2016

 

Conflict aplanat de jandarmi

Jandarmii care au asigurat măsurile de ordine publică la manifestarea cultural-artistică „Zilele comunei Lunca Cernii de Jos” au intervenit, în data de 16 iulie a.c., pentru a aplana un conflict între doi bărbaţi. În acest conflict un bărbat, în vârstă de 37 ani, domiciliat în localitatea Lunca Cernii de Jos, l-a lovit pe un altul din aceeaşi localitate. Jandarmii au întocmit în cauză acte de constatare cu privire la săvârşirea faptei de lovire şi alte violenţe, prevăzută şi sancţionată de art. 193 Cod penal, care vor fi înaintate pentru continuareaCItește mai departe


Ești asigurat în sistemul sanitar de stat? Iată concediile de care te poți bucura

Persoanele asigurate în sistemul sanitar autohton sunt îndreptățite să beneficieze de o serie de concedii medicale, conform legislației în vigoare, printre care se numără concediul de maternitate și cel medical. Pe deasupra, în timpul acestor concedii, asigurații primesc și indemnizații lunare. Prevederile legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt incluse, în prezent, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Acest act normativ stabilește că persoanele pentru care se plătește contribuția la sănătate se pot bucura de anumite concedii plătite, după cum urmează: concediu pentruCItește mai departe


Lora,Puya, Uddi și Adda cântă la Zilele Municipiului Hunedoara!

Păstrând tradiţia, Primăria municipiului Hunedoara organizează şi anul acesta o serie de manifestări culturale, artistice şi de divertisment pentru a marca zilele municipiului. Cel mai aşteptat eveniment desfăşurat pe plan local, Zilele municipiului Hunedoara, va avea loc în perioada 22-24 iulie. Vineri și sâmbătă vă invităm la un program de muzică ușoară, în special pentru tineret. Totodată, vom promova artiștii locali și asociațiile reprezentative pentru municipiul Hunedoara. Ultima zi a evenimentului va fi dedicată muzicii populare. Ansamblul Folcloric “Hațegana” va susţine un spectacol folcloric, alături de alţi interpreți renumiți deCItește mai departe


Valea Jiului şi perspectiva de dezvoltare pe termen lung

  Valea Jiului are nevoie de o perspectivă. Sunt necesare proiecte pe termen scurt, mediu şi lung. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani s-a întâlnit cu Vasile Dîncu, iar una dintre concluzii este aceea că este nevoie de viziune. “Concluziile sunt că de această dată Guvernul României, prin implicarea premierului Dacian Cioloș, doresc să facă o radiografie la cald a problemelor din Valea Jiului, dar au vrut să cunoască și problema noastră a administrației locale, dar și a celorlalți actori sociali din Valea Jiului, astfel încât în cel mai scurtCItește mai departe


Vasile Jurca: Mina Lonea, singura soluţie pe piaţa muncii din Petrila

Autorităţile locale de la Petrila i-au cerut vicepremierului Vasile Dîncu continuarea activităţii de la Mina Petrila. Primarii din Valea Jiului s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, cu Vasile Dîncu. Cei de la Petrila vor ca activitatea minieră de la Lonea să continue, dar au mai cerut şi realizarea unor parcuri industriale.  “Noi de la Petrila am cerut sa fie un parc industrial pe fostul perimetru al minei Petrila pentru ca cei de la Societatea de Inchireri Mine ar trebui sa ne dea terenul. Acest lucru ar putea fi facut pentruCItește mai departe


Din CEH, în administrație? Dragoi ar putea fi viitorul city manager al Lupeniului

Fostul director din CEH,Nicolae Drăgoi ar putea ajunge în administrația publică din Lupeni pe postul de consilier al primarului din Lupeni, Cristian Resmeriță, sau chiar city manager al municipiului Lupeni. Zvonurile spun că angajarea lui Nicolae Drăgoi la Primăria Lupeni s-ar fi și produs, dar primarul Cristian Resmeriță a negat informația. „Nu, nu este consilierul meu. M-aș bucura să fie, dar nu este, însă mi-ați dat o idee”, a declarat primarul Lupeniului, Cristian Resmeriță. Pe de altă parte ultimele informații vorbesc chiar despre numirea lui Drăgoi în funcția de managerCItește mai departe


Procurorii îl vor în arest preventiv

Tânărul este cercetat penal sub control judiciar pentru lovire sau alte violențe, după ce alături de un amic a bătut un polițist aflat la o terasă din centrul Petroșaniului, susțin anchetatorii. Daniel Ovidiu Pleșcan este nemulțumit de decizia magistraților din Petroșani și a contestat măsura preventivă a controlului judiciar, cererea sa urmând să se judece la Tribunalul Hunedoara. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte oriCItește mai departe


Turismul este sugrumat de închiderea Defileului Jiului, iar turiștii au renunțat la rezervări din cauza căilor de acces

Cabanierii iau în calcul să dea în judecată Drumurile Naționale.   În Stațiunea Parâng, situația este drastică. Chiar și turiștii care aveau camere rezervate au renunțat să mai vină și asta pentru că nu pot ajunge. Nu vorbim doar despre turiști de la noi din țară, ci și despre cei din Cehia, de exemplu, care își făcuseră un obicei din a petrece concediul în stațiunea montană de lângă Petroșani. „Problema investitorilor din Parâng este accesul turiștilor din zona Olteniei, din  Constanța, București către Valea Jiului. Turistul nu se va treziCItește mai departe


Sportivi din Varpalota vin la Petroșani

Mai mulți sportivi din Varpalota, oraș din Ungaria înfrățit cu municipiul Petroșani se vor afla în Parâng. Vizita acestora are loc în baza unui proiect al Clubului Sportiv Școlar. Municipalitatea de la Petroșani va suporta accesul sportivilor în Parâng. Orașul Varpalota este oraș înfrățit cu municipiul Petroșani din anul 1998, iar unul dintre rezultatele pozitive ale acestei înfrățiri este acordul de colaborare încheiat între cele  cluburi sportive. Pentru a sprijini activitatea celor două cluburi, consilierii locali de la Petroșani au aprobat alocarea sumei de 1.080 lei pentru transportul sportivilor cuCItește mai departe


Vasile Dîncu despre minerit

Vicepremierul României, Vasile Dîncu, subliniază că banii care s-au alocat pentru sectorul minier, în trecut, au fost folosiți fără chibzuință.   “În Valea Jiului a fost o perioadă în care au venit foarte multe resurse, știu că au venit bani foarte mulți pentru retehnologizări. În loc să se dea la modernizarea minelor s-au dat la salarii. Am văzut cum prospera Valea Jiului în bunuri de consum, electronice, era un spectacol teribil, într-o perioadă în care dacă banii erau folosiți pentru destinația rațională ar fi produs dezvoltare în Valea Jiului, nuCItește mai departe


Încep înscrierile la Universitatea Petroșani

Absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie, începând de astăzi, pentru a urma cursurile de licență ale Universității din Petroșani. Sute de locuri bugetate sunt disponibile la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani. Mai precis, 603 locuri sunt bugetate la universitatea din Petroșani, cele mai multe fiind la Facultatea de Mine, specializările inginerie topografică și inginerie minieră. ACTELE NECESARE LA DOSAR PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE cerere de înscriere, în care se vor menționa, sub semnătură proprie, opțiunile pentru programul(/ele) de studii dorite și celelalteCItește mai departe


La un pas sa sară în curtea fostului UMIROM

Doi tineri au scăpat nevătămați dintr-un accident rutier produs pe DN66,  în  dreptul cartierului „Praga” din Petroşani. Cei doi au avut mare noroc spun martorii, după ce autoturismul lor s-a oprit în gardul fostei uzine miniere. Ar fi căzut de la o diferență de nivel de circa 6 metri iar urmările ar fi putut fi tragice. Primele informații arată ca un alt autoturism ar fi „agățat” autoturismul celor doi tineri, din cauza acvaplanării, şi i-a schimbat traiectoria. Polițiştii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier. [slideshow_deployCItește mai departe


Șantierul hidrocentralei din Defileul Jiului este sub ape

Debitul extrem de mare al Jiului, în urma ploilor torențiale, a făcut ca râul să treacă de canalul prin care a fost dirijat în zona hidrocentralei aflate în construcție și să inunde șantierul. Mai multe utilaje și echipamente aflate pe șantier sunt sub ape, iar în unele locuri apa are o adâncime și de un metru și jumătate. Muncitorii de la Hidroconstrucția încercau să dreneze apa cu ajutorul motopompelor, însă operațiunea este una de durată. În plus, dacă va mai fi o rupere de nori efortul lor este aproape înCItește mai departe


Comandamentul Apa Serv Valea Jiului lucrează pentru a remedia avariile produse de potop

Încă de la primele ore ale dimineții, conducerea operatorului de apă și canal din Valea Jiului și-a făcut inspecția la stațiile de tratare și chiar dacă au fost probleme după ploile torențaile, populația nu va rămâne fără apă. ”Stația de Tratare de la Taia a fost oprită circa două ore, azi-noapte, din cauza turbidității extrem de mare a apei. Tot azi-noapte s-a intervenit pe strada Oituz din Petroșani, un pârâiaș s-a umflat și a ieșit din matcă iar canalizarea n-a mai făcut față. Am stat acolo împreună cu oamenii pânăCItește mai departe


Accident rutier în Deva. Trei autoturisme au fost implicate

            Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier,ieri,  în municipiul Deva. Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, cauza evenimentului rutier a fost nepăstrarea distanței în trafic. ”În data de 16.07.2016, în jurul orei 15.00, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Brad, care conducea un autoturism pe Calea Zarandului, din municipiul Deva, pe banda a II-a de circulație, dinspre Arad spre Sibiu, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul care rula în fața sa, condus de un cetățean polonez, în vârstăCItește mai departe


Hunedorean prins la frontieră  

  Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota au depistat doi bărbați urmăriți internațional, un cetățean bulgar căutat de autoritățile bulgare pentru infracțiuni cu substanțe interzise și un cetățean român pe numele căruia era emis un mandat de arestare de către Marea Britanie pentru săvârșirea de infracțiuni economice. Românul este un hunedorean de 23 de ani, Simion B., iar la verificarea documentelor, vameșii au descoperit că era căutat de autoritățile din Marea Britanie pentru infracțiuni economice. În ambele cazuri, persoanele au fost predateCItește mai departe


Restricții de apă, luni, la Petrila și Petroșani

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni,  18.07.2016 în oraşele: – Petrila – între orele 08.00 – 12.00. Zona afectată: Cartier 8 Martie; Motivul restricţiei: reparare hidrant defect, Cartier 8 Martie, zona bl. 8; – Petroşani – între orele 09.00 – 15.00. Zona afectată: str. Independenţei blocurile 24, 25, 28, 39, 41, 43, str. Viitorului blocurile 35, 36, 37, 38, 39, 40, strada Aviatorilor blocurile 1, 6, 8 şi str. Saturn blocul 4; Motivul restricţiei: cuplare la reţeaua de distribuţie apă potabilă a blocului 43 str. Independenţei. S.C Apa Serv Valea JiuluiCItește mai departe


Prima ședință ordinară a noului Consiliu Local de la Petrila

Consilierii locali de la Petrila se vor întâlni, în prima ședință ordinară în acest mandat. Ordinea de zi este una stufoasă, 23 de proiecte fiind lansate spre aprobarea consilierilor. Primul punct pe ordinea de zi este validarea a doi consilieri locali, care au lipsit la ședința de consituire a noului consiliu local. Este vorba de Ioan Temneanu din partea PNL și de Anca Țurcaș de la PSD. Consilierii locali vor trebui să stabilească componența comisiilor de specialitate, să modifice bugetul local, dar și alte proiecte de interes public. Tot înCItește mai departe


Ajutoare pentru localitățile afectate de inundații

  Vicepremierul României, Vasile Dîncu, a declarat că localitățile care au fost afectate de inundații vor beneficia de ajutoare din partea Guvernului. “Vom vedea și pagubele care sunt cuantificate în acest moment, noi vom sprijini aceste lucruri”,  a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, la Vulcan. În ședința de Guvern de acum  două săptămâni, județului Hunedoara i s-a alocat suma de 18,49 de milioane de lei. Banii sunt destinați reparațiilor la infrastructura afectată de inundațiile din luna iunie. [slideshow_deploy id=’17217′]


Procent de promovabilitate mai bun, după contestații

Au fost afișare rezultatele finale ale examenului de bacalaureat. La nivelul județului Hunedoara procentul de promovabilitate, în urma recorectării lucrărilor a crescut cu 1,11%. Astfel, dacă îninte de contestații procentul de promovabilitate a fost de 66,32%, acum acesta a ajuns la 67,43%. Chiar și așa, anul acesta la nivelul județului Hunedoara au promovat examenul de bacalaureat mai puțini candidați, față de anul trecut. Absolventa Colegiului Național Decebal din Deva, Miruna Călina Baicu, rămâne singurul candidat din județ care a obținut media 10 la examenul maturității. Începând de astăzi, cei careCItește mai departe


Săptamâna viitoare se ia CURENTUL în județul HUNEDOARA! Vezi AICI unde!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 18 Iulie 2016 MĂCEU; OCOLIȘUL MARE; BRETEA STREI (parțial) 07:00 – 19:00 LUPENI, Viitorului (bl. D11, D12, M2, C1, B1, E1, G36, Agenți economici), Calea Brăii, Atelier Liceul Teoretic 09:00 – 16:00 PETROȘANI, Cuza Vodă, M. Eminescu, I.L. Caragiale, Egalității, Anton Pann,CItește mai departe


Calendarul Ortodox 2016: Duminica este pomenita Sfânta Marina, cea care apără sufletele copiilor

  Sfanta Marina este praznuita de Biserica Ortodoxa pe 17 iulie.Sfanta Marina a primit moarte muceniceasca in timpul persecutiilor initiate de imparatul Diocletian. Este invocata in rugaciunile Bisericii ca izbavitoare de duhuri rele si tamaduitoare de boli sufletesti si trupesti.    Protejează gravidele E cunoscută drept apărătoarea gravidelor, a copiilor născuți și nenăscuți, dar și a pruncilor morți. E celebrată de toți creștinii. Catolici, anglicani, evanghelici, care o numesc Sfânta Margareta, cu toții o serbează pe 20 iulie. Ortodocșii o numesc Sfânta Mare Muceniță Marina și o pomenesc pe 17CItește mai departe


Gospodării inundate în Aninoasa

  Autoritățile locale din Aninoasa se confruntă cu probleme din cauza inundațiilor. Aici mai multe pârâuri s-au umflat și au inundat gospodăriile oamenilor. “Avem probleme cu pârâiașele mici care au ieșit din matcă șI au inundat curțile șI grădinile. Acum ținem sub observație Jiul pentru că este foarte mare șI pregătim saci cu nisip”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa. Edilii spun că dacă e nevoie îi vor evacua pe cei care locuiesc în apropierea Jiului de Vest.   [slideshow_deploy id=’19661′]    


ULTIMA ORA! Cristian Resmeriță solicită instituirea CODULUI ROSU

Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, solicită insituirea codului roșu de inundații în Valea Jiului. de aproape 24 de ore plouă necontenit, iar sistemele de canalizare nu mai fac față, râurile sunt la limita inundațiilor. Având în vedere prognoza meteo anunţată pentru deseară, primarul Cristian Resmeriţă solicită instituirea CODULUI ROŞU la nivelul Văii Jiului. Autoritățile de la Lupeni intervin pentru a limita efectele inundațiilor de aproape 24 de ore. Situația este similară în toată Valea Jiului.       [slideshow_deploy id=’27126′]    


Ploile au adus probleme în cartierul Sașa

Echipa Primăriei lucrează la această oră în cartierul Sașa, unde ploile au produs o ruptură severă a malului drumului.Intervenim pentru remediere. Din fericire casele din zonă nu sunt afectate, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.Ploile continuă însă, iar codul portocaliu este valabil până mâine la ora 18,00, astfel că este posibil ca situația să se înrăutățească.  


Turiști blocaţi în Retezat din cauza alunecărilor de teren

Pompierii militari hunedoreni acționează în acest moment pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de avertizările de vreme rea. Din cauza alunecărilor de teren înregistrate între localitatea Clopotiva și poiana Pelegii, echipajele de intervenție s-au mobilizat de urgență pentru recuperarea celor 50 de turiști rămași blocați în zona Refugiului Salvamont Bucura, în zona de campare Zănoaga și Gura Zlata, respectiv în zona în Poiana Pelegii. Solicitarea de ajutor a venit prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, în teren fiind dislocate personal și tehnică de intervenție pentru evacuarea persoanelorCItește mai departe


Reguli care trebuie respectate în cazul unei alarmări pentru FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE

Autoritățile avertizează populația asupra riscului crescut de inundații. Conform legii, s-au acționat chiar și sirenele de alarmare. Ce trebuie să facă populația în cazul unei alarmări. Reguli luate de pe site-urile de specialitate care trebuie respectate în cazul unei alarmări pentru FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE. Sunt foarte utile. Multa lume nu le cunoaște, însă. Fenomenele meteorologice periculoase sunt reprezentate de ploile torenţiale, ninsorile abundente, furtuni şi viscole, depunerile de gheaţă, chiciura, poleiul, îngheţuri timpurii sau târzii, grindina şi seceta. În ultimii ani ţara noastră s-a confruntat cu o nouă formă deCItește mai departe


Atenționare de vreme rea la Lupeni: se anunță ”rupere de nori”

Potrivit unei informări transmise cu puțin timp în urmă de primarul municipiului Lupeni, autoritățile locale din această localitate se așteaptă astăzi la un nou puseu de forță al naturii. ”Se anuntă rupere de nori peste municipiul Lupeni. Echipele de intervenție ale Primăriei Lupeni, Jandarmeria Lupeni, ISU Lupeni și Apa Serv SA sunt pregătite să intervină. Rog populația să fie pregătită”, transmite, prin intermediul unei rețele de socializare primarul Cristian Resmeriță. Potrivit meteorologilor, Codul Portocaliu de vreme rea este valabil pentru Valea Jiului de astăzi de la ora 15,00 și până duminică dimineața,CItește mai departe


Primăria orașului Uricani acționează cu oameni si utilaje pentru îndepărtarea efectelor inundațiilor.

Și în orașul Uricani, în special în zonele rurale de la Câmpu lui Neag, Valea de Brazi, Mailat, Valomir, ploile de azi-noapte au produs inundații, care au afectat drumuri publice și mai multe gospodării din zonă. Potrivit viceprimarului Corneliu Braia, încă de azi noapte, echipele de intervenție mobilizate de autoritățile publice locale, au intervenit pentru a îndepărta efectele calamităților produse de ploile abundente și inundațiile generate de acestea. ”Pe această cale, mulțumim cetățenilor care au participat efectiv la acțiunile de înlăturare a efectelor produse de precipitațiile abundente alături de PrimariaCItește mai departe


Valea Jiului a fost din nou afectată de inundații. Codul Portocaliu rămâne în vigoare și astăzi.

A fost nopate albă pentru autoritățile locale din toate localitățile Văii Jiului. Pentru prima oară în ultimii 50 de ani, sirenele de alarmare a a populației au răsunat la Petroșani și Lupeni nu pentru un simplu exercițiu de alarmare publică, ci chiar pentru a anunța populația de ininența unui dezastru. Un dezastru cauzat de ploile abundente care au căzut, după ora 18,00 în mai multe reprie, pe tot parcursul nopții de vineri/sâmbătă și care au generat probleme majore în mai multe localități din Valea Jiului. La Petroșani, cea mai puternicCItește mai departe


Petrila, sub ape

  Inundațiile au afectat din nou orașul Petrila și localitățile limitrofe, iar reprezentanții Primăriei sunt în alertă. Tone de nisip și sute de saci au fost pregătiți pentru a-i pune în calea apelor. „La ora actuală situația este sub control. Am avut inundații în câteva zone în  orașul Petrila. Am intervenit cu reprezentanții SVSU, cu angajații Primăriei, ne-au sprijinit  și cei de la ISU Petroșani, o formație de jandarmi. Apele nu s-au retras, dar cel puțin nu mai cresc în debit”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Probleme auCItește mai departe


Autoritățile de la Petroșani rămân în alertă

  Autoritatile locale din Petrosani raman in alterta. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, alaturi de reprezentantii ISU, dar si cei ai Apa Serv Valea Jiului au venit in sprijinul cetatenilor afectati de inundatii. Din nou, zona cartierului Aeroport a fost afectata de caderile masive de precipitatii, insa edilii au intervenit pentru a-i ajuta pe cei afectati. „Ploile afectează din nou aceeași zonă din cartierul Aeroport. Am intervenit deja cu echipele ISU pentru a-i ajuta pe locatarii care și-au strâns tot ce-au putut de prin casă: mobila și hainele abiaCItește mai departe


Blestemul inundațiilor din Cartierul Aeroport. Apa trece de genunchi

  O lună de zile și-au tras sufletul localnicii din Cartierul Aeroport, care s-au trezit din nou cu apa în ușa blocului. Petroșaniul este sub cod portocaliu de precipitații, iar zona afectată în urmă cu doar o lună de zile a fost din nou sub ape. Sunt locuri unde nivelul apelor trece de genunchi, iar oamenii stau cu teama că apa le va năvăli din nou în case, mai ales că încă nu a trecut pericolul. Pompierii, reprezentanții Primăriei Municipiului Petrolani și cei de la ApaServ au intervenit imediat, însăCItește mai departe


Accident grav pe o șosea hunedoreană. Trei persoane au fost rănite

Astăzi,în jurul orei 16.45, un  bărbat în vârstă de 71 de ani, din județul Arad, care conducea un autoturism pe DN 68 A, pe raza localității Abucea, dinspre Deva spre Lugoj, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Constanța. După impactul inițial, autotrenul a acroșat un alt autoturism, condus din dinspre Deva spre Lugoj, de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Alba. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătoruluiCItește mai departe


La Lupeni, inundațiile obligă autoritățile la acțiune în timp real

Municipiul Lupeni este din nou puternic afectat de inundațiile provocate de ploile din această seară. Autoritățile locale sunt obligate să acționeze aproape în timp real pentru a evita producerea unor calamități naturale de amploare. Utilajele și echipele de intervenție mobilizate de adminisrația locală din Lupeni acționează în ritm alert, în zona pârâului Valea Vacii, unde apele amenință să se reverse din nou pe drumul național 66 în zona Bărbăteni, iar alte echipe de intervenție acționează în zona străzii Stadionului, puternic afectată de ploi. Din păcate, primarul Cristian Resmeriță atenționează populațiaCItește mai departe


Probleme și în Colonia Petroșani

Probleme din cauza precipitațiilor sunt și în Colonia Petroșani. Paraul din Colonie s-a umflat in matca, astfel, mai multe strazi au fost inundate. Este vorba de strazile Egalitatii, Gheorghe Doja, Grivita Rosie si Radu Sapca. Deocamdata nicio gospodarie din Colonia Petrosani nu a fost inundata. [slideshow_deploy id=’17217′]  


Echipele de intervenție ale Apa Serv acționează în zonele inundate din toată Valea Jiului

Apa Serv Valea Jiului acționează la această oră, cu toate echipele  de intervenție şi cu toate utilajele din dotarea societăţii, fiind prezentă în toate localitățile din Valea Jiului unde au fost semnalate probleme în urma Codului Portocaliu de ploi și inundații. Echipele de intervenție ale Apa Serv acționează în colaborare cu autoritățile locale și comandamentele pentru situații de urgență, în vederea limitării efectelor nefaste ale calamităților naturale  provocate de ploile abundente care s-au abătut în această seară asupra localităţilor din Vale. Utilajele Apa Serv Valea Jiului (buldoexcavatoare, combinate, motopompe etc.)CItește mai departe


Pensiile minerilor vor fi mărite ! Președintele a promulgat astăzi modificările art. 56 și 57 din Legea pensiilor

Preşedintele Klaus Iohanis a promulgat astăzi Legea 263 prin care pensiile minerilor vor fi mărite! Propunerea legislativă pentru modificarea art.56 şi 57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost inițiată de ctre deputatul Cristian Resmeriță încă din 2015. Forma în care se modifică prevederile legale este exact cea propusă de Cristian Resmeriță și așteptată de 5 ani de zile de pensionarii mineri din Valea Jiului. Atfel, art. 56, al. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins “Stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevăzute art. 30, alin.CItește mai departe


Pârâul Sălătruc din Petroșani a depășit cotele de atenție

Situația se degradează în municipiul Petroșani. Apele care s-au scurs de pe versanți au făcut ca pârâul Sălătruc să se umfle, din nou. Apa atinge, din nou, cote alarmante. La fața locului intervin și cei de la ApaServ pentru a degaja cursul apei de eventualele aluviuni.  


Acrobații la 180 de metri înălțime, pe coșul de fum de la Paroșeni

Coșul de fum de la Paroșeni s-a transformat într-un loc numai bun de acrobații pentru Flaviu Cernescu,un bănățean pasionat de aventuri extreme. Aventura i-ar putea aduce însă un dosar penal pentru intrare prin efracție.    La ceas de seară, tânărul pasionat de aventuri extreme și de adrenalină la cote maxime a intrat în incinta Termocentralei Paroșeni fără ca nimeni să sesizeze acest lucru, probabil pe o poartă secundară, pe unde se filmează și ieșind, împreună cu prietena lui. La adăpostul întunericului, au urcat până în vârful coșului de fum deCItește mai departe


Municipiul Lupeni afectat de furia naturii

Municipiul Lupeni se confruntă, din nou, cu inundațiile. Natura a lovit din nou, tot în zona Cartierului Bărbăteni, acolo de unde a pornit totul și data trecută. Pentru a degaja zona au fost scoase utilajele. “Primăria Lupeni a scos utilajele si acţionează în Cartierul Bărbăteni, zona Comexim,cea mai afectată în acest moment de ploaie”, susține primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, care de altfel și coordonează toate acțiunile în acest moment. La Lupeni drumul a fost acoperit de pietre, dar și crengi aduse de apă. UPDATE: Sistemul de alarmare a fostCItește mai departe


Sirenele anunță dezastrul iminent. Aeroportul e sub ape!

Autoritățile locale din Petroșani și Vulcan au institut stare de urgență pe plan local și au acționat sistemul de alertare publică în caz de calamitate. Sirenele au vuit timp de câteva minute în cele două localități, astfel ca oamenii să știe că există un pericol iminent și să încerce să se pună la adăpost. Avertizarea de vreme extrem de rea a meterologilor, respectiv furtuni, grindină și ploi torențiale cu precipitații de până la 80 de litri pe metru pătrat s-a adeverit. Cartierul Aeroport din Petroșani deja se află sub apeCItește mai departe


Alarmare preventivă, la Petroșani

Sirena de alarmare a fost acționată preventiv de reprezentanții municipalității din Petroșani, pentru ca populația să fie pregătită în cazul în care ploile abundente ar duce din nou la inundarea unor zone, așa cum s-a întâmplat luna trecută.  „Este preventiv. Avem cod portocaliu de precipitații și se fac exerciții. Așa spune legea”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până înCItește mai departe


Valea Jiului intră sub cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până în data de 17 iulie ora 6.00. Printre zonele vizate de această avertizare, se numără și localitățile Văii Jiului. Potrivit meteorologilor, în aceste intervale instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată, vor fi căderi de grindină, ploi torenţiale, local 60 l/mp, izolat 80 – 90 l/mp, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi descărcări electrice. La nivelul municipiului Petroșani,CItește mai departe


Amenzi aplicate proprietarilor de animale lăsate libere pe domeniul public, la Lupeni

Primarul Cristian Resmeriță a dispus aplicarea de amenzi, în conformotate cu prevederile legale în vigoare, pentru proprietarii animalelor lăsate libere în municipiul Lupeni. Autoritățile locale din municipiul Lupeni se confruntă de o bună perioadă de timp cu indolența proprietariilor care își lasă libere animalele prin oraș, fapt care generează pe de o parte distrugeri aduse doemniului public și, pe de altă parte, un real disconfort pentru cetățeni. După câteva încercări nereușite de a soluționa această problemă pe cale amiabilă, informând proprietarii de animale că lăsarea liberă a acestora  prin oraș reprezintă un adevărat pericol pentruCItește mai departe


Mineriada văzută de vicepremier. Din interiorul Guvernului, Vasile Dâncu spune că minerii au fost manipulaţi

 În timp ce procurorii au redeschis Dosarul Mineriadei din 1990 şi mai multe personalităţi ale vieţii publice româneşti, inclusiv fostul preşedinte Ion Iliescu, au fost puse sub acuzare, vicepremierul Vasile Dâcnu (PSD) le ia apărarea minerilor.   La Petroşani,  Vasile Dâncu a declarat că minerii au fost duşi la Bucureşti, unde ei credeau că apără tânăra democraţie, aşa cum li s-a spus. „Oamenilor le este frică să vorbească despre evenimentele acelea. Mie mi s-a părut că este nedrept pentru această zonă. Nu au fost necesare mineriadele, nu au fost normale,CItește mai departe


Vicepremierul Vasile Dâncu: Viitorul Văii Jiului se leagă de dezvoltarea industrială

Turismul este doar un supliment, nu o alternativă la minerit, a declarat, la Petroşani, Vicepremierul României, Vasile Dâncu.   „Turismul este un supliment. Eu cred că dezvoltare industrială se leagă viitorul Văii Jiului. Cred că două tipuri de lucruri se pot face aici. În primul rând, forţa de muncă lipseşte în Transilvania. Nu mai avem forţă de muncă. În Timişoara deja încercăm să obţinem permise de muncă să facem o înţelegere cu Serbia de exemplu, şi Ungaria, să dăm permise de muncă celor care vin din zona respectivă, pentru căCItește mai departe


Primăria Petroșani și-a extins programul de utilare a școlilor cu centrale proprii

  Nu doar elevii școlilor gimnaziale vor avea căldură în sălile de curs la iarnă, indiferent dacă va funcționa sau nu sistemul centralizat de termoficare, ci și liceele. Primăria Petroșani a demarat procedura pentru achiziția și instalarea de centrale proprii la Colegiul Economic Hermes. Astfel, autoritatea contractantă a postat în catalogul electronic SEAP, intenția de a achiziționa serviciile de dotare a unității cu centrală proprie, oferta fiind  estimată la 177.787,00 lei fără TVA. Firma câștigătoare are la dispoziție 3 luni să finalizeze lucrările. [slideshow_deploy id=’19661′]


Vicepremierul Vasile Dâncu: Guvernul Ciloş vrea să implementeze „proiectul Văii Jiului”

Reprezentanţii Guvernului Cioloş vor să implementeze un proiect gândit special pentru Valea Jiului, iar dezvoltarea să vină din interiorul comunităţii, cu sprijin de la centru. Este ca şi în pilda cu sărmanul care nu a primit peşte, ci o undiţă să-l prindă.   „Am început să lucrăm la un proiect şi de aceea am venit acum, să începem să discutăm cu primarii şi să vedem posibilele proiecte pe care am putea să le implementăm, să punem la un loc banii pe care îi avem ca să creem nişte proiecte maiCItește mai departe


PROGRAM COMPLET| Filme în premieră la Cinematograful ”Luceafarul” din Vulcan

Program săptămâna 15-21 iulie: Epoca de Gheata: Ploaie de meteoriti – 3D / Ice Age: Collision Course – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 14,00 (3D Dublat) si ora 16,00 (3D Subtitrat) Din adancuri / The Shallows (Premiera) (N 15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 18,00   Legenda lui Tarzan – 3D / The Legend of Tarzan – 3D (AP 12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Vineri, Sambata, Duminica ora 20,00   Star Trek: DincoloCItește mai departe