Actualitate
Prime pentru angajaţii de la Închideri de Mine

De Ziua Minerului, serbată în fiecare an în data de 6 august în memoria ortacilor ucişi în august 1929 pentru că şi-au cerut drepturile, angajaţii Societăţii de Închideri Mine Valea Jiului vor avea o zi liberă. Este vorba despre angajaţii care lucrează la minele neviabile, aflate pe program de închidere, respectiv Petrila, Paroşeni şi Uricani sau la sediul administrativ. De asemenea, oamenii vor beneficia şi de prime, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi aprobate în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe acestCItește mai departe
Veşti bune pentru pensionarii mineri

Consiliul Concurenţei a avizat favorabil documentaţia de modificare a schemei ajutorului de stat pentru închiderea minelor necompetitive, din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, cu încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român. În acest sens, senatorul Haralambie Vochiţoiu a ţinut să aducă la cunoştinţa cetăţenilor din Valea Jiului, că pensionarii mineri vor beneficia în continuare de aceleaşi facilităţi pe care le-au avut până la finele anului 2014. Acest fapt a fost posibil prin implicarea mai multor personalităţi ale judeţuluiCItește mai departe
Ziua Minerului , comemorată joi, la Lupeni

Ziua Minerului va fi comemorată și în acest an , la Lupeni, în amintirea minerilor uciși în timpul grevei din 5-6 august 1929. Ceremonia se va derula la Exploatarea Minieră Lupeni, unde vor participa politicieni, oameni de cultură, reprezentanţi ai administraţiei locale a judeţului Hunedoara, foşti mineri acum pensionari, ortaci în activitate, dar şi urmaşi ai celor ucişi în timpul protestelor. Ceremonia se va desfasura după următorul program : Ora 10.00 – Primirea invitaților Ora 10.30 – Depunere de coroane de flori la UzinaCItește mai departe
Se reintroduc SPORURILE! Ce categorii de salariaţi primesc mai mulţi bani în 2016

Bugetarii îşi vor putea rotunji veniturile, începând cu anul viitor, cu ajutorul sporurilor ce vor fi introduse prin noua Lege de salarizare. Proiectul la care se lucrează în acest moment prevede menţinerea unor sporuri, dar şi introducerea unora care au fost eliminate în 2010, la începutul crizei, potrivit unui document obţinut România TV. Unul dintre cele mai râvnite sporuri pentru cei cu multă carte este sporul de doctorat. Noua lege de salarizare prevede reintroducerea lui, astfel că persoanele care au doctorat pot să îşiCItește mai departe
VESTE pentru pensionari: Se pregatește a XIII-a pensie/ surse

Apropierea anului electoral ii face pe multi sa devina si mai milosi….dar pe banul public. Mai mulţi parlamentari lucrează la un proiect de lege prin care pensionarii ar putea primi bani în plus. Doar că măsura nu-i vizează pe toţi. Cea de-a 13-a pensie NU va fi chiar pentru toți pensionarii, ci doar celor care nu primesc mai mult de 1.500 de lei lunar. Aceşti bani ar urma să fie primiţi de beneficiari fie înainte de Sărbătorile de Iarnă, fie înaintea Paştelui. Aleşii nuCItește mai departe
Stai la bloc? Risti amenzi usturatoare. Iata ce pregateste Guvernul

Se pregăteşte AMENDA DE 10.000 de lei pe care riscă să o încaseze orice proprietar al unui apartament de bloc. Scapă numai cei care locuiesc la PARTER. Noul proiect de Lege a asociațiilor de proprietari, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, încinge spiritele. Asta pentru că, odată aplicate, prevederile sale ar pune la plată proprietarul sau chiriașul unei locuințe. Legea introduce şi o amendă uriaşă pentru proprietarii care provoacă un tip de incident foarte des întâlnit acum înCItește mai departe
Proprietarii de oi din România amenință cu proteste – cer abogarea modificărilor “aberante” la Legea vânătorii

O serie de modificări aduse Legii vânătorii, adoptate în iulie 2015 de Parlament, au pus pe jar proprietarii de oi și capre din România. Reprezentanțiii Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania, afiliat la Agrostar, cataloghează drept aberante anumite modificări aduse acestei legi și amenință că dacă legea nu va fi abrogată, oierii vor trece la actiuni de protest in fața Parlamentului si ca vor sesiza si Avocatul Poporului si Curtea Constituțională. Aceștia consideră ca în noua formă,CItește mai departe
A căşunat pe bolizii maneliştilor

Petrecerea, la care au fost „oaspeţi de onoare” maneliştii Nicolae Guţă şi Florin Salam, n-a fost lipsită de incidente. Invitaţii au avut de furcă cu un localnic. Bărbatul, poreclit „Ureche” şi cunoscut cu probleme psihice, s-a urcat pe o casă din apropiere şi a început să arunce cu ţiglele spre maşinile de lux parcate în apropierea locului unde s-a ţinut prima parte a petrecerii. Ca să nu le facă praf „bijuteriile” de zeci sau sute de mii de euro, petrecăreţii s-au urcat după localnic şi după ce au reuşit să-lCItește mai departe
Minor de trei ani – lovit de o maşină

Un copilaş în vârstă de trei ani, din Petroşani, a ajuns la spital după ce a fost lovit de un şofer care circula regulamentar. Copilul a fost scăpat din ochi de părinţi şi a ţâşnit în drum. Şoferul de 48 de ani a încercat să-l evite, iar manevra sa i-a salvat viaţa copilaşului. Acesta a fost atins uşor de autoturism şi rănile suferite nu-i pun viaţa în pericol. „Un conducător auto în vârstă de 48 de ani, din Petroşani, în timp ce conduceaCItește mai departe
NU RĂSPUNDEȚI la numărul acesta de telefon! Vă distruge cartela SIM și mobilul

Posesorii de telefoane mobile și utilizatorii de internet au motive de îngrijorare. Un nou tip de frauda face ravagii: esti sunat de cineva care se da drept operator la Cosmote , Orange sau Vodafone. Iti spune ca e ceva in neregula cu factura ta si te roaga sa tastezi un cod de cifre. Daca ai facut asta, îi incarci cartela respectivului cu 300 EURO! In atenţia tuturor deţinătorilor de telefoane mobile Daca un corespondent lasă un mesaj sa apelati numărul 06 07 74 52 41, nu apelaţi în nici un cazCItește mai departe
Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila face ANGAJĂRI

Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi”, Petrila, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: Paznic; Muncitor calificat. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română,CItește mai departe
Seful Companiei de Drumuri este optimist: In 2015 se inaugureaza si lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva

Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale – CNADNR, Narcis Neaga, este extrem de optimist şi speră nu doar la inaugurarea lotului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj, oricum înainte de termen, dar şi la finalizarea a 17 kilometri, parţial, din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, respectiv a lotului 4, în totalitate. Optimismul şefului CNADNR este la cote maxime. El spune că încă din acest an se va circula pe autostradă de la Nădlac până la Margina,CItește mai departe
Sindicatele au pus beţe în roate… sindicatelor

Nici în timpul negocierilor sindicatele din minerit şi energie nu au reuşit să cadă de acord şi au încercat să influenţeze deciziile administraţiei. Dezbinarea este veche, dar periodic iese la lumină, aşa cum s-a întâmplat şi acum. Petre Nica, preşedintele Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, spune că „bâlbele” Consiliului de Administraţie, care a trebuit să avizeze actualul CCM, se datorează influenţei altor sindicate, care ar avea propriile interese. „Indecizia membrilor Consiliului de Adminsitraţie a fost, din punctul nostru de vedere, influenţată de anumite personajeCItește mai departe
De la 1 august, rovinieta se poate achita prin SMS din toate rețelele de telefonie. PAȘI de urmat
Încă din 2012, șoferii au posibilitatea de a achita rovinieta și prin SMS. Dacă la acel moment serviciul era disponibil doar pentru o singură rețea de telefonie mobilă, de la 1 august acesta poate fi folosit de către toți clienții celor patru mari operatori de pe piața autohtonă. Începând din 1 august, rovinieta poate fi plătita prin SMS și de către abonatii Digi Mobil, a informat recent Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi din Romania (CNADNR). Până la această dată, serviciul eraCItește mai departe
Tradiţia continuă “Jiul nu moare”

Chiar dacă întâmpină mari probleme de lot, Jiul Petroşani va lua startul în noul sezon al Ligii a IV-a Hunedoara.Tradiţia fotbalului de pe stadionul Jiul continuă, iar asta prin eforturile susţinute ale celor care iubesc echipa. Antrenorii sunt cei care se ocupă ca baza sportivă şi terenul de joc să se prezinte în condiţii bune şi fac eforturi să formeze o echipă competitivă, asta în condiţiile în care mai mulţi sportivi au părăsit echipa din Petroşani, datorită situaţiei dificile în care se aflăCItește mai departe
Plăţi compensatorii reduse la jumătate pentru disponbilizaţii CEH

Cei 540 de disponbilizaţi ai CEH, dacă cifra nu se va modifica în planul de reorganizare, vor primi doar jumătate faţă de cei care au plecat din sistem la ultima concediere colectivă. Acest lucru a fost prevăzut în nou Contract colectiv de muncă la nivelul CEH, iar liderii sindicali spun că au vrut să împace ambele tabere, în condiţiile în care plăţile compensatorii ar trebui plătite din bugetul companiei. „Salariile compensatorii au fost reduse la jumătate faţă de ceea ce a fost înainte.CItește mai departe
Axis Corporate Security se cere în insolvenţă!

Nu mai poate face faţă datoriilor şi şi-a cerut insolvenţa în instanţă. Este vorba despre Axis Corporate Security, societatea administrată de ginerele lui Vasile Blaga, Ionuţ Rudeanu. Chiar reprezentanţii Axis sunt cei care au cerut deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, iar magistraţii Tribunalului Hunedoara au admis solicitarea. Potrivit dispozitivului sentinţei, instanţa a dispus “deschiderea procedurii generală de insolvenţă împotriva debitoarei SC Axis Corporate Secutity SRL. Numește administrator judiciar pe Expert Insolvenţa SPRL, , având atribuţiile prev.de art.58 din Legea 85/2014 cu o remuneraţie provizorie de 3.000 lei pentru întreaga procedură.CItește mai departe
Mănăstirea Prislop, raiul comercianţilor ilegali

Zona Mănăstirii Prislop, acolo unde este înhumat Părintele Arsenie Boca, a devenit raiul comercianţilor. Mulţi vând tot felul de produse fără nicio autorizaţie. Numai în perioada 31 iulie – 02 august 2015, jandarmii hunedoreni care au asigurat măsurile de ordine publică în zona mănăstirii Prislop, au constatat şi sancţionat 17 fapte contravenţionale. Potrivit reprezentanţilor IJJ Hunedoara, faptele sancţionate de jandarmi au constat în desfăşurarea de actelor de comerţ sau promovarea de produse în zona publică-stradală din zona mănăstirii Prislop, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Valoare totalăCItește mai departe
Alin Simota află dacă scapă de unul dintre dosarele grele

Alin Simota ar putea scăpa de unul dintre cele mai grele dosare, iar decizia ar putea fi comunicată chiar astăzi, când omul de afaceri vine din nou în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara. Este vorba despre dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional şi fraude de natură economică, în care este judecat, alături de alte 18 persoane. Magistraţii Tribunalului Hunedoara care judecă această cauză au dispus excluderea din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale mai multe procese verbale de control şi rapoarte de constatare financiarCItește mai departe
Tronsonul Lugoj- Deva, Transalpina şi Defileul Jiului- gata până la finele anului

Directorul general al Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi din România, Narcis Neaga, este încrezător că tronsonul de autostradă Lugoj – Deva şi DN 66 Defileul Jiului vor fi finalizate până la finele acestui an. Neaga susţine că se lucrează şi la Transalpina, care este un proiect critic. „Am avut avut mari probleme cu constructorul, Romstrade.A intrat în insolvență, contractul era la el, nu am putut să reziliem (contractul — n. r.) decât pe cale judiciară. În instanță am acționat de anul trecut. Anul acesta am reușitCItește mai departe
Dan Marinescu, desemnat responsabil pentru energia provenita din carbune in cadrul Comisiei Nationale de Energie a PNL

Chiar dacă este perioada vacanţelor, un grup de tehnocraţi lucrează intens la Strategia Energetica Nationala care sa fie conforma cu programul Energy Union emis de UE. Legat puternic de Valea Jiului, Dan Marinescu, cel care a fost ales in Congresul TNL din 2013 ca si presedinte al Comisiei Nationale de Specialitate pe Energie, face acum parte si din Comisia Nationala de Energie a seniorilor unde, in cadrul unui grup de lucru pe domeniu, a fost desemnat sa conduca grupul de energie pe baza deCItește mai departe
TREI posturi vacante scoase la concurs de Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara

Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție, temporar vacante, astfel: asistent medical PL- Staţia centrala Deva şofer autosanitară II substaţia Hunedoara Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau aCItește mai departe
Mobilizare pentru petrecerea din Colonie

Nu mai puţin de 700 de nuntaşi vor participa mâine la petrecerea dată de doi miri din municipiul Petroşani, la care sunt aşteptaţi şi maneliştii Nicolae Guță și Florin Salam. Prezenţa celor doi manelişti ar putea bloca o stradă din cartierul în care locuiesc mirii, iar părinţii acestora au cerut autorităţilor locale din municipiul Petroşani să le permită să închidă circulaţia pe respectiva arteră. „Oamenii au fost de bună credinţă şi au solicitat să le dăm acordul pentru a bloca strada, însă le-am explicat că nu putem face acestCItește mai departe
Elevii vor primi câte 200 de lei pentru ȘCOALĂ! Vezi AICI în ce condiții!

Deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici au depus un proiect de modficare a Legii educaţiei, potrivit căruia elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul “Şcoala după şcoală”. Proiectul de lege prevede că statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a cu un tichet de 200 de lei pe lună, valoarea acestuia urmând să fie actualizată şi indexată anual cu rata inflaţiei, prin hotărâre de guvern, anunță Mediafax. “TichetulCItește mai departe
Legea salarizării aduce MAJORĂRI ale SALARIILOR! Cât vor câștiga cei din sănătate?

Proiectul noii Legi a salarizării prevede creşteri semnificative în Educaţie, Administratie şi Sănătate. Potrivit proiectului de lege, un director medical poate avea o creştere salarială de până la 9.631 de lei pentru spitale cu peste 400 de paturi, un asistent şef până la 6.498 de lei, iar un medic sef ambulator de specialitate poate ajunge la un salariu de până la 9.105 de lei. De creşteri foarte mari nu au însă parte farmacistii, asistentii medicali sau un responsabil de formare rezidenţiat medicinăCItește mai departe
ȘOCANT! CUM TE POT ASCULTA CU… PRELUNGITORUL (FOTO)

Mai în toate casele din România există câte un prelungitor. Totuși, cine și-ar fi imaginat că acesta poate deveni cu ușurință un dispozitiv de spionaj? Mare i-a fost surprinderea unui bucureștean atunci când a descoperit ce se află în interiorul prelungitorului pe care îl avea în casă. “Am băgat prelungitorul în priză. Nu era prima dată când îl foloseam, dar nici nu pot să spun că îl aveam de foarte mult timp. Dintr-o dată, din prelungitor a început să iasăCItește mai departe
Executaţi silit din cauza datoriilor

Zeci de apartamente sunt scoase la vânzare prin licitaţie publică de către bănci, pentru că proprietarii lor nu au mai achitat creditele contractate. Pe rolul instanţei din Valea Jiului intră în fiecare lună zeci de dosare prin care se cere executarea silită a debitorilor. Panourile de afişaj public din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani sunt pline de citaţii şi înştiinţări privind executarea silită a datornicilor care au luat credite bancare girând cu locuinţa ori alte bunuri şiCItește mai departe
Ce vacanțe se pot face în țară cu voucherele oferite de angajator

Românii vor putea pleca în concediu pe banii angajatorului. Dar nu oriunde, ci numai în destinaţiile din ţară. Vouchere de vacanță pentru a încuraja turismul intern, asta a decis guvernul. Salariaţii pot primi astfel de la angajator decontarea cheltuielilor de cazare, masă şi distracţie în limita a maximum 6.300 de lei. Pot oferi aceste tichete de vacanţă atât firmele private cât şi instituţiile de stat. Bugetarii le vor primi în locul actualelor prime de vacanţă, iar cei din mediul privat depind de generozitatea patronului.CItește mai departe
Video/Cum reacționează un preot atunci când o enoriașă îi aduce o linguriță de unică folosință pentru împărtășania copilului

Preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), Toma Pătraşcu, a postat pe Facebook o înregistrare care arată reacţia unui preot după ce o enoriaşă îi aduce o pentru împărtăşania copilului. Preotul refuză să folosească linguriţa şi le explică enoriaşilor că el nu s-a îmbolnăvit niciodată de la împărtăşanie. ”Eu mă împărtăşesc duminică după duminică după cel puţin zece, cincisprezece care vin în biserică. Credeţi-mă că m-am îmbolnăvit de toate lucrurile din lumea asta datorita nepriceperii, a faptului ca sunt nevrednic, a faptului că nu măCItește mai departe
Negocierile s-au terminat. Tensiunile nu!

Vestea că negocierile dintre sindicate şi administraţie au dus la aprobarea unui Contract Colectiv de Muncă în care au mai puţine bonificaţii salariale comparativ cu vechiul CCM i-a nemulţumit profund pe energeticieni. Angajaţii Termocentralei Mintia sunt decişi ca luni să o ia din nou de la capăt cu protestele, din cauză că ar putea pierde unele drepturi salariale. Sunt informaţii conform cărora, în cele din urmă administraţia şi sindicatele prezente la negocieri au căzut de acord asupra unei forme a viitorului CCMCItește mai departe
GAL ȚARA HATEGULUI – ȚINUTUL PĂDURENILOR ÎN TOP LA NIVEL NAŢIONAL

Asociația Microregiunea Țara Hategului-Ținutul Padurenilor GAL s-a remarcat pe plan național, clasându-se pe locul doi pe țară cu un număr de 96 de contracte semnate cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Clasamentul a fost întocmit de Ministerul Agriculturii şi vizează stadiul implementării strategiilor celor 163 de GAL-uri acreditate de MADR în România. Potrivit acelorași date oficiale centralizate de Ministerul Agriculturii, Asociația Microregiunea Țara Hategului-Ținutul Padurenilor GAL a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor RuraleCItește mai departe
Lanţul slăbiciunilor/ Piaţa cere energie pe bază de cărbune, dar CEH nu o poate asigura
Lipsa investiţiilor din minerit se resimte din plin. Complexul Energetic Hunedoara ar fi putut să câştige de pe urma acestei perioade de secetă, când este nevoie de energie electrică produsă de termocentrale, dar, din păcate, CEH nu face faţă. Potrivit informaţiilor Transelectrica, producţia de energie pe bază de cărbune est pe primul loc. Cărbunele deţinea în această dimineaţă o pondere de 39,04% din piaţa totală de energie, urmată de energia hidro – cu 23, 98% şi cea nucleară cu 17,66%. Pe următoareleCItește mai departe
BĂRBAT MORT DUPĂ CE A CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din satul Ormindea, comuna Băița a murit după ce a căzut în fântâna casei. Două echipaje de la punctul de lucru al ISU Băița, unul de pompieri și altul SMURD au intervenit pentru a-l salva pe bărbat. „ Când au ajuns echipajele de salvare au constatat că bărbatul era căzut într-o fântână cu o adâncime de opt metri, iar un metru era apă. Pompierii au desfășurat un dispozitiv de salvare în sensul că unul dintre aceștia, echipatCItește mai departe
Lucrează lemnul pentru o bucată de pâine

A găsit o modalitate de a nu muri de foame, fără să cerşească sau să bată pe la uşa autorităţilor pentru ajutor, deşi într-o oarecare măsură ar putea fi îndreptăţit să facă acest lucru. Un pensionar pasionat de artizanat a muncit o viaţă întreagă la fostul RAGCL din Petroşani, iar după pensie s-a gândit să acorde mai mult timp pasiunii sale, aceea de a lucra lemnul. La început a făcut câteva cozi pentru sapele vecinilor, pentru mături şiCItește mai departe
Previziuni sumbre pentru mulţi dintre investitorii din Valea Jiului

Tot mai mulţi mici afacerişti sau mari din Valea Jiului sunt pe picior de plecare, unii dintre ei deja orientându-se spre vestul ţării sau oraşe bine dezvoltate din Transilvania. Alţii deja au plecat sau caută cumpărători pentru afacerile lor din Vale, iar exodul este cauzat de închiderea minelor. Cel mai tare de închiderea minelor sunt micii întreprinzători, proprietarii magazinelor de cartier care vând în mare parte „pe caiet”. Deşi practica este ilegală, aceştiaCItește mai departe
Proces. Apelul declarat de „mama ucigaşă” din Uricani, programat pentru octombrie

Acuzată că sechestrat şi agresat un băieţel de doar 7 ani, „mama criminală” din Uricani, Alina Nadia Ardeleanu, mai trebuie să aştepte până la sentinţa finală. Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit ca apelul declarat de acaesta să se judece în octombrie. Primul tremen al procesului a fost stabilit pentru data de 8 octombrie, când Alina Nadia Ardeleanu, femeia din Uricani cercetată şi pentru ucidere din culpă după ce şi-a lăsat copilaşii să moară înCItește mai departe
Zi de foc/ Contractul Colectiv de Muncă al angajaţilor CEH îşi pierde astăzi valabilitatea!

Se anunţă o zi extrem de tensionată, cu noi proteste, pe fondul blocării negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă al Minerilor din Valea Jiului. Astăzi este ultima zi în care vechiul CCM produce efecte, dar comisia de negociere administraţie – sindicate nu a ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte drepturile angajaţilor. Nici chiar sindicatele nu reuşesc să se pună de accord în privinţa paşilor care trebuie urmaţi şi, în timp ce reprezentantul Sindicatului “Muntele”, Cristian Iștoc a cerutCItește mai departe
Galerie foto/ GRUPURI FOLCLORICE, ÎN VIZITĂ LA PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții grupurilor folclorice care participă la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret CARPATICA. Întâlnirea a avut loc în sala mare de ședințe a Consiliului Județean. Festivalul Carpatica a debutat la Deva, cu o paradă a portului popular pe bulevardele municipiului reședință de județ. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret Carpatica reunește ansambluri din mai multe țări, respectiv Bugaria, Cehia, Serbia, Turcia șiCItește mai departe
Proteste la mina Vulcan/ Minerii nu au intrat in schimbul 3

Cu putin timp in urma , intr-o emisiune televizata a postului local Mondo TV, liderul de sindicat Ionut Ciubotaru de la Exploatarea Miniera Vulcan , a intrat in direct si a facut cunoscut faptul ca ortacii din schimbul 3 nu au intrat in subteran. Liderul de sindicat a declarat ca oamenii se tem pentru locurile de munca , si isi striga nemultumirile si suferinta. In mijlocul lor sunt asteptati directorul Complexului Energetic Hunedoara, si directorul Exploatarii Miniere Vulcan. ”Ortacii se simt mintiti si manipulati, iar promisiunea guvernantilor de a faceCItește mai departe
NEWS ALERT! Accident cumplit la iesirea din municipiul Petrosani/ Galerie foto

La iesirea din municipiul Petrosani a avut loc cu putin timp in urma, un cumplit accident de circulatie. Un autocar şi un autoturism s-au ciocnit , iar trei persoane au rămas incarcerate. Potrivit primelor informatii , un autoturism in care se aflau trei persoane, a fost lovit de un autocar Tabita Tour , in urma efectuarii unor manevre de circulatie interzise. Soferul autoturismului marca Opel, conform primelor cercetări, pare să fieCItește mai departe
ULTIMA ORA! Salariații CEH pierd 20% din venituri, dacă se aprobă noul contract colectiv de muncă

Salariații Complexului Energetic Hunedoara (CEH) riscă să piardă 20% din totalul veniturilor dacă s-ar semna noul contract colectiv de muncă (CCM) pe unitate în varianta dorită de administrația companiei, a declarat joi vicepreședintele Sindicatului ‘Muntele’, Cristian Iștoc, prezent la protestul spontan declanșat de o parte din angajații termocentralei Mintia. Potrivit acestuia, vechiul contract colectiv de muncă va expira pe data de 1 august, moment de la care angajații vor mai beneficia doar de drepturile negociate prin contractul individual de muncă (CIM). ‘Ca sindicat, nuCItește mai departe
Ce se va întampla cu ortacii care nu îndeplinesc vârsta de pensionare cand se va închide mina din Uricani?

Exploatarea Miniera de la Uricani își va închide porțile în mai puțin de doi ani, iar ortacii care nu îndeplinesc vârsta de pensionare până atunci vor fi repartizați către celelalte mine. Primarul orașului Uricani , Dănuț Buhăescu a declarat că una din soluțiile pentru ca influența socială să nu fie una atât de puternică, sunt investițiile capitale , care sa genereze la rândul lor alte locuri de muncă. Autoritățile publice locale propun darea în folosiința a celor 8 hectare de teren pe care funcționeaza Mina din Uricani ,CItește mai departe
Începe judecata propriu – zisă în dosarul lui Mircia Muntean

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis începerea propriu – zisă a judecăţii în cazul lui Mircia Muntean, trimis în judecată de procurori pentru că s-a suit beat la volan. La ultimul termen de judecată, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie au respins, ca nefondate, cererile și excepţiile invocate de Mircia Muntean şi au constatat “legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, prin rechizitoriul nr.592/P/2014 din 06 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și JustiţieCItește mai departe







