Jucării neconforme, puse în vânzare

Un control al Autoritătii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o amplă acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţă jucăriilor, inclusiv la comerţul online, iar neregulile au fost multe şi grave. Şi comercianţii din judeţul Hunedoara au fost depistaţi cu probleme.
349f3bc011abb509ab6e62023109646a_XL
Astfel, potrivit unui raport dat miercuri publicităţii, au fost verificaţi 786 de operatori economici, din care 776 cu vânzare directă şi 10 cu vânzare online.    La 567 din cei 786 controlaţi, adică la peste 72 % s-au depistat abateri de la prevederile legale.    Pentru abaterile constatate, operatorilor economici şi s-au aplicat 653 de sancţiuni, din care 368 de amenzi contravenţionale şi 285 de avertismente, spun inspectorii de la Protecşia Consumatorilor,  valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 1.217.200 lei.   S-au dispus 385 măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare, pentru jucării în valoare de 318.143 lei şi 10 măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de 3.754 lei, la vânzarea directă şi 3 măsuri de remediere (de corectare sau completare a informaţiilor conţinute de site-urile de publicitate la care s-au depistat  abateri), la vânzarea online.
 
Astfel, spun oficialii ANPC, pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 650 de sancţiuni, din care 366 amenzi contravenţionale în valoare de 1.211.200 lei  şi 284 avertismente. De asemenea,, s-au dispus 385 măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare, pentru jucării în valoare de 318.143 lei şi 10 măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de 3.754 lei. Referindu-ne la judeţul Hunedoara, s-au constatat abateri privind inscripţionarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi a adresei la care aceştia pot fi contactaţi
 Totodată, s-au constatat abateri privind cerinţele generale de siguranţă (lipsa avertismentelor  generale de vârstă, a avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum şi a instrucţiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba  română a tuturor celor menţionate), cât şi abateri privind cerinţele speciale de siguranţă. La diverse categorii de jucării s-a constat lipsa   avertismentelor  generale (de vârstă), iar la altele lipsea traducerea lor în limba română.
 
Inspectorii ANPC îi sfătuiesc pe consumatorii care achiziţionează jucării direct din magazine să se adreseze doar magazinlor şi/sau raioanelor specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie. Să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârstă copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie  însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească. Să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. DE asemenea, cumpărătorii trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub formă unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”; fraza „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere /pictograma  care vizează copiii între 0 şi 3 ani. Fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună. Cumpărătorii trebuie să ştie (şi să verifice acest lucru) că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi ); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigur şi dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria, dar şi  să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.   
Foto: arhiva
[slideshow_deploy id=’34454′]