Actualitate
Locuri de muncă pentru persoanele cu studii medii

Locuri de muncă la liceul din Petrila. Persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă și îndeplinesc anumite condiții își pot încerca norocul la Petrila, la liceu. Acolo sunt scoase la concurs mai multe posturi. Șofer Persoanele care dețin permis de conducere pot aplica pentru postul de șofer care este disponibil la unitatea de învățământ. Dosarele pentru acest post se pot depune începând de astăyi și până în data de 11 februarie la secretariatul fostei Școli “Ana Colda”. Candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții și anumeCItește mai departe
DNA încă lucrează la dosarul CEH

Dosarul care vizează Complexul Energetic Hunedoara, pentru care, în vara anului trecut procurorii DNA au făcut ridicat mai multe documente de la sediul companiei, este încă în lucru. Reprezentanţi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat că procurorii de al Alba Iulia sunt cei care au în lucru speţa privind posibilele nereguli de la CEH. „ Dosarul la care faceți referire, mediatizat prin comunicatul nr. 1286/VIII/3 din 17 iulie 2015, se află în lucru pe rolul DNA – Seviciul Teritorial Alba – Iulia, în acest moment, alte informații referitoare la stadiulCItește mai departe
Zeci de mii de lei prin atribuire directă de la INSEMEX către “unitatea protejată” Diacostampet SRL Petroşani

Devenită unitate protejată pentru persoane cu diazbilităţi, Diacostampet SRL Petroşani a prins două contracte avantajoase încredinţate fără licitaţie de INSEMEX Petroşani. Şi Art Forest Company a primit, chiar anul trecut, un contract avantajos de la INSEMEX, şi tot fără licitaţie. Insemex Petroşani a încredinţat, prin achiziţie directă, două contracte avantajoase către Diacostampet SRL, firmă apropiată de familia senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu. Astfel, în 2014, pentru “Lucrari de amenajare bai/grupuri sanitare et.III – Cladire Principala Laboratoare”, societatea – cunoscută mai ales prin prisma activităţii tipografice desfăşurate! – a câştigat 39.375,21 lei.CItește mai departe
CONDIȚII MAI RIGUROASE PENTRU AUTORIZAREA SERVICIILOR DE TAXI

Certificatul de cazier judiciar al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist trebuie să conțină mențiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru unele infracțiuni, stabilește o ordonanță adoptată de Guvern. Executivul a completat și modificat Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Actul normativ precizează explicit faptul că din certificatul de cazier judiciar al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist și al managerului de transport în regim de taxi și închiriere trebuie să rezulte că aceștia nu auCItește mai departe
Locomotiva de epocă, tentaţie irezistibilă pentru „magneţi”

Mastodontul de oţel îi atrage ca un magnet pe hoţii de fier vechi şi chiar dacă este amplasat într-o zonă centrală, supravegheată chiar şi video, au fost câţiva curajoşi care au vrut să plece spre centrul de fier vechi cu un mic „suvenir”. Poliţiştii locali din Petroşani le-au dejucat planurile. Nişte indivizi au sustras câteva piese din gărduleţul ce împrejmuia linia ferată pe care este amplasat mastodontul, care păreau de fier, însă în realitate erau din lemn, spune Nicolae Stăncioi, şef Birou Poliţie Locală Petroşani. Din acest motiv, poliţiştii localiCItește mai departe
Legea Securității Cibernetice a României, în dezbatere publică

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a pus în dezbatere publică, pe site – www.mcsi.ro, proiectul de lege privind Securitatea cibernetică a României. Proiectul a fost întocmit cu luarea în considerare a criticilor aduse prin Decizia nr.17/2015 a Curţii Constituţionale asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al MCSI, legea va stabili cadrul general de reglementare a activităților în domeniul securității cibernetice, cu asigurarea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în spațiul cibernetic.Legea își propune să atingăCItește mai departe
Termen în dosarul mitei, în care inculpat este administratorul Consmin Petroşani

Administratorul societăţii Consmin Petroşani, Marius Dragoş Botoroagă, este chemat din nou în faţa instanţei de judecată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de dare de mită. În acelaşi dosar este judecată şi Elena Udrea. De precizat că, deşi şi-au recunoscut faptele şi au sperat la clemenţă din partea judecătorilor, instanţa a decis că, cei patru inculpați din dosarul „Gala Bute”, printre care şi administratorul CONSMIN Petroşani, Dragoş Botoroagă, nu vor beneficia de procedura simplificată de judecare a dosarului şiCItește mai departe
UPDATE ! SNIMVJ află dacă câştigă procesul cu Zoltan Lacataş

SNÎMVJ află, astăzi, dacă instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia menţine soluţia în dosarul în care se judecă cu Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului. Zoltan Lacataş prin Liga Sindicatelor Miniere a câştigat, la prima instanţă, suma de aproape 200 de mii de lei, bani ce ar trebui să îi plătească Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Societatea a reuşit printr-o sentinţă a Curţii de Apel Alba Iulia să suspende plata până la judecarea recursului. “Admite cererea de suspendare provizorie formulată de recurenta Societatea Naţională de Închideri CItește mai departe
Europarlamentarul hunedorean, Sigfried Mureşan: Prioritățile bugetare ale UE trebuie să fie creșterea economică și oprirea fluxului de refugiați

Deputatul european Siegfried Mureșan a susţinut cu ocazia primei dezbateri privind prioritățile Parlamentului European în 2017, că bugetul Uniunii trebuie să se concentreze pe stimularea creșterii economice și oprirea fluxului de refugiați. „Poziția mea, în calitate de raportor al Grupului PPE pentru bugetul de anul viitor, este cât se poate de clară: bugetul UE trebuie să răspundă celor două provocări cu care Europa se confruntă: nevoia de creștere economică si oprirea fluxului de refugiați. Pentu ca economiile țărilor noastre să genereze mai multă creștere economică și mai multe locuriCItește mai departe
Mama criminală, trimisă în judecată
Asistenta medicală care, în noaptea de anul nou, şi-a lăsat nou – născutul să moară de frig într-un tomberon de gunoi de lângă bloc, a fost trimisă în judecată. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar Arabela Şaran este judecată pentru omor calificat. Procurorii spun că Arabela Şaran a acţionat cu sânge rece. „Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în noaptea de 31.12.2015/01.01.2016, după ascunderea stării de graviditate față de orice persoană și crearea condițiilor derulării nașterii fără prezența altor persoane,CItește mai departe
PENSIONARII BENEFICIAZĂ ȘI ÎN 2016 DE BILETE DE TRATAMENT BALNEAR

Guvernul a stabilit astăzi, prin Hotarâre de Guvern, atât numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear care aparțin Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2016, cât și faptul că, pe lângă acestea, se vor contracta locuri la tratament balnear și cu alți operatori economici interesați. De asemenea, actul normativ reglementează modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora. Astfel, în unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice se asigură, pentru anul în curs, un număr de 59.641 locuri. Biletele de tratament pentruCItește mai departe
22 februarie 2016, termen limită pentru înscrierea la masa credală

Creditorii Complexului Energetic Hunedoara se pot înscrie la masa credală până în data de 22 februarie a.c, potrivit termenului limită stabilit de magistraţii Tribunalului Hunedoara în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii. Insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara a fost cerută chiar de societate din cauza datoriilor extreme de mari, dar şi a faptului că toate conturile erau blocate, compania fiind în incapacitate de plată. Oficialii CEH au motivat că nu deţine lichidităţi băneşti disponibile pentru a acoperii datoriile totale, în sumă de 1.672.398.873 lei, din care datorii exigibile,CItește mai departe
Energeticienii vin cu măsuri pentru reducerea cheltuielilor la CEH

Cer pensionări urgente pentru reducerea cheltuielilor şi separarea mineritului de energie. Reprezentanţii Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva au găsit soluţiile pentru reducerea cheltuielilor de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. “Astazi la ora 12,00 o delegatie din partea SLIEDM s-a deplasat la sediul Prefecturii. Am prezentat punctul nostru de vedere in ceea ce priveste importanta separarii activitatilor energie/minerit. De asemenea, am înaintat un document cu propunerile SLIEDM pentru reducerea cheltuielilor cu fondul de salarii la nivel de CEH pentru preîntâmpinarea denunțarii CCM-lui”, susţin reprezentanţii Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva. Energeticienii vinCItește mai departe
Percheziţii. Cum au ajuns autorităţi ale statului să protejeze firme fantomă

Poliţiştii hunedoreni au participat la o amplă acţiune de destructurare a unei grupări infracţionale organizate specializată în evaziune fiscală și spălare de bani, valoarea prejudiciului fiind de peste 25 de milioane de lei. Acţiunea a fost organizată de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, care au destructurat o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală și spălare de bani. În total, au fost efectuate 77 de percheziții în Caraș-Severin și alte 19 județe, fiind puse în aplicare 32 de mandate de aducere. Potrivit unuiCItește mai departe
Plăţi compensatorii pentru mineri

9 milioane, plăţi compensatorii pentru minerii care pleacă din sistem. Pentru 2016, planul iniţial al reducerilor de personal prevede 280 de disponibilizări, însă administaţia SNÎMVJ speră ca numărul concediaţilor, în 2016, să fie de doar 160. Guvernul va aloca ajutorul de stat pentru Societatea Naţională de Închideri Mine, iar acesta cuprinde şi plăţi compensatorii sau facilităţi pentru pensionari. “Pentru acoperirea costurilor excepţionale se acordă ajutorul de stat în sumă de 52.561 mii lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepţionale, cu următoarea structură: plăţi compensatorii – 9.329 miiCItește mai departe
Încă o dată. Soarta minerilor stă în mâinile şefilor!

Fiecare sucursală a Complexului Energetic Hunedoara are termen de o săptămână să prezinte un program care trebuie să garanteze funcționarea în perioada de supraveghere. Acest lucru s-a stabilit la şedinţa care a avut loc la sediul CEH, cu administratorul judiciar. De precizat că deşi s-a deschis procedura insolvenţei, CEH are obligaţia să-şi acopere obligaţiile legale, adică plata salariilor, dărilor la stat, furnizorilor de servicii și materiale. Grav este că, dacă şefii lor vor propune un program nerealist, minerii sunt cei care vor avea de suferit. „Dacă acest program nu esteCItește mai departe
Monica Iacob – Ridzi a depus armele!

Monica Iacob – Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a renunţat la procesul pe care I l-a intentat Corinei Nicoleta Comşa, fost secretar adjunct din Ministerul Tineretului şi Sportului. Monica Iacob – Ridzi a formulat în instanţă o plângere împotriva soluţiei procurorilor de neurmărire penală/ netrimitere în judecată a Corinei Nicoleta Comşa, fost secretar general adjunct al MTS. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în data de 28 decembrie, însă la primul termen de judecată magistraţii au luat act de retragerea plângerii. „Ia act deCItește mai departe
Cea mai săracă comună din România este în judeţul Hunedoara

Comuna Bătrâna din Hunedoara ocupă prima poziţie într-un top al celor mai sărace aşezări din ţara noastră. Statistica a fost realizată în funcţie de valoarea indicelui dezvoltării umane locale din 2011, dintr-o listă publicată de Ministerul Agriculturii. Acest indice măsoară capitalul total al localităţilor, care ia în calcul patru dimensiuni mari: stocul de educaţie, sănătatea populaţiei (speranţa de viaţă la naştere), vârsta medie a populaţiei adulte şi indicele capitalului material (care măsoară standardele de viaţă şi este calculat în funcţie de condiţiile de locuit, numărul de maşini la 1000 deCItește mai departe
80% DINTRE ȘAMPOANELE DESTINATE BEBELUȘILOR ȘI COPIILOR POT PROVOCA ALERGII

Alegerea unui produs cosmetic sau de îngrijire personală nu mai este un lucru atât de ușor de făcut, datorită multitudinii de ingrediente de natură chimică folosite la fabricarea acestor produse, dar și aspectelor ce țin de etichetare, coroborate și cu unele lipsuri de natură legislativă. Această campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupați de propria sănătate. În perioada 10 ianuarie – 15 ianuarie 2016 au fost achiziționate din marile structuri comerciale 55 tipuri de șampoane pentru bebeluși/copii, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere alCItește mai departe
Noi probe în dosarul de proxenetism al lui Telus Frigescu

Curtea de Apel Alba Iulia a permis atât inculpaţilor din dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti” cât şi acuzatorilor să administreze noi probe, urmând ca administrarea lor să se facă până în 16 februarie a.c. Tot atunci este stabilit un alt termen de judecată al apelului făcut de realizatorul TV şi complicii săi, toţi condamnaţi la pedepse aspre de către Tribunalul Hunedoara. Frigescu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, Peti Marius Gabriel, a fost condamnat la o măsură educativă pe o perioadă deCItește mai departe
Jaful de la Baril din Lupeni, în mâinile judecătorilor

Jaful a avut loc la mijlocul anului trecut, iar procurorii au finalizat actele de urmărire penală şi l-au trimis în judecată pe individul de 25 de ani. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroşani în a doua jumătate a lunii decembrie 2015, iar Cristian Neluţu Borza este acuzat de furt calificat, prejudiciul nefiind recuperat. Tânărul era angajat la benzinăria Baril din Lupeni de câţiva ani şi la mijlocul lunii iunie 2015, a dispărut cu încasările staţiei. Borza a profitat de faptul că o colegă cu care era pe turăCItește mai departe
SNIMVJ stinge becurile de la Peştera Bolii!

Închiderea Minei Petrila, unitate ce aparţine de SNIMVJ, condamnă la întuneric Peştera Bolii, iar Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Petroşani sunt chemate în ajutor. Situaţia este generată de faptul că în proiectul de demolare a clădirilor ce au aparţinut Minei Petria este inclusă şi Casa Apei de la Peştera Bolii, acolo unde este şi transformatorul de unde se alimentează peştera. Custodele Peşterii Bolii este Asociaţia ecologistă PetroAqua, iar preşedintele asociaţiei, Imre Szuhanek încearcă să găsească sprijin la autorităţile locale şi judeţene pentru a rezolva problema iluminatului pentru acest obiectiv vizitatCItește mai departe
A scăpat după ce a plătit amenda nemţilor

Bărbatul din Valea Jiului care a fost urmărit de poliţiştii din Germania, pentru o amendă de circulaţie de 108,50 euro, a făcut dovada, ieri, în faţa magistraţilor că şi-a achitat sancţiunea. Magistraţii Judecătoriei Petroşani, instanţă la care au ajuns formele de executare întocmite de nemţi, au decis retragerea formelor de executare în cazul în care au fost emise. Vasile Berzovan a fost condamnat în martie 2015, într-un dosar instrumentat de Biroul Federal al Justiției (Bundesamt Fűr Justiz) şi întocmit de Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, la o amendă deCItește mai departe
Cărbunele din Valea Jiului scump şi insuficient

Minele, încă funcţionale, din Valea Jiului nu pot asigura nici măcar 5000 de tone de cărbune într-o zi, iar la asta se adaugă şi costurile de producţie extrem de mari. Sindicaliştii de la Mintia cer import de cărbune, însă nu există fonduri. “Datorită faptului că Divizia Minieră nu poate asigura în condiţiile actuale această cantitate am solicitat achiziţionarea diferenţei necesare de pe piaţă pentru a funcţiona în condiţii de eficienţă. Singurul produs generator de venituri la nivelul CEH este energia electrică şi termică vândută şi datorită costurilor ridicate cu cărbuneleCItește mai departe
O lungă procedură legală îngreunează dosarul deputatului Resmeriţă

Dosarul în care deputatul Cristian Resmeriţă se judecă cu Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că s-a aflat în conflict de interese, este îngreunat de noile proceduri. Practic, până să se pronunşe sentinţa, dosarul trece printr-o lungă procedură de filtru. Deputatul PSD Cristian Resmeriţă a pierdut, la Curtea de Apel Alba Iulia, procesul pe fond cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate, însă a atacat decizia cu recurs. Cauza se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înregistrată în data de 19 iunie 2015, însă nici pânăCItește mai departe
Telus Frigescu, termen la Curtea de Apel Alba Iulia
Realizatorul TV are astăzi termen în dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti”. Acesta speră să-i convingă pe magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia să-l achite. În acest dosar, Frigescu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare de către magistraţii Tribunalului Hunedoara . Un alt inculpat, Peti Marius Gabriel, a fost condamnat la o măsură educativă pe o perioadă de 6 luni pentru trafic de minori şi act sexual cu un minor. Acesta a fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sauCItește mai departe
Procurorii DIICOT cer arestarea lui Simota

Procurorii DIICOT, care au instrumentat dosarul penal în care Alin Simota este judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat specializat în afaceri ilegale, spălare de bani, evaziune şi alte infracţiuni economice, au cerut instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia. Magistraţii urmează să se pronunţe cu privire la cererea formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, însă trebuie precizat că, de mai bine de o săptămână, afaceristul din Valea Jiului este de negăsit. Pe numele acestuia există un mandat pentru reîncarcerarea sa, într-un altCItește mai departe
Complexul Energetic Hunedoara, restructurat pentru un ajutor de stat

Consiliul Concurenţei susţine că după restructurare, Complexul Energetic Hunedoara își va reduce mult activitatea, însă va putea funcționa fără a mai avea probleme economice. O condiţie este ca minele să se separeu de energie. „Suntem în discuții cu Comisia Europeană, iar Complexul Energetic Hunedoara trebuie să prezinte un plan de restructurare. Comisia a condiționat separarea activității de minerit de cea de producere a energiei. Astfel, trebuie să vedem ce se va întâmpla cu minele și ce se întâmplă pe partea de producție de energie, unde sunt șapte grupuri”, a menționatCItește mai departe
Amânare în procesul inconştientului care a făcut praf patru maşini

Magistraţii Judecătoriei Petroşani i-au cerut individului să depună la dosarul de judecată o declaraţie autentificată prin care să precizeze dacă este de acord cu munca în folosul comunităţii sau nu. Instanţa nu i-a dat de ales lui Ciprian Iedlicică, autorul accidentului din faţa Primăriei Petroşani, în care a rănit două persoane şi a făcut praf patru maşini. Dacă nu vrea muncă în folosul comunităţii va primi o sentinţă cu executare. La termenul de astăzi, Iedlicică ar fi trebuit adus cu mandat emis de instanţă şi audiat, însă s-a cerut oCItește mai departe
8 milioane de euro pentru achiziţia certificatelor de carbon

Complexul Energetic Hunedoara nu scapă nici în acest an de obligativitatea achiziţionării certificatelor de carbon. Până la data de 30 aprilie trebuie făcută achiziţia lor, iar preţul variază între 7 şi 8 euro pentru o bucată. Societatea are de cumpărat undeva la un milion de certificate. “Nu avem certificate, trebuie să cumpărăm. Avem o listă cu priorităţi, iar una din acestea este achiziţionarea certificatelor”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH. Anul trecut, societatea a avut nevoie de peste un milion de certificate, iar anul acesta numărul lor depindeCItește mai departe
Acuzaţii grave: Bere şi șampanie contra semnături pentru sindicatul de la Livezeni!

Mii de sticle de bere şi de şampanie au fost achiziţionate, dintr-un foc, de liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurca. Momentul cumpărării alcoolului în cantităţi impresionante este în preajma zilei de Sfântul Nicolae şi a Sfintei Varvara. Coincidenţă sau nu, însă, exact în ziua în care şampania şi berea ajungeau de la Onix la Sindicatul Noroc Bun Departamentul Livezeni câteva sute de mineri decideau în acte, la chemarea lui Jurca din câte se spune, să părăsească Sindicatul Muntele în favoarea structurii păstorite de liderul Adrian Jurca. ECItește mai departe
Complexul Energetic Hunedoara, la mâna băieţilor deştepţi

Viitorul Complexului Energetic Hunedoara se află la mâna grupurilor de interese. Creditorii sunt cei care trebuie să aprobe sau nu planul de reorganizare propus de CEH. Cele două variante sunt simple, prima reorganizarea, iar cea de-a doua, falimentul. “Planul de reorganizare propus de debitor prin administratorul special este aprobat de comitetul creditorilor şi admis de judecătorul sindic, caz în care la aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special acţionarul poate interveni cu elemente care să ţină cont de anumite ţinte strategie, atât pentru siguranţa sistemului, cât şi pentru rezervareaCItește mai departe
Ilie Păducel l-a întrecut la voturi pe Teodor Meleşcanu, la Premiile România Curată!

Primarul Petrilei, Ilie Păducel, a reuşit să îl întreacă la voturi pe Teodor Meleşcanu. Nu în vreun sondaj electoral, ci la Premiile România Curată pentru anul 2015. Ilie Păducel a fost nominalizat la categoria „Traseistul anului” într-o companie selectă. Contracandidaţii lui la câştigarea acestei grupe sunt – după cum notează reprezentanţii Alianţei pentru o Românie Curată – Marian Petrache – PNL, pentru că a brevetat traseismul ca rezolvare a tensiunilor dintre fostul PSD și fostul PNL, prin recrutarea unui candidat neutru din PSD, în numele „liniștii de care avem nevoie”, Cosmin Mirișan,CItește mai departe
Se „ascut” interogatoriile în „războiul furtului de apă”

Războiul furtului de apă dintre senatorul Haralambie Vochiţoiu şi directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, a ajuns la faza interogatoriilor încrucişate. Vochiţoiu susţine că are şi dovezi video care să demonstreze cât a avut el de suferit la nivel de imagine publică. Procesul, aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, a fost deschis, în luna octombrie a anului 2014, chiar de senatorul UNPR (fost PPDD) Haralambie Vochiţoiu, care vrea să scape de apelativul de „hoţ de apă”. Scandalul dintre cei doi a debutat în urmă cu aproape 4 ani, înCItește mai departe
Sute de cauze mai vechi de zece ani aşteaptă o decizie judecătorească!

Un raport al Inspecţiei Judiciare scoate la iveală că există sute de cauze mai vechi de 10 ani, aflate pe rolul diverselor instanţe judecătoreşti, care nici acum nu au fost finalizate. Potrivit unui comunicat de presă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare privind rezultatul activităţii de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în semestrul I al anului 2015. La nivel naţional, analiza datelor statistice relevă că numărul dosarelor mai vechi de 10 ani aflate peCItește mai departe
Amendat în Germania, executat silit în România

Un bărbat din Valea Jiului a fost urmărit de poliţiştii germani până în România, deşi are de plătit o amendă penală cu puţin mai mare de 100 de euro. Chiar dacă au cheltuit mai mult cu formalităţile decât încasează din sancţiune, poliţiştii nemţi sunt stricţi şi stăruie în aplicarea legii. Vasile Berzovan a fost condamnat în martie 2015, într-un dosar judecat de Bundesamt Fűr Justiz şi întocmit de Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, la o amendă de 108,50 euro pentru încălcarea codului rutier german. Inspectoratul de poliţie german a trimisCItește mai departe
Galerie foto. Defilare cu torţe de Ziua Unirii

Municipiul Vulcan s-a animat, aseară, când toţi cei prezenţi au participat la manifestările organizate de municipalitate cu ocazia împlinirii a 157 de ani de la Mica Unire. La fel ca în fiecare an, pe bulevardul din localitate a avut loc o defilare cu torţe. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, se declară emoţionat într-o zi cu o asemenea încărcătură istorică pentru toţi românii. “Este o zi deosebită pentru Moldova şi Ţara Românească, pentru unitatea care a făcut-o Alexandru Ioan Cuza şi astăzi am dorit să punem un film care să demonstrezeCItește mai departe
Anchetă în cazul fetiţei batjocorită la stabilirea gradului de handicap

Cazul minorei de cinci ani şi jumătate, din Petroşani, care avea gradul grav de handicap dar care i-a fost schimbat pe motiv că are toate membrele, a ajuns în atenţia actualei conduceri a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. „Am luat legătura cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara şi am cerut să fiu informat cu privire la situaţia aceasta. Înţeleg că s-a schimbat legislaţia, că există acum mai multe criterii de încadrare la handicap. Le-am solicitat să fiu informat, dar până seCItește mai departe
S-ar putea introduce convenţii pentru navetiştii de la Petrila

În timp ce elevii sunt duşi la şcoală cu microbuzele speciale, pentru navetişti încearcă să se găsească soluţii. Pentru început, navetiştii ar putea fi transportaţi cu convenţii muncitoreşti, ne-a explicat viceprimarul oraşului Petrila, Vasilică Jurca. „Am întocmit liste cu toţi cei care fac naveta între Petroşani şi Petrila sau chiar în oraş pentru introducerea de convenţii, care pot circula doar pe bază de listă cu pasageri”,a declarat viceprimarul Vasilică Jurca, care s-a aflat la Consiliul Judeţan pentru a discuta această problemă. De asemenea, mai spune Jurca, Consiliul Judeţean HunedoaraCItește mai departe
A fost adoptată noua lege a serviciilor mortuare. Înmormântările pot fi şi fără preot!

Potrivit prevederilor noilor reglementări legale, înmormântările pot fi laice sau civile, iar oamenii au posibilitatea de a alege, încă din timpul vieţii, modul în care vor fi înhumați. În plus, există şi opţiunea ca trupul neînsufleţit să fie incinerat, potrivit noii legi a serviciilor funerare. „Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nici o modificare a ultimei voinţe a acesteia”, se arată în art.16 al Legii 102/2014, privind cimitirele,CItește mai departe
DEFILARE CU TORȚE, DE ZIUA UNIRII, LA VULCAN

Autoritățile locale din municipiul Vulcan vor marca duminică, 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române nu doar prin tr-o mare horă a Unirii, la care sunt invitați să participe toți cei care simt, gândesc și trăiesc românește, ci și printr-o spectaculoasă defilare cu torțe pe Bulevardul ”Mihai Viteazu” din localitate. Evenimentul va avea loc la orele serii, aproximativ în jurul orei 18,00 coloana de defilare urmând să pornească din zona magazinului Profi până la sensul giratoriu din zona Primăriei. Manifestările dedicate Zilei Unirii la Vulcan vor începe însă mai devreme, laCItește mai departe
Insolvenţa CEH, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă

Comunicarea de la Tribunalul Hunedoara, în dosarul în care a fost declarată insolvenţa CEH a fost publicată, în sfârşit în Buletinul Procedurilor de Insolvență Practic, este vorba despre notificarea privind deschiderea procedurii generale de insolvență a Complexului Energetic Hunedoara însă în document se menţionează şi administratorul special, respectiv Dan Agrişan, precum şi lista creditorilor. Potrivit hotărârii pronunţate în data de 7 ianuarie 2016 de judecătorul de caz în dosarul deschiderii procedurii de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara „prezenta minută se comunică de îndată administratorului judiciar provizoriu desemnat în cauză, iarCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi: “Dacă nu ne cunoaştem şi nu ne respectăm istoria şi valorile naţionale nu avem cum să avem niciun prezent şi niciun viitor în această lume”

Anul acesta se împlinesc 157 de ani de la Mica Unire din 24 ianuarie 1859. Municipalitatea de la Petroşani a marcat această zi printr-un spectacol susţinut de elevii unităţilor de învăţământ din localitate. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a ţinut să sublinieze cât de importantă este această zi în istoria noastră. “Suntem împreună la un moment important pentru fiecare dintre noi şi România. Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost un moment important pentru români, atunci s-a reuşit printr-o gândire şi abilitate a oamenilor politici din aceaCItește mai departe
Alin Simota a ajuns la rubrica „Persoane urmărite” a Poliţiei Române

Poliţia Română a postat pe site-ul oficial anunţul de căutare a omului de afaceri Alin Simota, la rubrica „Persoane urmărite”. Potrivit anunţului postat de oamenii legii, acesta are următoarele semnalmente: „Înălțime cca 1,80 -1,85 m; corpolență atletică; păr șaten, tuns scurt (zero); ochii căprui; fața ovală. Detalii: Condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de conflict de interese”. Alin Simota este născut în 25 octombrie 1957 şi, potrivit poliţiştilor, are domiciuliul în municipiul Petroşani – judeţul Hunedoara. Simota este dat în urmrire naţională, internaţională şi în consemn la frontieră. [slideshow_deployCItește mai departe
Intervenţie riscantă a pompierilor din Deva şi Hunedoara

O angajată a combinatului siderurgic din Hunedoara, care lucra ca şi macaragist, a fost găsită inconştientă în cabina utilajului. Pentru a fi adusă la sol astfel încât medicii să intervină, fost nevoie de intervenţia pompierilor specializaţi în salvare de la înălţime. Din păcate femeia n-a mai putut fi resuscitată şi se bănuieşte că a făcut un infarct. „O echipă extinsă formată din pompieri ai Detaşamentelor Hunedoara şi Deva, în componenţa căreia a intrat şi un pompier specializat în salvări de la înălţime, a intervenit, în incinta combinatului siderurgic de la Hunedoara,CItește mai departe
Stocuri de cărbune pentru cel puţin 3 zile la termocentralele hunedorene
Stocurile actuale de la termocentralele Mintia şi Paroşeni asigură funcţionarea celor două termocentrale pentru minimum trei zile, spun surse oficiale. Zilnic, însă, minerii din Valea Jiului, şi aici vorbim atât de cei de la Complexul Energetic Hunedoara, cât şi de cei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, dau o producţie de 4.500 – 4.600 de tone de cărbune energetic. O cantitate considerată a fi suficientă pentru funcţionarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni. În plus, pentru a nu exista sincope, s-a luat decizia să se lucreze şi sâmbăta,CItește mai departe
Scapă de plata despăgubirilor

Femeia care şi-a lăsat copiii să ardă de vii în casă, pentru că plecase să-şi cumpere băutură, scapă de plata daunelor provocate de incendiul devastator din iunie 2015. Alina Nadia Ardeleanu ar putea răspunde doar penal pentru fapta sa, procurorii hunedoreni cercetând-o pentru omor, nu şi pentru daunele considerabile provocate vecinilor ei din bloc. Primăria Uricani a suportat din bugetul propriu reparaţiile la apartamentele afectate de incendiul devastator produs anul trecut. Costurile s-au ridicat la circa 200 de mii de lei, însă aceşti bani alocaţi din bugetul local nu maiCItește mai departe
Se introduce un act esenţial pentru asistenții medicali generaliști

Anunţ extrem de important pentru asistenții medicali generaliști! Se introduce cardul profesional european – vezi cât costă, de unde şi cum se poate obţine. „Pentru facilitarea liberei circulații a asistenților medicali generaliști pe teritoriul UE, Comisia Europeană, în baza Regulamentului 983/2015, a prevăzut introducerea cardului profesional european, pentru asistenții medicali generaliști, începând cu data de 18 ianuarie 2016″, a anunţat Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Portalul Your Europe – Europa Ta publică toate documentele necesare care au fost notificate de autoritatile competente din fiecare statCItește mai departe


