miercuri, aprilie 21st, 2021

 

INFOTRAFIC: Restricții de circulație până duminică, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș – Deva, pentru lucrări de reparații înlocuire a rosturilor de dilatație

Traficul este restricționat de miercuri până duminică, pe Autostrada A1 Sibiu-Deva între kilometrii 250+500 metri – 251+500 metri, în zona municipiului Sibiu pentru efectuarea lucrărilor de reparații la rosturile de dilatație. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, de astăzi până la data de 25 aprilie a.c., circulația va fi restricționată pe prima bandă și pe cea de urgență pe Autostrada A1, între kilometrii 250+500 metri – 251+500 metri, în zona municipiului Sibiu, pe sensul către Deva, pentru efectuarea lucrărilor de reparații și înlocuire a rosturilor deCItește mai departe


Sportivii de performanță din județul Hunedoara pot studia la Universitatea Politehnica Timișoara, taxa fiind suportată de universitate

Pe lângă pasionații de IT, inginerie, arhitectură, management sau comunicare, Universitatea Politehnica Timișoara îi așteaptă la înscriere și pe tinerii absolvenți de liceu cu aptitudini sportive. Astfel, UPT le oferă viitorilor studenți, cei care acum se pregătesc de înscriere la concursul de admitere la ciclul de studii universitare de licență, pe lângă o meserie căutată pe piața muncii, și șansa unei cariere sportive. Mai mult chiar, în acest an, în premieră națională, pentru candidații sportivi de performanță, în baza tradiției Universității Politehnica Timișoara de promovare a sportului universitar, la nivelCItește mai departe


Burse de la CJH pentru elevii din învățământul special din județul Hunedoara

În ședința Consiliului Județean Hunedoara care va avea loc joi, 22 aprilie 2021, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre prin care se aprobă acordarea burselor de ajutor social și a burselor medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special. Astfel, un număr de 230 de burse școlare aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs vor ajunge la elevii de la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria (116), Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara (68) și Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” Petroșani (46). Acordarea burselor înCItește mai departe


Primăria Orașului Petrila face ANGAJĂRI

Primăria Orașului Petrila, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de casier. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are vârstaCItește mai departe


Inteligența artificială, INTERZISĂ de către Comisia Europeană, pentru supravegherea persoanelor

Inteligența artificială a devenit prezentă în multe domenii ale vieții noastre, devenind tot mai dezvoltată, însă Comisia Europeană nu este de acord cu folosirea acesteia în vederea supravegherii oamenilor. Comisia Europeană vrea să interzică folosirea inteligenţei artificiale pentru urmărirea persoanelor şi clasificarea comportamentului lor, urmând să fie prevăzute amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a unei companii care încalcă noile norme cu privire la inteligenţa artificială. Aceste norme vor fi anunţate săptămâna aceasta, potrivit Reuters. Reguli pentru utilizarea inteligenței artificiale Printre regulile ce urmează să fie propuseCItește mai departe


Mai mult de JUMĂTATE dintre tinerii români între 18 şi 34 de ani locuiesc cu părinții. Grecia și Italia, în top

56,4% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani locuiau cu părinţii în anul 2019, conform datelor de la Eurostat, Oficiul European de Statistică. Procentul acestor tineri a scăzut cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul 2018 şi cu 1,2 puncte procentuale faţă de 2011, primul an pentru care Eurostat are aceste date. România ocupă locul 12 în clasamentul ţărilor membre UE cu cei mai mulţi tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani care locuiesc cu părinţii. Pe primul loc în clasament esteCItește mai departe


Supercom susține acțiunea de ecologizare în Poiana Mare din Uricani

  O acțiune de ecologizare, bazată pe voluntariat, urmează să aibă loc joi, 22 aprilie 2021, în zona turistică a orașului Uricani. Acțiunea vizează ecologizarea zonei verzi din Poiana Mare, una din zonele preferate pentru picnic ale turiștilor și localnicilor care vin la iarbă verde, la sfârșit de săptămână. Acțiunea de ecologizare este organizată de autoritățile publice din orașul Uricani, cu sprijinul companiei Supercom care asigură serviciul de colectare a deșeurilor în această localitate și face parte din seria de activități derulate de această companie de utilitate publică în vedereaCItește mai departe


Îți dorești un pătuț la un preț avantajos pentru bebelușul tău în care să doarmă liniștit? Iată cum trebuie să îl alegi !

Primele luni din viața unui bebeluș pot fi destul de stresante pentru părinți, iar odată ce încep să apară primii dințișori de lapte, cei mici nu mai au un somn liniștit. De aceea, există pe piață câteva modele de pătuțuri pentru copii, cu diferite îmbunătățiri, care reușesc să îi ofere lui bebe confortul necesar pentru un somn liniștit. Pentru că este destul de obositor să cauți pe toate site-urile un produs care să te mulțumească, mai ales dacă nu știi exact ce îți dorești, articolul de mai jos vine înCItește mai departe


Vin alte peste 200 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Hunedoara

Investițiile în reabilitarea și modernizarea rețelelor publice de apă și canalizare din județul Hunedoara vor continua în acest an, după ce există șanse mari ca, în perioada imediat următoare, operatorul din zona de centru-nord, Apa Prod Deva să semneze în acest scop un nou proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul programului POIM, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Marți, 20 aprilie 2020 reprezentanții unui număr de 11 operatori regionali din tot atâtea județe ale țării au fost prezenți la o întâlnire oficială care a avut loc la București,CItește mai departe


Noi spații de servicii auto pe A1, la Orăștie și Ilia

Două noi investiții vor îmbunătăți calitatea serviciilor oferite celor care tranzitează județul Hunedoara pe autostrada A1. În acest scop, în urma atribuirii contractelor de concesiune de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, companiile Rompetrol și MOL vor dezvolta patru noi spații de servicii, la Orăștie și Ilia. Cele două propuneri de proiecte au fost prezentate marți, la sediul Consiliului Județean Hunedoara de către reprezentanții celor două companii, în cadrul unei întrevederi avute cu președintele CJH, Laurențiu Nistor. „Mă bucur că județul nostru va avea aceste servicii moderne destinate tuturorCItește mai departe