Noua clădire de la Spitalul din Petroșani are nevoie de finanțare

Lucrările la noul corp al Spitalului de Urgență din Petroșani au început de acum doi ani, dar, așa cum se întâmplă în toate domeniile, banii vin cu pipeta. Investiția are o valoare de 130 de milioane de lei, însă până acum ministerul a alocat doar 25 de milioane de lei.

“Nu am mai primit bani. Constructorul continuă lucrările pe cheltuiala proprie, urmând ca noi să plătim când vom primi banii. 25 de milioane s-au alocat până acum din cele 130 de milioane cât este valoarea totală a proiectului”, a declarat managerul SUP, medicul Alin Vasilescu.

Spitalul de Urgență Petroșani este amplasat într-o incintă delimitată care are suprața de 27.098 mp. Pe amplasament se realizează lucrări de extindere la corpul principal de spitalizare (cu un corp nou la care accesul se va realiza printr-o pasarelă închisă la etajele 1 și 2) șio la clădirea existentă a ambulatoriului. Totodată, vor avea loc lucrări de recompartimentare a saloanelor.

[slideshow_deploy id=’43281′]