Specializări pentru funcționarii publici

Universitatea din Petroșani – Facultatea de Științe organizează un curs postuniversitar pentru specializarea în managementul instituțiilor publice. Angajații din acest sector și nu numai se pot califica pe parcursul a 240 de ore.

“Scopul programului este formare de competenţe specifice şi perfecţionarea cunoştinţelor angajaţilor cu studii superioare din cadrul instituţiilor publice şi urmăreşte  “îmbunătăţirea în mod continuu a abilităţilor şi pregătirea profesională a funcţionarilor publici” prin abordarea unei tematici de actualitate cu privire la: Gestiunea riscurilor în managementul financiar al instituţiilor publice, Auditul public şi performanţa managerială, Servicii e-Government, Managementul strategic al instituţiilor publice etc”, arată cei de la Universitatea Petroșani.

Durata cursului este de 240 de ore, 30 de credite, activitățile didactice se desfășoară în sistem modular, taxa de şcolarizare 1000 lei. În cazul în care dintr-o instituție participă cel puțin 10 cursanți, aceștia beneficiază de o reducere de 10%.

[slideshow_deploy id=’13837′]