TOT MAI MULTE CARDURI EUROPENE DE SĂNĂTATE, ELIBERATE ÎN JUDEŢ

Odată cu perioada concediilor, tot mai mulţi hunedoreni solicită eliberarea cardului european de sănătate, pe baza căruia se pot deconta serviciile medicale de urgenţă în străinătate.

card„Începând cu luna ianuarie 2015, numărul persoanelor care au solicitat şi li s-au eliberat carduri europene a fost în continuă creştere. Dacă în primele patru, cinci luni creşterea a fost relativ moderată, cam 13 persoane în plus de la o lună la alta au solicitat astfel de carduri, în luna iunie s-au prezentat în vederea solicitării de carduri europene un număr de 569 de persoane. Ne aşteptăm ca fluxul acestor persoane să crească şi în lunile iulie şi august”, a precizat Ovidiu Bândea, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Pentru eliberarea unui card european de sănătate, solicitantul trebuie  să depună la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate un dosar care cuprinde următoarele acte: o copie a actului de identitate, dovada calităţii de asigurat, o cerere şi o declaraţie privind veniturile realizate. În maximum şapte zile va primi cardul european direct acasă, prin poştă. În caz de urgenţă, se poate elibera pe loc un certificat provizoriu, care poate înlocui cardul european. Ambele au valabilitate şase luni. Dacă te îmbolnăveşti dincolo de graniţele ţării şi ai nevoie de îngrijiri medicale, ulterior, decontul serviciilor se va face între cele două instituţii, în baza acestui card.Cardul european de sănătate este valabil în toate ţările Uniunii Europene, dar şi în Elveţia, Lichtenstein şi Norvegia, care aplică regulamentul european.

[slideshow_deploy id=’13842′]



« (Știre anterioară)