g-ral (r) Grigore Buciu – vicepreședintele Asociației Naționale Cultul Eroilor-Regina Maria

 
 

Al treilea an de pelerinaj la Memorialul Eroilor din Pasul Vâlcan

Numărul celor care au dorit să participe la pelerinajul devenit deja tradițional, care se desfășoară în Pasul Vâlcanului, pentru a aduce prinos de recunoștință eroilor care s-au săvârșit aici în Marele Război al Reîntregirii a fost unul mare și în acest an. Desigur, până la urmă nu numărul celor care vin în acest sanctuar ridicat la peste 1600 de metri altitudine este elementul definitoriu al evenimentelor care sunt rememorate aici, ci mai ales calitatea oamenilor care vin aici, an de an, pentru a-i omagia pe cei care au făcut posibilăCItește mai departe