marți, octombrie 25th, 2022

 

Biblioteca Brukenthal și-a redeschis porțile pentru cercetători

Noua conducere a Muzeului Național Brukenthal a luat decizia de a redeschide Biblioteca Brukenthal pentru domeniul de cercetare, astfel că, în fiecare săptămână, de miercuri până vineri, în intervalul orar 10-13, cercetătorii, profesorii, doctoranzii etc. vor putea să cerceteze fondul de carte al Bibliotecii muzeului sibian. Cu acest prilej, dl. Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal a declarat: ”Biblioteca Brukenthal deține un fond remarcabil de carte și carte veche. Ani de-a rândul numeroși cercetători, nu doar din România, ci din întreaga lume, au poposit la Sibiu pentruCItește mai departe


Pensii 2023: Vârsta de pensionare pentru „speciali” ar putea crește, la 65 de ani

Pensiile nu vor mai putea fi mai mari decât salariul, nu vor putea fi mai mult de 65% din media ultimelor 12 salarii de dinainte de pensie. Sunt jaloane cuprinse în cadrul PNRR, iar la momentul actual după încheierea acestei analize, consultanțe date de către Banca Mondială pentru Ministerul Muncii. Cam aceasta ar fi direcția, respectarea PNRR, acolo unde se prevăd aceste lucruri. În primul rând câ nu mai există varianta ieșirii anticipate la 45 de ani pentru militari, că acolo era cea mai mare problemă, doar la 65 deCItește mai departe


Audiențe la Petroșani

Miercuri, 26 octombrie 2022, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, domnul Costel AVRAM, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial Petroșani, între orele 09.30 – 11.00. Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara este situat în Petroșani, pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul).


Restricții de apă miercuri, 26 octombrie, în cartierul Braia din Lupeni

Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 26 octombrie 2022, în cartierul Braia din municipiul Lupeni. Intervalul orar în care furnizarea serviciului de alimentare cu apă va fi restricționată este între orele 08:00-15:00. Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor afectaţi de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă și dau asigurări că echipa deCItește mai departe


Accident MORTAL în Hunedoara: O femeie de 35 de ani a decedat după o coliziune între două autoturisme

Un accident rutier mortal a avut loc marți 25 octombrie, în localitatea Bănița, din Hunedoara, unde o femeie de 35 de ani a decedat, după ce autoturismul în care se afla a intrat pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.În data de 25 octombrie 2022, ora 08:55, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, în localitatea Bănița pe DN 66, a avut loc un accident de circulație rutieră soldat cu victime omenești. Poliţiştii ajunşi la fața locului dinCItește mai departe


Iubiri de toamnă / O poezie de Anca Ciolca

E o toamnă dulce, mult prea indecentă, Gutuia din fereastră s-a îndrăgostit Și frunzele cu toate, au înnebunit, Iar pofta lor de dragoste, e iminentă. Dansează cavalerii în armură La porțile castelelor de flori Și toată armata noastră de cocori S-a-ndrăgostit și ea, fără măsură. Plutește o ispită fermecată, La unison, chitarele vibrează. Această toamnă este tot ce mai contează Căci toți iubesc, mai mult ca niciodată. Mă las purtată de un val fierbinte, Năprasnic invadându-mi congruența Și-abandonându-mi toată penitența, În toamna asta, nu voi fi cuminte!


WhatsApp a picat marți în întreaga lume / Problemele raportate de utilizatorii aplicației de mesagerie

WhatsApp a picat marți în întreaga lume, utilizatorii raportând că serviciul de mesagerie deținut de Meta, compania mamă a Facebook și Instagram, nu poate fi accesat. Site-ul downdetector care monitorizează problemele tehnice ale marilor rețele de socializare și aplicații de mesagerie a început să înregistreze o creștere vertiginoasă a plângerilor utilizatorilor WhatsApp marți începând în jurul orei 10:00. Sursa- hotnews.ro


848 persoane şi-au găsit un loc de muncă în septembrie, cu sprijinul AJOFM Hunedoara

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, în luna septembrie a acestui an au fost încadrate în muncă 848 persoane, dintre care 383 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 502 persoane au peste 45 de ani, 76 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 34 persoane au între 30 – 35 ani, 72 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 164 persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de dateCItește mai departe


Acțiune de ecologizare a pârtiei de schi B organizată de voluntarii ”Pro-Parâng”

Una din activitățile de tradiție organizate în mod constant de voluntarii Asociației ”Pro-Parâng”din Petroșani constă în susținerea eforturilor administrației Domeniului Schiabil Parâng de a pregăti, în mod corespunzător, pârtiile de schi din stațiunea Parâng pentru un nou sezon al sporturilor de iarnă. Anul acesta, acțiunea membrilor și voluntarilor Pro Parâng va avea loc, în parteneriat cu Vila Iulian din stațiunea Parâng, sâmbătă, 29 Octombrie. Potrivit președintelui Asociației Pro Parâng, se va organiza o acțiune de amenajare a pârtiei de schi B în Masivul Parâng. ”Vom acționa, pe cât posibil pentruCItește mai departe


26 de medalii pentru ”Panterele negre” din Petroșani la Cupa României la Taekwon-do ITF de la Baia Mare

Un număr de 21 de sportivi, împreună cu 2 antrenori și 3 arbitrii din cadrul Clubului Sportiv ”Pantera Neagră” din Petroșani au participat, în perioada 20-23 octombrie 2022 la Baia Mare, la Cupa României la Taekwon-do ITF. La startul acestei competiții s-au înscris 33 de cluburi din toată țara și 730 de sportivi. Sportivii din Valea Jiului au avut și de această dată o evoluție spectaculoasă, reușit să obțină un palmares de excepție, cu 3 medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. ”Suntem foarte mândri de sportivii noștriCItește mai departe


Ora de iarnă 2022: Când se dă ceasul înapoi în acest an. Ora 4.00 devine ora 3.00

Când se trece la ora de iarnă. Ceasul să dă înapoi cu o oră în ultima duminică din octombrie, această zi va fi cea mai lungă din an, 25 de ore. Cum poate să ne afecteze și ce sfaturi ne oferă specialiștii. În a doua lună a toamnei trecem la ora de iarnă, dând ceasurile înapoi, ceea ce înseamnă că vom dormi mai mult. Ora de vară se aplică pe scară largă în lume. În schimb, cea de iarnă devine, pe an ce trece, tot mai rară. În Uniunea EuropeanăCItește mai departe


Voucherele sociale de 250 de lei: Au fost virați bani pentru tranşa a treia a tichetelor pentru aproximativ 2.4 miloane de români

Luni, 24 octombrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a III-a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Valoarea totală a tranșei III se ridică la peste 590 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. ReamintimCItește mai departe


Comisia pentru Energie din Senat recomandă menținerea cărbunelui în mixul energetic al României

După două vizite în teren pentru evaluarea situației din marile bazine termoenergetice ale României, cele din Valea Jiului și Oltenia, reprezentanții Comisiei pentru Energie din Senatul României au întocmit un raport pe care l-au înaintat atât Parlamentului, cât și Guvernului și Președinției. Concluzia principală a acestui raport este aceea că România poate avea mai multă energie dacă vor funcționa la capacitate maximă atât grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia cât și cele de la Complexul Energetic Hunedoara, cu atât mai mult cu cât, după cum s-au convins senatorii, acest lucruCItește mai departe


Campanie gratuită pentru sterilizarea animalelor de companie, la Lupeni

Deținătorii de animale de companie, câini sau pisici, pot gestiona în mod eficient riscurile privind înmulțirea și abandonul acestora, prin intermediul unei campanii de sterilizare, programată să se desfășoare GRATUIT, la finalul acestei săptămâni, în municipiul Lupeni. Campanie de sterilizare gratuită a animăluțelor de companie va avea loc sâmbătă, 29.10.2022, începând cu ora 9.00 la Stadionul „MINERUL” din Lupeni, însă pentru o mai bună organizare, cei care doresc să participe sunt rugați să-și facă o programare la numărul de telefon: 0790425196. Campania este organizată de o asociație de protecție aCItește mai departe


KuechenTreff vine și la Petroșani!

KuechenTreff vine și la Petroșani din 11 noiembrie cu mobilier pentru toată casa! Dacă vestea despre marea deschidere a ajuns deja la tine( 2̶8̶ ̶o̶c̶t̶o̶m̶b̶r̶i̶e̶), dorim să te informăm că evenimentul a fost mutat pe 11 noiembrie. Pentru că ne dorim ca showroom-ul să fie finalizat până la cele mai mici detalii, am hotărât amânarea deschiderii cu câteva zile! Te așteptăm cu și mai multă nerăbdare!