luni, mai 30th, 2022

 

Revista pentru copii ”Ilustrația”, lansare oficială pe 2 iunie, la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila

Rod al muncii unor copii deosebit de talentați, îndrumați de prof. Radu Chința, de la Cercul de desen al Clubului copiilor din orașul Petrila, revista ”Ilustrația” este pregătită pentru întâlnirea cu publicul cititor, primul număr fiind scos de sub tipar la data de referință 1 Iunie 2022. Lansarea oficială a acestei inedite reviste, cu și pentru copii, în mod special, va avea loc pe data de 2 iunie 2022, de la ora 16,00 în foaierul Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”, în organizarea Clubului Copiilor Valea Jiului Petrila și al ComisieiCItește mai departe


Regal sportiv la ”Cupa Parâng 2022” la gimnastică aerobică

Ediția a XV-a a ”Cupei Parâng” la gimnastică aerobică, eveniment organizat după criteriile de performanță ale campionatelor naționale din cadrul acestei discipline sportive, a prilejuit întâlnirea, la Petroșani, a unui număr de 11 loturi de gimnaști, din cadrul cercurilor de gimnastică aerobică de la Palatele copiilor și, respectiv Cluburilor copiilor din întreaga țară. Competiția, desfășurată la Petroșani în eleganta Sală Polivalentă, este rod al eforturilor organizatorice ale prof. Adriana Popa, coordonatorul cercului de gimnastică aerobică de la Clubul copiilor Valea Jiului Petroșani și ale directorului tehnic al competiției, Geo Popa.CItește mai departe


„Piramida Lupilor”, competiției de airsoft în județul Hunedoara

Sportivi din mai multe orașe din țară vin în județul Hunedoara, la sfârșitul acestei săptămâni, pentru a participa la cea de-a doua ediție a competiției de airsoft „Piramida Lupilor”. Evenimentul va avea loc în zilele de 4 și 5 iunie 2022, la Șoimuș. După succesul ediției de anul trecut, Asociația Club Sportiv Lupii Deva, sub îndrumarea Federației Române de Airsoft și în parteneriat cu DGAMPT Hunedoara, organizează ediția a doua a acestui eveniment, competiție la care s-au înscris peste 100 de participanți din Deva, Bistrița, Constanța, Alba, Reșița, Luduș, Sf.CItește mai departe


Actorii teatrului din Petroșani aduc bucurie copiilor din șase orașe, de Ziua Copilului

Actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani vor fi prezenți în mijlocul copiilor de 1 Iunie, în toate orașele Văii Jiului, dar și la Deva. Aceștia vor fi prezenți cu spectacole pentru cei mici dar și costumați în Personaje de Poveste care îi vor încânta pe ce mici. Marți,31 Mai 2022, de la ora 10.00, actorii vor fi prezenți la Deva, în cadrul Concursului „Trofeul Micului Cititor”, la Teatrul de Artă Deva, Sala Mare, cu Spectacolul „Fantasticul domn vulpe” după Roald Dahl, regia Marius Costache. Totodată la intrarea în foaierulCItește mai departe


FILE DE POVESTE “EMINESCIANĂ”

DIN JURNALUL ABSOLVENȚILOR PROMOȚIEI 2018 – 2022 – LA ANIVERSAREA UNUI DECENIU DE EXISTENȚĂ A COLEGIULUI NOSTRU (interviu acordat de către șefii claselor a XII-a A, B, C și D la absolvirea liceului)  1.Acum, la final de parcurgere a unei etape importante din desăvârșirea voastră, cea a anilor de liceu, care considerați că a fost emoția trăită, în mod constant, în calitate de „elev eminescian” al Văii Jiului? Răspuns(R): În principal, pot spune, și cu asentimentul colegilor mei, că suntem mândri să fi fost parte dintr-o astfel de instituție deCItește mai departe


MASA ȘI PROGRAMELE ALIMENTARE DIN ȘCOLI, UN ELEMENT DE BAZĂ PENTRU VIITORUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Am participat astăzi la prezentarea raportului de Bunăstare al Copilului din Mediul Rural, elaborat de către Fundația World Vision Romania, pe care îi felicităm pentru tot ceea ce fac pentru copiii din România. Din păcate, informațiile prezentate au subliniat multe dintre problemele din mediul rural de care eram deja conștienți și care s-au accentuat în urma pandemiei. Ce date importante conține raportul? 1 din 10 copii de la sate nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ. 2 din 10 copii spun că familia le asigură doar uneori sau nuCItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara face precizări legate de situația minorilor din comunitatea „Copiii Soarelui”

Comunicat de presă Referitor la informațiile apărute în spațiul public în cazul acțiunii organelor de cercetare penală care vizează activități derulate în cadrul unei comunități din comuna Ribița, pentru o cât mai corectă și completă informare publică, Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara este împuternicit să facă următoarele precizări: La data de 24 mai 2022, urmare a solicitării venite din partea IPJ Hunedoara – Serviciul Investigații Criminale, un număr de 3 angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, instituție aflată în subordinea Consiliului JudețeanCItește mai departe


Hotărâre: Personalul medical care îngrijește pacienți COVID-19 primește spor de muncă în condiții periculoase de până la 85%

Personalul medical care îngrijește pacienți bolnavi de COVID-19 sau care este implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea și diagnosticarea acestora beneficiază de spor pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 55% până la 85%. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şiCItește mai departe


Amânarea ratelor la bănci: „Suspendarea nu înseamnă că acestea dispar”. Avertismentul președintelui Asociaţiei Române a Băncilor

Consumatorii trebuie să reţină că suspendarea plăţii ratelor nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare, susţine Bogdan Neacşu, presedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). De asemenea, el a atras atenţia că, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei, există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească. „Aşa cum ştiţi, în economie nu există soluţii panaceu, iar măsurile arCItește mai departe


Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi: Proces cu SPP la Curtea de Apel București. Ce reclamă fostul președinte al României

Fostul președinte Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi și cere acest lucru în instanță, unde a deschis un proces împotriva Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Părțile, chemate joi în fața magistraților Curții de Apel București, informează Mediafax. Traian Băsescu are calitatea de reclamant în procesul de la Curtea de Apel București, iar SPP este pârât. Fostul președinte cere instanței de contencios administrativ şi fiscal suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022. Dosarul a fost înregistrat în 28 aprilie, la o lună după ce fostul președinte al României a rămas fărăCItește mai departe


Eforturi ale Guvernului pentru a împiedica explozia prețului la pâine. Vor fi scoase cereale din rezervele de stat

În periada în care inflația crește într-un ritm accelerat la nivel mondial, România, un exportator de cereale, face eforturi pentru a putea menține prețul pâinii sub 2 lei. Potrivit unor surse guvernamentale, din rezervele de stat au ieșit cantități importante de grâu care au fost puse pe piață pentru industria de panificație. Măsura ar avea caracter provizoriu, rezervele urmând să fie completate la prima recoltă de grâu. O asemenea măsură este luată în calcul și pentru floarea soarelui, în contextul creșterii prețului la ulei. Guvernul se așteaptă ca valul deCItește mai departe


Elena Udrea şi Ioana Băsescu ar putea scăpa de dosare: Ce decizie a luat Curtea Constituțională

În cursul zilei de joi, 26 mai, Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat, joi, neconstituțional un articol important ce ar putea duce la achitarea lor, în dosarul referitor la campania electorală din anul 2009 a fostului președinte al țării, Traian Băsescu. Ce le-ar putea scăpa de închisoare pe Elena Udrea şi Ioana Băsescu Concret, este vorba despre articolul 155, alineatul 1 din Codul penal. Acesta se referă la întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. În funcție de motivarea ce urmează săCItește mai departe


Vești bune pentru șoferi: Constatarea amiabilă va putea fi realizată electronic

Regulile care se aplică asigurării RCA au fost schimbate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cea mai importantă modificare, pentru șoferi, este introducerea constatării amiabile electronice. De asemenea au fost scoase din norma RCA toate prevederile care au dus România în procedură de infringement încă din anul 2018. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat actul normativ care modifică norma 20/2017 privind asigurările auto în România. Economica amintea chiar zilele trecute că acest lucru urma să se întâmple, având în vedere că un proiect în acest sens era în dezbatereCItește mai departe


Persoanele care nu realizează analizele de prevenție ar putea fi amendate. Ministrul Sănătății: Oamenii trebuie convinși să participe

Autoritățile din Sănătate intenționează să introducă sancțiuni pentru persoanele care nu merg la programele de prevenție, de la medicii de familie, însă sancțiunile ar fi simbolice, având rolul de a încuraja oamenii să realizeze analizele preventive.Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Trebuie și partea cealaltă de convingere a oamenilor să participe”. Reporter: Doamna (Adela – n.red.) Cojan (președintele CNAS – n.red.) vorbește de posibile sancțiuni pentru cei care nu merg la prevenție. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Există astfel de situații în multe țări, în care gradul de decontare a serviciilor medicale țineCItește mai departe


Schimbări la Codul Rutier 2022: Ce trebuie să știe șoferii după ce Guvernul a adoptat Strategia Naţională privind Siguranţa Rutier

În şedinţa de miercuri, 25 mai 2022, Guvernul a adoptat hotărârea privind Strategia Naţională privind Siguranţa Rutieră pentru perioada 2022-2030. Strategia prevede schimbări importante ce se vor regăsi în Codul Rutier, printre care se numără şi un sistem integrat de supraveghere video prin intermediul căruia şoferii din România vor fi amendaţi automat. Concret, sistemul va fi format din 300 de radare mobile şi 500 de camere video instalate pe drumurile din întreaga ţară. Tot în documentul adoptat de Guvern se regăseşte şi instalarea a 1.000 de limitatoare de viteză, construireaCItește mai departe


Vouchere de vacanță 2022: Cine poate beneficia și până când pot fi acordate salariaților

Toate tichetele sunt emise numai pe suport electronic, încă din luna februarie a anului 2022, astfel și voucherele de vacanță vor fi emise electronic.Potrivit OUG 131/2021, „instituțiile publice (…) acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”. Cum sezonul estival se apropie cu pași repezi, cardurile cu vouchere de vacanță au început să fie alimentate cu cei 1.450 de lei. Pentru cei care nu au consumat voucherele emise în 2019 sau 2020 vor putea fi utilizateCItește mai departe


Acordarea concediilor medicale permisă peste durata maximă în cazul anumitor afecțiuni: Legea, promulgată de președinte

Legea prin care este permisă acordarea concediilor medicale şi, respectiv, a indemnizaţiilor aferente, peste durata maximă stabilită, de 183 de zile anual, pentru persoanele asigurate care suferă de anumite afecțiuni, a fost promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis. „Persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu de asigurare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, al unor tipuri de arsuri care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv pentru perioadaCItește mai departe


Tichete sociale pentru persoanele aflate în risc de sărăcie extremă: Ce acte sunt necesare și cum pot fi utilizați banii

Începând cu data de 1 iunie, statul începe distribuirea voucherelor de 250 de lei pentru persoanele aflate în risc de sărăcie extremă. Autoritățile au publicat modelele documetelor necesare obținerii tichetelor sociale în valoare de 250 de lei, sumă care se va acorda odată la fiecare două luni, bani care vor fi primiți automat de pensionari, persoanele cu dizabilități sau familiile cu venituri reduse. De aceste tichete vor beneficia și familiile cu copii ce nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei. Aceste vouchere se vor acorda de la începutul lunii iunieCItește mai departe


Ca la români: Școlile pot folosi doar catalogul electronic, dar acesta trebuie tipărit obligatoriu și arhivat, din această toamnă

Ministerul Educației propune introducerea catalogului electronic, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro privind modificările aduse Regulamentului de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar. Documentul care aduce și alte modificări după ce structura anului școlar a fost modificată în Monitorul Oficial din toamnă, va fi discutat în Consilului de Dialog Social, luni. Licitația pentru catalogul electronic ar trebui să fie organizată în prima parte a acestui an, spunea în martie, Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației într-un răspuns pentru Edupedu.ro. Procesul de digitalizare este doar pe jumătate realizat deoareceCItește mai departe


Ce alimente să mâncăm pentru subțierea sângelui: Dieta împotriva cheagurilor de sânge

Acest lucru se întâmplă din cauza diminuării sau, chiar, opririi alimentării lor cu sânge. Vinovate de apariția cheagurilor de sânge sunt ateroscleroza, sindromul antifosfolipidic, tromboza venoasă profundă, problemele de ritm cardiac, administrarea de contraceptive orale și boala COVID-19. Deși coagularea este un proces necesar, sunt situații în care sângele se poate coagula prea mult, generând numeroase probleme de sănătate. Pentru a preveni acest lucru, este necesar să adopți un stil de viață sănătos și să ai o dietă echilibrată, bazată pe alimente ce subțiază sângele și, implicit, dizolvă cheagurile. AlimenteCItește mai departe


”Lumini și Ove”, un dublu eveniment cultural semnat Mirela Cocheci, luni 30 mai, la teatrul din Petroșani

Mirela Cocheci, apreciată poetă și artistă plastică din Valea Jiului, își prezintă oficial noile creații literare și plastice, în cadrul unui dublu eveniment cultural care se va desfășura luni, 30 mai 2022, de la ora 17,00 în foaierul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Cu acest prilej, Mirela Cocheci își va lansa noul său volum de poezii, intitulat ”Lumini și Ove”, volum apărut sub egida Casei de Editură Exclusiv. De asemenea, în cadrul aceluiași eveniment va avea loc și un nou vernisaj de pictură, cuprinzând cele mai noi creații artisticeCItește mai departe


„Faust” – primul spectacol sold-out la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, FITS 2022

„Faust”, impresionanta producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu este primul spectacol la care s-au vândut toate biletele disponibile pentru reprezentații din cadrul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2022. Chiar dacă premiera sa a avut loc acum 15 ani, „Faust”, de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, continuă să seducă iubitorii teatrului din întreaga lume și este primul spectacol sold-out și de la această ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. La reprezentația din 2 iulie, biletele la „Faust” sunt deja epuizate, iarCItește mai departe