Sport
EXCLUSIV Decizia TAS: CFR Cluj a primit punctele înapoi! Cum arată ACUM clasamentul Ligii 1

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca CFR Cluj să primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese sancţionată de FRF. Astfel, în acest moment CFR Cluj are 54 de puncte şi ocupă locul 3 în Liga 1. Deşi se află pe o poziţie care îi dă dreptul să participe în sezonul viitor al Europa League, gruparea din Gruia nu va putea evolua în cupele europene, deoarece se află în insolvenţă. „O decizie importantă. Corectă pentru că aceşti fotbalişti care meritau un astfel de verdict la ceCItește mai departe
Doi petrileni în topul golgheterilor din judeţul Hunedoara

Forma bună pe care o traversează Inter Petrila este datorată şi faptului că jucătorii au un psihic bun şi dau dovadă de concentrare pe terenul de joc. Rezultatele individuale ale fotbaliştilor petrileni ne confirmă acest lucru, echipa din estul Văii Jiului având doi jucători în topul golgheterilor din liga IV judeţeană. Prezenţi pe teren la fiecare joc al Interului, Adrian Dolha şi Alin Bocu (foto) au marcat de 17, respectiv 11 ori pentru echipa petrileană şi astfel îi găsim pe cei doi în topul golgheterilor din judeţulCItește mai departe
TENSIUNEA ARTERIALĂ ŞI OBEZITATEA ÎN ATENŢIA D.S.P

Tot mai multe persoane exagerează atunci când vine vorba de mâncare. Acesta pare să fie şi motivul pentru care gradul de obezitate în rândul hunedorenilor este în creştere. La centrul de zi din municipiul Deva, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara au venit în atenţia hunedorenilor cu noi sfaturi privind crearea unui stil de viaţă sănătos. Un semnal de alarmă a fost tras prin intermediul acestei întâlniri asupra gradului de obezitate tot mai ridicat precum şi a numărului tot mai mare de persoane cu probleme ale tensiunii arteriale.CItește mai departe
Cupa PNL Vulcan la fotbal. Petrila favorită la titlu.

PNL Petrila este favorită la câştigarea turneului de fotbal organizat la Vulcan de organizaţia liberală din localitate. Aşa cum era de aşteptat în finala mare au ajuns şi gazdele competiţiei, astfel încât meciul se va disputa între câştigătoarele grupelor Est şi Vest, respectiv PNL Petrila şi PNL Vulcan. Turneul face parte din şirul de evenimente organizat cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, iar în urma confruntărilor din teren cele două echipe au reuşit să se impună în faţa contracandidatelor şi să-şi asigure loculCItește mai departe
Aproape 1400 de noi cazuri de obezitate la hunedoreni

De Ziua Europeană împotriva Obezităţii cât şi de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara organizează mai multe acţiuni în Deva şi Hunedoara, unde oamenii vor putea să-şi măsoare tensiunea arterială şi vor primi materiale informativ – educative. Totodată, DSP Hunedoara arată că atât bolile de inimă cât mai ales obezitatea au înregistrat o creştere, cea mai mare fiind în cazul celei de-a doua afecţiuni, unde în 2014 s-au înregistrat aproape 1400 de noi cazuri, adică aproape cu jumătate mai mult faţă de anul 2013. AcţiunileCItește mai departe
Crucea Roșie Petroșani – demonstraţie-spectacol de prim ajutor al accidentaților

Ziua Internaţională a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii este urmată de o săptămână de acţiuni susţinute de subfiliale din toată ţara. La Petroșani, echipa de voluntari-tineret a intrat mult mai repede în acest ritm accelerat de ajutorare, instruire, susținere și informare a populației. Astfel, pacieții Secției Cardiologie a Spitalului de Urgență au avut o surpriză plăcută când tinerii au umplut saloanele și le-au oferit de flori și fructe. Alte două doamne – Silvia Gherasim și Floarea Răzvan – de la Centrul de bătrâni din Dărănești, vor fi sărbătorite cuCItește mai departe
Jiul Petroşani. O iubire-n alb şi negru

De la mărire la decădere sau de la extaz la agonie, aşa poate fi descris traseul sportiv al celui mai titrat club de fotbal din Valea Jiului. Aflată într-o situaţie precară, CSM Jiul Petroşani poposeşte astăzi pe locul 10 în clasamentul campionatului judeţean de fotbal, după o remiză (1-1) pe terenul concitadinilor de la Universitatea Petroşani. Dacă în teren meciul nu a fost prea spectaculos, terenul fiind şi el un adversar, în tribune situaţia a fost cu totul alta . Cu inima alături de echipa lor, suporterii JiuluiCItește mai departe
Medici în alertă. Schimbarea bruscă a vremii poate afecta foarte multe persoane

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara atrage atenţia că schimbarea bruscă a vremii poate afecta şi persoanele sănătoase nu doar meteosensibilii. „Organismul uman se poate adapta rapid la schimbarea bruscă de temperatură, dacă este pregătit pentru acest moment, prin – igiena riguroasă, mişcare în aer liber, alimentaţie corectă adaptată la vârsta şi la starea de sănătate. (…) Este important şi asigurarea unei hidratări corecte -2 litri de apă zilnic; unei alimentaţii corecte – 3 mese de legume şi două de fructe; evitarea consumului de alimente de provenienţă necunoscută iar temperatura înCItește mai departe
Sportivii karateka din Vulcan, din nou pe podium la Campionatul Naţional

Nu mai puţin de 283 de sportivi de la 12 cluburi afiliate la Federaţia Română de Karate au fost protagonişti ai Campionatului Naţional de Karate găzduit, la finele săptămânii trecute de localitatea braşoveană Victoria. Secţia de karate a CS Vulcan a intrat în competiţie cu 11 sportivi, care au obţionut rezultate remarcabile, după cum urmează: La proba de kata individual, Băncilă Diana Maria – locul I la kata feminin (categoria 12-13 ani), Berechet Eduard Mihai – locul II la kata masculin (categoria 8-9 ani), Bilboc Daria Marina – locul IICItește mai departe
Jandarm hunedorean pe podium la Campionatul de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne

În perioada 27 – 29.04. a.c. s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne, ediția a IX-a, competiţie găzduită în acest an de Sala de Atletism Bacău. În competiție s-au înscris peste 70 de sportivi din întreaga ţară, din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Jandarmerie, Poliţie, Pompieri şi Poliție de Frontieră. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a fost reprezentat la acest concurs de plt. Buciuman Mihai, subofiţer al Grupei 1 Jandarmi Antiteroristă din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Deva. Jandarmul nostru a reuşit performanţa deCItește mai departe
PESTE 300 DE PARTICIPANŢI LA CROSUL TINERETULUI

Oameni de toate vârstele de la cei mai tineri şi până la cei trecuţi de prima tinereţe au venit astăzi în faţa statuii lui Decebal pentru a participa la una dintre cele mai iubite competiţii sportive. Crosul Tineretului, căci despre el este vorba a adunat la start peste 300 de participanţi.Cei care au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la cros şi-au dat toată silinţa pentru a ieşi învingători. Startul competiţiei organizate de reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului s-aCItește mai departe
Atenţie la muşcătura de căpuşe

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara au emis un avertisment persoanelor care ies la iarbă verde, dat fiind faptul că în această perioadă pot fi muşcate de căpuşe, iar în unele cazuri aceste muşcături pot duce la complicaţii. Astfel, DSP Hunedoara recomandă ca persoanele care ies în natură să poarte haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. „Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi. Se recomandă purtarea de tricouri, bluze sau cămăşi cu mâneci lungi.CItește mai departe
CARDUL DE SĂNĂTATE V.S. OMUL DE RÂND

Sistemul de activare a cardurilor de sănătate a „pornit” cu stângul încă din prima zi a lunii mai. Asta confirmă şi blocarea serverelor la doar 20 de minute de la deschiderea programului. Deşi au fost deblocate parţial, serverele nu au putut face faţă nici astăzi numărului mare de solicitanţi. La primele ore ale dimineţii, un haos total se instalase şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, unde oamenii au fost nevoiţi să stea ore în şir la rând pentru a intra în posesia cardului, mulţi dintre ei fiind purtaţiCItește mai departe
Avram Iancu a alergat în slip la crosul „Wings for Life”

Printre miile de alergători din România care au participat la întrecerea sportivă „Wings for Life World Run” s-a aflat şi bibliotecarul Avram Iancu din Petroşani. Obişnuit să şocheze prin stilul său nonconformist, Avram Iancu a reuşit şi de această datăp să atragă privirile după ce a parcurs traseul pe care şi l-a propus îmbrăcat doart în… slip. Gestul nu a trecut neobservat nici de către vedeta TV Mihaela Rădulescu, care a apreciat gestul petroşeneanului pe pagina sa de facebook: „A alergat …în slip, la Wings for Life World Run. UniiCItește mai departe
Toma Coconea, locul cinci la „Wings for life”

Ambasador al României la Wings for Life World Run, parapantistul hunedorean a luat startul competiției umanitare derulată concomitent în mai multe locații ale lumii, iar la finish a ocupat locul 5 cu aproape 50 de kilometri alergaţi. Ultramaratorul la al cărui start s-a aliniat pentru a doua oară şi Toma Coconea este cel mai mare eveniment de alergare din lume. Prin această competiție se încearcă ajutorarea celor care au rămas imobilizați în scaunul cu rotile din cauza traumatismelor coloanei vertebrale. Toma Coconea a reuşit să alerge 48, 64CItește mai departe
Beneficiile liliacului: antireumatic, stomahic, tonic şi astringent

Beneficiile liliacului provin de la substanţele amare pe care le conţine, rezine, glucozoizi şi amidon, care conferă plantei efect antireumatic, stomahic, tonic şi astringent. Parfumul ameţitor de liliac începe să-şi facă simţită prezenţa din ce în ce mai des în grădini. Această floare plăcut mirositoare are însă numeroase beneficii despre care foarte puţină lume ştie. Descoperiţi câteva dintre beneficiile liliacului. Syringa vulgaris, cum este denumit în mod ştiintific liliacul, este o plantă ce poate atinge până la şapte metri înălţime şi ale cărei flori sunt de culori diferite,CItește mai departe
LEACURI DIN GRĂDINĂ: Loboda

Loboda, cunoscută și sub denumirea de spanacul francezului sau spanac nemțesc de munte, este folosită, încă din antichitate, pentru deosebitele proprietăți detoxifiante și antioxidante. Loboda (Atriplex hortensis), denumită popular: loboda albă, loboda bună, loboda domnească, loboda porcească, loboda roșie, lobode roșii de vârzare, lobodina, spinaț, știr sau talpa gâștei, este o plantă cu port înalt, cu o tulpină simplă sau ramificată. Frunzele pot fi de culoare verde, roșu-violacee, ușor gălbui, sunt mari, de formă trunghiulară și ușor catifelate la atingere. Florile sunt de culoare verde sau roșie. SemințeleCItește mai departe
Pe 1 mai se turează motoarele în Ţinutul Pădurenilor

Ţara Pădurenilor devine ţinutul invadat de motociclişti străini – între 1 şi 3 Mai, la Enduro Panorama 2015, sunt aşteptaţi în jur de 250 de rideri însoţi de echipe tehnice şi membri ai familiei. “La Enduro Panorama, motocicliştii străini vin cu caravană, aşa că ne aşteptăm ca numărul lor să depăşească 600. Dacă până acum participanţii se înscriau la “profi” şi “hobby”, în acest an, pentru prima dată, avem trei clase – am introdus clasa “expert”, unde s-au şi înscris cei mai mulţi. Deocamdată”, spune Paul Grecu, de laCItește mai departe
Universitatea Petroşani – Inter Petrila 1 – 4

Meci uşor în deplasare pentru Inter Petrila pe terenul celor de Universitatea Petroşani în etapa a 23-a a campionatului judeţean de fotbal. Petrilenii au condus destinele jocului încă din debutul acestuia şi la cum a arătat jocul se poate spune că un adeversar mai greu, pentru ei, a fost suprafaţa de joc, aflată într-o stare precară. Prima repriză a aparţinut în totalitate roso-nerilor, lui Aurel Moldovan, care au marcat de două ori în poarta studenţilor prin Alin Bocu (foto) , după două penalty-uri executate perfect. Finalul reprizei avea săCItește mai departe
5 remedii naturiste pentru constipație

Constipația este neplăcută și poate cauza numeroase probleme, de la stări de oboseală, dureri și până la depresie. Vezi mai jos 5 metode naturiste prin care o poți trata: Fructe confiate Fructele sunt bogate în fibre, iar cele confiate au efect rapid. Mănâncă prune, stafide sau smochine confiate pentru a trata constipația. Alternativ, poți lăsa 2-3 fructe deshidratate într-un pahar cu apă peste noapte, iar de dimineață bea apa și mănâncă fructele. Semințe de in Fibrele sunt cele mai bune pentru un tranzit intestinal sănătos, iar semințele deCItește mai departe
Simona Halep, amenintata cu moartea!

Simona Halep a fost amenintata cu moartea. Faima si popularitatea au atras asupra Simonei Halep si o atentie nedorita. Un fan al sau pare sa fi devenit obsedat de Simona Halep si o ameninta cu moartea. Este vorba de un danez care o hartuieste pe retelele de socializare. Exista presupuneri ca acesta ar fi un sociopat care ii face declaratii de dragoste Simonei si pentru ca aceasta l-a ignorat a ajuns acum sa ii ameninte viata. In plus amenintarile moartea ar fi legate si de anuntul ca Simona Halep urmeazaCItește mai departe
Folosirea cardului de sănătate devine obligatorie de la 1 mai 2015

Alin Costache, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a reamintit miercuri, 23 aprilie, că, de la 1 mai, folosirea cadrului de sănătate devine obligatorie. „Au mai rămas 10 zile până la demararea sistemului de plată a serviciilor medicale pe baza cardului de sănătate. Până în acest moment, la nivel național au fost distribuite 13,5 milioane de carduri. Ne-au fost returnate de către Poșta Română 500.000 de carduri pentru că adresantul nu a fost găsit din varii motive la domiciliu, mai rămânând, de asemenea, de emis alte 400.000 de carduri,CItește mai departe
IAURTUL, ALIMENTUL CARE REGENEREAZĂ TENUL

Poate că nu ştiai, dar banalul iaurt de la micul dejun poate face minuni pentru tenul tău. Bogat în vitamine şi minerale, precum vitamine din complexul B, calciu, acid lactic şi zinc, iaurtul hrăneşte pielea, îi oferă luminozitate şi este un aliat de nădejde în lupta cu acneea. De ce să-ţi cureţi tenul cu iaurt Dacă te-ai săturat de toate problemele tenului tău, oricare ar fi ele, încearcă să-ţi cureţi tenul cu iaurt şi renunţă, măcar pentru o perioadă, la produsele cosmetice. Pur şi simplu aplică iaurtCItește mai departe
Handbalistele Vulcanului – cele mai bune din Regiunea Vest

Etapa zonală – Regiunea V – a Campionatului Național de handbal feminin junioare V , organizată de C.S. Vulcan și desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în sala de sport a Colegiului Economic Hermes din Petroșani, le-a adus sportivelor vulcănene un câștig bine-meritat. La finalul celor trei meciuri disputate în cele două categorii cu 6 echipe din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, clasamentul arată astfel: Locul I – C.S Vulcan Locul II – Leu Giarmata Locul III – HC Jimbolia Locul IV – LPS Banatul Locul V – C.S. Petroșani Locul VICItește mai departe
Cât de sigur e steriletul?

Steriletul este un dispozitiv în forma literei T care este introdus în uter doar de către medicul ginecolog şi care are rolul de a împiedica apariţia unei sarcini. Dar cât de sigur este steriletul? Potrivit unui studiu publicat recent în revista Obstetrics & Gynecology, steriletul este o metodă contraceptivă foarte sigură, ce poate fi folosită inclusiv de către adolescente iar efectele adverse au loc extrem de rar. Având în vedere că prezervativul nu este tocmai pe placul bărbaţilor atunci când vine vorba de protecţie, doamnele sunt nevoite să iaCItește mai departe
ATENȚIE! A început sezonul căpușelor. Informații și recomandări de la medicii veterinari

Incidența fără precedent, din ultimii ani, a numărului mare de animale infestate și de oameni, înțepați de căpușe, impune ca populația să fie informată și să rețină unele aspecte privind date generale despre această specie și pericolul la care sunt expuse persoanele care nu respectă recomandările specialiștilor din domeniu, se arată într-un comunicat de presă transmis de Colegiul Medicilor Veterinari din Sibiu. *Ce sunt căpușele Căpușele sunt artropode parazite ce populează suprafața corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor, sunt parazițiCItește mai departe
CAMPANIE DE ECOLOGIZARE A TRASEULUI MOCĂNIȚEI

40 de voluntari hunedoreni au răspuns afirmativ invitației de a participa la cea de-a cincea ediție a campaniei de ecologizare a traseului pe care în trecut circula mocănița de la Hunedoara spre Govâjdia. Astfel sâmbătă, la primele ore ale dimineții s-au întâlnit cu toții în curtea exterioară a Castelului Corvinilor de unde au plecat echipați corespunzător pentru a demara acțiunea de ecologizare. O altă echipă de voluntari condusă de viceprimarul municipiului Hunedoara s-a deplasat la furnalul de la Govâjdia, unde au curățat vegetația uscată și au vopsit atât cât aCItește mai departe
Inter Petrila – CS Vulcan 4 – 0

Etapa a 22-a a campionatului judeţean de fotbal a adus faţă în faţă pe Inter Petrila şi CS Vulcan. Aflată într-un moment de formă, echipa petrileană nu părea să aibă emoţii în faţa vulcănenilor, fapt care s-a şi concretizat încă din prima repriză a jocului, la finalul căreia scorul indica 2-0 în favoarea gazdelor, după golurile marcate de Ilie Florea şi Florin Dobrea. Nici după pauză CS Vulcan nu a părut mai dornică să întoarcă rezultatul, iar după o perioadă de tatonare, în care jocul s-a desfăşurat la mijlocul terenului,CItește mai departe
25 de ani de Taekwon-do ITF în judeţul Hunedoara

Evenimentul a fost sărbătorit la Călan, iar gazda evenimentului a fost Cristinel Popa. Locul şi gazda evenimentului nu au fost întâmplătoare deoarece Călanul este oraşul care a găzduit prima sală de Taekwon-do ITF din judeţ, iar acest fapt a fost posibil prin implicarea unui om care avea să formeze, nu doar campioni ci şi caractere puternice, nimeni altul decât Cristinel Popa, cel de numele căruia se leaga soarta mai multor campioni naţionali sau internaţionali. Desfăşurat într-un cadru destins, la eveniment au fost invitaţi să participe toţi foştii elevi aiCItește mai departe
Autismul la copii ar putea fi depistat în stadii incipiente, analizând sperma taţilor

Originea autismului la copii s-ar putea afla în sperma taţilor acestora, potrivit unui studiu care a descoperit o anumită asociere între ADN-ul din lichidul seminal şi un tipar distinct de factori care ar putea să declanşeze această maladie, informează dailymail.co.uk. Deşi mai multe studii realizate în trecut au identificat anumite gene care au fost asociate cu declanşarea acestei boli, cele mai multe cazuri de autism au rămas pentru moment neexplicate. Cu toate acestea, comunitatea medicală este de părere că autismul este de obicei o afecţiune moştenită, întrucât această boalăCItește mai departe
De ce e bine să mănânci picant

Există această prejudecată conform căreia persoanele care consumă alimente picante ar fi mai predispuse spre arsuri gastrice, dureri de stomac, carii dentare sau chiar cancer, însă adevărul este că acestea au exact efectul invers. Un ardei iute la masă ţine doctorul la distanţă, sunt de părere specialiştii, iar argumentele lor vin în sprijinul alimentelor picante, desigur, consumate cu moderaţie. Principala îngrijorare a oamenilor faţă de mâncarea picantă este că ar duce la probleme cu stomacul, însă realitatea este că doar cei care suferă de tulburări gastrice grave auCItește mai departe
Cura cu usturoi face miracole! Înghite câte un căţel de usturoi timp de 5 zile pe stomacul gol

Toate studiile medicinale arata ca usturoiul este un antibiotic natural. Consumat pe stomacul gol, de preferinta inainte de micul dejun, lupta cu bacteriile nocive care se afla in stomac. Consumat pe stomacul gol, usturoiul ajută la prevenirea şi tratarea bolilor respiratorii. Puţine persoane cunosc, însă, beneficiile consumului de usturoi pe stomacul gol. În Egipt, era utilizat ca fortifiant, îi erau cunoscute proprietăţile de antiseptic, vermifug şi antidot contra turbării şi a muşcăturilor de viperă. De altfel, usturoiul are o reputaţie excelentă atunci când vine vorba de tratarea şiCItește mai departe
Bine cu forţa?! Ministerul Sănătăţii “fuge” cu dozele de vaccin după copii

În timp ce şcolarii mari refuză vaccinul, dupa cum relevă datele Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Ministerul Sănătăţii vrea să normalizeze această situaţie. Iar părinţii sunt sfătuiţi să ia în calcul toate riscurile pe care le implică nevaccinarea copiilor.Ministerul Sănătăţii ar putea să declare vaccinurile pentru copii obligatorii. Asta nu înseamnă că se vor impune sancţiuni cu închisoarea pentru părinţii care refuză imunizarea copiilor, însă se urmăreşte reglementarea situaţiei. În prezent, Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de act normativ care va reglementa situația imunizărilor în România, avândCItește mai departe
Ședințele la psiholog, decontate de casa de asigurări

Şedinţele de psihoterapie sunt gratuite de luna aceasta. Statul decontează terapia după ani de zile în care psihologii trimiteau rapoarte la Ministerul Sănătăţii. Medicii spun că un copil din zece are nevoie de ajutor cel puțin o dată până devine major. Claudiu are un băiețel de doi ani. În ultima perioadă, comportamentul copilului i-a dat de gândit, aşa că a cerut sfatul unui psiholog. Un sfat pe care, până la sfârşitul lunii martie, l-a plătit cu 100 de lei pe ședință. „Având în vedere că o ședință la psihologCItește mai departe
BENEFICIILE DETOXIFIERII DUPA PASTE! DE CE NU TREBUIE PRIVITA CA PE O DIETA

Un festin de trei zile isi poate pune amprenta asupra siluetei tale si chiar asupra sanatatii, cand exagerezi cu mancarea si bautura. Daca stii ca nu te poti abtine sa gusti din drob, friptura de miel, pasca, vin, cozonac si oua vopsite, fa exact asta, adica doar gusta din ele. De asemenea, iti poti face un plan de detoxifiere pentru zilele de dupa sarbatori, mai ales daca ajungi sa mananci mai mult decat ti-ai propus. An de an, dupa Postul de dinaintea Pastelui, cei mai multi dintre noiCItește mai departe
Au învăţat cum să se spele pe dinţi de la Doctorul Măseluţă

S-a dat startul celei de-a 23-a editii a Programului Scolar Colgate, un amplu demers educational al Colgate-Palmolive Romania prin intermediul caruia elevii din clasele primare invata cele mai importante reguli si sfaturi despre igiena orala. Pana in prezent, peste 5.300.000 de copii au beneficiat de acest program si au devenit super eroi ai zambetelor sanatoase. Anul acesta, Programul Scolar Colgate a debutat pe 8 aprilie la Casa de Cultura Hunedoara, unde peste 600 de copii au participat la o lectie deschisa, sustinuta de un reprezentant Colgate-Palmolive Romania. In cadrul evenimentului,CItește mai departe
Tarife noi pentru utilizarea bazinului acvatic de la Petroşani

Consiliul local al municipiului Petroşani a aprobat un nou plan tarifar pentru utilizarea bazinului didactic de înot şi serviciile conexe. Astfel, începând cu data de 1 aprilie, un bilet de acces la bazin este va fi de 7 lei pentru elevi şi studenţi şi 14 lei pentru adulţi. Şi preţul abonamentelor a crescut la 70 de lei pentru elevi şi studenţi, respectiv 100 de lei pentru adulţi. Modificarea tarifel a fost necesară în contextul în care s-a constată faptul că întreţinerea şi funcţionarea bazinului la standarde de calitate şi siguranţăCItește mai departe
Zeci de participanţi la Crosul Cetății Regale a Hațegului

Concurenți între 5 și 60 de ani au luat startul la prima ediție organizată de Voluntarii pentru Geoparc. Competiția a fost împărțită pe două secțiuni. Prima, ‘Crosul Scutierilor’, s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 3 km și a cuprins patru categorii de vârstă, iar cea de-a doua, ‘Crosul Cavalerilor’, a avut loc pe o distanță de aproximativ 6 km și la startul ei s-au aliniat participanți împărțiți în două categorii de vârstă. Cei doi atleți hunedoreni invitați de onoare ai primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului,CItește mai departe
Inter Petrila – Hercules Lupeni 2-1

Pe un teren greu si o vreme care ne duce cu gândul la o zi de iarna târzie, stadionul din Petrila a găzduit meciul dintre echipele Inter Petrila şi vecina din vestul Văii Jiului, Hercules Lupeni. Prima repriză a fost una bună pentru ambele echipe. S-a jucat pe bune, iar spectacolul a fost pe măsură. Nici în tribună nu a fost altfel, suporterii fiind destul de numeroşi, în ciuda vremii nefavorabile. La pauză scorul indica 2 – 0 pentru Inter Petrila după golurile marcate de Adi Dolha şi AndreiCItește mai departe
Amestecul din măr şi morcov pentru curăţarea ficatului

Daca ficatul este curat are loc o imbunatatire a starii de spirit, dispare iritabilitatea, apare un flux de energie pozitiva si dorinta de a actiona, de a trai viata la maximum, un efect important care duce la intinerirea intregului organism. Iata un regim cu mar, morcov, lamaie si miere pentru curatarea ficatului. Se rad sau se toaca in robot un mar, un morcov si o lamaie. Se adauga o lingura de miere de albine. Amestecul se mananca dimineata, la pranz si seara, timp de 3 zile. Se beauCItește mai departe
Adevărul despre banane pe care nimeni nu ţi l-a spus

Nutriţioniştii susţin că aceste fructe sunt foarte hrănitoare şi se digeră uşor Consumăm prea multe grăsimi şi prea puţini carbohidraţi, susţin specialiştii în nutriţie din Marea Britanie. Potrivit acestora, oamenii preferă să mănânce pateuri sau alte produse uleioase în loc de banane, pentru că au impresia că fructele îngraşă mai mult. Nutriţioniştii spun că o banană consumată zilnic nu e periculoasă pentru siluetă. Nutriţioniştii susţin că aceste fructe sunt foarte hrănitoare şi se digeră uşor Consumăm prea multe grăsimi şi prea puţini carbohidraţi, susţin specialiştii în nutriţie din Marea Britanie.CItește mai departe
Succes remarcabil pentru Secția de Șah a C.S. Vulcan: Oana Magdalena Șchiopu a fost transferată la C.S.Ș. Nr. 1 Timișoara

Acest transfer a fost realizat urmare a invitației făcute Secției de Șah din Vulcan de către domnul prof. Corneliu Pășcălău – antrenor emerit, președinte al Asociației Județene de Șah Timiș și vicepreședinte al F. R. Șah. Timișoara este unul dintre cele mai puternice centre șahiste din România, de la cluburile de aici provenind peste o treime din campionii naționali ai ultimului deceniu, la toate categoriile de vârstă, atât la copii și juniori, la seniori, cât și pe echipe. Oana (care va avea dublă legitimare, inclusiv la C.S. Vulcan) urmeazăCItește mai departe
CSM Jiul Petroşani – Inter Petrila 0 – 1

Etapa a XIX – a, a campionatilui judeţean de fotbal, a adus în faţa suporterilor din Valea Jiului derby-ul dintre CSM Jiul Petroşani şi Inter Petrila. Cu o echipă formată în majoritate din juniori, CSM Jiul Petroşani a primit, pe teren propriu, vizita mai experimentatei echipe din estul Văii Jiului, Inter Petrila. Având în faţă un adeversar puternic şi matur în joc, fotbaliştii Jiului nu au renunţat la luptă izbutind în câteva rânduri să pacalească apărarea adversă, însă fără rezultat. Nici în tribune atmosfera nu a mai fost caCItește mai departe
Olimpiada naţională a sportului şcolar aduce în competiţie doi sportivi din Valea Jiului

Doi elevi din Valea Jiului vor reprezenta judeţul Hunedoara la faza naţională a Olimpiadei sportului şcolar, în cadrul competiţiei de badminton. Darius Pufu (elev al Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Lupeni coordonat de prof. Liana Porojan) şi Beatris Munteanu (elevă a Liceului Tehnologic „Retezat” din Uricani, coordonată de prof. Ionuţ Năsălean) sunt cei doi sportivi care s-au calificat la etapa naţioanlă a competiţiei, după ce au câştigat etapa judeţeană. Ei vor participa, în perioada 17-19 aprilie 2015, la etapa naţională. Faza judeţeană a olimpiadei sportului şcolar a avut loc zileleCItește mai departe
Ca de la sportiv la sportiv. Gheorghe Hagi despre Simona Halep

La aflarea veştii că Simona Halep a cîştigat turneul de la Indian Wells, Gheorghe Hagi a avut o reacţie demnă de un roman adevărat. Ca de la sportiv la sportiv, fostul fotbalist, astăzi antrenor al echipei Viitorul Constanţa, a declarat: „Pe Simona o iubesc si o respect. O felicit ca a castigat. Simona este un exemplu pentru noi si-i doresc sa mearga din ce in ce mai bine, sa fie o mare campioana”. Performanţele românilor în sport nu sunt trecute cu vederea, iar ceea ce se întâmplă în tenisulCItește mai departe
Inter Petrila – CNS Cetate Deva 0-1

Într-o zi de primăvară numai bună pentru fotbal Inter Petrila a primit, pe teren propriu, vizita celor de la CNS Cetate Deva, echipă aflată pe primul loc în campionatul judeţean de fotbal. În debutul partidei spectatorii, afaţi în număr destul de mare în tribune, au găsit două echipe energice, dornice să-şi impună propriul stil de joc. Odată cu trecerea timpului ne-am fi aşteptat ca diferenţa din clasament între cele două echipe să se vadă şi pe teren însă, echipa gazdă s-a ridicat la nivelul echipei oaspete, care aşa cumCItește mai departe
Lista alimentelor care scad glicemia

Prunele, portocalele, merele, ceapa şi quinoa sunt alimente care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Medicii nutriţionişti afirmă că acestea ajută şi la menţinerea greutăţii corporale. Un nivel crescut al glicemiei reprezintă un factor ce indică predispoziţia la diabet. Pentru a preveni acest lucru, este indicat adoptarea unui stil de viaţă echilibrat. O glicemia normală înainte de masă nu trebuie să depăşească 100mg/dl, iar glicemia la două ore după masă nu trebuie să depăşească 140mg/dl. O glicemie între 100 şi 126mg/dl înainte de masă şi între 140CItește mai departe



