Cum va fi VREMEA până la începutul lunii MARTIE. Temperaturi oscilante și precipitații în a doua jumătate a lunii

Pentru această perioadă a anului, vremea se menţine caldă cu temperaturi oscilante care ajung şi la 10 grade în unele regiuni. Conform meteorologilor, nivelul precipitaţiilor se va apropia de cel normal pentru această perioadă în a doua jumătate a lunii.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologic specifice primei decade a lunii februarie. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

Cerul va fi parţial noros în vestul, nordul şi centrul ţării şi mai mult noros în rest, unde izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Şi vineri vom avea parte tot de vreme mohorâtă. Valorile termice se vor menţine în jurul mediilor multianuale în majoritatea zonelor ţării. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. În weekend, temperaturile cresc uşor, înregistrându-se maxime între 0 şi 10 grade, iar minime între -8 şi 2 grade. Săptămâna viitoare aduce valorile termice în creştere în toate zonele ţării. Izolat şi trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe.

Vremea până pe 4 martie

Prognoa meteo pentru săptămâna 04.02.2019 – 11.02.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nordul extrem al teritoriului şi în zonele montane.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11.02.2019 – 18.02.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18.02.2019 – 25.02.2019

Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice intervalului, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Temperaturile medii vor avea valori mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregului teritoriu. Cantităţile de precipitaţii estimate a se înregistra în acest interval vor fi apropiate de cele ce ar trebui să se înregistreze în mod obişnuit în această perioadă.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’19869′]