2016
Hunedorenii sunt așteptați la ecologizare!
Primăria Municipiului Hunedoara se înscrie în rândul instituțiilor partenere în campania „Let’s Do It, Romania!”, cea mai amplă acțiune de voluntariat din România, care se desfășoară, la nivel național, în fiecare an, în luna septembrie, din 2009 încoace. Reprezentanții municipalității hunedorene au hotărât ca în acest an să facă ecologizare în Parcul Corvin. Cei interesați să participe la acțiune se pot înscrie la Serviciul Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, din cadrul Primăriei Hunedoara sau pe email la adresa: [email protected]. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, 24 septembrie, începând cu oraCItește mai departe
Doi belgieni au rămas blocați în Retezat
Cei doi turiști străini au fost văzuți de alți temerari aflați în zona Lacului Ștevia, aceștia din urmă cerând ajutor prin 112. Până să ajungă salvatorii, belgienii au reușit să iasă singuri din râpa în care coborâseră pentru a-și recupera un rucsac. ”În apropiere de Lacul Ştevia, echipele mixte constituite s-au întâlnit cu un grup de turişti din care făcea parte şi persoana care a sunat la “112”. Ei au precizat că cei doi turişti, probabil de cetăţenie străină, au fost văzuţi ieşind din zona unde au fost blocaţi, cătreCItește mai departe
Vicepremierul Costin Borc vine în Valea Jiului
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, i-a lansat o invitație vicepremierului Costin Borc. Acesta se va afla, miercuri, în județul Hunedoara. Nici Valea Jiului nu va fi ocolită de vicepremierul României, iar subiectele abordate vor fi de importanță strategică. “La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, miercuri, 21 septembrie 2016, va fi prezent în judeţul Hunedoara vicepremierul şi ministrul economiei Costin Borc. Scopul vizitei este acela de a vedea la faţa locului situaţia Parcurilor Industriale de la Hunedoara şi Călan, a Parcului de Afaceri din Simeria, în vederea eficientizăriiCItește mai departe
Lucrările au început la canalizarea din Straja
Costel Avram, directorul ApaServ Valea Jiului, s-a ținut de cuvânt. Astăzi au demarat lucrările de introducere a canalizării în stațiunea montană Straja. În ciuda vremii nefavorabile, în stațiune a fost bătut primul țăruș al investiției. „Apa Serv Valea Jiului și-a asumat această investiție extrem de importantă care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale stațiunii Straja și mă bucur că am reușit să începem efectiv lucrările din zona cabanelor acum, astfel încât ele să nu afecteze derularea în condiții normale a sezonului de schi. Estimăm că, anul acestaCItește mai departe
Asflatarea străzilor din Colonie, la momentul contestațiilor
O firmă din București a contestat o licitație a Primăriei Petroșani. Autorităţile locale de la Petroşani au scos la licitaţie documentaţia de atribuire a contractului / contractelor de servicii de întocmire PT, DDE, DTAC și AT pentru ”Modernizare străzi în Municipiul Petroșani” pentru 3 loturi, străzile Grivița Roșie, Radu Șapcă și Micu Klein. Societatea PROEXCONSTRUCT SRL a contestat această licitaţie şi a solicitat “recunoaşterea dreptului pretins de punctare a elementului „claritatea organizării” şi declararea ofertei contestatoarei ca fiind câştigătoare. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris”. CNSCCItește mai departe
Petrilean a intrat cu mașina pe contrasens şi a lovit autoturismul condus de o femeie din Lupeni
Astăzi, 19.09.2016, în jurul orei 12:25, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din oraşul Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.66, din direcția de mers Călan-Hațeg, la km 185+000m, (în afara oraşului Haţeg), pe o porțiune de drum în curbă deosebit de periculoasă la stânga, a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit autoturismul condus regulamentar de o femeie în vârstă de 55 de ani, din Lupeni. „În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto. În acest caz a fost întocmit dosar de cercetareCItește mai departe
Transport de material lemnos fără documente legale depistat de către jandarmi
În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Vaţa de Jos, în timp ce se deplasau în zona Valea Topliţei, pe raza localităţii Avram Iancu, judeţul Arad, au depistat o autocamionetă încărcată cu material lemnos. Jandarmii montani au trecut la verificarea legalităţii transportului, conducătorul autocamionetei declarând iniţial că nu poate prezenta documentele legale de însoţire pentru că le are acasă. Având în vedere situaţia, jandarmii au solicitat sprijin reprezentanţilor Ocolului Silvic “Codrii Iancului”, Hălmagiu. Pe timpul verificărilor, conducătorul autocamionetei a revenit asupraCItește mai departe
Post vacant la Clubul Sportiv municipal Jiul Petroşani
Clubul Sportiv municipal Jiul Petroşani caută consilier în cadrul compatimentului financiar-contabilitate. Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani în data de 10.10.2016, ora 10 proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse din data de 19.09.2016, până în data de 30.09.2016, ora 14 la registratura Primăriei Municipiului Petroşani, cam.5 (după ce vor fi verificate la camera 30, et.2 ) “În conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 286/2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui postCItește mai departe
Și-a înjunghiat soția
O ceartă conjugală a fost la un pas de a se sfârși tragic în municipiul Hunedoara, iar o femeie de 60 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată în piept. Agresorul, Timofte Viorel, este chiar soțul victimei și fost arestat pentru tentativă de omor. ”Poliţiştii au stabilit că, în seara de 17.09.2016, în jurul orei 22:30, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 61 de ani, în timp ce se afla în locuința de domiciliu, şi-a lovit soția, în vârstă de 60 ani,CItește mai departe
Camerele căminului de la CNS “Cetate” Deva, reabilitate in regim de „urgență”
Conducerea Primăriei Municipiului Deva a decis să propună Consiliului Local alocarea de fonduri pentru reabilitarea urgentă a mai multor camere din căminul CNS “Cetate” Deva. Măsura a fost luată după ce viceprimarul Cosmin Răzvan Mareş a vizitat stabilimentul împreună cu antrenorul Nicolae Forminte. “Camerele junioarelor trebuie reabilitate complet, iar în alte 12 încăperi precum şi în biroul antrenorilor şi în cabinetul medical trebuie schimbat mobilierul. Mai este nevoie şi de aparatură în sala de antrement – în primul rând, de o trambulină acrobatică lungă”, a explicat profesorul Nicolae Forminte, coordonatorulCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 19 septembrie în Deva
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva în data de 19.09.2016, între orele 09:00-14:00 pe străzile: Cetății, Privighetorilor și Stefan cel Mare, pentru remediere avarie rețea pe strada Stefan cel Mare nr.2. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]
Sală polivalentă la Sântuhalm. Va deservi, Deva, Simeria şi Hunedoara
Reprezentanţii administraţiei locale se vor afla, la începutul săptămânii viitoare, la Compania Naţională de Investiţii pentru a prezenta şi discuta detalii cu privire la construirea unei săli polivalente în zona localităţii Sântuhalm. Potrivit primarului Mircia Muntean, sala polivalentă va avea o capacitate de 5.000 de locuri şi va deservi 3 oraşe – Deva, Simeria şi Hunedoara. Totodată, proiectul va include şi o parcare cu 1.500 de locuri, precum şi facilităţi pentru tineri. Conform primelor estimări, investiţia se ridică la circa 8 milioane de euro. Foto arhivă [slideshow_deploy id=’24093′]
Zeci de pelerini au fost asistați la punctul de prim ajutor de la Prislop
De la înființarea sa, din luna aprilie a acestui an, punctul de prim ajutor de la Mânăstirea Prislop a oferit ajutor medical de urgență pentru 82 de persoane arată o statistică a ISU. Paramedicii SMURD au ajutat persoanele cu urgențe medicale aflate în pelerinaj la mănăstire, iar în scopul prevenirii riscurilor de apariție a unor situații nedorite au dispuse în proximitatea obiectivelor și echipaje de intervenție pentru stingerea incendiilor. Cel mai apropiat punct al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara se află în Haţeg, la 13 kilometri distanţă de mănăstire, iarCItește mai departe
Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila angajează Administrator Financiar
Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției de execuție, contractuale temporar vacante, de administrator financiar cu 0,5 normă. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoașteCItește mai departe
Dacii și romanii, vedetele Festivalului ”Dac Fest – Sub semnul lupului”
Ediția din acest an a Festivalului ”Dac Fest – Sub Semnului Lupului” a strâns în cele două zile (17 și 18 septembrie) câteva mii de spectatori pe Măgura Uroiului. Programul a cuprins, printre altele, demonstraţii şi reconstituiri ale luptelor între daci şi romani, lupte de galdiatori. Totodată, au fost deschise pentru public atelierele şi expoziţiile cu vânzare, precum şi taberele de antrenament. În cadrul evenimentului a avut loc și ceremonia specială de investire a ”părintelui” acestui festival, Paul Cheptea cu onorantul statut de ”premiant fără premiu”. Evenimentul cultural de la MăguraCItește mai departe
IMPORTANT PENTRU PETRILENI!
Petrilenii sunt invitați la sediul societății de gospodărire pentru a-și reînnoi contractele. Având în vedere că fosta societate, Edil Urban, a intrat în faliment a fost nevoie de înființarea unei noi societăți, iar acum trebuie modificate și actele. “Vă informăm că odată cu preluarea serviciului de colectare a deşeurilor de pe raza oraşului Petrila de către S.C. EDIL SAL PREST S.A. Petrila, este necesară încheierea de noi contracte de servicii cu beneficiarii. În acest sens, va invităm la sediul societăţii S.C EDIL SAL PREST S.A din Petrila, str. Privighetorilor,CItește mai departe
Conducerea CJH alături de crescătorii de animale din județ
Târgul-expoziție “Bălțata românească” a ajuns la ediția cu numărul 16. Evenimentul de la Băcia a adus laolaltă zeci de crescători de animale, și nu numai. Alături de expozanți s-au aflat și reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara care subliniază importanța acestui eveniment. “Duminică, 18 septembrie, s-a desfăşurat la Băcia Târgul-expoziţie “Bălţata Românească”, ajuns la a XVI-a ediţie. Crescătorii de animale, administraţia locală a comunei şi instituţiile din domeniul agricol au reuşit să menţină vie această tradiţie şi să vină, an de an, cu elemente de noutate. Pe lângă expozanţi, la târg îşiCItește mai departe
Protestele nu afectează justițiabilii hunedoreni
Adunarea Generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia a decis să adopte ”Memorandumul privind justiția”, document care stă la baza protestului declanșat de magistrați și arată problemele din sistemul judiciar. Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia spun că adoptare documentului nu afectează activitatea de judecată, care se desfăşoară în condiţii normale, conform planificării prestabilite a şedinţelor de judecată. Judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia cer respectarea statutului judecătorilor şi a independenţei acestora, în vederea realizării unui act de justiţie eficient şi caracterizat de celeritate, ceea ce presupuneCItește mai departe
Toate locurile la Universitatea Petroșani au fost ocupate
Universitatea din Petroșani nu mai are niciun loc bugetat la studiile universitare de licență. Toate acestea au fost ocupate în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere. După ce s-a încheiat și ultima etapă de depunere a dosarelor, cei de la instituția de învățământ superior din Valea Jiului au făcut bilanțul. “Universitatea din Petrosani ocupa cele 600 de locuri bugetate la programele de licenta si 350 de locuri la programele de master (150 cu taxa)!”, arată o informare a Universității Petroșani. Taxa de înmatriculare trebuie achitată în perioada 19-21 septembrie pentru confirmareaCItește mai departe
Galerie foto. Zilele orașului Petrila, real succes
Acțiunile organizate de autotirățile locale de la Petrila, în cadrul zilelor orașului, s-au bucurat de o mare participare. Sute de petrileni și nu numai au luat parte la eveimentele care au transformat Petrila în punctul zero al distracției. Primăria Petrila a organizat, în colaborare cu Asociația San Montan, mai multe competiții sportive la care au luat parte sute de persoane, de la copii, până la adulți. Cele mai așteptate momente au fost însă cele artistice. Edilii petrileni își respectă rădăcinile, astfel că ziua de ieri a fost dedicată portului popular.CItește mai departe
Avertisment ANM: Se strică vremea în toată țara ! Vin ploi și vijelii iar temperaturile scad cu peste 10 grade
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare de ploi și răcire accentuată, valabilă începând din această după-amiază până marți seara. Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 septembrie, ora 18:00 — 20 septembrie, ora 18:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuata. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie și pe parcursul nopții de duminică spre luni, în zonele montane și localCItește mai departe
FOTBAL / CS INTER Petrila – CSO RETEZATUL Hațeg, 2 – 0 (0 – 0)
Daniel Petru BOLOG Etapa cu numărul trei din Campionatul Județean de Fotbal, Liga a IV – a Hunedoara, a adus în fața suporterilor prezenți pe Stadionul Parângul din Lonea două echipe puternice care au demonstrat că fotbalul județean se joacă la un nivel mult superior celui în care se află acum. Demn de remarcat a fost și arbitrajul partidei condus de centralul Daniel Roman din Deva, ajutat la margine de tușierii Cătălin Jurgiu (Hunedoara) și Alin Saraol (Deva), un arbitraj exemplar care impune respectul nostru pentru acești cavaleri ai fluierului. GazdeleCItește mai departe
Produse lactate naturale, în două noi magazine ADO din Hunedoara
Fermele ADO de la Peșteana-Hațeg deschid două noi magazine cu produse lactate NATURALE, provenind exclusiv din cadrul fermelor și legume proaspete din ferma proprie. Noile magazine ADO for fi inaugurate luni, 19 septembrie 2016, de la orele 10,00 la Huneodara. Primul magazin este localizat pe bulevardul Dacia (Sanitas) din Hunedoara, vis-a-vis de Reprezentanța Dacia, chiar lânga Banc Post! Reprezentanții firmei ADO Hațeg arată, într-un comunicat că, în acest magazin, se vor pune spre vânzare atât legume de sezon proaspăt culese din ferma de la Peșteana, cât si o gama largă de lactateCItește mai departe
Vizită ministerială la cetăţile dacice Sarmizegetusa Regia şi Costeşti
Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Oana Bogdan, însoţită de reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului şi de doi experţi internaţionali au venit, în acest wekk-end, în județul Huneodara, cu scpul de a vedea siturile arhelogice din Munţii Orăştiei, arii incluse în patrimoniul UNESCO. Potrivit unui comunicat al Consiliului județean Huneodara, oficialii guvenamentali vor să discute cu conducerea judeţului chestiuni legate de situaţia cetăţilor dacice care nu se află încă în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. ”Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara intentionează să preia în administrare cetăţile Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, imediat ceCItește mai departe
Restricții de apă, luni, la Petrila
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 19.09.2016 în oraşul: – Petrila – între orele 9.00 – 13.00. Zona afectată: Cartier Tudor Vladimirescu şi utilizatorii din zona cuprinsă între Poştă şi Magazin Expans, str. Republicii; Motivul restricţiei: reparare branşament scara 2 din blocul 86, str. Tudor Vladimirescu . S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]
Săptamâna viitoare se ia CURENTUL în mai multe localități din județul HUNEDOARA! Vezi AICI unde!
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 19 Septembrie 2016 Localitatea URICANI, str. Al. Brazilor, bl. D4 (sc. 1); 09:00 – 16:00 Localitatea PETRILA, str. Dobrești; 09:00 – 16:00 Localitatea LUPENI, str. Stadionului; 09:00 – 16:00 Localitățile BĂNIȚA (cătun Căprărești); PRIHODIȘTE; FEDERI; ALUNU; 09:00 – 16:00 Municipiul VULCAN, str.CItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, luni, 19 septembrie în Hunedoara
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 19.09.2016, între orele 09:00- 12:00, pe următoarele străzi: Cocsarilor blocurile:1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, I. Creanga bl. 1, Complex I. Creangă/G.Enescu, Bulevardul Corvin blocurile: 2, 4, 6, G. Enescu, blocurile 9, 11, 13. Motivul întreruperii : înlocuire robinet concesie defect bl. 1 str. Cocsarilor SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
Complexul Keops, verificat de mai multe ori de ISU
Mai multe acțiuni de control derulate în acest an au vizat și complexul iar inspectorii ISU Hunedoara au dat avertismente și amenzi. Clubul nu deține autorizație de securitate din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara și, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, inspectorii ISU au descoperit în acel club mai multe probleme legate de lipsa stingătoarelor de incendiu sau de executarea unor instalații electrice fără să fie respectate cerințele legale. În total a fost amendat nouă ori și a primit 11 avertismente, valoarea totală a amenzilorCItește mai departe
Ziua Recoltei 2016. PROGRAM COMPLET!
Primăria Municipiului Deva şi Consiliul Local Deva, în parteneriat cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează, în perioada 23-25 septembrie 2016, Ziua Recoltei – ediţia a VI-a. “Evenimentul va avea loc la Cristur, pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitate, şi va reuni zeci de producători tradiţionali din judeţ şi din alte zone ale ţării, care vor oferi spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, conserve şi dulceţuri, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat şi utilaje şi unelteCItește mai departe
Bălțata românească se alege, pe 18 septembrie, la Băcia
Comuna hunedoreană Băcia găzduiește duminică, 18 septembrie, cea de-a XVI-a ediție a târgului-expoziție ”Bălțata Românească.” Evenimentul este organizat de Consiliului Local Băcia, Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Păsări „Bălţata Românească” din Băcia, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara – Deva, Camerei Agricole judeţene şi Oficiului de Zootehnie Hunedoara. Cei mai buni crescători ai acestei rase de vaci din toată regiunea se întâlnesc la acest tât al cărui cel mai așteptat moment îl reprezintă alegerea Miss Bălțata Românească, văcuța cea mai bine îngrijită din toată regiunea.CItește mai departe
VIDEO / Incendiu devastator la Clubul Keops din Petroșani / 16.09.2016
Incendiu devastator la Clubul Keops din Petrosani
Trei zile de sport, muzică și voie bună la ”Zilele orașului Petrila” / Programul complet
Începând de astăzi, 16 septembrie, Petrila sărbătorește, timp de 3 zile, Zilele orașului. În cadrul acestui eveniment au fost prevăzute o serie de competiții sportive, multe dintre acestea aflate deja în plină derulare, dar și două spectacole de muzică ușoară și populară cre vor aduce pe scena de la Petrila artiști locali dar și nume sonore precum Delia, Florin Vasilică, Teodora Filip, Nicoleta Nucă, Matteo, Nicu Novac, Răzvan Bitter sau Geo Popa. ”Am încercat să răspundem, pe cât posibil, propunerilor pe care le-am primit de la cetățenii orașului Petrila șiCItește mai departe
La pedale, prin Lumea Dinozaurilor de la Hațeg
Duminică 18 septembrie, începând cu ora 12.00, cei pasionați de mersul pe bicicletă și interesați să descopere frumusețea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, sunt așteptați la evenimentul intitulat ”La pedale prin lumea dinozaurilor”. Evenimentul marchează Săptămâna Europeană a Mobilității și are ca scop promovarea, în rândul localnicilor şi al vizitatorilor, aunui teritoriu UNESCO, a ideii de transport alternativ care să decongestioneze principalele rute de pe teritoriul Geoparcului, să contribuie la reducerea poluării într-o arie protejată şi să creeze premisele dezvoltării economice locale prinCItește mai departe
Trafic sugrumat din cauza incendiului de la Keops
Traficul în municipiul Petroșani se desfășoară cu mare dificultate din cauza incendiului care a avut loc la complexul Keops. Toata circulația rutieră a fost deviată prin cartierul Dimitrov, dar și pe centură, singurele autoturisme care au acces în zonă fiind cele ale ambulanței. [slideshow_deploy id=’36591′]
Keops. Construcția devastată de incendiu nu era asigurată
Paguba suferită în urma incendiului de la complexul Keops este în curs de evaluare și din primele estimări se ridică la sute de mii de lei. ”Corabia Piraților”, distrusă în totalitate de foc nu era asigurată iar în ceea ce privește restul spațiilor închiriate unor firme sau exploatate de complex, cei mai mulți dintre păgubiți aveau asigurare pe mărfuri. Tot în construcția mistuită de foc se aflau și birourile proprietarului complexului, dar și un seif de valori care a rezistat foculului în ciuda faptului că a fost expus unor temperaturiCItește mai departe
Din ASTĂZI se ridică restricțiile de circulație prin Defileul Jiului
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează că va ridica, începând de astăzi, 16 septembrie 2016, restricțiile de circulație rutieră de pe Drumul Naţional 66 (E79), în Defileul Jiului. Chiar și ana, reprezentanții CNADNR anunță conducătorii auto că circulația pe tronsonul de drum Petroșani-Lainici se va desfășura în regim de șantier, cu restricții semaforizate și panouri de avertizare, având în vedere că lucrările de modernizare a drumului pe această porțiune, nu au fost încă finalizate. Potrivit graficului de execuție al acestei investiții, lucrările trebuiesc finalizate în cursulCItește mai departe
Speriați de un paznic inconştient
Cei trei cai care au ajuns în halda de cenușă a Termocentralei Paroșeni și au fost la un pas de a muri, au fost împinși în capcana mortală de un iresponsabil. Un angajat cu paza al uzinei din apropiere a vrut să se amuze și a speriat animalele asmuțind câinii asupra lor. Ceea ce s-a crezut a fi un accident s-a dovedit că este încă un caz de cruzime asupra animalelor, iar vinovatul nu s-a gândit o clipă la cât de mult rău ar putea face prin gestul său. CeiCItește mai departe
Campania Apa Serv, ”Canalizarea nu e coșul tău de gunoi” se bucură de susținere din partea locuitorilor Văii Jiului
Campania civică demarată de către conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru a conștientiza populația Văii Jiului privind folosirea corectă și responsabilă a sistemului de canalizare se bucură de un real interes în rândul oamenilor din Valea Jiului, în special în mediul on-line. Spre exemplu, încă de ieri, sute de angajați ai Apa Serv Valea Jiului și-au actualizat fotografiile de profil de pe propriile pagini de facebook și de pe alte rețele de socializare (Tweeter, Google+ etc) utilizând macheta de promovare a campaniei ”Canalizarea nu e coșul tău de gunoi”. Acestora liCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 16 septembrie în Tâmpa, Deva și Geoagiu
Se sistează furnizarea apei potabile in localitatea: Tâmpa, in data de 16.09.2016 intre orele 08:30 – 15:00, pentru remediere avarie rețea apă DN 63 localitatea Tâmpa nr 112 Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva în data de 16.09.2016, între orele 09:00-14:00 pe strada Aleea Muncii, blocurile AB 18 și B 16, pentru remediere avarie rețea la blocul AB 18 Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Geoagiu, în data de 16.09.2016, între orele 11:00-15:00, pe strada Teilor, pentru remediere avarie rețea strada Teilor. SC Apa Prod SA își cereCItește mai departe
UPDATE! Incendiu devastator la Keops Petroșani.
O parte însemnată din complex a fost mistuită în urma unui incendiu izbucnit azi-noapte. Pompierii militari din Petroșani au avut o misiune extrem de grea dat fiind faptul că construcția era în întregime din lemn. Mobilizarea impresionantă de forțe a făcut ca pagubele să nu fie mai mari, militarii reușind să salveze de foc restaurantul, linia de autoservire, cluburile precum și alte facilități ale complexului Keops. Alarma a fost transmisă către Detașamentul de Pompieri Petroșani în jurul orei 3 dimineața de către angajatul unei firme de pază care a trecutCItește mai departe
Bani pentru elevii petroșăneni
Elevii petroșăneni care fac naveta pentru a ajunge la școală vor beneficia de sprijin din partea autorităților locale. Consilierii locali de la Petroşani au aprobat deocontarea transportului de călătorie pentru elevii care studiază pe raza localităţii. Există o serie de categorii de beneficiari, iar începând cu luna septembrie şi elevii vor fi incluşi în lista celor cărora municipalitatea le suportă preţul biletelor de călătorie. “În luna septembrie, elevii vor primi bilete de transport pentru luna în curs”, arată în proiectul de hotărâre primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. [slideshow_deploy id=’27028′]
15 milioane de euro pentru un drum nereabilitat total
Aproximativ 15 milioane de euro a fost valoarea unui contract care a prevăzut reabilitarea drumului dintre Petroșani și Simeria. Un răspuns al Ministerului Transporturilor oferit deputatului Natalia Intotero relevă faptul că o porțiune a carosabilului prezintă probleme. Mai bine de 10 ani a durat modernizarea drumului care face legătura dintre Valea Jiului şi Simeria, însă şi acum există însă porţiuni unde antreprenorul nu a efectuat lucrările, asta deşi a existat o primă recepţie a lucrărilor. În urmă cu ani de zile au început lucrările de reabilitare a drumului național 66,CItește mai departe
Ceva din CEH mai poate fi salvat
Faptul că doar o parte din Complexul Energetic Hunedoara mai poate fi salvată nu este o surpriză. Administratorul special al CEH, Bogdan Stănescu, susține că se poartă discuții la COmisia Europeană pentru salvarea unei părțI din CEH. În fiecare săptămână au loc corespondenţe cu oficialii Comisiei Europene pentru a pune în mişcare, efectiv, planul de divizare al Complexului Energetic Hunedoara. În tot acest timp se încearcă şi accesarea unor ajutoare tip SIEG (ajutor de interes economic general) pentru CEH, dar este nevoie şi ca primăriile din Valea Jiului şi DevaCItește mai departe
Peste 1,2 milioane lei pentru Vulcan
În câteva câteva luni ale acestui an municipalitatea de la Vulcan a primit peste 1,2 milioane de lei. De precizat este faptul că autoritățile locale de la Vulcan sunt singurele din Valea Jiului care au beneficiat de asemenea alocări financiare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Municipalitatea de la Vulcan a primit în ultimele luni sume considerabile de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Sumele alocate sunt în vederea continuării lucrărilor de transformare a imobilelor fostei garnizoane militare în blocuri sociale. Şi în luna august a acestuiCItește mai departe
INCENDIU de proporții la clubul KEOPS din Petroșani
Un puternic incediu a izbucnit azi noapte afectând corabia din cadrul Complexului Keops din Petroșani. Vom reveni cu amănunte. Foto facebook- Roxana Roxi [slideshow_deploy id=’20328′]
Apel umanitar! Să-l ajutăm pe Dănuț Dincă, tânărul rănit grav în accident de circulație în județul Hunedoara
Prietenii fac eforturi disperate pentru a-l ajuta pe tânărul în vârstă de 32 de ani din județul Hunedoara, care a suferit un grav accident rutier. Aceștia fac apel umanitar, ba chiar au deschis și un cont bancar, unde cei care doresc să contribuie la salvarea lui Dănuț Dinca pot dona o sumă de bani. “Banii îi folosesc pentru recuperare. El este cel mai bun prieten al meu. Mă gândesc să-l ajut cumva, e singurul mod prin care pot să o fac. Este și va fi nevoie de resurse financiare pentruCItește mai departe
CFR SA a lansat programul pentru reparaţii capitale în gara PETROŞANI
CFR anunță că în prezent sunt în analiză ofertele depuse pentru proiectele lansate la începutul lunii septembrie, în valoare totală de 4,12 milioane lei, pentru lucrări de reparaţii capitale la clădirea staţiei Petroşani, clădirea fostului laborator psihologic, corpul E din staţia Timişoara Nord şi lucrări de refacţie parţială de traverse pe linia Ilia – Lugoj, în vederea ridicării restricţiilor de viteză şi a restabilirii tonajelor de transport pe calea ferată. Deasemenea pe linia CF Orşova – Jimbolia se vor executa lucrări de reparaţii capitale la podul feroviar de la km 397+886CItește mai departe
A atacat decizia de schimbare din funcţie în instanţă
Nu i-a plăcut decizia, aşa că a atacat-o în instanţă. Medicului Ştefan Repede nu a stat mult pe gânduri după ce a fost schimbat din funcţia de şef al Departamentului de Sănătate Publică a Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Comitetul Director al DSP Hunedoara a decis, în urmă cu mai bine de o lună, înlocuirea din funcţie a lui Ştefan Repde cu Ceciclia Birău, decizia fiind aprobată de Ministerul Sănătăţii. Conducerea DSP a luat această decizie, după ce medicul Ştefan Repede nu şi-a îndeplinit bine atribuţiile care i-au revenit.CItește mai departe
Castelul Corvinilor găzduiește vineri ultima etapă din atelierul de artă digitală ”Poveștile monumentelor”
Vineri 16 septembrie 2016, începând cu ora 12:00, în sala anexă a expoziției de etnografie de la Muzeul Castelul Corvinilor de la Hunedoara va avea loc evenimentul de încheiere al atelierului de artă digitală “POVEŞTILE MONUMENTELOR”. În perioada 12 – 16 septembrie a avut loc la Hunedoara atelierul de artă digitală pentru tineri artişti „Poveştile monumentelor”, organizat de Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara în parteneriat cu Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara şi Castelul Corvinilor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara. „Poveştile monumentelor – atelier de artăCItește mai departe
