Păsatul momârlănesc şi tocana de oaie, vedetele Târgului de Produse Tradiţionale de la Petroşani

Târgul de Produse Tradiţionale de la Petroşani atrage, de la an la an, tot mai mulţi participanţi, fie că vorbim despre comercianţi sau cumpărători, Anul acesta, la cea de a V-a ediţie, nici măcar vremea mohorâtă nu i-a ţinut pe oameni în case,  care au venit să ia „pulsul pieţei” şi să cumpere câte puţin din delicioasele produse expuse.

Photo0015

„Vedete” au fost şi de această dată bucatele tradiţionale – tocană de oaie şi păsat cu brânză de oaie – distrbuite gratuit şi în acest an de Primăria Municipiului Petroşani. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a îmbrăcat halatul alb, şi-a pus un clop momârlănesc pe cap si a trecut la servit, alături de „primarul momârlanilor” Dorel Călina şi de ceilalţi localnici care au pregătit delicioasele bucate. „Ca de fiecare dată, la această sărbătoare tradiţională am servit tocăniţă de oaie şi păsatul şi mă bucur foarte mult că lumea gustă această măcare şi că oamenilor le place foarte mult. Cred că este foarte imporzant să ne promovăm aceste mâncăruri tradiţionale, pe care nu le întâlneşti în altă parte. Ar fi păcat ca aceste reţete şi aceste obiceiuri să se piardă. Noi încercăm să le promovăm şi să le transmitem generaţiilor următoare”, a declarat primarul Tiberiu Ioacob – Ridzi. De altfel, Târgul de Produse Tradiţionale este manifestarea care se bucură de cel mai mare succes dintre cele organizate de administraţia publică locală de la Petroşani, pentru că oamenii pot cumpăra diverse mărfuri direct de la producători, fie că vorbim despre fructe, legume, brânzeturi, produse din carne sau chiar de panificaţie. „Da, este o mare bucurie pentru cei care participă, dar în primul rând ne-am dorit să promovăm produsele tradiţionale şi, desigur, să dăm ocazia producătorilor să vină, să-şi expună produsele de toamnă”, a mai spus Tiberiu Iacob – Ridzi.

Photo0016

Cât priveşte bucatele distribuite gratuit, acestea se prepară după reţete păstrate nealterate din vremuri străvechi. „Aceste reţete vin din moşi – strămoşi, ne-am născut cu ele şi mergem tot pe acelaşi principiu. Pentru că în Valea Jiului au fost foarte mulţi crescători de oi, am mers pe oaie cel mai mult. În acest an, primăria a sponsorizat 1000 de porţii de mâncare pentru populaţia oraşului”,a  explicat Dorel Călina. Bucatele au fost pregătite la foc de lemn, aşa cum e tradiţional, iar mirosurile îmbietoare i-au aşezat pe oameni la coadă încă dinainte ca mâncarea să fie gata. Unii au mâncat pe loc, pofta fiind foarte mare. Alţii, în schimb, au aşezat mâncarea în găletuşele pregătite din vreme şi au dus-o acasă. Toţi, însă, au apreciat ca fiind foarte bune atît păsatul, cât şi tocana din carne de oaie.

[slideshow_deploy id=’17454′]