Acțiune de căutare în zona Câmpu lui Neag

În data de 16 martie a.c., în jurul orei 22.30, jandarmii montani au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat s-a rătăcit în timp ce cobora din zona Păroasa, din masivul Retezat, către localitatea Câmpu lui Neag.

Sesizarea a fost făcută de către alți doi bărbați care îl așteptau pe primul la marginea localității Câmpu lui Neag.

Către bărbatul rătăcit au pornit doi jandarmi montani și doi salvamontiști. Membrii echipei mixte de salvare au menținut permanent legătura telefonică cu bărbatul rătăcit.

În jurul orei 23.30, jandarmii montani și salvamontiștii au găsit bărbatul în zona Bilugu, în localitățile Uricani și Câmpu lui Neag. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a fost preluat de membrii echipei de salvare și condus în localitatea Câmpu lui Neag.

Bărbatul, în vârstă de 58 ani, domiciliat în Uricani, a declarat că, datorită întunericului, la un moment dat, fără să își dea seama, la o intersecție de poteci, a greșit traseul și s-a rătăcit. Timp de două ore a încercat să găsească treseul către localitare, însă fără succes. În schimb a ajuns în albia pârâului Toplița, unde a fost găsit de jandarmii montani și salvamontiști epuizat și ud.

În zona în care a fost găsit bărbatul temperatura era scăzută (3°C), însă din cauza vântului, frigul era resimțit mai intens. Totodată, pe timpul acțiunii de căutare s-a înregistrat o ușoară ninsoare.

Pentru prevenirea unor accidente în zona montană jandarmii montani recomandă să se evite deplasările pe timp de noapte pe traseele montane, iar în situația în care se impune o astfel de deplasare, să se realizeze doar dacă sunt mijloace suficiente de iluminare și cu respectarea strictă a traseelor.

[slideshow_deploy id=’20328′]

 



(Următoarea știre) »