2017

 

Cer implementarea programului de guvernare

Guvernul PSD s-a instalat de două luni de zile. Social-democrații au reușit să îi convingă pe alegători să îi voteze, prezentând un program de guvernare ambițios, bazat pe creșteri de venituri pentru toate categoriile de persoane, scăderi sau eliminări de taxe și impozite . Întrebarea care se pune este dacă social-democrații vor respecta programul de guvernare cu care au câștigat alegerile parlamentare. Chiar unul dintre social-democrați vine cu o astfel de întrebare. Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara, vrea să afle de la ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, care sunt principaleleCItește mai departe


Fotbal. Inter Petrila va juca în deplasare un amical cu Șurianu Sebeș Alba, sâmbătă 4 martie

Sâmbătă, 4 martie 2017, liderul hunedorean, CS Inter Petrila, a programat un meci amical interjudețean de verificare în compania liderului din Alba, ACS Șurianu 1945 Sebeș. Se poate vorbi de importanța acestei partide ca fiind una de categorie superioară, două pietre tari care se întâlnesc într-un meci asemuit cu cel de baraj, punct culminant în care fiecare dintre cele două echipe își doresc să ajungă. Echipa din Valea Jiului a păşit apăsat în noul sezon al Ligii a IV-a Hunedoara 2016/2017. Având 9 victorii, un egal și o înfrângere înCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, pentru MIERCURI, 1 martie la HUNEDOARA și BRAD

LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 01.03.2017 INTERVAL ORAR: 09:00-14:00 STRĂZI AFECTATE: B-dul Corvin – BL. CM1, H7; str. 22 Decembrie – BL. CM2, CM3, CM4 (de la etajul 4 in sus); str. Avram Iancu – BL. H2, H3, H4, H5, H6 MOTIVUL: pentru reparatii instalatie tehnologica PT 7A Hidrofor.  Se sistează furnizarea apei potabile în:   LOCALITATEA: Brad  DATA: 01.03.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-16:00 STRĂZI AFECTATE: Str. Zarandului, Oituz, Unirii, Izvorului MOTIVUL: Sistare apă potabilă pentru trecerea pe reţeaua nouă. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumeșteCItește mai departe


Vasile Jurca: ”E trist că pentru Opoziția din Petrila, strategia de a valorifica un eventual capital electoral vine prin refuzarea investiţiilor pe raza localităţii, pentru ca apoi să fim noi acuzaţi că nu atragem investitori”

Pare cel puțin de neîneles decizia consilierilor locali ai PNL din Consiliul local Petrila de a bloca, printr-un vot negativ, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Vasile Jurca, prin care se puteau crea premisele creării unor noi locuri de muncă pentru petrileni, dar și oportunitatea alimentării veniturilor de la bugetul local aferente unor noi activități economice pe raza orașului. În dorința sa de a răspunde solicitărilor venite de la o firmă din Italia, care intenționează să deschidă o hală de producție în orașul Petrila pentru fabricarea unor corpuri deCItește mai departe


Universitarii din Petroșani au fost instruiți pe linie de SSM, PSI și prim ajutor

Universitatea din Petroșani a găzduit, în cursul zilei de luni, 27 februarie 2017, o actiune în cadrul careia a fost făcută instruirea personalului instituției pe linie de SSM, PSI și acordare de prim ajutor. La aceasta acțiune a fost prezent și rectorul Universității din Petrosani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, alături de reprezentanți ai Crucii Roșii din Petroșani, reprezentanți ai mediului academic, ai personalului administrativ al Universității, studenți membri în organizațiile studențești și, nu în ultimul rând, studenți din Republica Moldova, aflați la Petroșani pentru o perioada de 6 luni, în cadrulCItește mai departe


Produs în Hunedoara

  Hunedorenii vor avea posibilitatea de a degusta, dar și de a cumpăra produse tradiționale preparate în județ. Consiliul Județean Hunedoara și Asociatia producatorilor de produse traditionale si ecologice Hunedoara organizează “Caravana produs în Hunedoara”. Evenimentul va avea loc în perioada 3-5 martie, la Simeria. Caravana va fi amplasată în fața pieței din localitate începând cu ora 10:00. “Vă așteptăm cu produse tradiționale din tot județul Hunedoara: dulcețuri, siropuri, conserve, miere, brânzeturi, mezeluri produse după rețete vechi”, spun organizatorii. [slideshow_deploy id=’27126′]


Hunedoara – peste 33.000 de asigurări pentru locuințe

Numărul asigurărilor pentru locuințe a crescut în ultima perioadă. Dacă la data de 31 mai 2016, doar 33.057 de hunedoreni au aveau polițe de asigurare pe locuințe, numărul acestora a ajuns la sfârșitul lunii ianuarie 2017 la 33.481 polițe. Potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la nivelul județului Hunedoara doar puțin peste 16% dintre hunedoreni au o astfel de poliță. Mai exact, 16,74% dintre hunedoreni au încheiat o poliță pentru asigurarea locuinței. Tot la data de 31 ianuarie 2017, au fost plătite despăgubiri în valoare de 8.529 lei. PAIDCItește mai departe


Premierul Grindeanu: ”Ne preocupă îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat”

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegație a Fondului Proprietatea, condusă de Grzegorz Konieczny, CEO al FTIML Bucureşti (Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti) și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. În cadrul întrevederii, reprezentanții Fondului Proprietatea au făcut o trecere în revistă a progreselor înregistrate în implementarea standardelor de guvernanţă corporativă la companiilor listate la bursă şi au salutat eforturile autorităților române în scopul îmbunătățirii managementului corporativ în companiile cu capital de stat. Premierul Sorin Grindeanu a subliniat că esteCItește mai departe


Restricții de apă, MIERCURI, la VULCAN

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 1.03.2017 în oraşul: – Vulcan – intre orele 10:00 – 18:00. Zona afectată: Cartier Crividia ( str. Crividia, Jiu – Paroşeni, Abatorului, Dâmboviţa. Valea Arsului, Gorunului, Dealului, Vâlcelelor, Merişor, Izvor, Buciumani, Dealu Babii). Motivul restricţiei: remediere pierdere str. Crividia, nr. 30.  S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.  [slideshow_deploy id=’13837′]  


Babele din martie se aleg sau îţi sunt sortite? Ia uite ce babă ţi se cuvine în funcţie de data naşterii

Babele de martie sunt asociate in folclorul romanesc cu legenda Babei Dochia. Potrivit traditiei, primele noua zile ale lui martie sunt considerate babe, iar alegerea uneia dintre ele iti poate oferi indicii pretioase ale viitorului care te asteapta in anul respectiv. Ce trebuie sa stii despre mitul babelor de martie Acest obicei popular spune ca femeile trebuie sa isi aleaga o baba, adica o zi din perioada 1-9 martie, primele zile de primavara. In functie de cum va fi vremea in ziua respectiva, asa ii va merge si ei tot anul. Zilele senine si calduroaseCItește mai departe


Ajutoare de stat pentru SNIM și CEH

Ajutoarele de stat pentru Societatea NAțională de Închideri Mine Valea Jiului și Complexul Energetic Hunedoara au fost lansate în dezbatere publică. Cele două proiecte sunt pe site-ul Ministerului Energiei. “Se aprobă acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului – S.A. pentru anul 2017, potrivit Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive. Ajutorul de stat în sumă totală de 84.554 mii lei pentru anul 2017, suportatCItește mai departe


Conferință de presă a conducerii I.S.J. Hunedoara la Petroșani

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara vă invită să participați la conferința de presă care va avea loc miercuri, 1 martie 2017, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Municipiului Petroșani. În cadrul conferinței de presă vor fi abordate următoarele aspecte: – înscrierea copiilor în clasa pregătitoare; – Metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare; – învățământul profesional și tehnic; – proiecte și activități educative. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara


ANAF si AFM lucreaza la o noua forma a taxei de poluare

Reprezentantii Guvernului vor prezenta, miercuri, 1 martie, in cadrul unei dezbateri organizate de comisia Transporturi a Camerei Deputatilor, stadiul elaborarii actului normativ care va reglementa procedura de restituire pe cale administrativa a sumelor incasate din diverse forme de taxe pe poluare si, de asemenea, propuneri referitoare la noua formula a acesteia. “Am primit asigurari din partea reprezentantilor ANAF si ai Administratiei Fondului pentru Mediu ca in prezent se lucreaza la acest act normativ, la fel si pentru o noua forma a taxei de poluare, care trebuie reglementata tinand cont deCItește mai departe


De Mărțișor, se redeschide vizitatorilor situl de la Sarmizegetusa Regia

Primăvara calendaristică vine cu modificări ale programului de vizitare de la Sarmizegetusa Regia În perioada 01 martie – 30 aprilie 2017, monumentul UNESCO poate fi vizitat, zilnic, între orele 09.00 – 18.00. Tarifele de vizitare sunt următoarele: – Adulți – 10 lei – Elevi/ studenți/ pensionari – 5 lei – Expoziție – 5 lei – Ghidaj audio – 20 lei – Taxa filmare/ foto comercială – 300 lei Administrația Sarmizegetusa Regia, din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să descoperiți cel mai spectaculos monument al civilizației dacice, un loc încărcatCItește mai departe


Posturi contractuale de inspector, disponibile la Primăria din Vulcan

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VULCAN cu sediul in: loc. VULCAN, Bld. MIHAI VITEAZU, nr. 31, jud. HUNEDOARA, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale, aprobate prin H.G. nr. 286/2011, modificat şi completat de H.G. nr. 1027/2014. Denumirea posturilor: – inspector de specialitate, gr. I – Compartiment Administrarea domeniului public şi privat, reţele stradale – post vacant contractual pe perioadă nedeterminată. – inspector de specialitate, gr. II – Compartiment Coordonare activităţi asociaţii de proprietari – post vacant contractual pe perioadă nedeterminată. – inspector de specialitate, gr. debutant – Serviciul Impozite şi taxe –CItește mai departe


Accident în Defileul Jiului

Șoferul unui autotren încărcat cu fier vechi a scăpat ca prin minune după ce mastodontul s-a răstrunat într-o curbă periculoasă și a blocat un sens de mers al DN 66. Evenimentul rutier a avut loc în zona Meri, iar din primele date, șoferul tirului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, remorca a derapat și s-a răstrunat pe o parte.   [slideshow_deploy id=’24093′]


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 28 februarie în DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 28.02.2017 INTERVAL ORAR: 10:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE: Viilor, Soarelui și Parângului. MOTIVUL: reparații avarie rețea strada Soarelui nr.2B. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]  


Reînvie ”Boema” literară din Valea Jiului

Unul dintre cele mai active cenacluri literare care au fncționat în Valea Jiului după 1989 este Cenaclul Boema. În ultimii ani, din diverse votive, activitatea acestuia a mai pierdut din vigoarea anilor de început, dar lucrurile s-au putea schimba începând cu acest an. ”Boema Redivivus” este, de altfel, și tema unui eveniment cultural pe care ni-l propun reprezentanții Cenaclului Boema, într-un parteneriat cu Comisia de cultură a Consiliului județean Hunedoara, Asociația ”Rosa Multiflora” și Ziarul Văii Jiului. Evenimentul cultural va avea loc vineri, 3 martie 2017, de la ora 17,00CItește mai departe


Proprietarii de păduri pot solicita bani de la stat pentru reîmpădurire

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) informează că până la 31 martie a.c., deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020. Această schemă de ajutor de stat este implementată deAPIA. Sprijinul financiar pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite se acordă deţinătorilorCItește mai departe


Nu se consideră vinovată pentru moartea copiilor

Femeia și-a lăsat cei trei copii să ardă de vii și consideră că nu are nici o vină pentru moartea lor.   Alina Nadia Ardeleanu este judecată pentru distrugere și se află sub control judiciar, femeia fiind trimisă în judecată la circa un an de zile de la tragedia care a șocat întreaga Valea Jiului. Ardeleanu a cerut să-i fie revocată măsura preventivă și nu consideră că poartă vreo vină pentru moartea celor trei minori. Femeia este judecată pentru distrugere și rele tratamente aplicate minorului, dosarul fiind instrumentat de ParchetulCItește mai departe


Dosar penal pentru cruzime împotriva animalelor

Polițiștii din Petroșani au deschis un dosar penal și fac cercetări cu privire la cazul din adăpostul public Petroșani, unde un cățeluș a fost găsit în comă de către reprezentanții unui ONG. Polițiștii verifică dacă este vorba de un caz de infracțiuni de cruzime împotriva animalelor ori altă infracțiune. Câinele poreclit ”Oiță” a murit la o clinică veterinară câteva zile mai târziu. Voluntarii au considerat că angajații adăpostului public sunt răspunzători, pentru că au ținut puiul într-un padoc alături de câini adulți, deși legea spune că puii ar trebui separați.CItește mai departe


Două proiecte importante din 13 au fost respinse de opoziția liberală de la Petrila

Consilierii locali de la Petrila s-au reunit luni, 27 februarie, în ședință publică ordinară pentru a dezbate deciziile propuse de primarul Vasile Jurca în proiectele de hotărâre aferente lunii februarie. Ședința Consiliului Local de la Petrila a avut pe ordinea de zi 13 proiecte supuse atenției consilierilor. Dintre acestea, două nu au trecut de opoziția liberală, avându-l aliat pe independentul Cristian Oros, majoritatea simplă nefiind de ajuns pentru a putea fi votate. PROIECTE APROBATE: 1.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuție pentru anul 2016; 2.Proiect de hotărâre privindCItește mai departe


Normele de aplicare la Programul „Prima chirie” puse în dezbatere publică de către Ministerul Muncii

Normele de aplicare la Programul „Prima chirie” prin care șomerii angajați la mai mult de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu primesc o primă de relocare au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. „Programul de Guvernare 2017-2020 prevede, la Capitolul ‘Politici publice în domeniul Muncii și Justiției sociale’, introducerea Programului ‘Prima chirie’ prin care se are în vedere stimularea mobilității forței de muncă. Ca urmare, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul României a aprobat, în luna ianuarie 2017, Ordonanța de Urgență nr.CItește mai departe


SNIM și SEWS, singurele societăți care oferă transport salariaților

SNIMVJ și SEWS sunt singurele societăți din Valea Jiului care oferă transport la și de la locul de muncă salariaților. Până anul trecut această facilitate era în vigoare și la Complexul Energetic Hunedoara. Cursele speciale au fost aprobate în cadrul ședinței de Consiliu Județean Hunedoara. Transportul judeţean de persoane prin curse regulate speciale poate fi efectuat de către operatorii de transport rutier care au încheiat un contract cu un beneficiar sau cu cel care a angajat serviciul de transport, în baza licenţelor de traseu şi a caietelor de sarcini eliberateCItește mai departe


Proiecte pentru Straja

Conducerea Primăriei municipiului Lupeni și-a propus să implementeze mai multe proiecte care să crească gradul de confort în stațiunea montană Straja. Tot din această primăvară vor continua și lucrările la introducerea sistemului de canalizare, lucrări începute în toamna anului trecut. “Noi dorim să demarăm două proiecte importante, un studiu privind PUZ-ul pentru stațiunea Straja. Vrem să încheiem un plan privind sistemul de conducte care vor alimenta hidranții de incendiu pe toate străduțele care se vor forma în stațiunea Straja și în primăvară vom continua lucrările de canalizare care vor duceCItește mai departe


Petrila trece în era online

Petrilenii vor avea posibilitatea de a-și plăti, din fața calculatorului, taxele și impozitele locale. Contribuabilii le-au cerut edililor să implementeze serviciul online pentru plata taxelor. Autoritățile locale supun atenției consilierilor locali aprobarea unui proiect de hotărâre care vizează înregistrarea orașului Petrila în sistemul electronic de plată online cu cardul a taxelor și impoztelor datorate bugetului local al orașului Petrila. “Deorece există tot mai multe solicitări din partea cetățenilor de a avea posibilitatea să-șI efectueze plățile, reprezentând impozite șI taxe datorate bugetului local al orașului Petrila, precum șI de aoferi posibilitateaCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, pentru MARȚI, la BRAD

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 28.02.2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 14:00 STRĂZI AFECTATE: Vanatorilor pana la Pertrom si intrarea in Poienita. MOTIVUL: Remediere avarie retea apa. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 28.02.2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 12:00 STRĂZI AFECTATE: Morii și Zefirului MOTIVUL: pentru cuplare la rețeaua nouă. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’27126′]


Karatiștii de la CSM Vulcan, medaliați la Cupa României Masibo

Ediția a VIII-a a Openului de Karate care a avut loc pe 25 februarie la Baru (jud. Hunedoara) , în cadrul Cupei României Masibo, a adus numeroase medalii în palmaresul karatiștilor de la CSM Mihai Viteazu Vulcan. Antrenoul Martin Ferenczi a condus delegația sportivilor vulcăneni, dintre care 24 au obținut rezultate care le-au adus un loc pe podiumul clasamentului, după cum urmează: La individual Szucs Flavius Robert-locul I Vass Iasmina -locul I Oprea Liviu Adrian -locul II Candea Ioan Flavian- locul III Berechet Eduard Mihai- locul III Ferenczi Oana Maria -loculCItește mai departe


Actorul Cosmin Rădescu este noul manager interimar al Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani

Actorul Cosmin Rădescu va ocupa funcția de manager interimar al teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petrșani, pentru următoarele 90 de zile, până la organizarea unui concurs pe acest post, rămas vacant după demisia Nicoletei Bolcă, survenită la începutul acestei luni. Cosmin Rădescu a fost propus pentru această funcție de către președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora, după ce acesta a constatat că actorul are susținerea colegilor din corpul artistic al teatrului din Petroșani. Alte două propuneri inițiale, au fost refuzate de către actorul Nicolae Vicol, respectiv de către regizorul Horațiu IoanCItește mai departe


Autoturism RĂSTURNAT în Petroșani

Accidentul rutier s-a produs în această după amiază, după ce conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță din Petroșani. Vom reveni cu amănunte. Foto:  facebook [slideshow_deploy id=’13837′]


Locuri de muncă disponibile în județul Hunedoara

Sute de locuri de muncă sunt diponibile la nivelul județului Hunedoara. Cele mai multe posturi vacante sunt la Deva și Hunedoara. În Valea Jiului sunt vacante 10 locuri de muncă la Vulcan, la Petroșani sunt 47 de locuri de muncă, la Petrila – 6 locuri de muncă, Lupeni – un loc de muncă pentru lucrător comercial. La Aninoasa și Uricani nu a fost înregistrat în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara niciun post vacant. La Vulcan se caută un șofer pentru o firmă de curierat, patru confecționeri-asambloriCItește mai departe


Avram Iancu: ”Gala Exclusiv a ajuns la vârsta majoratului, la vârsta maturității depline !”

Premiile Exclusiv nu mai sunt, de pe acum, doar ale noastre, ale celor care de 18 ani organizăm acest eveniment unic în Valea Jiului. Iată de ce, în perioada următoare, în paralel cu nonimalizările pe care le vom face pentru diversele categorii ale Premiilor Exclusiv, vom găzdui opinii ale unor oameni care simt că au ceva de spus pe marginea acestui eveniment. Începem, dând cuvântul, cum altfel decât unui om pentru care performanța a devenit un mod de viață. Este vorba despre Avram Iancu, un om care, fără nici unCItește mai departe


13 decizii stau pe masa dezbaterilor, luni 27 februarie, în Consiliul local Petrila

Consilierii locali de la Petrila se reunesc astăzi, în ședință publică pentru a dezbate deciziile propuse de primarul Vasile Jurca în proiectele de hotărâre aferente lunii februarie. Ședința Consiliului local Petrila va avea loc începând cu ora 15:00, în sala de ședințe a Casei de Cultură Ladislau Schmitd din localitate și va avea următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea contului annual de execuție pentru anul 2016 Proiect de hotărâre privind completarea șI modificarea HCL nr. 247/2016 privind stabilirea taxelor de concesiune și închiere pentru anul 2017 ProiectCItește mai departe


Ziua Porților Deschise la pompieri

Locuitorii Văii Jiului vor avea ocazia, mâine, de a vedea tehnica salvatorilor și chiar de a intra în ”garnizoană”, lucru imposibil în restul anului dat fiind faptul că vorbim de o instituție militarizată. Evenimentul are loc cu ocazia aniversării Zilei Protecției Civile din România, astfel că I.S.U. Hunedoara organizează Porți Deschise la sediul inspectoratului și în toate subunitățile, cu începere de la ora 10. ”Cei care vor trece pragul subunităților de pompieri se vor putea familiariza cu tehnica de intervenție și vor afla informații utile despre prevenirea situațiilor de urgențăCItește mai departe


Cresc din nou pensiile. Din 1 martie, peste 1 milion de români primesc 120 lei în plus

Veste bună pentru un milion de români: pensia minimă va crește cu 120 de lei începând cu data de 1 martie. Deși o treime de pensii sunt plătite cu bani împrumutaţi, Guvernul Grindeanu va aplica, de la 1 martie, majorarea pensiei sociale minime cu 30%, ce va fi urmată de o nouă majorare a punctului de pensie, la 1 iulie. În plus, se intenționează creșterea salariului minim brut pentru angajaţii publici la 1.750 lei. Potrivit unei decizii prevăzute şi în programul de guvernare al PSD, de la 1 martie, pensiaCItește mai departe


INCIDENT ÎN PETRILA. Politisții rutieri, în urmărirea unui șofer care a refuzat sa oprească. Fugarul a fost prins dupa ce a lovit poarta unității minere din localitate

La data de 26.02.2017, în jurul orei 04:10, poliţiştii rutieri au observat în trafic un autoturism care circula sinuos pe strada Republicii, din Petrila, motiv pentru care au pornit în urmărirea autoturismului, care şi-a continuat deplasarea, către E.M. Petrila, lovind poarta de acces a unităţii miniere.    ” În urma legitimării, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Petrila. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urmaCItește mai departe


ROMSILVA A CÂȘTIGAT DEFINITIV PROCESUL CU FONDUL BISERICESC AL BUCOVINEI

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a câștigat definitiv procesul cu Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, 166.813 hectare de fond forestier rămânând astfel în proprietatea publică a statului român și în administrarea Romsilva. Procesul a fost intentat acum 16 ani de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, care a cerut recunoașterea dreptului de proprietate pentru cele 166.813 de hectare, aflate în județul Suceava. Litigiul s-a judecat în acești ani la mai multe instanțe din țară, în mai multe cicluri procesuale, la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galați,CItește mai departe


A început înscrierea la grădiniță

Prima etapă de înscriere la grădiniță a început, astăzi. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, părinții își pot înscrie copiii la grădiniță până în data de 16 martie. „În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de șase ani până la 31 august 2017, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare”, precizează MEN. A doua etapă se va desfășuraCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 27 februarie în Brad și Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 27.02.2017 INTERVAL ORAR: 09:15 – 16:15 STRĂZI AFECTATE: Morii, Mihai Eminescu, Viata Noua (reteaua veche si noua), Zefirului (reteaua veche si noua) si Horia (reteaua veche). MOTIVUL: Lucrari de cuplare la reteaua noua. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 27.02.2017 INTERVAL ORAR: 12:55-15:15 STRĂZI AFECTATE: Urcusului si Furnalelor. MOTIVUL: eliminare pierdere apa potabila strada Urcusului nr. 7.   S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere [slideshow_deploy id=’43281′]


Explicațiile primarului Gheorghe Ile cu privire la valoarea și modul de calcul al taxei de colectare a deșeurilor în municipiul Vulcan

Instituirea noii taxe pentru gunoi în municipiul Vulcan a generat, așa cum era și normal, o anumită dezbatere publică legată de modul de calcul al acesteia și de cuantumul stabilit de autoritățile locale pentru serviciul public de colectare al deșeurilor în anul 2017. Consiliul local al municipiului Vulcan a stabilit astfel, ca pentru persoanele fizice, taxa de colectare a deșeurilor să fie de 8 lei/persoană/lună. Similar, pentru persoanele juridice s-a stabilit o taxă de 252 lei/tonă/lună. Sigur că toată lumea a observat că, analizând comparativ cu tariful aplicat în cursulCItește mai departe


Tinerii care vor să-şi construiască o casă, în 2017, pot primi teren gratuit, de la Stat

Conform legislaţiei în vigoare, tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2017 pot primi o mână de ajutor de la stat, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de aCItește mai departe


IMPOZITUL PE TEREN ÎN 2017. Cum se calculează, cine îl plătește și care este PRIMUL TERMEN DE PLATĂ!

Calcularea impozitului pe terenul agricol în 2017 este o procedură stabilită prin Codul Fiscal. Acest impozit este obligatoriu și trebuie achitat de către toți proprietarii de terenuri – cu câteva mici excepții, fie că este vorba despre teren intravilan sau extravilan, sau de modul de folosire a suprafeței de pământ. Potrivit Codului Fiscal intrat în vigoare de anul trecut, impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de Consiliile Locale. TotCItește mai departe


Artă și cafea de calitate la aniversarea Aztek, noua cafenea a artelor din Valea Jiului

În cei zece ani de existență, cafeneaua ”AZTEK” din centrul municipiului Petroșani și-a câștigat nu doar un nume pe piața locală a pub-urilor de calitate din Petroșani, ci și renumele de ”cafenea a artelor”, fiind deocamdată, prima și singura de acest fel, din Valea Jiului. Pentru a ajunge la acest standard, proprietarii au îmbinat cu succes rețeta unei cafele ”de mare artă” cu găzduirea unor evenimente culturale și artistice de înaltă clasă. Ar fi extrem de greu ca, după un deceniu de activitate, să-i trecem în revistă pe toți artiștiiCItește mai departe


Primarul Vulcanului invită cetățenii la dezbaterea publică a proiectului bugetului local pentru anul 2017

Primăria municipiului Vulcan în conformitate cu Legea 273/2006 privind finanţele publice locale aduce la cunoştinţă publică Proiectul de buget pe anul 2017. Proiectul de buget pe anul 2017 şi Lista obiectivelor de investiţii propuse a se realiza în anul 2017 se află afişat la sediul Primăriei municipiului. Propuneri , sugestii, opinii cu valoare de recomandare cu privire la Proiectul de buget pe anul 2017 şi a Listei obiectivelor de investiţii propuse a se realiza în anul 2017 pot fi depuse în scris la sediul Primăriei municipiului Vulcan , transmise prinCItește mai departe


Judecătorii l-au avertizat că riscă și o amendă penală

Bărbatul din localitatea Aninoasa, care și-a violat repetat fiica, riscă să primească și o amendă penală care i s-ar putea tranforma în zile de detenție, pentru refuzul de a colabora. Instanța de judecată cere de mai multe termene un referat de evaluare al inculpatului și i-a pus în vedere violatorului ”că refuzul sau omisiunea de a comunica instanţei de judecată, la termenul fixat, relaţiile solicitate se sancţionează cu amendă judiciară, potrivit legii”. Referatul cerut de magistrați în cazul lui Emil Giurgea este important pentru că are rolul de a analizaCItește mai departe


Petrileanul care a abuzat sexual o mamă și pe fetița acesteia- trimis în judecată

Bărbatul este cercetat de polițiști pentru două infracțiuni de viol, victimele fiind mamă și fiică. Ludovic Mihail se află în arest preventiv după ce Judecătoria Petroșani a decis să-i respingă cererea de a fi pus sub control judiciar ori arest la domiciliu, însă soluția a fost contestată de inculpat și urmează ca magistrații Tribunalului Hunedoara să decidă măsura preventivă. Petrileanul (44 de ani) și-a violat iubita și pe copila acesteia de numai 12 ani în noaptea de 3 ianuarie a.c. Potrivit anchetatorilor, Ludovic Mihail și-a chemat iubita și pe fiicaCItește mai departe


Ilie Toma cere explicații directorului Casei Naționale de Pensii

  Ilie Toma, fostul director al Casei de Pensii Hunedoara, actualmente deputat, solicită lămuriri cu privire la recalcularea pensiilor. Încă de anul trecut, pensionarii mineri din Valea Jiului au fost informați cu privire la faptul că li se vor recalcula pensiile. Mulți încă așteaptă recalcularea, iar softul nu este funcțional.  Ilie Toma cunoaște problema pensiilor foștilor mineri, iar acum acesta îi solicită președintelui Casei Naționale de Pensii Publice lămuriri asupra acestui aspect.   “Pentru a veni în sprijinul derulării cu celeritate a măsurilor prevăzute în programul de guvernare, vă rogCItește mai departe


Aproape 64 de mii de elevi în Hunedoara

Județul Hunedoara are un număr total de 63.893 de elevi. Alocaţia de stat este acordată tuturor copiilor de până la 18 ani şi, în anumite cazuri, chiar şi după această vârstă. “Programul de acordare a alocației de stat pentru copii, derulat în baza Legii nr. 61/1993 (…) se adresează tuturor copiilor până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și tinerilor care au împlit vâsta de 18 ani și urmează fără întrerupere cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate potrivit legii, până la terminarea acestora”, arată Ministerul Muncii. Chiar și așa,CItește mai departe


Noi tarife de salubrizare, la Vulcan

Noi taxe de salubrizare vor fi pe raza municipiului Vulcan. Modificarea vine ca urmare a creșterii salariului minim pe economie. Creșterea cu 200 de lei a salariului minim, de la 1250 de lei la 1450 de lei determină ajustarea prețurilor. În acest sens, la Vulcan au fost modificate taxele pentru serviciul de salubrizare.   “Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Vulcan sub nr. 9871/05.01.2017,  societatea  Pregoterm SA solicită reactualizarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare al Municipiului Vulcan pentru activitățile privind măturatul manual trotuare, măturatul manual carosabil tarife măturat mecanizat străzi,CItește mai departe


Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști

Intrarea într-unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată, de fiecare dată, de ziua în care se lasă sec, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca ”de dulce”. Postul Sfintelor Paști, cel mai lung și cel mai aspru dintre cele patru, este precedat însă de două etape care pregătesc intrarea propriu-zisă în post. Este vorba de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care în acest an a fost la 19 februarie, când s-a lăsat sec de carne, și de Duminica Izgonirii lui AdamCItește mai departe