Urs eliberat din capcana braconierilor, la Polatiște

Echipa de Intervenție Rapidă Specializată (EIRS) a intervenit cu succes la salvarea unui urs prins într-o capcană pusă de braconieri. Aceștia urmăreau să prindă căpriori ori mistreți.

Animalul captiv în lațul pus de braconieri pe o cărare folosită de animalele sălbatice a fost găsit chiar de cei care dețin fondul de vânătoare din zona Polatiște. Aceștia au chemat în sprijin echipa specializată a jandarmilor hunedoreni, iar după câteva ore de chin, ursul a fost eliberat în sălbăticie.

”Jandarmii hunedoreni au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Polatiște – Cutreasa, din masivul Parâng, un urs este prins în laț. Sesizarea a venit de la gestionarul fondului de vânătoare, care, ulterior, a spijinit acțiunea de eliberare a ursului.

Către zona indicată s-au deplasat 4 jandarmi montani din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni (structura cea mai apropiată), care au verificat aspectele sesizate și au luat măsuri pentru izolarea locului în care se afla ursul. În zonă au ajuns și 3 agenți de poliție, împreună cu directorul și paznicul fondului de vânătoare.

Totodată, a fost informată Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată constituită în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians din care fac parte jandarmi montani de la Postul de Jandarmi Montan Vața de Jos, rangeri ai Asociaţiei Zarand/Fauna și Flora International și medic veterinar. În acest fel, a fost pusă în aplicare Procedura de acțiune privind situațiile de urgență generate de animalele sălbatice aflată în vigoare la nivelul județului Hunedoara

Până la sosirea Echipei de Intervenție Rapidă Specializată, jandarmii montani aflați deja la fața locului au luat măsuri pentru a impiedica pătrunderea altor persoane către urs, fapt ce ar fi determinat autorănirea animalului.

Echipa de Intervenție Rapidă Specializată a ajuns la fața locului în jurul orei 20.30, iar ursul a fost eliberat din capcană după o intervenție ce a durat 45 de minute și care a presupus: tranchilizarea, acordarea îngrijirilor necesare și colectarea datelor bio-morfologice. Animalul de 3,5 ani și cu o greutate de aprox. 150 kg a fost supravegheat până când și-a revenit și s-a retras în pădure în condiții de siguranță”, a declarat Iulian Pătru, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru braconaj și încearcă să îi prindă pe cei care au pus capcanele.

[slideshow_deploy id=’36591′]



« (Știre anterioară)