Primăria Lupeni, la bară cu Salvital

La bară pentru datorii. Administraţia locală de la Lupeni este chemată din nou la bară de către Asociaţia Salvital. Un termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 20 ianuarie 2015. Asociaţia în subordinea căreia funcţionează modulul SMURD în judeţul Hunedoara a acţionat, din nou, în instanţă municipalitatea de la Lupeni. La Tribunalul Hunedoara a fost înregistrat dosarul cu numărul  5562/97/2014 care are ca obiect “pretenţii”.

Asociaţia Salvital Hunedoara a formulat o nouă cerere de chemare în judecată împotriva debitorilor Municipiul Lupeni, Consiliul local al Municipiului Lupeni şi Primarul Municipiului Lupeni, pentru obligarea acestora la plata sumei de 171.320  lei.

“Suma de 4.000 lei reprezentând cotizatia trimestrială de 1.000 lei/trimestru aferentă trim. III 2013, trim. IV 2013, trim. I 2014 şi trim. II 2014. Suma de 167.320 lei, din care 162.820 lei reprezintă sumele restante pentru salariile a şase paramedici aferente perioadei 1 iulie 2013 – 31 august 2014, iar 4.500 lei reprezintă restanţe la achiziţionarea echipamentului de protecţie, pentru cei şase paramedici.  Cererea de chemare în judecată face obiectul dosarului nr. 5562/97/2014 aflat pe rol la Tribunalul Hunedoara”, se arată într-un răspuns remis Cronicii Văii Jiului de către reprezentanţii Asociaţiei Salvital Hunedoara.

Prin Hotărârea nr. 58/2005, Consiliul local al Municipiului Lupeni a aderat la Asociaţia “Salvital” Hunedoara şi s-a obligat să plătească o cotizaţie anuală în cuantum de 4000 lei.  De asemenea, prin Hotărârea nr. 34/2008, Consiliul local al Municipiului Lupeni a aprobat încheierea unui acord în vederea asigurării cadrului necesar pentru realizarea scopului Asociaţiei „SALVITAL” Hunedoara, prin care se reglementează modalitatea de susţinere financiară, respectiv asigurarea cheltuielilor de personal şi dotarea cu echipamentele necesare a personalului paramedical angajat de către Asociaţia „Salvital” Hunedoara.

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, cunoaşte valoarea restanţelor.

“Toţi pot să ne dea în judecată. Să aibă angajaţi din Lupeni şi atunci vom fi de acord cu dumnealor”, a declarat pentru Cronica Văii Jiului, primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă.

“Potrivit prevederilor art.V alin. (1) din ACORD, Consiliul Local al Municipiului Lupeni s-a obligat să susţină financiar salarizarea unui număr de 6 posturi de  paramedici şi să susţină financiar achiziţionarea echipamentului de protecţie, necesar pentru personalul paramedical în suma de 3000 lei/an, iar potrivit art. VI alin (1) din ACORD Asociaţia Salvital Hunedoara s-a obligat să preia personalul paramedical existent, angajat al primăriei Lupeni. Urmare a acestui ACORD, Asociaţia
Salvital Hunedoara a angajat în luna aprilie 2008 cei 6 paramedici care îşi desfăşoară şi în prezent activitatea în cadrul SMURD”,  se arată în acelaşi răspuns oferit de Salvital.

Potrivit celor de la Asociaţia Salvital, municipalitatea de la Lupeni figurează cu datorii de aproape un million de lei. Administraţia este cel mai mare datornic către Asociaţia Salvital.

“Referitor la obligaţiile financiare restante către Asociaţia Salvital Hunedoara, menţionăm că la data de 30.09.2014, Municipiul Lupeni este cel mai mare datornic către Asociaţia Salvital Hunedoara cu suma de 851.917 lei”,  se mai arată în răspuns.

De anul trecut, la Lupeni funcţionează un modul SMURD. Acesta a fost relocat de la Uricani la Lupeni. Aici a avut loc o inaugurare fastuoasă în prezenţa fostului inspector general al IGSU, Ioan Burlui.

 

 



« (Știre anterioară)