Circulația pe podul de la Șoimuș a fost redeschisă

Podul s-a aflat în reabilitare iar circulația rutieră a fost oprită pentru mai multă vreme, însă a fost redeschisă începând de astăzi pentru toate categoriile de autovehicule.

”În cadrul proiectului ‘Reabilitare DN76 km 0+000 — 30+436 Contract 5R10’, la acest pod au fost executate lucrări de refacere a căii rutiere, s-au verificat și înlocuit rosturile, s-au făcut verificări și completări la parapetul pietonal, la aparatele de reazem, la culee și reparații la pilele podului”, a anunțat CNAIR. Podul Șoimuș de pe DN76, km 0+000 — km 0+600, asigură conexiunea dintre DN 7 și autostrada A1, Deva — Sibiu.

[slideshow_deploy id=’24093′]