Redactia Avantul

 

Maşinile noi vor face inspecţia tehnică periodică o dată la 3 ani şi nu la 2, începând de anul viitor

Maşinile noi vor face inspecţia tehnică periodică o dată la 3 ani şi nu la 2. Schimbările se vor aplica de anul viitor, a declarat directorul general al Registrului Auto Român. „Mașinile noi, prima inspecție să se efectueze după 3 ani, iar cele mai vechi de 12 ani să efectueze inspecția tehnică anual. O mașină – zero kilometri. Despre acestea vorbim”, a precizat directorul general RAR, George Adrian Dincă. „Începând din 2009, parcul național a îmbătrânit. În 2009 aveam vârsta medie 9 ani, în 2016 12 ani”, a mai explicatCItește mai departe


Ministerul pentru Mediul de Afaceri: ”Taxele care nu pot fi achitate online nu vor mai fi plătite deloc”

Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Ilan Laufer, taxele care nu pot fi achitate online nu vor mai fi plătite deloc. Acesta a menţionat că, până pe 2 decembrie 2018, toate plăţile către stat ar urma să fie făcute online. Măsura face parte din programul ministerului de resort de debirocratizare, a adăugat oficialul, precizând că, după ce au fost eliminate cele 102 taxe, autorităţile intenţionează să ajungă la un număr de doar 50 de taxe. realitatea.net [slideshow_deploy id=’20328′]


Sindicatul Muntele acuză ”fariseismul” foștilor colegi în chestiunea închiderii minelor Lupeni și Lonea

Prin intermediul unui comunicat de presă al președintelui Sindicatului ”Muntele” Darius Câmpean, organizația sindicală apreciază că nu înțelege fariseismul unora care, după ce au fost răsplătiți cu funcții în administrația CEH pentru a-și da acceptul tacit pentru închiderea minelor Lupeni și Lonea, se arată acum profund deranjați de încheierea Convenției din 24 aprilie a Ministerului Energiei și Confederației Meridian împreună cu Sindicatul Muntele privind amânarea termenului pentru închiderea minelor. ”Practic această Convenție anulează aplicarea variantei tehnocrate privind viitorul CEH, variantă în care închiderea minelor Lupeni și Lonea era prevăzută pentru anul 2018,CItește mai departe


Start la înscrierile în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Cea de-a doua ediţie a competiţiei E.ON Energy Globe Award România va fi lansată la 1 mai, când toţi cei care au proiecte, idei sau iniţiative inovatoare în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la data limită, 31 mai, pe portalul www.energyglobe.ro. Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi. În funcţie de temă şi adresabilitate, proiectele înscrise vor fi grupate în cinci categorii:CItește mai departe


Care sunt noile proiecte de infrastructură rutieră ale României ?

Premierul Sorin Grindeanu a cerut președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș, să constituie un task force dedicat proiectelor de infrastructură incluse în Masterplan-ul de Transport, astfel încât, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, termenele pentru finalizarea documentațiilor de licitație să fie cât mai scurte. “Este foarte clar că nu avem timp de pierdut. Trebuie să urgentăm finalizarea documentațiilor, procesul de licitație și implementarea proiectelor de infrastructură. Țin foarte mult la respectarea criteriilor de transparență, de eficiență și corectitudine în folosirea banului public, iar scurtarea termenelor nu înseamnă să facemCItește mai departe


Dr. Mihail Banacu și dr. George Litarczek – cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani

Doi reputați medici specialiști din țara noastră au fost desemnați, prin votul unanim al Consiliului local Petroșani, drept cetățeni de onare ai localității. Primarul municipiului Petrșani, Tiberiu Iacob Ridzi, la inițiativa căruia au fost validate proiectele de hotărâre privind desemnarea celor două noi titluri de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani, apreciază că activitatea profesională și profilul moral al celor doi medici, dar și rolul lor în dezvoltarea domeniului sănătății publice din Valea Jiului, sunt tot atâtea recomandări pentru acordarea acestui titlu. Spre exemplu, dr. George Litarczek, născut în Statele UniteCItește mai departe


În luna mai, expoziție de carte Editura Corint, la Deva

Printre cele mai cunoscute serii și colecții oferite de Editura Corint se află: Enciclopedii, Civilizaţii antice, Istorie, Cunoştinţe esenţiale, Dicţionare ale limbii române, Dicţionare bilingve, Limbi moderne, Ghiduri de conversaţie, Gramatici, Atlase şi albume, Evaluare naţională şi admitere în liceu, Bacalaureat, Auxiliare şcolare, Poveşti ilustrate, Didactici şcolare, Clasici români, Literatură universală, Scriitori roDe la început, Editura Corint a venit în fața iubitorilor de lectură și informare cu un număr impresionant de titluri din toate domeniile, grupate în colecții de mare atractivitate.mâni, Ficţiune, Carte diversă, Cărţi de bucate, Ghiduri turistice, Medicină,CItește mai departe


Ovidiu Moș a fost desemnat primar interimar la Deva

A fost nevoie de două reuniuni extraordinare ale Consiliului local din municipiul Deva, pentru alegerea celui care îndeplini calitatea de primar interimar al municipiului Deva, după ce primarul Mircia Munteanu a fost demis prin ordin al prefectului județului Huneodara, ca urmare a condamnării sale definitive la 6 ani de închisoare cu executare și încarcerarea sa la Penitenciarul din Aiud. Consilierii locali din Deva au avut de ales între cei doi viceprimari ai Devei, Cpsmin Răzvan Mareș (PSRo) și Ovidiu Moș (PSD). După o primă rundă de alegeri, rezultatul votului datCItește mai departe


Criminalul din Balomir a fost condamnat la peste 25 de ani de închisoare

Ovidiu Dănuț Drîngă a fost învinuit de omor calificat și va sta după gratii 25 de ani și opt luni. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Bărbatul a ucis cu sânge rece două surori din localitatea Balomir, pentru a spune unde își țin economiile. Dubla crimă care a îngrozit Țara Hațegului a avut loc la începutul anului 2016, iar suspectul a fost prins la scurt timp și a recunoscut că le-a ucis pe cele două surori pentru a le jefui. Ovidiu Dănuț Drîngă (28 de ani)CItește mai departe


Competiție sportivă, în Parâng

Stațiunea monată Parâng va fi gazda unei competiții sportive de iarnă. Dacă la 1 mai pe litoral se deschide sezonul estival, în Parâng zăpada persistă. Căderile de zăpadă de săptămâna trecută au dus la formarea unui nou strat de zăpadă, astfel că reprezentanții Școlii Sportive din Petroșani vor organiza o competiție de schi. “Duminică organizăm Cupa 1 Mai la schi alpin, dedicată copiilor care sunt legitimațI la școală, dar șI celor care nu sunt legitimați. Concursul va avea loc pe pârtia B, pârtia va fi bătută și vom face fațăCItește mai departe


Municipiul Petroșani are doi noi cetățeni de onoare

Municipiul Petroșani are, începând de ieri, doi noi cetățeni de onoare. Părintele anesteziei din România, doctorul George Litarczek, devine cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Și medicul specialist ortoped Banacu Mihail devine cetățean de onoare. Numele a doi medici de renume se leagă de municipiul Petroșani, iar autoritățile locale le conferă cea mai înaltă distincție. “S-a născut la Boston, în statul Massachussetts, la 22 decembrie 1925, unde tatăl său, dr. Gheorghe Litarczek făcea o specializare medicală înlesnită de o bursă Rockefeler, familia întorcându-se în România în anul 1927. A absolvitCItește mai departe


Concursul național de gimnastică aerobică – ediția a XI-a

Gimnaști de la 17 cluburi sau palate ale copiilor din țară își dau întâlnire la Petroșani, în perioada 12-13 mai atunci când are loc cea de-a XI-a ediție a Concursului Național de Gimnastică Aerobică “Cupa Parâng”. Municipalitatea de la Petroșani susține evenimentul. “Practicarea unui sport reprezintă șansa unei dezvoltări armonioase, a găsirii unui echilibru între spirit și trup, iar copiii care urmează calea sportului, descoperă disciplina, atât de necesară pentru clădirea unui viitor de succes. Fiecare copil care practică un sport, fie el de performanță sau nu, trebuie susținut șiCItește mai departe


Uniunea Europeană elimină taxele de roaming. Vezi când intră în vigoare schimbarea

Odată cu adoptarea, marți, de către Consiliul European a actului juridic care limitează cât de mult pot percepe reciproc operatorii pentru a permite serviciile de roaming în întreaga Europă, a fost îndeplinită și ultima cerință pentru eliminarea taxelor de roaming începând cu data de 15 iunie. Statele membre au aprobat acordul care permite consumatorilor să telefoneze, să trimită SMS-uri și să folosească date pe mobil la același cost ca în țara lor atunci când călătoresc în alt stat membru al UE. „Atunci când europenii vor pleca în vacanță în varaCItește mai departe


Proiect prin care se interzic defrişările în Defileul Jiului, Retezat şi alte zone protejate

Inițiativa legislativă vizează Parcurile Naționale: Semenic — Cheile Carașului (Caraș-Severin), Retezat (Hunedoara), Piatra Craiului (Argeș ? Brașov), Munții Rodnei (Bistrița-Năsăud ? Maramureș ? Suceava), Munții Măcinului (Tulcea), Defileul Jiului (Gorj ? Hunedoara), Domogled — Valea Cernei (Caraș-Severin ? Gorj ? Mehedinți), Cozia (Vâlcea), Cheile Nerei — Beușnița (Caraș-Severin), Cheile Bicazului — Hășmaș (Harghita ? Neamț), Ceahlău (Neamț), Călimani (Bistrița ? Harghita ? Mureș ? Suceava), Buila-Vânturarița (Vâlcea)  „ Încă de la începutul anului, au existat o serie de acțiuni ale ONG-urilor, care au semnalat situații de tăieri ilegale de păduri la nivelCItește mai departe


Trei simpozioane studențești debutează joi la Universitatea din Petroșani

Fiecare din cele trei facultăți componente ale Universității din Petroșani organizează, la finalul acestei săptămâni, câte un simpozion studențesc. Joi, 27 aprilie 2017, de la ora 9,30 este programată să aibă loc, în aula Universității din Petroșani, deschiderea festivă a celor trei simpozioane studențești. “În acest an continuãm simpozioanele care sunt dedicate activitãtii de cercetare a studentilor, simpozioane care se organizeazã la nivelul fiecãrei facultãti. La toate aceste simpozioane participã studenti din universitate si din întreaga tarã, cu timpul dorim sã cuprindem si studenti strãini de la universitãtile cu care avemCItește mai departe


Actorul Cosmin Rădescu a fost confirmat în funcția de director al Teatrului ”Ion D. Sîrbu”

Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani are, începând de astăzi, un director ”plin”, validat în urma concursului organizat în acest scop de Consiliul județean Hunedoara, în subordinea căruia se află teatrul din Petroșani. Actorul Cosmin Rădescu, cel care a asigurat interimatul la conducerea teatrului din Petroșani, după demisia fostului manager Nicoleta Bolcă, a fost reconfirmat în funcție în urma concursului. Rădescu a obținut nota 8,60, în timp ce competitorii săi, respectiv actorii Irina Bodea Radu și Eugen Titu au obținut un punctaj de 8,15 și 6,25. Informația a fost confirmatăCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru JOI, 27 aprilie sistări de apă la CĂLAN şi DEVA

DATA: 27-04-2017 INTERVAL ORAR: 08:00-14:00 STRĂZI AFECTATE: B-dul 1848,OM Mare-Str.Eliberarii,P-ta Eliberarii,Martisorului,Topirceanu,I.L.Caragiale,Gh.Lazar, Al.Vlahuta,Viorele (bloc 17). MOTIVUL: Inlocuit robineti concesie defecti:I.L.Caragiale ,bloc 2,scara B;B-dul 1848 ,nr.3 ,bloc 3 ,scara B;P-ta Eliberarii ,nr.5 ,bloc 5;B-dul 1848,nr.12 ,bloc 12. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 27.04.2017 INTERVAL ORAR: 13:30-16:00 STRĂZI AFECTATE: Calugareni, Eroilor, I.B.Deleanu, Prunilor, Nucilor, Piersicilor, Orhideelor, Dumbravitei. MOTIVUL: remediat avarie strada Nucilor nr. 10. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Călan DATA: 27.04.2017 INTERVAL ORAR: 8:00-13:00 STRĂZI AFECTATE: –ON CALAN[STREI SACEL,VALEA SANGEORGIULUI,MIHAI EMINESCU,INDEPENDENTEI,OVID DENSUSIANU,BRADULUI,POLICLINICII,UNIRII,PIETII,LUCIAN BLAGA,STREIULUI,PIATA LIBERTATII,ALEEA SCOLII,FLORILOR] MOTIVUL:CItește mai departe


Intrarea liberă în situl de la Sarmizegetusa Regia, pe 1 Mai

Luni, 01 MAI 2017, cu prilejul deschiderii sezonului de vară, toți vizitatorii sitului Sarmizegetusa Regia vor avea acces liber și vor beneficia de ghidaj gratuit în interiorul monumentului UNESCO. De asemenea, la ora 11.00 va începe evenimentul pregătit în colaborare cu Terra Dacica Aeterna – Filiala Deva. Membrii Asociaţiei vor prezenta secvenţe de viață civilă şi militară dacică şi romană: tir cu arcul, demonstrații de folosire a armelor antice, ateliere de pielărie, prelucrare os și corn, țesut, cusut, jocuri romane, gastronomie antică. Și pentru că vorbim de începerea sezonului deCItește mai departe


Bani europeni pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare la Apa Prod

Apa Prod Hunedoara intenționează să acceseze fonduri europene în valoare totală de 104 milioane de euro pentru execuția unor lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare pentru abonații din aria de operare. Potrivit directorului general al societății, Victor Arion, noul program de investiții europene vizează în principal realizarea unor rețele de apă și canalizare în comunele cu peste 2000 de locuitori din județul Hunedoara. În acest sens, directorul general al Apa Prod a declarat că deja a fost semnat un contract pentru realizarea serviciilor de consultanță, proiectare tehnicăCItește mai departe


Conferință internațională de istorie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara organizează în perioada 4-5 mai 2017 a doua ediție a Conferinței Internaționale Istorie, Cultură și Cercetare. Evenimentul științific reunește, în cadrul a două secțiuni, specialiști renumiți în domeniul istoriei, filozofiei, antropologiei, etnografiei, muzeologiei, economiei și relațiilor internaționale, de la instituții de învățământ superior și muzeale din Oradea, Timișoara, Târgu-Jiu, Craiova, București, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureș, Alba Iulia, Mediaș, Chișinău șiQuebec-Canada. Paleta largă a domeniilor științifice abordate urmărește difuzarea rezultatelor celor mai noi cercetări ale specialiștilor participanți la eveniment șiCItește mai departe


Mircea Diaconu vine la Deva

Europarlamentarul va face din nou turul României, pe parcursul lunii mai 2017, urmând să se întâlnească susținătorii săi. Traseul ediției 2017 a turului României include localități în care există obiective de patrimoniu aflate în suferință, care au fost selectate dintre cele semnalate de cetățeni pe site-ul Harta Patrimoniului Rănit, proiect lansat de reputatul actor în luna mai 2015 pentru a atrage atenția cu privire la necesitatea salvării patrimoniului cultural românesc. Vizita în capitala județului este programată în intervalul 2 și 12 mai, iar prima ediție a ocolului României a avutCItește mai departe


Minele Lupeni și Lonea vor intra pe un program de închidere începând cu anul 2019

Minele Lupeni și Lonea, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), vor intra pe un program de închidere începând cu ianuarie 2019, activitatea celor două exploatări de huilă din Valea Jiului urmând să se prelungească până în anul 2027, când vor fi închise total, a declarat marți, președintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean. Potrivit acestuia, între Ministerul Energiei, Confederația Meridian și Sindicatul „Muntele” — reprezentativ la nivelul CEH a fost semnat un acord prin care programul de închidere a celor două exploatări miniere a fost prelungit din anul 2024 până în 2027.CItește mai departe


Peste 30 de proiecte vor fi analizate în ședința Consiliului local Petroșani pe luna aprilie

Consiliul local al municipului Petroșani se reunește miercuri, 26 aprilie 2017 în ședința de lucru aferentă lunii aprilie. Consilierii vor avea de analizat, dezbătut și aprobat nu mai puțin de 29 de proiecte, la care se adaugă alte câteva rapoarte supuse analizei Consiliului local. Iată subiectele de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri: 1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Petroșani 2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii ale municipiului Petroșani Proiect de hotărâreCItește mai departe


Un nou premiant fără premiu: scriitorul Viorel Ilișoi

”A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne aratăCItește mai departe


Restricții de apă, astăzi, în cartierul Braia din Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 26.04.2017 în municipiul Lupeni – între orele 09:30 – 15:30. Zona afectată: Cartier Braia. Motivul restricţiei: remediere pierdere şi reparare hidrant  str. Tudor Vladimirescu, bl. 28 la intersecţie cu Al. Liliacului; Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Festivalul Tineretului la HUNEDOARA

Consiliul Local și Primăria Municipiului Hunedoara vă invită, în zilele de 30 aprilie și 1 mai 2017, la Festivalul Tineretului. Evenimentul va avea loc în Centrul Vechi al orașului. Spectacolele vor începe la ora 17:00. Ziua de duminică, 30 aprilie, este dedicată muzicii populare. Dintre artiștii care vor urca duminică pe scenă, îi amintim pe Ștefan Cigu și Matilda Pascal Cojocărița.  Ziua de 1 mai este dedicată muzicii ușoare. Vor urca pe scenă: Florin Mureșan, Bianca Ioniță, Un cuib de nobili, Cristina Vasiu, Quas și Vanotek. [slideshow_deploy id=’36591′]


Următorul pas, ajutorul de stat pentru închiderea minelor

Aproape două luni s-a încercat schimbarea strategiei pentru CEH, însă în zadar. Consiliul Concurenței nu a agreat ideea închiderii bucăților neviabile din cadrul unităților miniere.  “Nu se merge pe varianta închiderii părților neviabile. Acea variantă a căzut după discuțiile pe care le-am avut la Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței este interfața Comisiei Europene. Era o problemă în cadrul regulamentului pe baza cărora se fac închiderile de mine referitoare la unitatea de producție”,  a mai spus sursa citată. Acum, urmează ca Guvernul să aprobe ajutorul de stat pentru închiderea celor două unitățiCItește mai departe


Ziua Familiei, marcată la Petroșani

La fel ca în fiecare an, cuplurile care aniversează 50 sau 60 de ani de căsnicie sunt premiate de Primăria și Consiliul Local al municipiului Petroșani. Anul acesta, evenimentul festiv va avea loc în data de 15 mai, atunci când la Petroșani se marchează Ziua Familiei.   “În data de 15 mai, municipiul nostru sărbătorește Ziua Familiei. Această zi a fost instituită prin HCL nr. 58/2012, în urma discuțiilor purtate în cadrul Forumului Pro Urbis, care, printer membrii săi, numără persoane importante din toate domeniile, din Petroșani, șI din parteaCItește mai departe


Investiții pentru cetățenii de pe strada Castanilor din Petrila

Strada Castanilor din Petrila va fi asfaltată. Autorităţile locale de la Petrila au în vedere demararea lucrărilor de modernizare a străzii Castanilor. În cadrul contractului vor avea loc mai multe lucrări. “Categorii de lucrari: sistem rutier 54.137,72, podete acces 26.364,58, rigole 7.630,01, sistem rutier podete acces 8.848,97, trotuare 34.806,63, organizare de santier 3.770,10”, arată contractul. În cadrul unei ședințe din anul acesta, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici aferențI proiectului. Valoarea totală a investiţiei este de 39,48 mii de euro, iar aici urmează a fi înclouite bordurile, refăcute rigolele, podeţele de accesCItește mai departe


Shopping City Deva oferă clienților săi o experiență tradițională de neuitat

La finalul lunii aprilie, Shopping City Deva găzduiește caravana Târgului ,,Produs de Cluj” și aduce sub același acoperiș 80 de meșteșugari și producători de produse alimentare și de artizanat, fabricate după rețete tradiționale specifice județului Cluj, și o serie de spectacole folclorice. În perioada 28 aprilie – 1 mai, la Shopping City Deva se organizează Târgul ,,Produs de Cluj” în cadrul căruia clienții pot găsi dulcețuri, sucuri naturale, dulciuri de casă, produse de panificație, vinuri sau miere de albine, toate preparate prin metode tradiționale. De asemenea, de vineri până luni,CItește mai departe


Circa 349.000 de șomeri români declarau în 2016 că vor să muncească, dar nu căutau de lucru și nu voiau să înceapă munca

Datele Institutului Național de Statistică arată că, în 2016, circa 349.000 de persoane din România declarau că vor să muncească, dar nu căutau de lucru sau nu doreau să înceapă munca la un angajator. „În anul 2016, 349 mii persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul. Ponderea persoanelor subocupate în totalul populației active a fost, în anul 201,6 de 2,4%, cu 0,5 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent. Forța de muncă potențială adițională cuprindea 349 mii persoane,CItește mai departe


Modificare în proiectul de lege privind grațierea – Sunt vizate doar pedepsele până la 3 ani, în loc de 5 ani

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, în dezbaterea proiectului legii grațierii, amendamentul propus de Parchetul General și Asociaţia Magistraţilor, însușit de senatorul PSD Şerban Nicolae, conform căruia ar urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv. Practic, este vorba de o modificare a formei Guvernului, care vorbea de graţierea pedepselor de până în 5 ani. Amendamentul a fost adoptat cu 7 voturi „pentru” şi 2 abţineri. Totodată, Traian Băsescu şi-a modificat amendamentul prin care propunea graţierea pedepselor de până la 10 ani de închisoare,CItește mai departe


Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesați în iulie-august. Precizări de la ministrul Mediului

Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesați în iulie-august, iar după aceasta programul ar putea fi suplimentat, a declarat marți, 25 aprilie, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. „Sper ca perioada în care românii să meargă să acceseze acest program să fie extrem de rapidă și poate că undeva în sfârșitul lui iulie, începutul lui august banii să fie deja accesați și poate că o să identificăm alți bani pentru o suplimentare așa cum am făcut în 2015”, a spus Grațiela Gavrilescu, la o conferință despre economia circulară. Ministrul a anunțat,CItește mai departe


Călătorie în lumea desenelor la Cinema Luceafărul din Vulcan

Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este gazda unui spectacol de divertisment pentru copii, care va avea loc vineri, 28 aprilie 2017, de la ora 12,00 la sala cinematografului din Vulcan. Organizatorii le propun copiilor nu doar un maraton de desene animate, ci și o întâlnire cu personajele lor preferate: Tom și Jerry, Scooby Doo, Minnie și Mickey Mouse și altele, într-un show interactiv în cadrul căruia distracția este cuvântul de ordine al evenimentului. Biletele s-au pus în vânzare la caseria Cinematografului din Vulcan. Costul unui bilet este 12,00 lei. Grăbiți-vă,CItește mai departe


Ziua Veteranilor de Război în județul Hunedoara

Filiala județeană Hunedoara a Asociației Veteranilor de Război din România va marca, anul acesta, printr-o serie de eveimente care vor avea loc pe întreg cuprinsul județului Hunedoara, „Ziua Veteranilor de Război”. Potrivit, Col (r) Nicolai LOZNEANU, președintele AVR județ Hunedoara, programul manifestărilor din județ, organizate cu această ocazie este următorul: Miercuri, 26 aprilie 2017  –          Deva, ora 10.00 – Ceremonial public organizat la Cimitirul Eroilor din Deva, str. Călugăreni (intonare imn național, depuneri de coroane din partea ANVR, Instituției Prefectului, Consiliului Județean Hunedoara, Primăriei Deva și Garnizoanei Deva).  Miercuri, 03CItește mai departe


Prefectul județului Hunedoara a semnat ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului Devei

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a semnat, marți, ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar al municipiului Deva, deținut de Mircia Muntean, după ce acesta a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la șase ani de închisoare cu executare. „Am primit comunicarea și toate documentele necesare de la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, am primit referatul de Unitatea Administrativ Teritorială Deva, fundamentat pe sentința definitivă a ÎCCJ. Am semnat ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar înCItește mai departe


Amplă acțiune de ecologizare la cetățile dacice cu prilejul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Istorice

Peste 100 de voluntari au luat parte la acțiunea de ecologizare și cosmetizare a două dintre cele mai vizitate cetăți dacice din patrimoniul UNESCO – Sarmizegetusa Regia și Costești – Cetățuie. În cadrul acțiunii desfășurată în data de 25 aprilie, a fost curățată și îndepărtată vegetația invazivă, precum și resturile lemnoase, au fost cosite bălăriile și adunate frunzele uscate din zona siturilor. După câteva ore bune, au fost curățate 25 de hectare de teren aparținând celor două situri. Acțiunea a fost dedicată Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Istorice, sărbătorităCItește mai departe


Președintele CJH, audiențe la Petroșani

Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara se va afla, mâine, la Petroșani. Acesta va avea program de audiențe, începând cu ora 9:30. Astfel, cetățenii care au probleme se pot adresa președintelui instituției județene. Biroul acestuia este situat la parterul Primăriei municipiului Petroșani. [slideshow_deploy id=’20328′]


Apa Prod anunță pentru MIERCURI, 26 aprilie sistări de apă la CĂLAN, DEVA şi HUNEDOARA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Călan DATA: 26.04.2017 INTERVAL ORAR: 8:00-13:00 STRĂZI AFECTATE: –OV CALAN[DEALU MARE,AVRAM IANCU,1MAI,9MAI,DACIA,VICRORIEI,CARPATI,VANATORILOR,FURNALISTULUI,22DECEMBRIE,PARULUI,TOAMNEI,PRIMAVERII,NICOLAE BALCESCU];-ON CALAN[CRISENI,TIRGULUI,STREISANGEORGIU] MOTIVUL: Montare debitmetre la punctele de monitorizare Scada . Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 26-04-2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 14:00 STRAZI AFECTATE: Dacia (BL B1, B2), Avram Iancu BL C2, Postei(BL A 4-1, G2), Postei BL D1, Corvin(BL A 4-2, G1), B-dul Dacia (BL A1-1, A1-2, A 1-3, A 1-4, A2-1, A2-2, A3. MOTIVUL: Ȋnlocuire robinet concesie defect la BL A4-2 si BL G1 deCItește mai departe


Toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018 – anunțul făcut de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, luni, la TVR1, că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018. „De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor crește cu 25%, după care, ce este în plată în acel an și ce au în Legea salarizării în căsuță, pentru că pe fiecare ocupație este o căsuță cu salariul la care trebuie să ajungă în 2022, deci 2019, 2020, 2021 și 2022, se împarte câte o pătrime în fiecare an”, a spus Lia Olguța Vasilescu.CItește mai departe


Rezultatele examenului de definitivat, afișate marți de Ministerul Educației: Candidații pot depune contestații

Rezultatele examenului de definitivare în învățământ vor fi afișate, marți, la centrele de concurs și pe https://definitivat.edu.ro/, iar candidații pot depune contestații în 25 și 26 aprilie, potrivit calendarului. Contestațiile se depun la centrele de examen. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 aprilie la centrele de examen și pe site-ul https://definitivat.edu.ro/. Transmiterea la nivel central a tabelelor nominale cu candidații admiși și validarea rezultatelor examenului prin ordin de ministru au ca termen-limită data de 22 mai. Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2017, s-a  desfășurat peCItește mai departe


Lansare de carte Victoria Stoian la Hunedoara

Primăria Municipiului Hunedoara, Biblioteca Municipală Hunedoara și CARP „Speranța” Hunedoara – Cenaclul Literar și de Jurnalism „Victor Isac” găzduiesc, miercuri, 26 aprilie 2017, ora 16:00, o întâlnire cu scriitoarea Victoria Stoian, care își va lansa noul său volum „Rodul anilor”. Acțiunea va avea loc la Sala de Evenimente a Bibliotecii Municipale Hunedoara, unde sunt așteptați toți iubitorii de carte.   [slideshow_deploy id=’19661′]


Fotbal / Șoimul Băița dă cu Crișciorul de pământ și schimbă regulile clasamentului

Scor fabulos la Crăciunești, duminică 23 aprilie, în partida dintre „Șoimul” Băița și „Metalul” Crișcior, contând pentru etapa cu numărul XVI a campionatului județean de fotbal, Liga IV. Ultima partidă a etapei județene a Ligii a IV -a a avut ca adversare „Șoimul” Băița, echipă aflată pe poziția a patra în clasament și „Metalul” Crișcior Brad, aflată pe penultima poziție a clasamentului. Fără doar și poate, „Șoimul” intră în această partidă ca favorită iar aceștia câștigă partida de pe terenul de la Crăciunești, reușind să își adjudece scorul acestei etape,CItește mai departe


Constructori supravegheați video pe Autostrada Deva-Lugoj

Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor pe unele tronsoane ale Autostrăzii Deva-Lugoj și a cerut ca șantierele să fie monitorizate video. ”Sunt puțin nemulțumit de evoluția lucrărilor pe unul dintre tronsoane, în sensul că se putea o mobilizare mult mai bună. Ca să vă spun exact, pe lotul 2, în urma vizitei din luna martie, când s-au deschis cei 15 kilometri, Compania (Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n.r.) a încheiat un protocol cu firma de construcție, cei de la Saligni, care s-au angajat ca în trei luniCItește mai departe


Încă două luni de funcționare pentru Mintia

Procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara și Garda de Mediu pentru termocentrala Mintia a fost amânat. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 iunie. În anul 2015, Garda de Mediu a dispus suspendare activității termocentralei de la Mintia pentru neconformarea la cerințele de mediu. CEH a pierdut procesul pe fond, anul trecut, iar acum apelul se judecă la Tribunalul Hunedoara. Soluția cea mai rapidă și cea de compromis este realizarea unei centrale termice de pornire.Din resursele proprii ale Complexului Energetic Hunedoara se va realiza o centrală electricăCItește mai departe


Pierderi enorme pe rețeaua de termoficare

Pierderile de pe rețeaua de transport sunt mai mari de trei ori decât consumul efectiv. Spre exemplu, pentru 2015, pierderile au fost de 139.888 Gcal/an, la o livrare de 32.606 Gcal/an către sistemul de distribuție din Petroșani. “Situația actuală a sistemului centralizat de producere, transport și distribuție a energiei termice este una critică. Magistrala de transport a agentului termic produce pierderi majore, gradul de branșare a consumatorilor a scăzut la 19%”, arată auditorul. Auditorul arată că magistrala de transport a agentului termic produce pierderi catastrofale pentru Complexul Energetic Hunedoara. “MagistralaCItește mai departe


Alocă sau nu bani pentru catedrală?

  Consilierii locali de la Petroșani vor decide dacă alocă sau nu bani pentru a veni în spirijinul preotului Gabriel Bulf. Acesta a solicitat sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor la catedrala din localitate. În cadrul ședinței de joi se va decide dacă se alocă suma de 300.000 de lei pentru continuarea lucrărilor. “Prin cererea (…) înregistrată la Primăria municipiului Petroșani, preotul paroh Bulf Ion Gabriel de la Parohia Sfântul Prooroc Ilie Testiveanul din municipiul Petroșani, solicită acordarea unui sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de investiții la catedrala Sfântul Prooroc IlieCItește mai departe


Doi sportivi San Montan participanți la cel mai mare eveniment caritabil timișorean – Timotion

„TIMOTION” este un eveniment caritabil care s-a desfășurat în frumosul oraș Timișoara, organizat de mai multe ONG-uri timişorene. Acest eveniment are loc an de an în orașul de pe Bega și s-a aflat acum la cea de-a treia ediție, înregistrându-se un număr record de participanți. Astfel, anul acesta au luat startul aproximativ 3000 de oameni de toate vârstele, concursul având în desfășurare un număr de 6 probe (curse): cursa de alergare- 1 km, cursa alergare – 2 km, o cursă pentru role, cursa de alergare – 6 km, cursa deCItește mai departe


Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor – Trei zile de distracție în orașul Petrila, la începutul lunii mai

În perioada 5, 6 și 7 mai 2017, la Petrila, se va desfășura Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în zona Parcului Central al orașului. Echipa din spatele Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor este aceeași care a organizat, începând cu anul 2005 și până în prezent, Serbările Timișoreana, sprijiniți de Primăria și Consiliul Local al orașului Petrila. Succesul acestei serii de evenimente garantează că festivalul va fi organizat în cele mai bune condiții, astfel încât expozanții și publicul participant să aibă parte de o experiență plăcută pe toată durata desfășurării acestuia. Ideea festivaluluiCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului este model pentru elaborarea proiectelor europene

Operatorul de apă și canal din Valea Jiului este folosit ca etalon pentru elaborarea viitoarelor proiecte europene în domeniul infrastructurii. Mai exact. Apa Serv Valea Jiului a încheiat deja un proiect european în valoare de 40 de milioane de euro și urmează să primească finanțare nerambursabilă pentru etapa a doua. ”Da, noi suntem cobai și pentru alții, chiar și de la Ministerul Fondurilor Europene ni s-a spus acest lucru. Proiectul nostru este etalon pentru ceilalți operatori, ei se ghidează după el pentru a respecta toate cerințele astfel încât să primeascăCItește mai departe