E OFICIAL: Tinerii între 20 şi 35 de ani pot fi ÎNROLAȚI OBLIGATORIU!

armataAutorităţile române au aprobat modelul formularului medical pe care tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani vor trebui să îl prezinte la comisiile locale de recrutare-încorporare pentru a fi înrolaţi în caz de război.

Modelul certificatului medical, care va fi eliberat de medicii de familie, a fost publicat  în Monitorul Oficial.

Ordinul de aprobare a certificatului face trimitere la o lege din 2006, care spune că, la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

În România există peste 2,1 milioane de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, potrivit datelor de la recensământul din octombrie 2011. Ordinul a fost publicat în contextul crizei existente în Ucraina.