Olimpic internaţional, premiat de Ministerul Educaţiei Naţionale

28391_111422822234335_1696263_nUn elev de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, olimpic internaţional, va fi premiat de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru rezultatele execpţionale obţinute la învăţătură.
Ministerul Educaţiei Naţionale îi răsplăteşte şi în acest an pe elevii, pe profesorii lor, dar şi şcolile care fac performanţă în învăţământ, la nivel mondial.  Premierea va avea loc pe 17 decembrie a.c. la Palatul Parlamentului, în Bucureşti, iar Judeţul Hunedoara va fi reprezentat de Colegiul Naţional Decebal din Deva.
Astfel, Petru Cosmin Vraciu va fi premiat în cadrul acestei festivităţi pentru performanţele obţinute la două olimpiade internaţionale. Decebalistul a obţinut două menţiuni, la Olimpiada Internaţională de Filozofie şi la Olimpiada Internaţională de Lectură. La festivitate vor fi prezente şi cadrele didiactice Elena Lupşa şi Marcela Geta Pârvănescu, care vor fi, de asemenea, premiate. De asemenea, pentru Colegiul Naţional Decebal se va acorda un premiu, în cuantumul prevăzut pentru elevul premiant. ”Petru Cosmin Vraciu a confirmat încă odată că numele şcolii noastre, Colegiul Naţional Decebal din Deva rezonează cu inteligenţă, entuziasm, cutezanţă, perseverenţă, devotament, onoare şi mai presus de toate, puterea de a urma cu statornicie şi de a împlini un ideal. Cu respectul acordat dascălilor care l-au îndrumat spre performanţă, într-o epocă în care primează aparenţa, acest copil minunat  a ales să caute esenţa în magia cuvântului învăluitor, proiectând noi sensuri ale libertăţii spirituale, de exprimare, de gândire”, a declarat prof.dr. Florin Ilieş
Directorul Colegiului Naţional Decebal Deva.