Primarul orașului Petrila atrage atenția că ”apele Jiului nu sunt coș de gunoi !”

Este și constatarea pe care o face primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, care arată că deși activitățile administrației locale în ceea ce privește managementul deșeurilor se derulează în așa fel încât să răspundă nevoilor cetățenilor, din păcate sunt foarte multe cazurile în care oamenii preferă, din comoditate, nepăsare și inconștiență să arunce deșeurile din gospodării la voia întâmplării. Iar acest tip de atitudine se reflectă cât se poate de vizibil în apele Jiului de Est, care sunt sufocate de gunoaie de tot felul. Constat cu mâhnire și trebuie să spun acest lucru că, de câţiva ani, suntem gunoierii apelor. În fiecare primăvară, dar  din nefericire nu numai în acest anotimp, oameni din efectivul administrației locale și numeroși voluntari sunt nevoiți să acționeze pentru a strânge gunoaiele de pe albiile râurilor. Iar această problemă se amplifică, de la an la an. Cu toții am văzut și vedem, în mod regulat, gunoaie venind pe apele Jiului, de la pet-uri, deșeuri menajere, cârpe sau cauciucuri. În timpul campaniilor de ecologizare, desfășurate cu ajutorul voluntarilor pe malurile Cheilor Taia și Jieț, s-au găsit chiar și deșeuri îngropate în malurile apelor. Este o situație de-a dreptul periculoasă pentru că aceste deșeuri care ajung în apele curgătoare, distrugâ fauna și flora, distrug până la urmă și arealul în care trăiesc oameni și pun în pericol șansele de dezvoltare ale comunităților noastre”, atrage atenția Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

 Convins că aceste situații nu trebuie să se mai întâmple și că răul trebuie cumva stopat, primarul orașului Petrila apreciază că este nevoie, pe de o parte de o campanie intensă de conștientizare a populației asupra efectelor pe care le produce poluarea cu deșeuri a cursurilor de apă, dar și a pădurilor, pajiștilor și a locurilor de agrement, iar pe de altă parte, aceasta trebuie însoțită de măsuri punitive aplicate celor care nu înțeleg că nu doar moral, ci și legal, au obligația de a depune orice tipuri de deșeuri doar în locurile special amenajate în acest scop. Primarul Vasile Jurca spune că în orașul Petrila sunt amenajate atât în cartierele din zona urbană, cât și în localitățile rurale componente, inclusiv în zonele de interes turistic, puncte gospodărești dotate cu pubele pentru colectarea deșeurilor, inclusiv pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile. Mai mult, Primăria orașului Petrila asigură inclusiv ridicarea deșeurilor voluminoase (cum sunt saltele, mobilier, covoare, etc.), a celor vegetale (crengi, iarbă, frunze, etc), sau a cadavrelor de animale și a lânii de oaie, de la limita proprietății cetățenilor, iar acest lucru se face fără costuri suplimentare din partea acestora, doar prin informarea autorității publice locale asupra faptului că se dorește ridicarea acestora, lucru realizat operativ de către angajații serviciilor de salubritate autorizați.

Tot în acest context, primarul orașului Petrila a demarat, la nivel local, și o campanie de conștientizare a populației asupra efectelor nefaste pe care indiferența oamenilor în ceea ce privește depozitarea neconformă a deșeurilor de orice fel le are chiar asupra vieții lor, producând efecte dezastruoase pentru întreaga comunitate și pentru mediul înconjurător, în general. Campania este derulată sub sloganul ”Apele Jiului nu sunt coș de gunoi!”, iar în cadrul acesteia cetățenii sunt rugați să nu mai arunce deșeuri pe cursurile de apă, precum și pe domeniul public sau privat al U.A.T. Petrila. Primarul Vasile Jurca își exprimă speranța că efectele acesteia vor conduce la o schimbare benefică de atitudine a cetățenilor față de tot ceea ce înseamnă managementul deșeurilor pe raza orașului Petrila.

În același timp însă, primarul Vasile Jurca spune că administrația locală de la Petrila își va mări, în perioada care urmează, vigilența în supravegherea domeniului public și a locurilor în care unii cetățeni și-au făcut un prost obicei de a scăpa de diverse tipuri de deșeuri, aruncându-le pe malul cursurilor de apă care traversează localitatea. Administrația de la Petrila reiterează faptul că acestea sunt considerate contravenții care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 15 din O.U.G. 195 din 2005, sunt sancționate cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoanele fizice, și de la 25.000 la 50.000 pentru persoane juridice.

”Trăim împreună într-un oraș frumos, situat într-o zonă geografică de excepție și nu avem voie să fim indiferenți la acest dar pe care ni l-a oferit bunul Dumnezeu. Trebuie să păstrăm orașul nostru, pădurile noastre, munții noștri, apele noastre, curate și să ne bucurăm de toate acestea. Trebuie să fim preocupați zi de zi de păstrarea curățeniei și de protecția mediului, pentru că fără a face acest lucru, nu avem nici o șansă de a valorifica potențialul nostru de dezvoltare turistică, economică și socială. E atât de simplu, e atât de normal ! Trebuie doar să vrem și să nu fim indiferenți ! Este tot ceea ce le cer cetățenilor din orașul Petrila: nu mai aruncați gunoaiele la voia întâmplării ! Fiți responsabili !”, a mai precizat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.