Incendiu în atelierul de reparat mocăniţe. Un vagon de epocă a fost distrus

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUn incendiu petrecut într-o hală din Brad, unde sunt recondiţionate vagoanel şi locomotive de epocă a mistuit un vagon de epocă, de provenienţă austriacă.

Pompierii din Brad au fost chemaţi să stingă incendiul care a cuprins un vagon de epocă, aflat în reparaţii într-un atelier din Brad.

Flăcările au distrus aproape în întregime vagonul, dar nu s-au înregistrat victime.

„Pompierii, cu ajutorul a două autospeciale, cu capacitate de 2.000 şi 9.000 de litri, au acţionat pentru lichidarea incendiului reuşind izolarea acestuia la interiorul vagonului de epocă. Incendiul, care cel mai probabil a fost generat de efectul termic, a degradat cutia metalică a vagonului, plafonul, pereţii şi podeaua acestuia”, a informat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.