Copiii din Vulcan deschid ”Căsuța cu fapte bune”

Cei 15 elevi din ciclul primar selectați pentru prima ediție a proiectului socio-educațional – CĂSUȚA CU FAPTE BUNE, derulat prin intermediul Asociației ”Eu și Tu pentru Vulcan” au participat alături de părinții și bunicii lor, dar și de cadrele didactice de la toate unitățile de învățământ din municipiul Vulcan, la lansarea acestui proiect, în cadrul unui eveniment public găzduit în Sala Consiliului Local al municipiului Vulcan. 

De altfel, Consiliul Local al municipiului Vulcan prin Comisia de Cultură, Sport, Agrement și Tineret; dar și Primăria municipiului Vulcan, Asociația Eu și Tu pentru Vulcan, Liceul Tehnologic Mihai Viteazul (prin Șc.Nr.1, Șc.Nr.5), Școala Gimnazială Nr.4 (și Șc. Nr.3 – Paroșeni), Școala Gimnazială Nr. 6 sunt parteneri în implementarea acestui proiect care se va derula în perioada 1 februarie 1 decembrie 2019.

În echipa de implementare se regăsesc și voluntarii cu ”Inimi curate” din Asociația Eu și Tu pentru Vulcan.

Împreună cei 15 elevi selectați, aceștia au misiunea de a strânge toate faptele bune pe care și le-au propus să le facă elevii din ciclul primar, în fecare lună,  într-o ”CĂSUȚA CU FAPTE BUNE”. Pentru mediatizarea proiectului, a faptelor bune ale elevilor, va fi creată și o pagină dedicată de Facebook, unde vor fi publicate toate faptele copiilor, transmise în scris, în imagini foto sau video.

La finalul anului, vor fi selectate cele mai originale, frumoase și impresionante 100 FAPTE BUNE, care vor fi inserate în lucrarea: CĂSUȚA CU 100 FAPTE BUNE – EDIȚIA 2019. Această lucrare va fi prezentă în arhivele tuturor școlilor, ale Bibliotecii de la Centrul Șansa și în biblioteca personală a elevilor participanți.

La momentul de lansare a proiectului, primarul municipiului Vulcan – Gheorghe ILE, a mulțumit tuturor celor ce au pus în practică această idee, care are menirea de a dezvolta calitățile umane la vârsta copilăriei și de a promova și prin intermediul copiilor, Binele colectiv în comunitatea Vulcanului. ”Le doresc succes tuturor elevilor implicați în proiectul CĂSUȚA CU FAPTE BUNE, care sunt convins, ne va surprinde pe noi toți, prin frumusețea și profunda sa dimensiune umană. Calitățile umane care dau posibilitatea unei comunități să se dezvolte, să evolueze, trebuie să aibă la bază binele, respectul, asumarea colectivă și individuală, spiritul civic, compasiunea și comunicarea pozitivă între membrii comunității. Mulțumesc doamnelor director: prof. Malvine Socaci, prof. Illyes Ecaterina, prof. Aurora istratie, prof. Nicoleta Saidac și tuturor doamnelor învățătoare, pentru deschiderea pe care o manifestă întotdeauna, în ceea ce ne propunem să realizăm împreună pentru comunitatea școlară a municipiului Vulcan. Mulțumesc părinților și bunicilor celor 15 elevi, selectați pentru această primă ediție, pentru că își susțin copiii în implicarea lor în activități responsabile, de la această vârstă fragedă. Doresc succes tuturor celor implicați în implementarea proiectului”, a declarat primarul Gheorghe Ile.