Premierul Grindeanu, întâlniri europene la nivel înalt, la Bruxelles

grindeanuue1Ieri  la Bruxelles, prim-ministrul  Sorin Grindeanu a avut întrevederi cu Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, Donald Turk, Președintele Consiliului European şi Jyrki Katainen, Vice-Preşedinte al Comisiei Europene.

Au fost abordate principelele teme de actualitate de pe agenda europeană, alături de prioritățile noului guvern de la București.

Premierul României a prezentat prioritățile Guvernului, cu accent pe măsurile economice de stimultare a creșterii economice și ocupării, extrem de  importante în actualul context european și de interes direct pentru cetățeni.

De asemenea, șeful Executivului a reafirmat angajamentul Guvernului de a continua lupta împotriva corupției, sens în care și-a exprimat disponibilitatea de a lucra cu instituțiile europene.

”În ceea ce privește temele europene, implicarea și consolidarea rolului României în UE sunt priorități pentru Guvernul de la București. Unitatea UE și sprijinul pentru aprofundarea integrării europene sunt esențiale, dacă ne uitam la provocările actuale, interne și externe, cu care se confruntă UE.  Orice initiative care ar duce spre divizare trebuie combătute cu fermitate”, a subliniat premierul Sorin Grindeanu.

grindeanuue2

grindeanuue3

[slideshow_deploy id=’13835′]