Economie
Europa caută soluţii de reducere a dependenţei energetice din afara UE

„53 % din necesarul de energie al Uniunii Europene este asigurat din import, iar schimbările geopolitice din ultimii ani, ambițiile crescute ale Rusiei, situația complexă și îngrijitoare din Ucraina au creat un context în care nu se mai poate amâna crearea unei politici energetice comune”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) la Covasna, în cadrul celei de-a VIII-a sesiuni a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici. „Un aspect important al asigurării securității energetice este reducerea dependenței energetice a statelor membre. De exemplu înCItește mai departe
Franciza. Investiţie mică, profituri sigure

Afacerile de tip franciză s-au dovedit a fi investiţii eficitente pentru cei care au avut curajul să investească în acest tip de afaceri. Afacerea la cheie, nu presupune venituri care te transformă peste noapte într-un om bogat, însă îţi asigură venituri sigure, lunar. Cele mai accesibile afaceri de acest tip sunt cele din domeniul alimentaţiei publice şi includem aici patiserii şi covrigării unde, investiţia iniţială se ridică în jurul sumei de 3000 de euro. De asemenea, odată cu schimbarea preferinţelor culinare, au prins avânt restaurantele deCItește mai departe
Controlul european al comerțului produselor cu dublă utilizare în plin proces de revizuire

Legislatorii europeni vor trebui să fie foarte atenți în revizuirea politicii europene referitoare la comerțul produselor cu dublă utilizare, deoarece noile măsuri vor avea un impact deosebit asupra celei mai mari părți a industriei europene, a arătat, miercuri, deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE). Iuliu Winkler a prezidat, miercuri, alături de președintele Subcomisiei pentru Securitate și Apărare a PE, Anna Fotyga, o reuniune dedicată reformei pe care Comisia Europeană o propune în domeniul politicii cu privire la controlul care se impuneCItește mai departe
Problemele CEH trag în jos şi societatea de închideri miniere

Pentru că unicul beneficiar al producţiei de cărbune extrase din cadrul sucursalelor miniere ale Societăţii Naţionale de Închideri Mine (SMIMVJ) este Complexul Energetic Hunedoara (CEH), societatea de închideri mine a reuşit contraperformanţa de a deveni, în mai puţin de un an de zile, dintr-o companie profitabilă într-una aflată, la rândul ei, în prag de insolvenţă. Astfel, din cauza neîncasării celor aproape 50 de milioane de lei pentru producţia de cărbune livrate către CEH numai anul acesta, societatea de închideri a acumulat la râdul ei datorii către furnizori. Unii dintre aceştiaCItește mai departe
Fermele ADO, locul de unde provine cel mai bun lapte din judeţul Hunedoara

Povestea noastră porneşte de undeva dintr-o piaţă din Valea Jiului în mijlocul căreia, în locul băbuţei care te îmbie cu lapte în sticle de “Cola”, se află acum un “tonomat” din care curge lapte de văcuţă, gras şi alb, de cea mai bună calitate, la un preţ imbatabil: 2 lei/litru. Câţiva oameni cu concepţii ceva mai occidentale despre consumul responsabil de lapte ne spun că şi-au făcut deja un obicei din a lua lapte numai de la aceste aparate. Motivul e unul cum nu se poate mai simplu: “E bun,CItește mai departe
Fără investiţiile realizate de Apa Serv din fonduri europene, Valea Jiului ar fi avut, în prezent, grave probleme în alimentarea cu apă potabilă !

Vă propunem un exerciţiu de imaginaţie: încercaţi ca, atunci când luaţi un pahar cu apă de la robinet sau chiar şi atunci când casierul de la Apa Serv vă bate la uşă cu o nouă factură de servicii, să vă aduceţi aminte de calitatea şi preţul pe care-l plăteaţi, cu două decenii şi ceva în urmă, pentru apa care fie nu prea curgea la robinet, fie, atunci când picura, era roşie. Astăzi, toate acestea par doar amintiri dintr-un vis urât. Pentru ca lucrurile să se transforme şi în acest domeniuCItește mai departe
Veste proastă pentru români. Facturile la gaze ar putea crește cu 20%

De luna viitoare, facturile la gaze ar putea creşte cu 20%. Guvernul urmează să aprobe cea mai mare majorare a preţului gazelor naturale pentru populaţie, din ultimii patru ani. De la 1 iulie, gazele se vor scumpi cu 7 lei – de la 53 de lei/megawatt, la 60 de lei. O familie care locuieşte într-un apartament cu trei camere, neizolat, plătea iarna trecută între 100 şi 120 de lei, la un consum de circa 70 de metri cubi pe lună. După majorarea de luna viitoare, facturaCItește mai departe
Valoarea împrumutului accesat de CEH îi „înghite” toate veniturile

Doar al doilea împrumut acordat de Guvern mai poate aduce o gură de oxigen Complexului Energetic Huendoara, care, altfel, va fi nevoit să dea toţi banii din încasări pentru rambursarea primului împrumut proaspăt accesat. O situaţie cu dus – întors, pentru că şi la acest „ajutorul de stat” se adaugă penalităţi de întârziere şi au fost stabilite termene stricte de rambursare. Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către statul român ajutorul de stat declarat incompatibil cu piața internă de Comisia Europeană. Potrivit Ministerului Energiei, sumele plătite provinCItește mai departe
România va solicita Comisiei Europene amânarea termenului pentru închiderea minelor din Valea Jiului

Deşi autorităţile române s-au angajat încă de acum 5 ani în faţa Comisiei Europene să închidă şi minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara până la sfârşitul anului 2018, ministrul Economiei Andrei Gerea spune acum că vrea să negocieze un alt termen. Acesta a avansat, într-un interviu acordat postului TV Digi că termenul vizat este 2024, cel mai devreme. „Noi vom face demersuri, ne-am angajat în acest mod și față de Hunedoara, vom face demersuri la nivelul Comisiei Europene pentru prelungirea termenului de închidere a minelor de la 2018 la celCItește mai departe
Încă un proiect pe fonduri europene pentru Apa Serv
Ministerul Fondurilor Europene şi S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. au semnat, zilele trecute, un nou contract de finantare pentru implementarea proiectului intitulat „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apa uzată în judeţul Hunedoara (Valea Jiului) – economii ” prin intermediul POS Mediu 2007 – 2013. Contractul de finanţare vine ca urmare a economiilor realizate în cadrul investiţiilor iniţiale prevăzute în etapa I a proiectului privind reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului, încheiat în cursul acestui an de Apa Serv Valea Jiului. NoulCItește mai departe
Apa Serv e primul operator din România care a finalizat aplicaţia pentru accesarea de noi fonduri europene

Reprezentanţii Apa Serv Valea Jiului au avut, săptămâna trecută la Bucureşti, ultima rundă de discuţii preliminare, înaintea depunerii oficiale a aplicaţiei privind accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru derularea de noi investiţii în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului. Întreaga echipă managerială a SC Apa Serv Valea Jiului a participat la întâlnirea de la Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu reprezentanţi ai autorităţii POS Mediu, ai specialiştilor Jaspers şi ai consultantului angajat de Apa Serv (Halcrow). Operatorul regional al serviciilor de alimentareCItește mai departe
Vor banii, cât mai repede

La început de lună, sediul Poştei din Petroşani este luat, cu asalt, de zeci de persoane nerăbdătoare de a intra în posesia sumelor de bani oferite de stat. Fie că este vorba despre alocaţiile pentru copii sau de ajutoare sociale, cu toţii doresc să intre cât mai repede în posesia banilor, iar cum alocaţiile au crescut interesul este şi mai mare. Prin urmare, oamenii stau zile, sau măcar câteva ore bune, în faţa sediului Poştei deşi ar putea să aştepte, acasă, factorii poştali. Cele mai mari probleme sunt înregistrate înCItește mai departe
FMI nu cere lichidarea, cere rentabilizarea CEH
Cele două companii energetice, Complexul Energetic Hunedoara şi cel din Oltenia, sunt mari generatoare de pierderi iar Fondul Monetar Internaţional cere ca autorităţile să înceapă să găsească soluţiile pentru a le pune pe profit. Cererea făcută către executiv privitor şi la Complexul Energetic Hunedoara vine din partea reprezentantului FMI, rezident în România, Guillermo Tolosa. „Recomandăm Guvernului să întreprindă studiile şi analizele necesare pentru a restabili viabilitatea acestor companii (Oltenia şi Hunedoara – n.r.) pentru că acum sunt compromise”, a spus Tolosa. Prin urmare FMI nu cereCItește mai departe
Incredibil: CEH pus la plată pentru contractele comerciale derulate cu girul Ministerului Economiei

Complexul Energetic Hunedoara nu a accesat, încă, primul ajutor de stat acordat de Guvern sub formă de împrumut, dar este în procedură de accesare. Un ajutor de stat în limita sumei de 40 de milioane de lei, acordat din venituri din privatizare, pe o perioadă de 90 de zile. În data de 13 mai, Guvernul a anunţat că acest împrumut este “destinat rambursării de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A a ajutorului de stat incompatibil pentru care Comisia Europeană a dispus în data de 20 aprilie 2015CItește mai departe
Se caută administrator pentru Termocentrala Paroşeni. Primăriile nu ar putea să o preia

Dacă într-adevăr se va concretize intenţia de a scoate Termocentrala Paroşeni din Complexul Energetic Hunedoara, acesteia trebuie să i se găsească un alt administrator. Soluţia de a fi dată administraţiilor publice locale nu este viabilă. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a explicat că acest lucru este imoosibil din cauza costurilor mult prea mari. “E o propunere ca Termocentrala Paroșeni să iasă din CEH, nu știu dacă va ieși. Părerea mea e că este o greșeală, dar nu depinde de noi, de administrațiile publice. Am înțelesCItește mai departe
Sfârşitul mineritului UCIDE Valea Jiului

Previziuni economice şi sociale sumbre pentru Valea Jiului, unde sfîrşitul mineritului, fie că vorbim despre 2018 sau 2024, aduce sfîrsitul zonei. Pentru comunităţile locale, care încă se resimt după marele val de disponibilizări din 1996 – 1997 şi concedierile colective ulterioare, acest lucru ar însemna un dezastru social. Grav este că nu ai ce să pui în locul mineritului, nu există o industrie conexă care să poată absorbi forţa de muncă ce va fi pusă pe liber din minerit şi nici familiile actualilor angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara.CItește mai departe
Ministrul Andrei Gerea lansează „Proiectul Hunedoara”

La finalul întâlnirilor cu factorii din administraţia locală şi judeţeană, cu paralmentarii şi liderii minerilor din Valea Jiului, ministrul Energiei, Andrei Gerea a subliniat înca o dată rolul Complexului Energetic Hunedoara în sistemul energetic naţional. Andrei Gerea este de părere că toţi factorii trebuie să pună umărul la ceea ce el a numit „Proiectul Hunedoara. „Cel mai improtant lucru demn de a fi semnalat este dorinţa tuturor factorilor implicaţi de a sprijini mineritul din Valea Jiului,de a căuta o soluţie satisfăcătoare atât pentru păstrarea locurilor deCItește mai departe
Conflict dezamorsat de un protocol

După trei zile de proteste, dintre care ultimele două desfăşurate în curtea Complexului Energetic Hunedoara, minerii s-au reîntors la locurile de muncă. Asta după ce au fost anunţaţi de liderul lor, Petre Nica, că, în urma negocierilor cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, s-a convenit semnarea unui protocol. Un protocol care nu rezolvă, din păcate, nici problema divizării CEH şi nici menţinerea unităţilor miniere, ci doar mai prelungeşte puţin agonia, asta în cazul în care documentul va fi respectat măcar de această dată. Documentul conţine cinci puncte distincte,CItește mai departe
Vochiţoiu crede în soluţiile Guvernului Ponta pentru CEH

Senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu a reacţionat astăzi, în mod public, faţă de situaţia tensionată exiostentă la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Acesta consideră că „prin natura, amploarea și implicațiile strategice, economice, sociale și politice bazinul minier Valea Jiului a ocupat și continuă să ocupe încă, o poziție distinctă la nivel național. Vochiţoiu consideră că situaţia în care se află astăzi sectorul minier din Valea Jiului este o consecinţă directă a restruicturărilor operate în special Guvernele Radu Vasile, Boc și Ungureanu. Cu toate acestea, el crede căCItește mai departe
Acţiunile de protest ale minerilor de la Lonea, cărora li s-au alăturat şi alţi angajaţi ai CEH dau rezultate. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vine joi în Valea Jiului să se întâlnească cu liderii protestatarilor.

Aproximativ 250 de mineri de la Lonea şi Lupeni s-au adunat în curtea Complexului Energetic Hunedoara pentru a protesta faţă de situaţia în care a ajuns compania energetică. Oamenii nu au cu ce lucra, au ajuns să taie gardurile subunităţilor extractive pentru a înlocui plasa de mină necesară în subteran, şi nu o dată au fost nevoiţi să îşi cumpere singuri cele necesare în subteran. Le-a ajuns cuţitul la os şi se tem pentru locurile lor de muncă în condiţiile în care promisiunile primite din partea GuvernuluiCItește mai departe
ANUNT- BOMBA DESPRE FACTURILE ROMANILOR! Furnizorii de gaze şi curent încep o mega-campanie de informare a românilor privind facturile. Consumatorul o plăteşte

Campania va fi multianuală şi începe din 1 iulie, în contextul în care liberalizarea completă a pieţei de gaze şi electricitate pentru clienţii casnici din România intră în linie dreaptă. Toate costurile acestei campanii se vor regăsi în facturile consumatorilor. Furnizorii de energie electrică şi de gaze vor porni o campanie de informare a clienţilor lor privind drepturile ce li se cuvin în relaţia cu ei, tarifele practicate, precum şi furnizarea de date şi informaţii din factura la utilităţi, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, reglementatorulCItește mai departe
Primăria Aninoasa plăteşte de 8 ori mai puţin pe iluminatul stradal

Ani de-a rândul, locuitorii din oraşul Aninoasa au fost nevoiţi să bâjbâie prin întuneric pe străzile din oraş, pentru că, din lipsa banilor la bugetul local, iluminatul public era sistematic debranşat de furnizorul de utilităţi. În ultimii ani, investiţiile făcute în această direcţie de Primăria oraşului Aninoasa au eliminat total acest disconfort pentru cetăţeni. mai mult, primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca, spune că a reuşit să reducă şi valoarea facturilor pentru iluminatul stradal cu 800%. „Când am preluat funcţia de primar aveam de achitat facturi pentru iluminatul stradal de circaCItește mai departe
Apa Serv face credit pentru a suplini efectele birocraţiei din România

Deşi a terminat cu succes prima etapă a proiectului european privind extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului, Apa Serv Valea Jiului înregistrează restanţe la plata furnizorilor de lucrări şi servicii. În mod paradoxal, aceste întârzieri la plată sunt generate de sistemul birocratic românesc, deblocarea sumelor fiind de competenţa POS Mediu. Directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram spune că banii pentru ultimele deconturi aferente lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cadrul acestui proiect ar fi trebuie să fie deja achitaţi cătreCItește mai departe
Evazionişti daţi pe mâna procurorilor de inspectorii fiscali hunedoreni

În primele patru luni ale anului 2015, Inspecția Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara a înaintat 97 de sesizări penale privind cazuri de mare evaziune, valoarea prejudiciilor descoperite fiind de peste 552.429.912 lei, după cum se arată într-un comunicat al DGRFP Timişoara. Valoarea prejudiciilor este cu 443% mai mare fată de aceeași perioadă a anului trecut. Structurile cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara au înaintat organelor de cercetare penală, în anul 2014, un număr de 262 sesizări penaleCItește mai departe
Redevenţe majorate pentru activităţile miniere

Guvernul a anunţat că a “actualizat” valorile taxelor miniere cuvenite statului român din activitățile de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale desfășurate de titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune. Actualizarea nu reprezină, de fapt, decât o majorare a birurilor pentru exploatările miniere. Astfel, conform deciziei Guvernului, taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se majorează de la 320 lei/kilometru pătrat la 341 lei/kilometru pătrat; taxa anuală pentru activitatea de explorare se majorează de la 1.280 lei/kilometru pătrat la 1.367 lei/kilometru pătrat; iar taxa anuală pentru activitateaCItește mai departe
Liberalii din Vale cer sprijinul Preşedintelui pentru CEH

Liderii organizaţiilor PNL din Valea Jiului, dar şi aleşii locali ai PNL din Valea Jiului solicită sprijinul Preşedintelui României, Klaus Johannis în soluţionareea problemelor cui care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara. PNL a depus astăzi, la Palatul Cotroceni, memoriul prin care îi solicită Preşedintelui României o dezbatere sesioasă a problemelor legate de perspectivile industriei miniere şi energetice din judeţul Hunedoara, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).„Având convingerea fermă că autoritatea dumneavoastră legală şi morală poate salva nu doar economia unei zone monoindustriale care depinde deCItește mai departe
Judeţul Hunedoara are cele mai multe proiecte finanţabile din regiunea Vest

Potrivit statisticilor furnizate de ADR Vest, judeţul Hunedoara se plasează pe primul loc în regiune privitor la numărul de proiecte eligibile la finanţare în POR 2014-2020. Astfel cu 117 proiecte (valoare 433,35 milioane euro), judeţul Hunedoara conduce în topul proiectelor finanţabile, urmat de judeţul Timiş cu 78 de proiecte. Judeţul Hunedoara conduce şi la numărul de proiecte propuse pentru protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – 9 proiecte (valoare 52,64 milioane de euro). Pe axa de finanţare „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală” , HunedoaraCItește mai departe
Termen maxim pentru minele viabile: 2028

Unităţile extractive aflate în administrarea Complexului Energetic Hunedoara – adică Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni – se vor închide cel mai devreme în anul 2024, potrivit programului convenit de oficialii CEH cu Ministerul Energiei. Există, însă, posibilitatea, ca acestea să-şi prelungească activitatea cu încă patru ani, respective până în 2028. Acesta este unul dintre aspectele desprinse după discuţiile purtate de conducerea CEH cu minerii de la Livezeni, care au rpotestat din nou marţi. Compelxul Energetic Hunedoara are deja un program de restructurare și reorganizare, însă acesta va suferi modificări.CItește mai departe
Iată ce-şi doresc minerii de la Livezeni

La protestul spontan de astăzi, de la mina Livezeni, ortacii din schimbul II, cărora li s-au alăturat şi cei din schimbul I (care au declanşat protestul) au avut parte de o discuție cu directorul general al CEH, Constantin Jujan și directorul tehnic Viorel Stancu. Potrivit liderului sindical Adrian Jurca, temele discuției au fost : 1. Lipsa unui program de restructurare și reorganizare, având în vedere că cel vechi, aprobat de vechea conducere, nu mai este de actualitate. Spre exemplu, minerii nu au fost de acord să beneficieze de plăti compensatoriiCItește mai departe
Jujan rămâne singur cu problemele CEH. Administratorul Mangu demisionează.

Problemele Complexului Energetic Hunedoara devin din ce în ce mai grave. În aceste condiţii, managementul societăţii devine tot mai mult o provocare pe care cei numiţi în funcţiile de decizie nu mai vor să şi-o asume. Astfel, după demisia preşedintelui Consiliului de Administraţie, Alexandru Blaj şi a trei dintre cei cinci membrii ai Consiliului de Administraţie, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Sorin Mangu, a demisionat la rândul său din această funcţie. În aceste condiţii, directorul general Constantin Jujan rămâne tot mai singur în faţa misiunii (aproape imposibile) de salvareCItește mai departe
Intalnire de gradul zero intre reprezentantii Apa Prod Deva si cei ai CEH la Prefectura Hunedoara

Astăzi, la sediul Prefecturii Hunedoara, a avut loc întâlnirea dintre directorul general al Apa Prod SA Deva, Victor Arion și directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, în prezența Prefectului Județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, pentru rezolvarea situației privind datoriile pe care CEH le înregistrează către Apa Prod SA Deva. În urma discuțiilor s-au decis următoarele: CEH va achita suma curentă conform graficului de eșalonare deja aprobat pentru luna mai După obținerea ajutorului de stat, conducerea CEH s-a angajat să plătească facturile curente dar și să respecte graficul de eșalonareCItește mai departe
FMI se întoarce. Guvernul reia discuţiile despre CEH

Discuţiile referitoare la viitorul Complexului Energetic Hunedoara vor fi reluate de reprezentanţii Guvernului României, care se întâlnesc, din nou, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. O misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene reia desicuţiile cu Guvernul despre Codul Fiscal și la stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu cu cele două instituții financiare internaționale. “Este o misiune tehnică și eu sper să fie o misiune cu succes la final, astfel încât să putem readuce în discuție programul cu FMI, Comisia Europeană și cu Banca Mondială.CItește mai departe
Zile libere 2015: Românii nu vor avea liber pe 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena

Parlamentarii au respins mai multe iniţiative legislative care cresc numărul zilelor libere pentru români. Printre propunerile respinse se numără sărbătoarea Sfântului Constantin şi Elena, dar şi ziua de Sf. Nicolae. În prezent, românii beneficiază de 13 zile libere în fiecare an: primele două zile din an, 24 ianuarie, două de Paşte, două zile de Rusalii, 1 Mai, 15 august- Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie, 25 şi 26 decembrie. Cele şase zile libere propuse de parlamentari sunt: Înălţarea Domnului (praznic care cade la 40 de zile dupăCItește mai departe
CEH-ul este la zi cu plata către Apa Serv Valea Jiului
Dacă Apa Prod Deva este gata să închidă robinetul şi să ceară insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului a reuşit să-şi încaseze facturile emise către compania energetică. Complexul Energetic Hunedoara este la zi cu plata facturilor emise de către Apa Serv Valea Jiului, atât pentru consumul de la minele din subordine cât şi pentru restul imobilelor ce aparţin companiei de energie, respectiv sediul administrativ şi Hotelul Onix. Potrivit directorului general al SC Apa Serv Valea Jiului, Complexul şi-a achitat restanţele către operatorul deCItește mai departe
Gheorghe Ile e de părere că Valea Jiului trebuie să intre într-o nouă etapă de evoluţie

Într-un mesaj public transmis opiniei publice din Valea Jiului, primarul municipiului Vulcan apreciază că „realitatea acestor timpuri ne obligă să putem vedea viaţa oamenilor din Valea Jiului şi după ce mineritul se va restructura şi reorganiza.” În acest sens, Ile spune că există 3 mari linii de dezvoltare care pot asigura un standard de viaţă bun pentru locuitorii acestei zone şi garanţia continuării existenţei acestei zone în mod unitar şi anume: 1. Urgenţa obţinerii din partea Guvernului României a unei hotărâri care să readucă la locul cuvenit din punct deCItește mai departe
Păcăleală de 1 aprilie? Guvernul îndatorează CEH, nu-l ajută, iar banii ajung tot la bugetul de stat!
„Ajutorul de stat” acordat de Guvern Complexului Energetic Hunedoara reprezintă de fapt doar un împrumut pe care compania energetică trebuie să-l ramburseze cu tot cu dobânda aferentă. Executivul s-a transformat, peste noapte, în „grecul care face daruri” şi nu face altceva decât să îndatoreze mai mult compania energetică şi aşa într-o situaţie financiară precară. Oficialii Executivului au nuanţat decizia de a ajuta CEH cu o sumă „în limita a 40 de milioane de lei” şi au recunoscut că suma reprezintă de fapt un împrumut acordat din venituri din privatizare,CItește mai departe
HUNEDORENII, DATORI VÂNDUŢI LA APĂ

Fie că vorbim de persoane fizice sau juridice, nepăsarea restanţierilor la apa a atins cote alarmante. Nu mai puţin de 3.165.547 lei ar trebui incasati in cel mai scurt timp. Si daca mulţi cred că datorii la apă au doar cei cu o situaţie financiară nu foarte strălucită, tabelul restanţelor defalcat în cifre exacte arată că datori vânduţi la apă sunt şi agenţii economici ale căror datorii contează doar atunci când banii vin înspre ei şi nu şi atunci când ei sunt cei care datorează sume colosale de bani altora.CItește mai departe
Ce urmează?! “Să vă ferească Dumnezeu de furia oamenilor calmi și înțelegători”!

Ce s-a întâmplat ieri la Mina Livezeni, când minerii din schimburile doi şi trei au intrat cu întârziere în şut, a reprezentat doar un avertisment. Oamenii atrag atenţia că nu se joacă şi cer, din partea administraţiei, răspunsuri clare la patru întrebări. Până marţi, 19 mai, este termenul dat de truditorii din subteran celor care conduc adminsitrativ Complexul Energetic Hunedoara. Ortacii cer răspunsuri clare la următoarele probleme: Ce se întâmplă cu tichetele de masă și tichetele cadou?, ce se întâmplă cu,, primele de concediu „, să le fie prezentat PlanulCItește mai departe
Noi aprecieri pentru Apa Serv din partea specialiştilor europeni

La sediul Apa Serv Valea Jiului a avut loc astăzi o importantă întâlnire de lucru între reprezentanţii operatorului regional al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din Valea Jiului şi specialişti în domeniul derulării proiectelor europene pe acest segment de activitate din cadrul Jaspers şi ai consultantului de proiecte europene al ASVJ, Halcrow. Cu acest prilej, Stanley Cook şi Radu Răutu, specialiştii Jaspers au apreciat modul în care a fost implementată prima etapă a proiectului privind extinderea şi modernizarea serviciilor publice de apă şi canalizare din ValeaCItește mai departe
Proteste spontane la Mina Livezeni şi la Termocentrala Mintia

Aproximativ 200 de mineri care lucrează în schimbul II la Mina Livezeni au intrat cu întrziere în şut, în urma unui protest spontan. Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă, în condiţiile în care veştile care vin dinspre Complexul Energetic Hunedoara nu sunt deloc liniştitoare. În plus, aceştia îl contestă pe liderul Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, şi spun că s-au săturat să fie minţiţi. „Aproximativ 200 de mineri, de la schimbul II, au intrat cu întrziere în şut. Situaţia nu s-a detensionat, iar oamenii ne-au pus să luămCItește mai departe
Mitinguri paralele. Energeticienii ies MARŢI în stradă

Energeticienii de la Mintia şi Paroşeni, care nu sunt afiliaţi la Sindicatul “Muntele”, protestează marţi în Piaţa Prefecturii Hunedoara. Cei de la Sindicatul „Muntele” organizează o altă acţiune similară, în data de 22 mai, în faţa Casei de Cultură din Petroşani. Acţiunea de protest de marţi vizează situaţia dezastruoasă a Complexului Energetic Hunedoara, iar protestatarii cer desprinderea urgentă a celor două termocentrale de minele din Valea Jiului, respectiv divizarea Complexului Energetic Hunedoara luată în calcul şi de Ministerul Energiei. Mitingul este organizat de Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIE)CItește mai departe
Guvernul nu a discutat nici astăzi ajutorul de stat pentru CEH

Ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara nu a fost inclus nici pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri, iar sancţiunea de 124 de milioane de euro bate la poarta companiei energetice. Săptămâna trecută semnalele venite de la centru în teritoriu erau pozitive, dar, din păcate, nu s-au concretizat. Sindicaliştii din minerit şi energie par resemnaţi şi spun că, până la urmă, nu e un capăt de lume, pentru că orocum termenele au fost depăşite şi CEH este sancţionat. „Lucrul cel mai important îlCItește mai departe
Manual de distrugere a entităţii energetice

CEH, obligat să vireze milioane de euro în proiecte inutile După ce a decis înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, în urmă cu nici trei ani, Guvernul a demonstrat că este un administrator cel puţin ciudat, dacă nu iresponsabil. Asta prin prisma proiectelor în care Ceh a fost obligat să vireze milioane de euro! Guvernul este cel care a decis să unifice termocentralele Paroşeni şi Mintia cu cele patru mine declarate viabile care au fost desprinse din Compania Naţională a Huilei, dar construcţia se dovedeşte un uriaş cu picioare de ceară.CItește mai departe
Dintr-o cerere de insolvenţă în alta
Complexul Energetic Hunedoara nu mai face faţă cheltuielilor. Creditorii nu mai au răbdare, iar compania energetică trece dintr-o cerere de insolvenţă în alta. Cel mai nou proces intentat CEH care are ca obiect cererea de insolvenţă a fost deschis de trei societăţi comerciale şi o cunoscută casă de avocatură, cu care lichidatorul Companiei Naţionale a Huilei a încheiat, încă din 2013, un contract de colaborare. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are primul termen de judecată în data de 18 iunie 2015. Nu este pentru primaCItește mai departe





