2015
Sărbătoarea Sânzienelor la Straja
Cu o tradiţie de câteva sute de ani, sărbătoarea Sânzienelor va fi marcată, miercuri 24 iunie, în staţiunea turistică Straja din municipiul Lupeni. Aici vor avea loc o slujbă religioasă, la schitul din staţiune (cu începere de la ora 12,00), dar şi un concurs tradiţional de călărie la care participă mai mulţi proprietari de cai din gospodăriile momârlăneşti de pe Valea Jiului. „Conform unei tradiţii de sute de ani, flăcăii din cătunele de munte, proprietari de turme de oi, se întrec pe un traseu greoi, în munţi, călare pe ceiCItește mai departe
Judecată pentru lipsire de libertate şi lovire / Mama criminală din Uricani îşi va afla pedeapsa peste o săptămână
Magistraţii de la Judecătoria Petroşani au amânat pronunţarea sentinţei pentru data de 30 septembrie în dosarul Alinei Ardelean, femeia care din neglijenţă şi-a ucis trei copilaşi. Este vorba despre cazul băieţelului în vârstă de doar 7 ani, sechestrat de femeia din Uricani şi agresat fizic. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Petroşani şi s-a aflat pentru soluţionare pe rolul Judecătoriei Petroşani. Faptele s-au petrecut în luna mai 2013. Atunci, poliţiştii din Uricani au fost alertaţi de un bărbat din localitate, care le-a povestitCItește mai departe
Au început reparaţiile la „blocul groazei” din Uricani
Autorităţile locale din oraşul Uricani au dat luni ordinul de începere a lucrărilor la acoperişul blocului de pe strada Progresului, care a fost distrus în urma incendiului provocat de femeia care, într-o clipă de inconştienţă, a provocat decesul crunt al propriilor săi copii. Lucrările de refacere a acoperişului sunt executat cu fonduri exclusiv de la Consiliul local, care a aprobat în acest sens, în regim de urgenţă, suma necesară pentru această investiţie. Viceprimarul oraşului Uricani, Corneliu Braia spune că „această lucrare se impuneaa fi realizată cu maximă urgenţă, având înCItește mai departe
Lista completă a artiştilor care vor cânta la „Nedeia Vulcăneană”
Autorităţile publice de la Vulcan au făcut publică lista completă a artiştilor care vor evolua, în această săptămână, la cele trei zile de spectacol live pe scena „Nedeii Vulcănene”. Spectacolele încep de vineri după-amiaza, cu cele mai cunoscute „staruri” din Vulcan şi din Valea Jiului, continuă sâmbătă seara cu un concert de muzică uşoară, disco-pop, şi se încheie duminică după-amiază, cu un recital folcloric de excepţie. Va prezentăm, afişele oficiale ale spectacolelor Nedeii Vulcănene.
Grupul de prieteni” are drept consilier un secretar de stat şi drept specialist în comunicare un tânăr jurnalist
Asociaţia Grupul de prieteni, constituită la Petroşani din personalităţi ale vieţii publice locale, are începând de astăzi un nou consilier şi un specialit în comunicare. Astfel, Grupul de prieteni urmează a fi consiliat de secretarul de stat Gabriel Lungu. Acesta este cunoscut în Valea Jiului ca”strateg în administraţie şi politică”. Lungu a îndeplinit, de-a lungul carierei sale, diverse funcţii în administraţia locală. El a fost jurist la Prefectură, consilier personal al primarului din Lupeni, administrator de municipiu, preşedinte al Consiliului de administraţie al Spitalului Lupeni, consilier la Camera Deputaţilor, consilierCItește mai departe
Au reînceput lucrările de reabilitare a Spitalului de Urgenţă Petroşani
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi,a fost marţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de reparaţii. Un proiect amplu, aflat în derulare, care ar trebui finalizat peste doi ani, asta dacă vor fi asigurate şi alocaţiile bugetare în acest sens. Anul acesta s-au alocat 7 milioane de lei, bani cu care se va efectua reparaţia capitală a spitalului, însă se va achiziţiona şi o parte din aparatura absolut necesară. Banii vin de la Ministerul Sănătăţii, dar şi Consiliul Local are oCItește mai departe
Sistarea activităţii la Termocentrala Paroşeni ajunge pe masa lui Ponta
Situaţia îngrijorătoare de la Termocentrala Paroşeni, care şi-a interrupt din nou activitatea, va ajunge pe masa ministrului Energiei şi chiar a primului ministru. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, este decis să trimită o adresă oficială în acest sens pentru a semnala situaţia discriminatorie dintre Valea Jiului şi Deva. Asta pentru că, în timp ce Termocentrala Paroşeni este oprită, din cauză că nu mai are cărbune să funcţioneze, la Mintia nu sunt probleme deşi se alimentează din aceeaşi “sursă”, respective unităţile miniere din Valea Jiului. Exploatările de huilăCItește mai departe
Consumul de etnobotanice i-a trimis la spital
După ce au consumat substanţe etnobotanice, 10 hunedoreni au ajuns anul trecut la spital, iar trei dintre ei au avut nevoie de internare, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Numărul celor care au ajuns la spital este în creştere faţă de 2013, arată aceleaşi statistici, când au fost înregistrate 7 intoxicaţii cu substanţe psihotrope şi tot trei internări. Informaţiile au fost făcute publice în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, care se celebrează în fiecare an în data de 26CItește mai departe
BILA NEAGRA 23 IUNIE 2015/ ILIE PADUCEL
Ilie Paducel , primarul orasului Petrila pentru „tentativa” de a-si cumpara un loc caldut la UNPR, oferind la schimb noua hectare de luciu de apa cu o redeventa de doar 1500 de lei pe an, intr- un contract parafat pe 10 ani cu o asociatie satelit a unui lider al UNPR . [slideshow_deploy id=’16047′]
BILA ALBA 23 IUNIE 2015/CRISTIAN MERISANU
Cristian Merisanu , viceprimarul municipiului Vulcan, pentru ca demonstreaza prin tot ceea ce face ca este un foarte bun coechipier administrativ si politic al primarului Gheorghe Ile, impreuna cu care face cea mai buna echipa in fruntea unei administratii locale din Valea Jiului. [slideshow_deploy id=’16047′]
Iulian Opriş
Dacia cea mai vandută maşină în România
Dacia rămâne şi anul acesta cel mai vândut autoturism de pe piaţa românească, cel puţin aşa reiese din cifrele afişate de producătorul de la Mioveni. În primele 5 luni ale acestui an, Dacia a vândut 6285 de maşini, cu 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacia este de departe cel mai popular autoturism din ţara noastră, pe locul secund, în clasamentul autoturismelor înmatriculate şi la mare distanţă, vine producătorul german Volkswagen sursa digi24 [slideshow_deploy id=’13836′]
Trei poliţişti din Călan, cercetaţi disciplinar pentru că au băgat un localnic în portbagajul maşinii
Poliţiştii au intervenit la un scandal izbucnit pe stradă între trei bărbaţi şi i-au ridicat pe aceştia pentru a-i duce la audieri, iar pe unul dintre ei l-au urcat în portbagajul maşinii pentru că nu mai era loc în autoturism. Potrivit primarului din Călan, cel mai probabil, cei doi agenţi ai Poliţiei Locale Călan se vor alege cu mustrare, fiind la prima abatere disciplinară. În ceea ce îl priveşte pe agentul de la Poliţia Călan, acesta este cercetat disciplinar de IPJ Hunedoara şi riscă sancţiuni. [slideshow_deployCItește mai departe
Activiştii de mediu se luptă în instanţă pentru Râul Alb
Magistraţii Tribunalului Hunedoara trebuie să tranşeze poblema Râului Alb, apărat de activiştii de mediu. Aceştia cer suspendarea, respectiv anularea acordului de mediu dat de APM Hunedoara pentru construcţia hidrotehnică de pe Râul Alb din Retezat. Ambele cauze, aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, au avut primul termen de judecată, însă instanţa a dispus amânarea judecăţii lor. Dacă în ceea ce priveşte suspendarea actului administrativ termenul a fost stabilitpentru data de 2 iulie, dosarul privind anularea respectivului act a fost amânat până după vacanţa judecătorească, respectiv pentru data de 2CItește mai departe
Se ghidează după cutume?!/ Ce împiedică Biserica Ortodoxă Română să-l canonizeze pe Arsenie Boca?!
Tot mai multe voci susţin că mai marii Bisericii Ortodoxe Române nu vorbesc despre o posibilă canonizare a Părintelui Arsenie Boca din cauza unei cutume. Astfel, potrivit vechilor practici, între momentul canonizării şi momentul decesului celui considerat sfânt ar trebui să treacă cel puţin 100 de ani. Aproape 75 de ani ar trebui să mai treacă până când va fi luată în discuţie de către Biserica Ortodoxă Română canonizarea lui Arsenie Boca, potrivit unor informaţii de ultimă oră vehiculate în spaţiul public dar neconfirmate (si nici infirmate) pânăCItește mai departe
Reabilitarea drumului din Defileul Jiului- o bătaie de joc (Video)
Spaniolii care au câştigat contractul pentru reabilitarea DN 66 între Petroşani şi Tg. Jiu nu vor termina nici anul acesta lucrarea, deşi termenul de finalizare era finele anului 2013. Calvarul şoferilor care vor să ajungă în sudul ţării prin Defileul Jiului nu se va sfârşi nici în acest an, iar autorităţile statului sunt nepăsătoare şi-i permit constructorului spaniol să depăşească termenele fără teamă de consecinţe. Inclusiv şefii CNADNR i-au prins pe constructori că se prefăceau că lucrează, au ameninţat cu sancţiuni şi apoi s-au înmuiat. La un anCItește mai departe
Deputatul Resmeriţă se judecă cu ANI la instanţa supremă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul formulat de deputatul Cristian Resmeriţă la sentinţa, defavorabilă lui, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în procesul dintre Resmeriţă şi Agenţia Naţională de Integritate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la finele săptămânii trecute, dar încă nu a primit termen de judecată. Reamintim că, în data de 18 mai magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dat verdictul în cazul Resmeriţă vs. ANI, iar sentinţa nu i-a fost favorabilă alesului din ValeaCItește mai departe
CĂRAREA DIN ROMÂNIA PE CARE OAMENII RISCĂ SĂ DISPARĂ FĂRĂ URMĂ
Foarte multe voci fac referire la existența unor portaluri în Munții Bucegi, care ar explica fenomenele stranii care au loc frecvent aici. Prin Bușteni circulă numeroase povești despre locurile misterioase din inima Munților Bucegi. Localnicii spun că ar exista portaluri care leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cerbului. Poveștile par a fi confirmate chiar de mărturiile turiștilor care ajung în Valea Urlătorii. De-a lungul vremii, nu puțini au fost cei care au povestit că pe drum s-au întâlnit cu oameni complet dezorientați, care fie nu știau undeCItește mai departe
VIDEO Românii plătiţi să caute opt ore pe zi prin gunoaie. Nepăsarea bogaţilor le-a trimis animale moarte şi seringi pe banda cu „deşeuri reciclabile”
Pentru o valorificare cât mai bună a deşeurilor colectate din Timişoara, societatea de salubritate Retim a investit în urmă cu cinci ani peste cinci miloane de euro într-o staţie de sortare a gunoiului. Într-un miros greu de suportat câţiva oameni sortează gunoiul pe care timişorenii ar fi trebuit să îl colecteze selectiv. Societatea de salubritate din Timişoara a introdus de ani buni sistemul de colectare duală, punând la dispoziţia timişorenilor pubele în care se pot colecta deşeuri reciclabile, plastic şi carton, şi deşeuri menajere. Totul pentru a recicla cât maiCItește mai departe
95 de ani de fotbal la CS Vulcan
Ioan Dragoş, Iosif Racolţa, Viluţ Oltean, Justin Stoinescu, Ştefan Feszner, Zoltan Lakatas, Dan Voicu, Sorin Bejan, Ionuţ Colda, Doru Mîrşava, Dumitru Alexa, Iosif Baczai, Alexandru Trestian, Mihai Nistor, Arpad Şipoş, Marius Szoradi, Ioan Hristea, , Mihai Constantin, Dorel Manea, Traian Cîmpean sunt doar câteva din numele sportivilor, antrenorilor şi conducătorilor de la Clubul Sportiv Vulcan care au primit, duminică, la aniversarea celor 95 de ani de la înfiinţarea CS Vulcan, aplauzele colegilor şi ale suporterilor, dar şi strângeri de mâini şi diplome de onoare din partea primarului municipiului Vulcan. „LaCItește mai departe
Din Valea Jiului în Canalul Mânecii. Avram Iancu – campionul românilor
Am avut de multe ori plăcerea să stau de poveşti cu campioni ai diferitelor sporturi. De această dată însă, a fost altceva. Am stat faţă în faţă cu un campion care iubeşte România, unul pentru care Romania trebuie să fie înscrisă în Cartea Recordurilor. A avut până acum două tentative de traversa Canalul Mânecii înot, însă niciodată nu şi-a pierdut entuziasmul. Aşa cum bine aţi remarcat, în acest material, vorbesc despre Avram Iancu, un campion, nu doar al Văii Jiului, ci unul al României. Iancu se află, acum, la aCItește mai departe
Europa caută soluţii de reducere a dependenţei energetice din afara UE
„53 % din necesarul de energie al Uniunii Europene este asigurat din import, iar schimbările geopolitice din ultimii ani, ambițiile crescute ale Rusiei, situația complexă și îngrijitoare din Ucraina au creat un context în care nu se mai poate amâna crearea unei politici energetice comune”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) la Covasna, în cadrul celei de-a VIII-a sesiuni a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici. „Un aspect important al asigurării securității energetice este reducerea dependenței energetice a statelor membre. De exemplu înCItește mai departe
MARTI 23 IUNIE 2015, VOR FI RESTRICTII DE APA IN PETROSANI
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Marti 23.06.2015 in orasul: – Petrosani – intre orele 10.00 – 11.00. Zona afectata: Str. Oituz. Motivul restrictiei: Montare distribuitor bl. 4, str. Oituz; Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’16047′]
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 23.06.2015 – 28.06.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Marţi , 23 Iunie 2015 Localitatea TELICU INFERIOR, strada Teilor 09:00 – 14:00 Localitatea LUNCOIU DE JOS (parțial) 09:00 – 14:00 Municipiu PETROȘANI, străzile George Enescu, Vasile Lupu, M.Basarab, Ghe.Sincai, Nedeii, SC.Running + Ag.Economici 09:00 – 16:00 Localitãtile DOBRA (parțial); FĂGEȚEL; MIHĂIEȘTI;CItește mai departe
Primar hunedorean declarat incompatibil
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că în urma unei evaluări, primarul Comunei Peștișu Mic din judeţul Hunedoara, Casian Leorean Voina, a fost găsit incompatibil. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 — 01 aprilie 2011, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al S.C. CASICOM STILL S.R.L., respectiv calitatea de comerciant persoana fizică în cadrul VOINA LEOREAN CASIAN P.F., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003. [slideshow_deploy id=’16047′]
Doar vreo 8000 de angajări în cinci luni de zile
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele cinci luni ale anului, 7.726 de hunedoreni şi-a găsit un loc de muncă prin Programul de Ocupare a Forței de Muncă derulat de ANOFM, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. La nivel naţional 160.016 persoane au fost angajate în primele cinci luni ale anului, prin programele ANOFM, iar 28.402 dintre cei care si-au găsit un loc sunt tineri cu vârsta sub 25 ani. Chiar dacă cifra esteCItește mai departe
10 trucuri simple care îţi vor stopa senzaţia de foame
Senzația nebună de foame este motivul de bază pentru care majoritatea oamenilor adaugă kilograme în plus. Există anumite reguli care te ajută să îi stopezi pofta de mâncare. 1. Alimentează-te regulat! Ia masa fiecare 2-3 ore. Doar atunci nu vei avea o poftă acută de mâncare, asta pentru că nu vei permite foamei să se dezvolte. 2. Folosește farfurii mai mici. E un truc psihologic, însă eficient, scrie ea.md. 3. Mănâncă lent. Savurează fiecare bucățică de mâncare. Simte-i gustul. Astfel, vei mânca mai puțin! 4. Consumă o cantitateCItește mai departe
Medicamentele se ieftinesc cu 20% de la 1 iulie
Prețurile la medicamente vor scădea cu 20% începând de la 1 iulie, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. Nicolae Bănicioiu a spus că au existat discuţii cu toţi factorii implicaţi, FMI, Comisia Europeana, asociaţiile de producători, de distribuitori şi lanţurile de farmacii pentru a asigura distribuţia şi accesul la medicamente al românilor. Ministrul Sănătăţii a spus că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi toţi banii care vor fi economisiţi prin preţurile mai mici „vor rămâneCItește mai departe
Câte-un pic, pic, pic… Sumele alocate pentru Parâng nu ajung nici pentru producerea zăpezii artificiale
Suma de 20.000 de lei alocată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru proiectul din Parâng este mult prea mică faţă de necesităţile reale. Între timp, însă, continuă lucrările de amenajare a bazinului de apă pentru producerea zăpezii artificiale. Ani de zile, proiectul din Parâng nu a mai primit niciun leu, iar acum banii sunt atât de puţini încât cu ei nu se paote produce nici măcar zăpada artificială necesară atunci când ninsorile ocolesc staţiunea montană. „Banii respectivi s-au alocat pentru continuarea lucrărilor la bazinulCItește mai departe
Evaluare Nationala supravegheata de jandarmi
Jandarmii hunedoreni vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării examenului de Evaluare Naţională Astfel în perioada 22 – 25 iunie 2015, conform programului stabilit la nivel naţional, jandarmii vor acționa în zona a 7 centre de examen din instituțiile de învățământ din localitățile Deva, Hunedoara, Petroşani, Lupeni şi Haţeg, precum şi la 3 centre zonale de evaluare. Jandarmii vor acționa pentru asigurarea protecției elevilor și a membrilor comisiilor, pentru asigurarea ordinii publice pe perioada desfășurării examenelor, dar și pentru însoțirea echipelor ce transportă lucrărileCItește mai departe
Primăria Petroşani vrea să concesioneze sala de fitness de la Clubul Jiul
Primăria Municipiului Petroşani a decis să scoată la licitaţie publică sala de fitness care funcţionează în incinta Clubului Sportiv Jiul Petroşani, pe care municipalitatea l-a preluat cu puţin timp în urmă. Licitaţia va porni de la 15.000 de lei/ an, aceasta fiind redevenţa minimă pe care trebuie să o achite cei care doresc să administreze sala de fitness. Durata concesiunii este de trei ani, de la data semnării contractului, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin acordul părţilor. Municipalitatea a decis să scoată laCItește mai departe
„Cucuruz” şi-a luat amicii de pahar la omor
Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, din Crividia – Vulcan, au petrecut la finele săptămânii într-un bar din municipiu şi după ce s-au îmbătat bine, s-au luat la harţă. Unul dintre ei, Cristian Adonis Pobirici (26 de ani) zis „Cucuruz”, a scos de sub haină o sabie şi a început să lovească. „A fost un conflict spontan, totul a pornit de la băutură. Au plecat dintr-un bar de pe raza municipiului Vulcan şi pe fondul consumului de alcool s-au luat la harţă, iar unul dintreCItește mai departe
A XI-a poruncă (Versuri de Ion Minulescu)
Ascultă, priveşte şi taci!… Ascultă, să-nveţi să vorbeşti, Priveşte, să-nveţi să clădeşti, Şi taci, să-nţelegi ce să faci… Ascultă, priveşte şi taci! Când simţi că păcatul te paşte Şi glasul Sirenei te fură, Tu pune-ţi lacăt la gură Şi-mploră doar sfintele moaşte – Când simţi că păcatul te paşte! Când simţi că duşmanul te-nvinge, Smulgându-ţi din suflet credinţa, Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa Şi candela minţii nu-ţi stinge – Când simţi că duşmanul te-nvinge! Când braţele-ncep să te doară, De teamă să nu-mbătrâneşti, Rămâi tot cel care eşti – Aceeaşi piatră deCItește mai departe
DEPISTAT CONDUCÂND DEŞI CONSUMASE BĂUTURI ALCOOLICE
La data de 22 iunie 2015 , ora 00:15, poliţiştii rutieri hunedoreni au depistat în trafic un bărbat de 27 ani, din comuna Dobra, care conducea un autoturism pe D.C. 137, pe raza localităţii Dobra, deşi consumase băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,47 mg./l alcool pur în aerul expirat. În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. [slideshow_deploy id=’13837′]CItește mai departe
EFICIENT ȘI IEFTIN! Cum să te epilezi singură acasă, cu zahăr! VIDEO
Vrei să te epilezi singură, acasă, dar nu te încântă benzile de epilat, iar ceara e prea scumpă și-ți rămâne lipită de picioare, mâini și alte zone delicate? Învață cum să te epilezi cu zahăr. INGREDIENTE apă zahăr lămâie CUM SE PREPARĂ Pune într-o oală medie 500 de mililitri de apă, 60 de mililitri de suc de lămâie și 60 de grame de zahăr alb sau brun. Amestecă-le bine, după care dă drumul la foc. Ai grijă să amesteci permanent, pentru ca să nu seCItește mai departe
Lupul paznic la oi/ Un barbat a fost prins în timp ce încerca să fure motorină
Un bărbat, de 61 de ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce încerca să sustragă motorină dintr-un utilaj . ”În data de 21.06.2015, în jurul orei 13:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Ilia au depistat în flagrant un bărbat de 61 de ani, angajat la o societate specializată în servicii de pază şi protecţie, care încerca să sustragă motorină dintr-un utilaj parcat în şantierul autostrăzii Deva – Lugoj, tronsonul 3. În momentul surprinderii, bărbatul avea asupra sa mai multe recipiente de plastic, CItește mai departe
Bila neagra 22 iunie 2015/ Dacian Zamfir
Dacian Zamfir, in prezent consilier personal al directorului Complexului Energetic Hunedoara, pentru ca desi nu a demonstrat ca poate face performanta in minerit, avand sansa sa dovedeasca acest lucru si de pe pozitia de director al Exploatarii Miniere Lonea, nu renunta la posturi de imagine si conducere bine platite, punand mai presus mereu interesul personal decat situatia dezastruoasa a mineritului si implicit a Vaii Jiului. [slideshow_deploy id=’13842′]
Bila alba 22 iunie 2015/ Nicoleta Lucretia Bolca
Nicoleta Lucretia Bolca, directorul Teatrului ” I.D Sirbu” Petrosani, pentru contributia adusa promovarii culturii romane in strainatate , prin spectacolele oferite publicului din Grecia punand in scena comedia ” Herghelia Albastra” de Valeriu Butulescu. [slideshow_deploy id=’13842′]
Blocul de lux a lui Simota, de nevândut
Imobilul format din 28 de apartamente, 19 garaje şi 16 boxe, situat în apropierea Spitalului de Urgenţă din Petroşani, rămâne nevandabil cel puţin până în toamna acestui an. Fiscul l-a cerut garanţie în contul găurii pe care Alin Simota a făcut-o la bugetul statului, iar magistraţii au decis sechestrarea imobilului. Ansamblul de locuinţe a fost finanțat cu credit bancar obţinut de controversatul afacerist Alin Simota, însă n-a mai plătit ratele iar imobilul a fost scos la vânzare de bancă. Nici un cumpărător nuCItește mai departe
Membri validaţi în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Hunedoara
Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a desemnat membrii pentru comisiile Autorității Teritoriale de Ordine Publică Hunedoara, iar din componenţă fac parte aleşi judeţeni ori şefii instituţiilor de intervenţie la dezastre sau de menţinere a ordinii publice. Membrii de drept ai ATOP Hunedoara validaţi de Consiliul Judeţean sunt: Viorel Sălan- șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean, Viorel Demean – șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență dar şi Ilie Lavu – șeful Serviciului Public de Poliție Locală Deva. [slideshow_deploy id=’13837′]
A inceput sezonul lubenitelor la Petrosani!
Sezonul lubenitelor a inceput la Petrosani si deja comerciantii s-au instalat pe soseaua de centura a Petrosaniului , in locuri special amenajate pentru ei. Administratia pietelor spune ca aici va fi locul de unde se vor putea cumpara pepeni si in acest an.Nu sunt multi cei care au sosit,dar numarul vanzatorilor ar putea creste,deoarece suntem deabia la inceput de sezon. Tarifele s-au stabilit prin hotarare de Consiliu Local si edilii au decis sa nu le modifice, ramanand aceleasi ca in decursul anului 2014. Reprezentantii administratieiCItește mai departe
Drumul spre Prislop, preferat de autorităţi/ Modernizarea drumului spre Parâng, amânată până la anul
Nici anul acesta drumul judeţean care duce în Staţiunea Parâng nu va fi modernizat, asta în ciuda faptului că în fiecare an oficialii CJ Hunedoara îl anunţă drept o prioritate. Bani ar fi existat, măcar pentru execuţia unei părţi din acest drum judeţean, numai că între timp au ajuns în altă parte. Practic, suma disponibilă va fi cheltuită pentru reamenajarea drumului spre Mănăstirea Prislop, după cum a mărturisit actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David. “Drumul către Prislop va fi finanţat dintr-un creditCItește mai departe
Balta cu peşte naste animozităţi! Redevenţă pentru 9 hectare de luciu de apă: 1.500 de lei pe an, timp de 10 ani!
O baltă de pe raza oraşului Petrila, folosită frecvent de pescari naşte animozităţi. Asta după ce Primăria Petrila a decis să încheie un contract de asociere în participaţiune, pe o perioadă de 10 ani, cu Asociaţia Pro Pescar Petroşani. Hotărârea ar putea fi atacatată din cauză că redevenţa pentru un lac cu o suprafaţă de 9 hectare a fost stabilită la fix 1.500 de lei anual. Edilii au decis să încheie contractul de asociere în participaţiune, pe o perioadă de 10 ani, direct cu reprezentanţiiCItește mai departe
Angajații ar putea primi vouchere de vacanţă de la 1 iulie
Autoritatea Naţională pentru Turism a finalizat normele privind acordarea lor şi, imediat după promulgarea Legii şi publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis spre avizare. Voucherele de vacanţă vor putea fi folosite doar pe teritoriul României, în limita a şase salarii brute minime pe economie, adică 6.000 de lei. Regulile privind modul de acordare a primei de vacanţă sub forma voucherelor se stabilesc de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau reprezentanţii beneficiarilor.Lista unităților turistice autorizate va fi transmisă emitenților de către ANT prin publicarea pe site-ul oficialCItește mai departe
VIDEO Tragicomedie cu poliţişti: un echipaj din Călan a fost filmat în timp ce îndesa „un suspect” în portbagajul maşinii, ca pe un sac de cartofi
Trei poliţişti au fost filmaţi în timp ce au forţat un bărbat să intre în portbagajul autospecialei de Poliţie, pe care apoi l-au transportat la secţie. Incidentul s-a petrecut în faţa unui supermarket din Călan, iar agenţii nu au schiţat niciun gest de ezitare. Motivul: „suspectul” nu mai avea loc pe bancheta din spate. Un incident ieşit din comun s-a petrecut în faţa unui supermarket din oraşul Călan. Un bărbat a fost obligat de poliţişti să intre în portbagajul autospecialei, pentru a fi transportat cu aceasta la secţie. Echipajul deCItește mai departe
CUM VERIFICĂ SRI MESAJELE TRIMISE PE FACEBOOK ȘI PE WHATSAPP
Serviciul Român de Informații (SRI) investește sume considerabile în aplicații software care să permită inclusiv clonarea cartelelor SIM și accesarea mesajelor trimise pe Facebook și pe WhatsApp de pe telefonul mobil. Unitatea Militară 0929 a SRI, din Capitală, vrea să cumpere câteva aplicații software pentru investigarea telefoanelor mobile și a tabletelor. Printre altele, instituția își dorește un sistem de analiză capabil să extragă, din memoria terminalelor mobile, informații privind agenda telefonică, registrul de apeluri, SMS-urile primite, conturile de e-mail și parolele utilizate, ultimeleCItește mai departe
Cum este corect – bacnotă sau bancnotă, îndemnizaţie sau indemnizaţie, runumeratie sau remuneraţie, ştat (de plată) sau stat (de plată)?
Cu cele câteva cuvinte din titlul articolului ne mutăm puţin în zona « banilor », având în vedere că sunt termeni peste care dăm vrând-nevrând şi este necesar să îi utilizăm în forma lor corectă (ca pe oricare alţii, de altfel). Se întâmplă frecvent să auzim forma greşită bacnotă, generată de faptul că se pronunţă mai uşor aşa, dar trebuie să ştim că singura formă corectă a acestui cuvânt este bancnotă (din franţuzescul bank-note şi germanul Banknote), cu pluralul bancnote. Indemnizaţie (din fr. indemnisation) se scrie şiCItește mai departe
Avram Iancu se pregăteşte pentru o nouă tentativă de a traversa Canalul Mânecii
Avram Iancu, românul care şi-a propus să traverseze Canalul Mânecii înot, pregăteşte o nouă tentativă, iar astăzi a şi susţinut un antrenament în acest sens, înotând în apele Dunării pe o distanţă de 42 de km, între localităţile Gropeni – Brăila – Galaţi. “Antrenamentul a decurs excelent, însă a fost mai dificil decât mă aşteptam” a declarat sportivul pentru Avântul Liber.ro. Vom reveni cu mai multe amănunte în ediţiile următoare ale publicaţiei noastre. [slideshow_deploy id=’13842′]
Economie de 200 de mii de lei pentru Primăria Petroşani
Municipalitatea Petroșani a făcut o economie de circa două miliarde de lei vechi, în anul 2014, la energia electrică consumată pentru iluminatul public. Municipalitatea a achiziţionat de pe bursă energia necesară la un preţ cu peste 30 de procente faţă de cel practicat de furnizorul tradiţional cu care avea contract. Astfel, edilii din Petroşani au decis ca în acest an să achiziţioneze şi energia electrică necesară unor consumatori din subordine cu ar fi școlile sau Spitalul de Urgență din Petroșani. [slideshow_deploy id=’16047′]
„Juniorii” au câştigat Cupa Nedeii Vulcănene la fotbal
Prima dintre competiţiile sportive programate în cadrul ediţiei din acest an a „Nedeii Vulcănene” s-a încheiat astăzi la Vulcan, odată cu finala Cupei Nedeii Vulcănene la fotbal. Trofeul a fost adjudecat de echipa „Juniorii”. Vom reveni cu amănunte. [slideshow_deploy id=’16047′]
