De Centenar Muzeul Civilizație Dacice și Romane oferă vizite gratuite la toate expozițiile

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane vă invită, începând cu data de 27 noiembrie 2018, până în data de 2 decembrie 2018, între orele 9:00 – 17:00, să vizitaţi în mod gratuit, toate expoziţiile sale deschise publicului.

DEVA – Palatul Magna Curia
– Expoziţia „IPOSTAZE HUNEDORENE DIN EPOPEEA UNITĂȚII ROMÂNEȘTI: 1918”, o prezentare, prin imagini şi artefacte din patrimoniul MCDR, a participării hunedorenilor la Primul Război Mondial şi la Marea Unire;
– EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2018 constă într-un document original din comuna Ludești (actualmente satul Ludești, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara), prin care se exprimă dorința unirii cu Regatul României, la data de 16/29 noiembrie 1918, și face parte din patrimoniul MCDR;
– Expoziția intitulată „IA ROMÂNEASCĂ – SIMBOL AL IDENTITĂȚII NAȚIONALE”, organizată în cadrul acțiunilor desfășurate prin Programul Centenar, prin care Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva dorește să promoveze piese din patrimoniul său etnografic;
– Expoziția de restaurare „ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL”, care cuprinde 35 obiecte de ceramică, 33 obiecte metal și 2 cărți ce aparţin patrimoniului Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi care au fost restaurate în anul 2018 de către specialiştii laboratoarelor de restaurare din cadrul MCDR;
– Expoziţia „METALURGIA FIERULUI”, continuare a expoziţiei „Incursiuni dacice în spațiul virtual”. Sunt expuse artefacte din fier descoperite în aria capitalei Regatului Dac: unelte specifice unui atelier de metalurgie, lupe şi lingouri de fier, unelte de dulgherie şi tâmplărie, unelte agricole, arme – mărturii ale civilizației dacilor din Munții Orăștiei;
– Expoziţia „OBIECTE DE TEZAUR DIN COLECŢIILE MUZEULUI CIVILIZAŢIEI DACICE ŞI ROMANE” care conţine artefacte de aur şi argint din preistorie până în perioada evului mediu, aflate în patrimoniul MCDR;
– Expoziţia „MATRIŢA DIN BRONZ DE LA SARMIZEGETUSA REGIA”, piesă unicat aflată în patrimoniul MCDR;
– Expoziţia „TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE LA MUZEUL DEVEAN – AMBIENT DE SECOL XIX” ;
– Expoziţia „LAPIDARIU” în cadrul căreia sunt expuse obiecte din piatră datate în preistorie, epocă dacică şi epocă romană, descoperite pe teritoriul judeţului Hunedoara;
– Expoziţia „TRECUT ȘI PREZENT ÎN NATURA HUNEDOREANĂ” care include o parte din bogatul patrimoniu al colecţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
SARMIZEGETUSA
– Muzeul de Arheologie – expoziţia de bază
– Situl arheologic Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – capitala Provinciei Romane Dacia.
ORĂŞTIE
– Expoziţia „ORĂŞTIA ŞI MAREA UNIRE”, deschisă în spaţiul expoziţional Sinagoga Orăştie, parte a evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. Prin fotografii, piese muzeale, reconstituiri ambientale și mijloace audio-vizuale, sunt ilustrate momentele semnificative prin care orăștienii și-au adus contribuția la împlinirea visului de unire a tuturor românilor.
– Expoziţia „CALENDAR RURAL – ZILE DE MUNCĂ, ZILE DE SĂRBĂTOARE” prezintă piese de etnografie din colecţia Muzeului de Etnografie şi Artă Orăştie.
AUREL VLAICU – Complexul Memorial Aurel Vlaicu
BRAD – Expoziţia de bază cu obiecte etnografice din Ţara Zarandului
BAIA DE CRIŞ – Casa-Muzeu „Avram Iancu”
ŢEBEA – Complexul de Monumente

 

[slideshow_deploy id=’19661′]