A cerut clemență celui păgubit

Tânărul este expert în „găinării” și a ajuns celebru după ce în urmă cu câteva luni de zile a spart un bar de două ori în aceiași noapte.

arestat

Tomică Mihai (26 de ani) a pus ochii pe barul unui arab stabilit în Valea Jiului. Tomică a spart localul și luat la primul raid mai multe sticle cu băutură. După ce le-a golit s-a întors la locul faptei și a pus ochii pe televizorul din bar, un aparat de peste 2500 de lei pe care vroia să-l vândă cu 200 de lei pentru a scăpa cât mai repede de el. Individul a mai furat, tot în aceiași noapte, și un autoturism pe care l-a abandonat într-un cartier de la marginea Petroșaniului. Tomică a fost arestat și trimis în judecată pentru furt calificat, și-a recunoscut fapta și a cerut arabului să-l ierte. N-a reușit din prima să-l convingă și a mai primit o a doua șansă, iar dacă arabul nu va ceda, aproape sigur Tomică își va face sărbătorile după gratii.