Plasament de urgenţă pentru două copile din Colonie

Asistenţii sociali din Petroşani au salvat două copile de 3 ani, respectiv 5 ani de la înfometare şi abuzuri. Trăiau în condiţii de neimaginat, lângă un tată alcoolic.

 copii_abuz
Mama le-a părăsit pe cele două copile şi se află undeva în judeţul Cluj, iar fetiţele au rămas să trăiască doar împreună cu tatăl lor în blocul de locuinţe sociale de pe strada Tudor Vladimirescu din Petroşani. Copilele erau, însă, înfometate, iar mizeria din casă depăşea orice închipuire. Bărbatul este cunoscut ca şi consumator frecvent de alcool şi există chiar suspiciunea că ar consuma şi altfel de substanţe interzise, iar copilele erau într-un real pericol. Asistenţii sociali de la Petroşani s-au îngrozit când au intrat în locuinţa mizerabilă în care probabil nu s-a făcut niciodată curăţenie. Paradoxal, bărbatul este abonat la Cantina Socială, însă hrana nu ajunge decât extrem de rar şi la cele două minore. Când asistenţii sociali au bătut la uşa celui care îşi spune „tată”, abia dacă trecuse o jumătate de oră de când bărbatul ridicase mâncarea de la cantina socială. Fetiţele erau duse, însă, la sora lui, undeva tot în Colonie, într-o locuinţă aproape la fel de mizeră, şi nemâncate de cu seară, când abia dacă au pus o bucăţică de pâine în gură. „Prin decizia directorului executiv al DGASPC, fetiţele au fost duse în plasament de urgenţă la Centrul COR IESU, urmând ca această măsură să fie înlocuită cu măsura plasamentului la un asistent maternal. Există în acest caz şi acordul mamei, care se află undeva prin judeţul Cluj” au precizat surse din interiorul instituţiei.
Nu este singurul caz de acest gen din Petroşani, iar asistenţii sociali dau frecvent peste situaţii cutremurătoare în care copiii sunt agresaţi fizic, înfometaţi ori ţinuţi în condiţii de neimaginat. În situaţiile în care siguranţa minorilor este pusă în pericol se poate ajunge la măsura plasamentului de urgenţă, cum s-a întâmplat şi în cazul celor două copile pentru care s-a apreciat că lângă tatăl lor sunt în pericol.
[slideshow_deploy id=’27126′]