Tatăl care și-a abuzat fetița va rămâne în arest

Giurgea Emil, bărbatul de 47 de ani care și-a violat fetița, o minoră în vârstă de 16 ani, rămâne în arest preventiv a hotărât Tribunalul Hunedoara, în urma judecării contestației făcută de individ.

violator

Tatăl violator a cerut arest la domiciliu sau control judiciar, însă magistrații i-au respins contestaţia astfel că va rămâne în celula de arest pe durata cercetărilor. Minora a povestit la școală prin ce a trecut și colegele ei au dus-o la psihologul unității, acesta din urmă alertând imediat Poliția Petroșani. Potrivit unor surse, adolescenta ar fi fost abuzată sexual de propriul tată încă de la vârsta de 13 ani, însă aceasta a recunoscut în fața procurorilor că a fost obligată să-i satisfacă poftele sexuale în două rânduri.  ”Dosarul îl privește pe Giurgea Emil, cercetat pentru săvârșirea a două acte materiale de viol (…) fapte săvârșite împotriva fiicei sale, o minoră în vârstă de 16 ani, în luna august a.c., și pe data de 7 octombrie 2016. A fost arestat de Judecătoria Petroșani pentru o perioadă de 30 de zile”, declara procurorul Darius Roman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.