Redactia Avantul
Condamnat definitiv și judecat într-un nou dosar, Mircia Muntean câștigă din nou Primăria Deva
În așteptarea sentinței în dosarul în care este judecat pentru că a condus beat, Mircia Muntean (PSRo) se întoarce în fruntea Primăriei Deva. Mircia Muntean a câștigat fără drept alegerile pentru Primăria Municipiului Deva, electoratul preferându-l contracandidaților săi, inclusiv primarului în exercițiu Petru Mărginean. asta deși are o condamnare definitivă de 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. De asemenea, Muntean mai are un proces pe rol, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzat fiind de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Mircia Muntean a fost primarCItește mai departe
Cristian Resmeriță a câștigat Primăria Lupeni
Candidatul PSD Cristian Resmeriță a câștigat funcția de primar al municipului Lupeni, după o cursă umăr la umăr cu principalul său contracandidat, Constantin Brândușe de la PNL. Cristian Resmeriță a obținut 2710 voturi, cu 290 de multe decât Constantin Brândușe. ”Îmi doresc ca cei care trăiesc în acest municipiu să aibă parte de o viață corectă, de o dezvoltare sănătoasă, în care fiecare dintre locuitori să aibă șansa lui. Și aici mă refer la copiii mici, care trebuie să aibă parte de educație, la oamenii mai în vârstă care trebuieCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi a câștigat alegerile de la Petroșani
Tiberiu Iacob Ridzi a fost reconfirmat de cetățenii municipiului Petroșani în funcția de primar. Chiar dacă la Petroșani a fost consemnată cea mai scăzută cifră a prezenței la vot din întreaga Vale a Jiului, Tiberiu Iacob Ridzi a ntrunit o majoritate confortabilă din totalul voturilor exprimate de cetățenii care s-au prezentat la urne. Potrivit primelor cifre parțiale, Tiberiu Iacob Ridzi a câștigat detașat alegerile față de contracandidații săi, Francisc Gerschner (ALDE) și Costel Postolache (PSD). ”Le mulțumesc cetățenilor Petroșaniului pentru încredere și le transmit că, în mod categoric, în anii următoriCItește mai departe
Dănuț Buhăescu – primar cu scor zdrobitor la Uricani: peste 80 %
Dănuț Buhăescu a cîștigat așegerile locale de la Uricani cu un scor zdrobitor. Acesta a obținut 80,02% din sufragiile alegătorilor din acest oraș, ceilalți candidați reușind să adune doar 16,02% (Constantin Zaharia-PNL), respectiv 3,78% (Stefan Băutu-Alianța pentru Hunedoara). Rezultalele de la Uricani sunt finale și oficiale. ”Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor din orașul Uricani și din zonele rurale componente care mi-au acordat votul lor de încredere într-un număr atât de mare. Pentru mine, acest lucru nu înseamnă altceva decât confirmarea faptului că lucrurile pe care am reușit să leCItește mai departe
Gheorghe Ile a câștigat un nou mandat de primar la Vulcan
Gheorghe Ile a câștigat alegerile locale din municipiul Vulcan, fiind reconfirmat în funcție de majoritatea locuitorilor acestui municipiu. ”Dragi vulcăneni, vă mulțumesc pentru încredere ! Ați demonstrat că munca noastră merită aprecierea dumneavoastră și că proiectele pentru dezvoltarea Vulcanului trebuie să continue și în anii urmtători. Suntem oameni de cuvânt. Suntem solidari și plini de încredere în ceea ce electoratul din Vulcan dorește. Știm ce avem de făcut. Putem face ceea ce am planificat, doar împreună”, a declarat primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. [slideshow_deploy id=’30675′]
Nicolae Dunca a fost reconfirmat primar al orașului Aninoasa
Nicolae Dunca a câștigat detașat un nou mandat de primar al orașului Aninoasa. Potrivit rezultatelor numărătorii votului, Nicolae Dunca a obținut un scor de 71% din voturile cetățenilor din Aninoasa, acesta fiind urmat de fostul primar Ilie Botgros, cotat cu circa 8% din voturi. ”Munca trebuie să continuie în același ritm în orașul Aninoasa, pentru că mai sunt multe lucruri de făcut în orașul nostru. Le mulțumesc tuturor aninosenilor pentru votul pe care mi la-u acordat astăzi, un vot care mă obligă să ridic ștacheta administrației locale pentru cetățenii dinCItește mai departe
Vasile Jurca este noul primar al orașului Petrila
Vasile Jurca a fost ales primar al orașului Petrila, cu votul majoritar al alegătorilor din acest oraș. ”Sunt recunoscător vouă pentru că ați înțeles că Petrila are o şansă. Ați avut puterea şi nu ați irosit-o. Respect! Puterea mea este în continuare la voi şi aşa va rămâne. Petrila suntem noi!”, este prima declarație publică a noului primar al orașului Petrila, Vasile Jurca. [slideshow_deploy id=’13835′]
Valea Jiului votează
Valea Jiului a votat pentru primari, consiile locale şi consiliul judeţean Hunedoara. Ziua de 5 iunie 2016 este decisivă pentru următorii patru ani. Politicienii şi-au exprimat dreptul de vot. La Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a votat pentru viitorul localităţii. “Am votat pentru Petroşani, în primul rând, pentru oamenii Petroşaniului, pentru prosperitate şi o speranţă care se va împlini şi chiar dacă acum Petroşaniul sau Valea Jiului se află într-o situaţie mai dificilă, cred că cu înţelepciune şi răbdare lucrurile se vor rezolva într-un mod foarte potrivit şi am votatCItește mai departe
Cristian Resmeriță a votat pentru o viață mai bună
Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță își dorește o viață mai bună pentru cetățeni. „Am votat pentru o viață mai bună a locuitorilor municipiului Lupeni. Îmi doresc ca cei care trăiesc în acest municipiu să aibă parte de o viață corectă, de o dezvoltare sănătoasă, în care fiecare dintre locuitori să aibă șansa lui. Și aici mă refer la copiii mici, care trebuie să aibă parte de educație, la oamenii mai în vârstă care trebuie să aibă parte de sănătate, la toată populația care trebuieCItește mai departe
Gheorghe Ile a votat pentru progresul comunității
Primarul în exercițiu al municipiului Vulcan și-a exercitat dreptul de vot. Acesta a votat pentru prosperitate și progresul comunității. “Am dat un vot pentru prosperitate, pentru perseverență, pentru preofesionalism, pentru un progres al comunității noastre, pentru demnitate, pentru un trai mai bun pentru toată populația care azi suferă din cauza unor neajunsuri. Vedem un viitor mai bun al Vulcanului, sperăm într-o colaborare mai strânsă între parlamentari și administrațiile publice locale, vedem un progres în Valea Jiului și ne trebuie implicare directă. Sper din toată inima să avem un traiCItește mai departe
Beja ajunge la finalul lunii în fața judecătorului delegat
Locotenentul lui Miron Cozma încearcă cu disperare să iasă din Penitenciarul Rahova, unde se află încarcerat. Romeo Beja execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat, pedeapsă de la care s-a sustrat timp de aproape 11 ani. A avut până acum mnai multe încercări nereușite de a respire aerul libertății, iar o ultimă speranță și-o pune în judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curții de Apel București, acesta urmând să analizeze dacă este întemeiată cererea de întrerupere a pedepsei. Dosarul său ar urma să fieCItește mai departe
Femeie accidentată pe DN 7, SIMERIA – DEVA
La data de 04.06.2016, în jurul orei 06:05, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Mureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN7, pe direcția Simeria –Deva, în momentul în care a ajuns în intersecția semaforizată cu DJ687, a oprit la culoarea roșie a semaforului electric, intenționând să efectueze viraj la stânga spre Hunedoara, moment în care a fost tamponat în spate de un autoturism. După producerea accidentului rutier, persoanele aflate autoturismul care a produs evenimentul au scos autoturismul de pe partea carosabilă, împingându-l înCItește mai departe
Sute de locuri de muncă vacante în județul Hunedoara
Sunt 500 de locuri de muncă vacante în județul Hunedoara, potrivit datelor comunicate de agenții economici și înscrise în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). La nivel național, nu mai puțin de 21.647 locuri de muncă așteaptă să fie ocupate Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București-2.189, Arad-1.895, Argeș—1.114, Timiș-1.039, Iași-905, Ilfov-885, Vâlcea-726, Dolj-723, Harghita-706, Sibiu-688, Satu Mare-620, Prahova-614, Bistrița-Năsăud-590, Bihor — 526, Cluj-509, Brașov-501, Hunedoara-500, Alba-495, Olt-476, Suceava-472, Neamț-469, Vaslui-454, Maramureș—423, Tulcea-414, Dâmbovița-363, Constanța-285, Mureș-282, Brăila-276, Gorj-276, Teleorman-264, Ialomița-260, Galați-256, Călărași-244, Botoșani-193, Giurgiu-180, Covasna-153,CItește mai departe
Accident extrem de grav la Hateg
Un autotren de marfa ar fi lovit un plin un microbuz de pasageri pe drumul care leaga localitatea Hateg de Otelu Rosu. Potrivit Informatiilor inca neconfirmate de autoritati, mai multe persoane sunt ranite sau decedate. Cert este ca ISU Hunedoara a activat „planul rosu” de interventie. Vom reveni cu informatii certe dupa ce autoritatile vor stabili cu exactitate numarul victimelor si cum s-a produs accidentul. UPDATE 12:26! Microbuzul apartine firmei de transport Normandia si din primele evaluari sunt 10 raniti. Nici o persoana nu si-a pierdut viata, iar politistii incearca saCItește mai departe
Deva. Un biciclist accidentat pe bulevardul Mihail Kogălniceanu
Un biciclist a fost rănit ieri seară la Deva. În jurul orei 22:25, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, din direcţia bulevardului Mihail Kogălniceanu spre bulevardul 22 Decembrie, a tamponat bicicleta condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Deva, care a încercat să traverseze bulevardul Decebal pe bicicletă. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. În cauză a fost întocmit dosar penal. [slideshow_deploy id=’34454′]
Petreceri câmpenești în Straja şi Retezat
O nedeie în vârf de munte, la Straja, unde turiştii pot lua parte la un concurs de călărit şi o şezătoare la poale de Retezat sunt doar două oferte pregătite la debutul sezonului de vară pentru iubitorii muntelui. Organizatorii ambelor evenimente aşteaptă cât mai mulţi turişti să se bucure alături de ei de sărbătoare. Nedeia Sânzienelor din Straja adună sute de localnici şi turişti care petrec în vârf de munte, însă pe lângă spectacolele de muzică invitaţii au parte şi de concursuri în care tinerii îşi pot arăta măiestria înCItește mai departe
Salvamontiştii hunedoreni asigură permanența în Retezat
Până la 25 de mii de turişti se estimează că vor ajunge în sezonul de vară pentru a-şi petrece concediul în Munţii Retezat. Salvamontiştii intră în „alertă”, pentru că afluxul de turişti aduce cu sine şi un număr crescut de accidente. În toate staţiunile montane din judeţul Hunedoara vor activa odată cu deschiderea sezonului aproape 100 de salvatori montani, care vor asigura atât intervenţiile la evenimente cât şi permanenţa la refugiile montane. Deja Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi-a stabilit planul de intervenţie pentru acest sezon şi se fac ultimeleCItește mai departe
Un sindicalist, la o întâlnire europeană
Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun, va participa la Bruxelles la o întâlnire care are ca temă de discuție cărbunele. Jurca a fost desemnat de către Sindicatul Național Petrom Energie să reprezinte minerii la întrunire. “Am fost desemnat de către Sindicatul Național Petrom Energie să reprezint minerii de cărbune la EC-EURACOAL Coal Dialogue, Bruxelles în data de 10 iunie 2016. Sunt onorat, sper să fiu la înălțime. Este apogeul carierei mele de sindicalist. Nu știu dacă a mai ajuns la un asemenea nivel vreun lider de sindicat din Valea Jiului”, CItește mai departe
Eliminarea violenței, provocare pentru comunitatea Petroșaniului
Profesori, educatori, preoți, dar și reprezentanții administrației publice de la Petroșani au participat la o dezbatere care a avut ca temă “Comunicarea non-violentă în educația copiilor”. Participanții la eveniment au încercat să tragă anumite concluzii legate de această tendință, din ce în ce mai prezentă, în societate. “Am lansat această invitație venită din partea Primăriei municipiului Petroșani, a Casei Pro Urbis cu contribuția tinerilor de la Consiliul Consultativ de a reuși să discutăm care să pună în evidență elemente, informații, puncte de vedere legate de cât de important este săCItește mai departe
Tragedie! Cadavrul micuțului dispărut în Strei a fost descoperit
Trupul fără viață al băiețelului de 1 an și șapte luni, din satul Galați- comuna Pui, dispărut în urmă cu circa două săptămâni, a fost găsit în acestă dimineață în gura de scurgere a barajului de la Subcetate. Macabra descoperire a fost făcută de o echipă formată din polițiști și jandarmi care supraveghea zona încă din ziua dispariției minorului. Cadavrul a fost scos de echipele ISU Hunedoara și dus la Serviciul de Medicină Legală Deva pentru efectuarea necropsiei. Flavius Alexandru Hoza se juca împreună cu sora lui mai mare lângăCItește mai departe
UPDATE! DSVSA Hunedoara s-a sesizat în legătură cu incidentul de la Vulcan
Descoperire oripilantă făcută de un bărbat, din municipiul Vulcan, la un magazin de produse de panificație din centrul localității. Acesta și-a cumpărat o pâine și când s-a pus la masă a făcut o descoperire care avea să-i taie pofta de mâncare. În produsul de panificație a găsit gândaci iar când s-a dus să ceară explicații la brutărie, a fost luat peste picior. ”Asta este pâinea cumpărată în această seară de la brutăria de lângă magazinul Profi. Administratorul acestei brutarii a spus ca este susan. Voi vedeți acest ”SUSAN”, pentru căCItește mai departe
Hoț din Hunedoara, prins cu ajutorul rețelelor de socializare
Un tânăr de 27 de ani, din Hunedoara, este suspectat că a furat un autoturism de lux abia adus în țară de proprietar. Furtul a avut loc în Bistrița și a fost filmat de camerele de supraveghere, însă, abia după ce proprietarul a apelat la ajutorul prietenilor de pe Facebook, autoturismul a fost localizat. Se afla în Cluj și indiciile au venit de la cei care au văzut postarea și și-au dat seama că au văzut autoturismul pe străzile orașului. Bărbatul și-a recuperat autoturismul iar tânărul suspectat de furt s-aCItește mai departe
(FOTO) EXPONATUL LUNII LA MCDR DEVA
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 iunie 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii iunie 2016 a intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane în timpul cercetărilor arheologice efectuate în anul 2011 pentru construirea lotului de autostradă Șoimuș – Orăștie. Este vorba despre o piesă confecționată din lut și reprezintă un mic vas ceramic reproducând un model de ambarcațiune. Dimensiunile vasului suntCItește mai departe
Sentință definitivă în procesul dintre șefii CNH și Curtea de Conturi
Niciunul dintre recursurile formulate în procesul dintre foştii şefi ai Companiei Naţionale a Huilei şi Curtea de Conturi nu a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii de la Curtea Supremă au respins toate recursurile formulate în procesul dintre foştii şefi ai CNH şi Curtea de Conturi, menţinând astfel sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. „Respinge excepţiile nulităţii recursului declarat de Curtea de Conturi a României formulate de intimaţii intervenienţi Jujan Constantin, Popescu Verginica, Stoicescu Mihail, Dragoescu Petru, Nicolescu Cristian şi Jurca Ştefan Adrian şiCItește mai departe
Micii ”economiști” ai CAR Parîngul IFN au fost astăzi felicitați de conducerea Casei
Cei mai mici dintre membri CAR Parîngul IFN Petroșani au fost astăzi răsfățați de conducerea acestei case de ajutor reciproc, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor. Peste 70 de copii, înscriși în structura acestui CAR, au fost felicitați astăzi, atât la sediul principal al CAR Parîngul IFN din centrul municipiului Petroșani, dar și la celelalte filiale locale din Valea Jiului și la cele din Timișoara și Petrești (județul Alba). Pentru acești copii, care împreună cu părinții au decis să aplice pentru programul CAR dedicat copiilor, conducerea CAR Parîngul IFN a organizatCItește mai departe
Jucării neconforme, puse în vânzare
Un control al Autoritătii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o amplă acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţă jucăriilor, inclusiv la comerţul online, iar neregulile au fost multe şi grave. Şi comercianţii din judeţul Hunedoara au fost depistaţi cu probleme. Astfel, potrivit unui raport dat miercuri publicităţii, au fost verificaţi 786 de operatori economici, din care 776 cu vânzare directă şi 10 cu vânzare online. La 567 din cei 786 controlaţi, adică la peste 72 % s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru abaterile constatate, operatorilorCItește mai departe
Contestaţie admisă. PND Petroşani a obţinut reluarea procedurii de completare a birourilor electorale
Reprezentanţii Partidului Naţional Democrat (PND) au formulat contestaţie la Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 6 Petroşani, după ce s-au trezit lăsaţi pe dinafară, după etapa a II-a de completare a birourilor. Contestaţia a fost analizată şi ulterior admisă, aşa că această etapă trebuie reluată la Petroşani. Potrivit deciziei Biroului Electoral de Circumspripţie Petroşani, s-a constatat că „în mod eronat, cu prilejul completării birourilor electorale ale secţiilor de votare în etapa a II-a, au fost avute în vedere toate partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care participă laCItește mai departe
GALERIE FOTO. 166 de elevi și sportivi de top
Municipiul Petroşani se mândreşte cu 166 de elevi olimpici şi sportivi de talie naţională şi internaţională. Atât elevii cât şi dascălii lor coordonatori au fost premiaţi de municipalitatea de la Petroşani. “E un moment important pentru voi şi părinţii voştri, pentru profesorii şi antrenorii voştri. Dumneavoastră sunteţi elita, este un mare merit al vostru şi al părinţilor voştri că faceţi performanţă, indiferent că vorbim de performanţă sportivă sau de performanţă intelectuală. Să dea Dumnezeu să câştigaţi cât mai ulte premii, să ajungeţi ceea ce vă doriţi şi să aveţi susţinereaCItește mai departe
Moment istoric. După 20 de ani, Aninoasa are gaz!
Cel mai mic oraş din Valea Jiului, Aninoasa, are în sfârşit gaz metan, o investiţie demarată încă de acum 20 de ani. În total este vorba despre 5,2 kilometri de conductă, la care se poate branşa oricine doreşte, iar pentru locuinţele aflate în proprietatea administraţiei publice locale cheltuiala până pe casa scării va fi suportată din bugetul local. „Am ajuns cu gazul până la Primărie. Am pus sub presiune conducta şi începând de astăzi avem gaz metan la Primărie şi toată lumea se poate branşa la reţea, începând de joi.CItește mai departe
Schimbare la Facebook. Ce se întâmplă cu aplicația Messenger?
Facebook Messenger, a doua cea mai mare aplicaţie de mesagerie instantă din lume după numărul de utilizatori activi, va primi criptare completă începând cu această vară, potrivit unor surse ale The Guardian, informează mediafax.ro. Prin criptarea completă, numită şi criptare la ambele capete, informaţiile sunt criptate şi la nivel local, nu doar pe traseu, pe dispozitivele de pe care sunt trimise şi pe cele pe care ajung. „Ideea este simplă: când trimiţi un mesaj, singura persoana care îl poate citi este cea căruia i-ai trimis mesajul. Nimeni nu poate vedeaCItește mai departe
GALERIE FOTO|„Ziua Porţilor Deschise” la IPJ Hunedoara
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a avut loc „Ziua Porţilor Deschise” , eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, unde au fost invitaţi elevi ai unităţilor şcolare din municipiul Deva. În cadrul acestui evenimen au fost prezentate atribuţiile şi o parte din dotările specifice Poliţiei Hunedorene, prin standuri ale unor structuri operative (Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Serviciul Ordine Publică, Serviciul pentru Acţiuni Speciale etc.). În cadrul aceleiaşi manifestări, ofiţerii Serviciului Resurse Umane vor promova profesia de poliţist oferind informaţii celor interesaţi în a urma cursurile instituțiilor deCItește mai departe
Mama denaturată a fost lăsată în libertate
Alina Nadia Ardeleanu, Uricani, care și-a lăsat cei trei copilași să ardă de vii în casă și s-a dus după băutură, a realizat în ultima clipă că poate ajunge după gratii. Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani a cerut revocarea unei suspendări a pedepsei de doi ani și 11 luni închisoare pe motiv că femeia n-a respectat condițiile și obligațiile impuse în sentință. Astfel, pe ultimii metri, femeia a reușit să-i înduplece pe magistrați să nu o arunce în spatele gratiilor iar cererea de revocare a suspendării pedepsei aCItește mai departe
Băutura, bat-o vina! Petrilean prins băut la volan
Un barbat de 48 de ani, din Petrila, a fost depistat de politisti marți, 31 mai, în jurul orei 23:40, in timp ce conducea autoturismul pe G-ral Vasile Milea, din oraşul Petroșani. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,54 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. [slideshow_deploy id=’33106′]
HUNEDOARA| Serviciul Județean de Ambulanță face angajări
Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție, temporar vacante, astfel: asistent medical (PL) în cadrul substaţiei Petroşani şofer autosanitara II în cadrul Staţiei centrale Deva. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului EconomicCItește mai departe
Galerie foto. Parada costumelor de carnaval
Sute de copii din municipiul Petroşani au luat parte la parada costumelor de carnaval. Străzile localităţii au fost parcă desprinse din basmele cu prinţi, prinţese şi cavaleri. “E Ziua Internaţională a Copiilor, e sărbătoarea lor, dar nu numai a lor, ci şi a părinţilor, a bunicilor şi a domnişoarelor şi doamnelor educatoare care duc greul cu aceşti micuţi care sunt foarte năzdrăvani”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. [slideshow_deploy id=’19661′]
Ziua Mondială a Mediului va fi sărbătorită pe două roți la Petroșani
Ziua Mondială Mediului se sărbătorește în fiecare an pe aproape întreg globul pământesc la data de 5 iunie și a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței ,,Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Națiunilor Unite. În acest an tema stabilită de către ONU este: Deșertul și deșertificarea iar sloganul: Nu lăsați pământul să se transforme în deșert, temă stabilită în relație directă cu schimbări climatice și încălzirea globală. Pentru a marca acest eveniment în municipiul Petroșani,CItește mai departe
Iohannis a avizat începerea urmăririi penale pe numele a patru foşti miniştri, printre care şi hunedoreanul Gheorghe Pogea.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru patru foști miniștri, Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol II. Pe data de 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea președintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru cei patru foști miniștri, printre care şi hunedoreanul Gheorghe Pogea, iar marţi Administraţia Prezidenţială a răspuns. Astfel, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a luiCItește mai departe
CEH nu a contestat închiderea termocentralei Mintia
În data de 12 mai, instanţa de la Deva a dat o soluţie care nu îi este favorabilă Complexului Energetic Hunedoara, soluţie care prevede închiderea termocentralei Mintia din cauza neconformării la cerinţele de mediu. Deşi a trecut mai bine de jumătate de lună de la soluţia instanţei, CEH încă nu a formulat apel în acest caz. Anul trecut, termocentrala de la Mintia a fost amendată de Garda de Mediu care a dispus închiderea acesteia. Până la o sentinţă definitivă, termocentrala încă funcţionează. [slideshow_deploy id=’13837′]
Specializări noi la liceul din Vulcan
Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan îşi lărgeşte paleta educaţională. Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a fost acordată acreditarea pentru nivelul de învăţământ „liceal”, profilul „tehnic”, domeniul „mecanică”, calificarea profesională „tehnician proiectant CAD”, domeniul „electric”, calificarea profesională „tehnician metrolog” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” din localitatea Vulcan. “Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ „liceal” (nivel 3, conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările ulterioare), profilulCItește mai departe
Măsuri preventive păstrate în Dosarul Liceului Apollonius
Magistrații de la Tribunalul București au fost de acord să ridice controlul judiciar doar pentru o inculpată din „Dosarul Liceului Apollonius” din Petroșani.Este vorba despre Gyan Amma Boahemmah, trimisă în judecată alături de directorul liceului particular, Maria Albescu, și colaboratorul acesteia, Marius Valentin Ilaș. Pentru ultimii doi, judecătorii au decis menținerea măsurilor dispuse în cauză, respectiv arest preventiv pentru Ilaș și control judiciar pentru Mia Albescu. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului ILAŞ MARIUS VALENTIN şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Respinge, ca neîntemeiată, cerereaCItește mai departe
Peste 43 de mii de lei pentru sere
Primăria Petroșani cheltuiește 43 de mii de lei fără TVA pentru ecologizarea terenului de la serele de flori aflate în subordinea DADPP, iar firma câștigătoare are la dispoziție două săptămâni pentru a finaliza lucrările. Prețul nu poate fi modificat prin acte adiționale după semnarea contractului cu firma câștigătoare, iar achiziția se face pe criteriul celui mai scăzut preț. Potrivit reprezentanților Direcției Administrarea Domeniului Public Privat din cadrul Primăriei Petroșani vor fi efectuate mai multe lucrări de nivelare și curățare a terenului de la serele de flori, zonă care a fostCItește mai departe
Astăzi vor fi restricții de apă în Deva
Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva in data de 01.06.2016 intre orele: 09:00 – 11:00 pe strazile Victor Babes si Bartok Bela, pentru remediere avarie in camin apometru la nr.34. SC Apa Prod SA isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’33296′]
Tiberiu Iacob Ridzi și Adrian David aduc primele certitudini pentru noi locuri de muncă
Tema esențială a campaniei electorale din acest an a fost, peste tot în județul Hunedoara, dar cu precădere în Valea Jiului, nevoia creării de locuri de muncă. Subiectul a generat promisiuni din partea tuturor candidaților însă, la Petroșani, atragerea de investitori semnificativi și crearea de locuri de muncă aduce deja și primele certitudini. Astăzi, la Primăria municipiului Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi și președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian Nicolae David au avut o întrevedere cu reprezentantul concernului german Draexlmaier, dl. Harald Polleres. În urma acestei întâlniri, despre care cei treiCItește mai departe
News Alert: Accident rutier cu doua victime
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DJ 687 pe raza localităţii Cristur. Potrivit reprezentanților, IPJ Hunedoara, “un conducator auto in varsta de 24 de ani, din mun. Deva, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, pe raza loc. Cristur, din directia Hunedoara spre Deva, pe fondul nepastrarii unei distante corespunzatoare in mers, a tamponat din spate un autoturism care circula din aceeasi directie de mers si era condus de un barbat in varsta de 73 de ani.” „In urma impactului a rezultat ranireaCItește mai departe
Prin implicarea lui Cristian Resmeriță, asfaltul a ajuns și pe drumul de acces spre cartierul Ștefan din Lupeni
”Pe primul loc oamenii !” Acestea au fost cuvintele despre care Cristian Resmeriță spune că l-au însoțit în întreaga sa carieră politică, atât de deputat sau consilier local, așa cum tot acesta este crezul cu care acesta a pornit acum la drum în cursa electorală spre fotoliul de primar al Lupeniului. Iar Cristian Resmeriţă este politicianul care vrea să demonstreze că face doar acele promisiuni pe care știe cum să le transforme în fapte. Chiar și în această perioadă electorală, faptele sunt cele care demonstrează că promisiunile asumate de Cristian Resmeriță nu auCItește mai departe
Caii de la ”Parco Cavalli” din Vulcan, prietenii copiilor pe 1 Iunie
Potrivit unui frumos obicei instituit de administratorul Asociației ”Parco Cavalli” din municipiul Vulcan, Florin Vrabie, Ziua Internațională a Copilului – 1 iunie marchează și debutul oficial al activităților derulate de această inedită asociație din Valea Jiului. Și în acest an, la baza hipică a Asociației ”Parco Cavalli” din Vucan, situată în incinta fostului stadion ”Paroșeni” din zona Coloniei de Jos, ziua de 1 iunie va fi sărbătorită într-un mod inedit în cadrul evenimentului intitulat ”Caii noștri, prietenii copiilor”, la care sunt așteptați toți copiii Vulcanului și ai Văii Jiului careCItește mai departe
Trebuie să știe toți cei care fac plăți on-line. Ce se întâmplă din toamnă
Din toamnă, taxele și impozitele datorate Fiscului pot fi plătite on-line, pe site-ul ghiseul.ro, care a fost mult simplificat, informează stiritvr.ro. Contribuabilii nu mai trebuie să meargă la primărie ca să obţină cele două coduri secrete, userul şi parola, ci se pot autentifica direct pe site şi le primesc instantaneu pe mail. Apoi, cu cardul bancar, pot plăti on-line amenzile de circulaţie sau taxele şi impozitele locale indiferent în ce localitate a României sunt proprietăţile. Din toamnă, vom putea plăti de acasă, din faţa calculatorului toate dările la stat, deCItește mai departe
