Câți hunedoreni și-au găsit un loc de muncă în 2019. Cei mai mulți au peste 45 de ani

În primele 9 luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 7.398 persoane, dintre care 3.351 femei. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.830 au peste 45 de ani, 2.431 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.397 au între 25 și 35 de ani, iar 740 sunt tineri sub 25 de ani (din care 436 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 5.484 provin din mediul urban, iar 1.914 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale, 2.932, urmate de cele care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii, 2.418. Numărul celor fără studii sau cu studii primare și gimnaziale este de 1.686, cei cu studii postliceale sunt în număr de 82, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 280.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele nouă luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 10.586  persoane.