ministru al Afacerilor Interne

 
 

Nolul sediu din Deva al Serviciului de Permise și Înmatriculări a fost inaugurat în prezența a patru miniștri

Mihai-Viorel Fifor – viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministru al afacerilor interne, Eugen Orlando Teodorovici – ministrul finanţelor publice, Răzvan Cuc – ministrul transporturilor, Constantin-Bogdan Matei – ministrul tineretului şi sportului, cărora li s-au alăturat Tiberiu Fabius Kiszely – prefectul județului Hunedoara și Laurențiu Nistor – deputat de Hunedoara, au participat duminică, 8 septembrie 2019, la inaugurarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Hunedoara. Acesta va funcționa într-un sediu nou, amenajat în incinta Complexului Comercial ”Ulpia” din centrul municipiului Deva. Potrivit prefectuluiCItește mai departe


În plin scandal, Poliţia a cumpărat sute de WV Polo

Nu mai puţin de  400 de autospeciale Volkswagen Polo ajung la poliţişti, inclusiv în structurile de poliţie hunedorene, pentru a fi folosite în „teren”, chiar dacă grupul german este implicat într-un scandal internaţional pentru că a fentat normele de poluare. Anunţul a fost făcut de IGPR care a precizat că autospecialele sunt achiziționate în baza programului de înnoire a parcului auto, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne și aprobat de vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne. Autospecialele nou intrate în dotarea Poliției Române sunt echipate cu motorCItește mai departe