Serviciile medicale ale Caravanei Salvital în atenția Ministerului Sănătății

Serviciile medicale de prevenție și telemedicină derulate în cadrul unui proiect-pilot dezvoltat în județul Hunedoara prin intermediul Asociației Salvital, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, se bucură de aprecieri din partea populației din localitățile hunedorene în care, în mod constant și repetitiv ajunge ”Caravana Salvital”. Impactul acestui serviciu medical de prevenție și diagnostic a ajuns și în atenția Ministerului Sănătății, iar în aceste zile, un consilier al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila a fost prezentă în județul Hunedoara pentru a vedea la fața locului cum se derulează acest program.

Asociația Salvital, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, derulează de aproape doi ani, un proiect complex de evaluare a stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, care se adresează, în principal, locuitorilor din comunitățile rurale izolate. Caravana Salvital a ajuns, astăzi, la Lelese, una dintre comunele din Ținutul Pădurenilor, cu populație mult îmbătrânită, care trăiește în sate aflate la distanță apreciabilă față de spitalul din Hunedoara sau de cele mai apropiate cabinete ale medicilor de familie. Tot aici au ajuns și președintele CJH, Laurențiu Nistor, împreună cu consilierul onorific al ministrului Sănătății, dr. Cristina-Daniela Ștefan.

”A fost o mare bucurie să o am alături, astăzi, pe doamna doctor Cristina-Daniela Ștefan, consilier onorific al ministrului Sănătății, dr. Alexandru Rafila, care a dorit să vadă la fața locului cum se derulează acest program. Împreună cu domnia sa și cu medicul Ioan Demeter, consilier județean și membru în consiliul director al Asociației Salvital, am însoțit echipajele paramedicale la Lelese, unde câteva zeci de locuitori s-au prezentat pentru consultațiile gratuite oferite prin proiect. Evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații este, fără îndoială, un model de bune practici în acest domeniu, care vine în sprijinul categoriilor vulnerabile de locuitori din județul Hunedoara, care nu au posibilitatea să ajungă la medicul de familie sau la un medic specialist. Prin testele efectuate de către paramedici, se are în vedere depistarea precoce a unor afecțiuni grave din sfera cardio-vasculară, a bolilor metabolice sau a bolilor respiratorii, precum și tratarea eficientă a acestora”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Activitățile în teren ale echipajelor Salvital se concretizează și prin campanii punctuale de prevenire și depistare a unor afecțiuni medicale. Este și cazul campaniei care va avea loc vineri, 20 octombrie, la Deva, cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei. Acțiunea se va desfășura la Centrul Medico-Social „Sfântul Ierarh Nectarie” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, între orele 10.00 – 15.00, iar solicitanții vor beneficia, în mod gratuit, de investigații de Osteodensitometrie.