Hunedoara de acum un secol redescoperită într-o nouă carte-document a profesorului Mihai Petre

Galeria de Arte „Corvin” din Hunedoara a fost joi, 7 decembrie 2023 gazda unui eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu profesorul Mihai Petre, care și-a lansat cu acest prilej cel mai recent volum, intitulat „Hunedoara acum o sută de ani”, apărut în acest an la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Evenimentul literar a fost mijlocit de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca. ,

La eveniment, au fost prezenți zeci de hunedoreni, iubitori de cultură dar și personalități cu responsabilități în managementul administrativ al culturii hunedorene. Consiliului Județean Hunedoara a fost reprezentat la acest eveniment de administratorul public Costel Avram, coordonatorul direct al activităților care se derulează sub egida Bibliotecii județene, în timp ce Parlamentul României l-a avut ca reprezentant pe deputatul Ilie Toma, iar Primăria Hunedoara a fost reprezentată de profesorul Anișor Pârvu.

Doamna Denisa Toma a făcut o succintă prezentare a cărții profesorului Mihai Petre subliniind rigoarea și acribia cu care autorul s-a aplecat asupra documentelor de arhivă. Deputatul Ilie Toma, ca fost elev al dascălului Mihai Petre, a relevat calitățile excepționale ale acestuia și rolul determinant pe care l-a avut în formarea a zeci de generații de elevi. Fostul senator Doru Gaita și-a exprimat bucuria de a lua parte la un eveniment cultural de o asemenea ținută și a subliniat însușirile deosebite ale profesorului Mihai Petre. În sfârșit, profesorul Anișor Pârvu a adus salutul primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și a relevat colaborarea deosebit de bună pe care administrația locală o are cu profesorul Mihai Petre.

”A fost o nouă bucurie pentru noi, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, să organizăm o întâlnire cu distinsul și îndrăgitul dascăl Mihai Petre. Fiecare carte scrisă și lansată de domnia sa – fie că era de specialitate, despre toponimie, despre Caragiale sau romanul Ion al lui Rebreanu, fie că era un roman, un volum de interviuri, o carte de memorii – a reprezentat un eveniment editorial remarcabil. Personalitate bine cunoscută, apreciată și respectată în lumea învățământului hunedorean, adevărat dascăl, profesorul Mihai Petre are în spate o strălucită carieră didactică în decursul căreia a format, în Hunedoara, multe generații de elevi în spiritul cunoașterii, al respectului și al dragostei față de limba și literatura română”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

Cartea pe care profesorul Mihai Petre a lansat-o acum, „Hunedoara acum o sută de ani”, este, după mărturisirea autorului, „…o carte a împlinirii sentimentului de datorie față de oamenii acestor locuri, alături de care m-am format, trăind freamătul acelui fost mare oraș industrial, dar care a știut să-și afirme și propriile deschideri spre cultură…”

Într-adevăr, se poate spune că acest volum este o caldă ofrandă pe care profesorul Mihai Petre, născut pe meleaguri vâlcene, o aduce orașului Hunedoara, oraș al cărui fiu veritabil a devenit, locul unde a prins rădăcini și a muncit o viață întreagă, fiind legat sufletește de oamenii de aici, dascălul a nenumărate generații de fii de hunedoreni.

Vădind excelente calități de cercetător al arhivelor, dascălul Mihai Petre, acest „oltean de Hunedoara”, cum se autodefinește, a adus la lumină viața orașului său de adopție, Hunedoara, în primul deceniu de după Marea Unire, între anii 1920 și 1929.

Prin ample extrase din documente, comentate foarte pertinent, de multe ori cu un umor fin și cu binevenite trimiteri la realitățile anilor noștri, în limbajul pitoresc al acelor vremuri, ni se relevă activitatea primăriei, a poliției, a școlilor, a bisericii, a Uzinelor de Fier care au devenit prestigiosul Combinat Siderurgic, astăzi doar o pală amintire a ceea ce a fost până acum trei decenii.

Pe lângă sutele de crâmpeie de viață pe care ni le dezvăluie în acest volum, filologul Mihai Petre nu poate rămâne indiferent la limbajul folosit în actele administrative, în petiții, în documente, o limbă română plină de pitoresc, cu regionalisme și expresii devenite azi vetuste. Dascălul Mihai Petre explică în cuvinte simple, dar emoționante, că această carte a lui „trebuie citită și înțeleasă ca o modestă formă de exprimare a sentimentului de datorie față de Hunedoara, oameni și locuri!”

Lansarea acestei cărți a fost, cu adevărat, un impresionant eveniment editorial care i-a bucurat nu doar pe locuitorii municipiului Hunedoara, ci pe oricine este interesat de viața unui oraș din România, în primul deceniu de după Marea Unire.

La final, profesorul Mihai Petre a oferit autografe doritorilor.