din Valea Jiului reusind o victorie obtinuta greu in fata vizitatorilor, care au dat o replica pe masura. Desi petrosenenii au condus cu 7-0 in minutul 10, dupa un eseu al lui Mihalachi transformat de Barbu, Stejarul Buzau a intors rezultatul la jumatatea primei reprize, prin incercarile semnate de Ureche si Basceanu, ambele transformate de acelasi Ureche. Totusi la pauza avantajul a fost de parteaCItește mai departe
Viagra pentru femei, aprobată de autorităţile americane. Printre efectele adverse se numără oboseala, scăderea tensiunii şi leşinul
Un medicament destinat disfuncţiilor sexuale feminine a fost recent aprobat de către Autoritatea americană responsabilă pentru sănătatea alimentelor (FDA – Food and Drug Administration). Flibanserin,echivalentul feminin pentru Viagra, a primit 18 voturi „pentru“ şi şase „împotrivă“ din partea FDA, însă producătorul a fost condiţionat să lucreze la reducerea efectelor secundare printre care se numără oboseala, scăderea tensiunii şi chiar leşinul. O coaliţie de grupări care militează pentru drepturile femeilor şi producătorul de medicamente Sprout Pharmaceuticals au militat pentru aprobarea pastilei Flibanserin, supranumită ”Viagra pentru femei”. Alte organizaţii acuză însă căCItește mai departe
Razie a politistilor TF
O actiune a Politiei Transporturi Feroviare are loc in zona Iscroni- Sasa din municipiul Petrosani. Actiunea este sprijinita de trupele Jandarmeriei. Mai multe persoane au fost duse la sediul Politiei Petrosani. [slideshow_deploy id=’13836′]
BACALAUREAT 2015: Încep emoţiile, luni proba orală la română la BAC 2015
BACALAUREAT 2015 EDU.RO: 168.945 de candidați s-au înscris pentru susținerea examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015. Prima probă constă în evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. BACALAUREAT 2015 EDU.RO: În vederea susținerii examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2015, s-au înscris 168.945 de candidați, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut (161.682 de elevi). Dintre aceștia, 143.949 de candidați (76,89%) provin din promoția curentă, iar 24.996 de candidați (23,11%) provin din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământCItește mai departe
Alertă. Intoxicaţi cu produse fast – food
Mai multe persoane care au mâncat la un fast – food din Lupeni au ajuns la spital. Din primele date este vorba de peste 20 de persoane care au prezentat la scurt timp simptome ale toxiinfecţiei alimentare şi s-au prezentat la spital. Printre ei sunt şi copii şi toţi aşteaptă acum rezultatele analizelor specifice care să confirme diagnosticul. Unitatea de alimentaţie publică a fost închisă până când DSP va finaliza ancheta menită să vadă de unde este problema. Vom reveni cu amănunte.
BILA ALBA/ 08 IUNIE 2015- COSTEL AVRAM
Costel Avram, director general Apa Serv Valea Jiului, pentru că societatea pe care o conduce este primul operator din România care a finalizat aplicaţia pentru accesarea de noi fonduri europene. [slideshow_deploy id=’13842′]
BILA NEAGRA/ 08 IUNIE 2015- MONICA GEORGESCU
Monica Georgescu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Hunedoara, pentru că a fost trimisă în judecată de DNA, pentru complicitate la abuz în serviciu. [slideshow_deploy id=’13842′]
Dacii au cucerit Europa
Asociatia Terra Dacica Aeterna (inclusiv filiala din Deva) a realizat o performanţă greu de realizat, România fiind reprezentată de 20 de daci şi sarmaţi la unul dintre cele mai importante festivaluri de reenacment din Europa, festivalul Journees Gallo-Romaines, la Saint-Romain-en-Gal, lângă Lyon – Franta. Tot în acest week-end alţi 28 de reenactori, daci şi romani, au reprezentat România şi în Bulgaria la Festivalul Antic Eagle at the Danube – Sviştov – Bulgaria. În cei opt ani de existenţă ai asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Cluj –CItește mai departe
Alertă! Trei copilaşi au murit într-un incendiu la Uricani
Tragedie de proporţii, azi-noapte, în localitatea Uricani, unde trei copilaşi minori şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu devastator. Mama celor trei micuţi ar fi comis un act care poate fi încadrat cel puţin la neglijenţă criminală. Incendiul a avut loc într-un bloc cu patru etaje, într-un apartament de la ultimul etaj, iar când a fost dată alarma focul cuprinsese întregul acoperiş. Forţe impresionante ale pompierilor din Petroşani au fost mobilizate pentru salvarea celor trei micuţi, însă efortul militarilor a fost în zadar. Primele informaţii aratăCItește mai departe
PSD Hunedoara participă la „scutul” din jurul lui Ponta
Organizaţia PSD Hunedoara a sărit imediat în sprijinul lui Victor Ponta, aşa cum au făcut majoritatea organizaţiilor din ţară, care vor să facă scut în jurul premierului acuzat inclusiv de spălare de bani. Într-un comunicat de presă semnat de deputatul Laurenţiu Nistor, social – democraţii din judeţ şi-au exprimat solidaritatea cu Victor Ponta şi au respins ideea demisiei acestuia din funcţia de prim – ministru. PSD Hunedoara vrea să creeze impresia că între citarea lui Ponta la DNA şi moţiunea de cenzură depusă de liberali în ParlamentCItește mai departe
Octavian Goga – Dăscăliţa
Când, tremurându-şi jalea şi sfiala, Un cânt pribeag îmbrăţişează firea, Şi-un trandafir crescut în umbră moare, Şi soare nu-i să-i plângă risipirea, Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare, A vremii noastre dreaptă muceniţă, Copil blajin, cuminte prea devreme, Sfielnică, bălaie dăscăliţă. Ca strălucirea ochilor tăi limpezi, Poveste nu-i mai jalnic povestită, Tu eşti din leagăn soră cu sfiala, Pe buza ta n-a tremurat ispită. Cununa ta de zile şi de visuri Au împletit-o rele ursitoare, Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă, Şi mână nu-i atâteaCItește mai departe
Cum se scrie: Voiam sau vroiam?
Scurtă explicație asupra folosirii cuvintelor voiam și vroiam. În DEX (1998) este menționat verbul a vroi, sinonim cu a vrea. În DOOM (2005) forma a fost eliminată. Cum se scrie corect? Eu voiam eu voiesc, eu voiam, eu voisem tu voiești, tu voiai, tu voiseși el/ea voiește, el/ea voiau, el/ea voise noi voim, noi voiam, noi voiserăm voi voiți, voi voiați, voi voiserăți ei/ele voiesc, ei/ele voiau, ei/ele voiseră Eu vream eu vreau, eu vream, eu vrusesei tu vrei, tu vreai, tu vruseseși el/ea vrea, el/ea vrea, el/ea vrusese noiCItește mai departe
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 08.06.2015 – 14.06.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 08 Iunie 2015 Localitatea VALEA ARSULUI 09:00 – 12:00 Localitatea PLOP 09:00 – 14:00 Municipiul Petrosani, străzile Cireșilor, Calea Romană, Intrarea Eroilor 09:00 – 16:00 Localitãtile SIMERIA VECHE; RÂPAȘ 09:00 – 18:00 Localitatea SIMERIA, străzile Șoseaua Națională (parțial), Păcii,CItește mai departe
Ariana, vedeta Văii Jiului la „Mamaia copiilor”
Talentul este o însuşire cu care ne naştem. Când venim pe lume aducem cu noi drept bagaj moştenirea genetică a părinţilor şi bunicilor sau, cei mai norocoşi, primesc un dar de la îngeri. Altfel nu se poate explica cum în trupul plăpând al unui copil poate locui o voce profundă, parcă ruptă din alte locuri ! Talentul nu alege nici măcar locul unde să-şi facă cuib, să crească şi să transforme vieţi. Nu are nevoie nici de oraşe mari, nici de şcoli excepţionale pentru a evolua. Are nevoieCItește mai departe
INSEMEX se pregăteşte pentru o nouă ediţie a Simpozionului internaţional SESAM
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) a făcut public, prin intermediul unui site dedicat, informaţiile legate de organizarea celei de-a VII-a ediţii a simpozionului internaţional “Sănătate şi Securitate în Muncă” SESAM 2015. Evenimentul va avea loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2015 la Poiana Braşov. Alături de INSEMEX, pentru organizarea acestui eveniment care are loc, o dată la doi ani, au subscris parteneri tradiţionali precum Universitatea din Petroşani, Ministzerul Educaţiei şi Cercetării, Inspecţia Muncii şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare. DinCItește mai departe
Cum le prieşte căsătoria locuitorilor Văii Jiului ?
O interesantă analiză statistică, pe care ne-a pus-o la dispoziţie Daniel Stepan (consilier al senatorului Haralambie Vochiţoiu) ne prezintă un interesant “tablou de familie” al locuitorilor din Valea Jiului. Informaţiile au fost obţinute în urma prelucrării datelor oficiale furnizate de către cei de la Institutul Naţional de Statistică INS privind structura populaţiei stabile a Văii Jiului în funcţie de starea civilă. Astfel, populația din cele 3 municipii şi cele 3 orașe ale Văii Jiului este structurată, în funcţie de starea civilă, după cum curmează: – 40,02%, (48.322) sunt persoane necăsătorite;CItește mai departe
Două noi proiecte de infrastructură locală sunt în atenţia autorităţilor de la Vulcan
La Vulcan, proiectele de modernizare a infrastructurii publice locale nu se fac după ureche, ci urmează cursul unui plan bine definit în elaborarea căruia autorităţile publice locale ţin cont atât de sesizările cetăţenilor, cât şi de urgenţa lucrărilor care trebuiesc făcute şi, bineînţeles, de disponibilităţile financiare ale Primăriei. Printr-o astfel de abordare, edilii vulcăneni au reuşit, în ultimii ani nu doar să facă, pe ici-pe colo, cârpeli în asfalt, pe drumuri şi trotuare din cartierele oraşului, ci să modernizeze “cap-coadă” mai multe cartiere în care locuitorii nu-şi credeau ochilor schimbărileCItește mai departe
Apa Serv e primul operator din România care a finalizat aplicaţia pentru accesarea de noi fonduri europene
Reprezentanţii Apa Serv Valea Jiului au avut, săptămâna trecută la Bucureşti, ultima rundă de discuţii preliminare, înaintea depunerii oficiale a aplicaţiei privind accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru derularea de noi investiţii în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului. Întreaga echipă managerială a SC Apa Serv Valea Jiului a participat la întâlnirea de la Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu reprezentanţi ai autorităţii POS Mediu, ai specialiştilor Jaspers şi ai consultantului angajat de Apa Serv (Halcrow). Operatorul regional al serviciilor de alimentareCItește mai departe
Energeticienii de la Paroşeni pescuiesc şi în ape limpezi
În afara orelor de serviciu, când sunt nevoiţi să se „scalde” în ape tot mai tulburi, energeticienii de la Termocentrala Paroşeni rămân în continuare o echipă. Ei au demonstrat acest lucru şi ieri când au pescuit împreună, în apele limpezi ale Steiului, la tradiţionalul concurs de pescuit sportiv organizat de Sindicatul liber SE Paroşeni. Intitulat „Cupa Memorială Dan Chiuda”, în amintirea unuia dintre cei mai pasionaţi pescari din rândul energeticienilor de la Paroşeni, concursul din acest an i-a adus pe podiumul premianţilor pe Ardelean Arthur (Loul I), Hudin Flavius (LoculCItește mai departe
Postul Sfinților Apostoli Petru şi Pavel. De ce este bine să vezi răsăritul
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Paştelui El incepe în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică dupa Rusalii – Pogorarea Sfantului Duh. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru siCItește mai departe
Nu-ţi trebuie studii ca să ajungi miliardar
Pentru a intra în clubul exclusivit al celor (doar) trei milioane de miliardari ai lumii, trebuie să ai studii universitare, să fii deştept/deşteaptă şi/sau să profiţi de oportunităţi în Rusia sau în China, potrivit unor studii citate de Market Watch. Circa 68% din cei mai bogaţi 100 de miliardari au studii universtitare. Educaţia superioară, masteratele la şcoli celebre de economie şi afaceri sunt condiţiile necesare pentru a ajunge în poziţiile care oferă accesul la marile averi. Nu neapărat în Rusia şi China, unde tranziţia la capitalismCItește mai departe
Descoperire uimitoare. Podul lui Dumnezeu se află în România. Se crede că este locul în care a fost înfrânt Diavolul
Podul lui Dumnezeu sau Podul natural se afla in comuna mehedinteana Ponoarele facand parte din curiozitatea naturii de la noi din tara fiind un fenomen carstic, spectaculos si unic. Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural al tarii si al doilea ca marime din Europa. Podul lui Dumnezeu reprezentat ca o arcada naturala care s-a format prin prabusirea unei bune parti din tavanul pesterii, pastrandu-se doar vechea intrare a acesteia – actualul Pod de la Ponoarele, scrie efemeride.ro. Podul se impune ca un arcCItește mai departe
BILANTUL JANDARMERIEI HUNEDOARA: PESTE 400 DE JANDARMI PREZENTI LA DATORIE IN PRIMA SAPTAMANA A LUNII IUNIE
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judetean ” Decebal” Hunedoara, peste 170 de jandarmi au asigurat un climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor, în perioada 05 – 07 iunie 2015, atât în staţiunile şi pe traseele montane, cât şi la manifestaţiile cultural-artistice, religioase, sportive ce s-au desfăşurat în spaţiul public în judeţul Hunedoara. În această perioadă, jandarmii au asigurat ordinea la manifestările sportive şi cultural-artistice, dintre cele mai importante manifestări publice fiind: – manifestaţii cultural-artistice din judeţul Hunedoara – Festivalul Virşlilor din municipiul Deva, „Ziua Părinţilor de îngeri” din municipiul Petroşani –CItește mai departe
Fotbal. Adrian Dolha, golgheterul Văii Jiului
Finalul competitţiei Ligii a IV-a hunedorene mai vine cu o premieră, iar în atenţia cititorilor il aducem de această dată pe Adrian Dolha, principalul marcator al echipei Inter Petrila. Perseverenţa de care dat dovadă la fiecare meci i-au adus tânărului fotbalist din Petrila titlul de golgheter al echpei, reuşind în acest sezon un număr de 20 goluri, cu 11 goluri marcate doar în returul competiţiei. Podiumul echipei de pe Jiul de Est este completat de Alin Bocu, cu 14 reuşite şi Adrian Duma, cu 7 goluri, însă meritul este alCItește mai departe
