2015

 

Hoţii din casele oamenilor de afaceri, lăsaţi în arest

Doi dintre spărgătorii de locuinţe ale unor oameni de afaceri din Valea Jiului rămân în arest. Tribunalul Hunedoara le-a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive. În timp ce doi dintre membrii grupării sunt cercetaţi în libertate,alţi doi rămân în arest preventiv. Judecătoria Petroşani a dispus această măsură, la cerea procurorilor, iar Tribunalul Hunedoara le-a respins, marţi, cererile de înclouire amăsurii preventive. „Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Baltag Ioan Valentin şi Stan Dumitru Ionuţ împotriva încheierii nr. 263/10.07.2015, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul JudecătorieiCItește mai departe


Pus sub urmărire penală de DNA/ Lui Cornel Resmeriţă i se pregateste functia de preşedinte de onoare al PSD Lupeni

Cornel Resmeriță devine preşedinte de onoare al PSD Lupeni. Edilul este suspendat din activitatea administrativă şi s-a retras din cea politică după ce procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală în Dosarul „Gala Bute”.     Fiul său, deputatul Cristian Resmeriţă, i-a succedat la conducerea partidului după ce Cornel Resmeriţă s-a retras în condiţiile în care a fost cercetat inclusiv în arest la domiciliu şi tot el este cel care a făcut anunţul, dându-l ca exemplu pe Ion Iliescu, preşedinte de onoare al social – democraţilor la nivel naţional.  CItește mai departe


Câştiguri fabuloase pentru groparii mineritului!

      Membrii CA de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului câştigă mii de lei lunar, asta deşi unităţile miniere pe care compania le adminsitrează –Petrila, Paroşeni şi Uricani – au fost declarate neviabile şi sunt pe program de închidere.     Informaţia a fost făcută publică de deputatul PSD de Valea Jiului, Cristian Resmeriţă, care este cumnatul directorului SNIMVJ, Aurel Anghel, dar va susţine că va prezenta şi veniturile acestuia, în momentul în care va avea cifrele.       „Eu m-am căsătorit cu sora domnului Anghel, nuCItește mai departe


A intrat cu autoutilitara intr-un cap de pod dupa ce a adormit la volan

    Un bărbat in varsta  de 44 de ani,  cetăţean maghiar, a fost implicat intr-un accident rutier , dupa ce a adormit la volan, iar utilitara in care se afla a parasit partea carosabilului. În timp ce conducea o autoutilitară  pe DN 7, un barbat in varsta de 44 de ani care venea dinspre Ilia spre Deva, pe raza localităţii Veţel a adormit la volan dupa care, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod, de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. În urmaCItește mai departe


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „IANCU DE HUNEDOARA”

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „IANCU DE HUNEDOARA”


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „DECEBAL” DEVA

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „DECEBAL” DEVA


ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEHNOLOGIC „RETEZAT” URICANI

ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEHNOLOGIC „RETEZAT” URICANI


ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEHNOLOGIC LUPENI

ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEHNOLOGIC LUPENI


Update: Patru persoane au suferit răni în accidentul de la Băniţa  

         Patru persoane se aflau în autoturismul spulberat de şoferul din Vâlcea care a intrat cu viteză foarte mare într-o curbă periculoasă din zona Merişor. În autoturismul Dacia 1310 se aflau ambii părinţi ai copilei de zece ani rănită grav şi bunicul acesteia. Bărbatul conducea maşina şi atât el, fetiţa cât şi mama acesteia au rămas încarceraţi în autoturismul făcut praf. Tatăl a scăpat cu răni uşoare, fetiţa şi bunicul fiind însă grav răniţi. Şi mama copilei a suferit răni care nu-i pun viaţa în pericol. FemeiaCItește mai departe


ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI

ELEVII ADMIŞI LA LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „MIHAI VITEAZU” VULCAN

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „MIHAI VITEAZU” VULCAN


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” PETRILA

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” PETRILA


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” PETROŞANI

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” PETROŞANI


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „HERMES” PETROŞANI

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „HERMES” PETROŞANI


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ „CARMEN SYLVA” PETROŞANI

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ „CARMEN SYLVA” PETROŞANI


ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROŞANI

ELEVII ADMIŞI LA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROŞANI


LISTA ELEVILOR REPARTIZAŢI LA LICEELE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA

Lista alfabetică a elevilor repartizaţi la liceele din judeţul Hunedoara


Accident rutier de DN7

În data de 13.07.2015, în jurul orei 17.00, o femeie de 74 de ani, care conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Orăştie spre Deva, la intersecţia cu strada Codrului, din municipiul Orăştie, a frânat brusc şi a virat dreapta, pentru a evita ciocnirea cu autoturismul din faţa sa, intrând astfel, cu autoturismul său, în şanţul de colectare a apelor pluviale, ce mărgineşte DN 7. Accidentul rutier  nu s-a soldat decat cu  rănirea uşoară a conducătoarei auto, insa, acesteia i s-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporalăCItește mai departe


Peste 650 de amenzi pentru depasirea vitezei legale

    În perioada 06-13.07.2015, poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat, în judeţul Hunedoara, mai multe activităţi de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Peste 650 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru depăşirea vitezei legale , în 9 din  cazuri fiind reţinute şi permisele de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de km/h. În urma acestei acţiuni, poliţiştii rutieri au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 310.000 lei.     [slideshow_deploy id=’17454′]  


Alertă! Accident rutier la Băniţa

 Primele informaţii arată că în urma accidentului sunt trei victime încarcerate, iar echipele de salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani intervin la salvarea lor. Update: Trei persoane nevinovate au fost rănite în accidentul provocat de un inconştient din Vâlcea, acesta intrând cu viteză extrem de mare într-o curbă foarte periculoasă de la Merişor. Individul care conducea un WV Golf n-a redus viteza, a străbătut tot drumul şi a lovit în plin un autoturism aflat pe urcare, o Dacia 1310, în care se aflau cele trei victime printre care şiCItește mai departe


Motoare turate la Straja

      Staţiunea din vestul Văii Jiului găzduieşte în acest sfârşit de săptămână Cupa VTM Straja, a doua etapă din cadrul campionatului naţional de viteză pe traseu montan organizat de ACR Hunedoara. Cei mai buni piloţi de raliu se vor întrece pe şoseaua care leagă municipiul Lupeni de staţiunea Straja, un drum perfect pentru pasionaţii de automobilism şi care le pune la grea încercare atât experienţa cât şi bolizii. Pe parcursul competiţiei DJ 664A, drumul de acces în staţiunea Straja, va fi închis circulaţiei publicului iar la final, câştigătorii vorCItește mai departe


VIDEO/ Cel mai frumos poem de dragoste – A Thousand Kisses Deep ( VERSURI DE LEONARD COHEN )

Ai venit la mine in dimineata aceasta     Si mi te-ai oferit usor, Ar trebui sa fii un barbat Ca sa stii cat de bine si de dulce este.   Jumatatea mea reflectata, Ruda mea cea mai apropiata, Te stiu in somnul meu Si cine, daca nu tu, m-ar lua inauntru? O mie de saruturi profunde … Te-am iubit cand ai inflorit ca un crin la caldura, Vezi, sunt doar un alt om de zapada Care sta in ploaie si lapovita, Care te-a iubit cu dragostea lui rece, SiCItește mai departe


Zeci de oameni PĂCĂLIȚI cu vacanțe de lux

                    Zeci de familii din toată România au fost păcălite de câțiva timișeni din Jimbolia, care au deschis o pseudo-agenție de turism și le-au vândut clienților, online, vacanțe de lux în Tenerife pe care nu le-au mai onorat. Prejudiciul este de 90.000 de euro, iar cazul a intrat în atenția OPC. Peste 50 de familii au fost păcălite de firma din județul Timiș. Clienții au plătit sume între 1.700 și 2.500 de euro pentru sejururi de o săptămână, cu demipensiune șiCItește mai departe


VIDEO. Caz ȘOCANT la un centru social din Capitală: Un copil cu dizabilităţi a fost legat de o uşă

      După ce un copil cu dizabilități dintr-un centru social din Sectorul 6 al Capitalei a fost legat de o ușă de supraevghetori, Protecția Copilului și  Inspecţia Socială au deschis o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat, relatează Mediafax.   Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat marţi că a trimis Corpul de control la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6 după ce în presă au apărut imagini cu un copil din centru care era legat. Gabriela Coman a precizat căCItește mai departe


Bila neagra 14 iulie/ Marin Coltescu

          Marin Coltescu, om de afaceri din Vulcan, pentru că pare insensibil la drama unor oameni care lucreazã la CEH, companie care-i este datoare dar şi de la care a avut de câştigat.               [slideshow_deploy id=’17448′]


Astazi 14 iulie 2015 , vor fi restrictii de apa localitatea Bocșa si in localitatea Deva

   Se sisteaza furnizarea apei reci in localitatea Bocsa, in data de 14.07.2015, intre orele 10.00-15.00, pentru remediere avarie retea apa si  in localitatea Deva, in data de 14.07.2015, intre orele 10:30-15:00, pe strazile: Marasti, Aleea Motilor, pentru remediere avarie retea la Sala Sporturilor.   Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.     [slideshow_deploy id=’13837′]    


Bila alba 14 iulie/ Toma Coconea

            Toma Coconea- parapantist, pentru că a vrut să-şi continue cursa la Red Bull X Alps, în ciuda accidentarii suferite.


Oamenii de stiinta avertizeaza – in 15 ani incepe o mini-era glaciara

        Pamantul va intra, peste 15 ani, intr-o mini-era glaciara ce va face ca iernile sa fie foarte geroase si va duce la inghetarea unor rauri precum Tamisa, au avertizat oamenii de stiinta britanici. Cercetatorii de la Universitatea Northumbria au creat un nou model pe baza activitatii Soarelui si spun ca simularea produce „predictii cu o precizie fara precedent„, scrie The Telegraph. Miscarile fluide ale Soarelui, care creeaza cicluri meteo de 11 ani, vor converge de asa natura incat temperaturile vor scadea masiv in cursul anilor 2030.CItește mai departe


Astazi 14 iulie 2015, vor fi restrictii de apa in localitatea Deva

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 14.07.2015, intre orele 09:30-15:00, pe strazile,Izvorului,Sabin Dragoi, pentru remediere avarie retea apa pe str. Izvorului nr. 7.       Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.       [slideshow_deploy id=’13835′]


În pericol de a fi otraviti. Ce a pațit un medic din Pitești după ce a gustat din ceaiul pregătit pentru copii

       Zeci de copii internați în Spitalul de Pediatrie din Pitești au fost în pericol. Ceaiul care urma să le fie adus dimineață  se pare că era contaminat cu o substanță necunoscută. Un medic care a gustat din băutura caldă a simțit o arsura serioasă pe gât și un miros înțepator, el le-a alertat imediat pe asistente care și-au dat și ele seama ca e ceva în neregulă.Ceaiul nu a mai fost împarțit bolnavilor iar , în spital a început o ancheta. Duminică dimineață înainte de a ieșiCItește mai departe


Prolog artistic al viitorului doctor în arte Petru Birău, la Casa Ianza

Fundaţia Culturală Ianza Art Inter-Cultural din Petroşani găzduieşte astăzi un nou eveniment artistic de excepţie, în cadrul programlui din acest an al Taberei Internaţionale de Creaţie Plastică ce are locîn Valea Jiului. „Este vorba despre o prezentare în avanpremieră a proiectului tezei de doctorat a cunoscutului şi apreciatului artist Petru Birău, intitulată „Arhetip şi expresie artistică în costumul popular românesc – surse în creaţia proprie” teză pe care distinsul nostru coleg o va susţine pest puţin tmp la Universitatea din Timişoara”, ne-a declarat Cristian Ianza, preşedinele fundaţiei. Evenimentul va aveaCItește mai departe


ASTĂZI 14 IULIE 2015 , VOR FI RESTRICȚII DE APA ÎN LOCALITAȚILE BACIA SI TAMPA

    Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatile  Bacia si Tampa , in data de 14.07.2015 intre orele 08:00-13:00 pentru remediere avarie retea apa  DN 125. Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.         [slideshow_deploy id=’13837′]


Încă un veteran al Apa Serv felicitat de conducere cu ocazia ieşirii la pensie

Pentru Florica Mateiu, anagajată la staţia de pompe şi rezervor a SC Apa Serv Valea Jiului de la Aninoasa, ieri a fost o zi plină de emoţie. Încă de dimineaţa, şefa Biroului de Personal de la societatea de apă din Valea Jiului, Lăcrămiara Drăgoescu a invitat-o la sediul central din Petroşani pentru a-i înmâna documentele necesare întocmirii dosarului de pensie. După o viaţă de muncă, din care ultimii 20 i-a petrecut la Apa Serv, Florica Mateiu a ajuns la frumoasa vârstă a pensionării. În semn de apreciere a activităţii saleCItește mai departe


Caravana filmelor ajunge la Deva    

  Nu mai puţin de 34 de pelicule vor fi proiectate în 16 oraşe din ţară, iar printre acestea se regăseşte şi municipiul Deva. Caravana Filmelor TIFF porneşte la drum, pentru al şaselea an, ducând 34 de pelicule din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), titluri nominalizate la Oscar şi câteva dintre cele mai noi lungmetraje româneşti în 16 oraşe din ţară, în perioada iulie – septembrie. La Deva, caravana ajunge între 24 – 26 iulie şi proiecţiile vor fi pe ecran mare, în aer liber şi este gratuită.CItește mai departe


Cutremurător. Îi cere lui Coltescu să ridice sechestrul de pe conturile CEH ca să îi poată trimite pachet copilului!

      Un angajat al Termocentralei Mintia i-a scris fostului lider al PSD Vulcan, Marin Coltescu, o scrisoare deschisă, cerându-i să ridice sechestrul asigurător de pe conturile Complexului Energetic Hunedoara, aşa încât să poată să primească tichetele de masă. Bonurile ajung lună de lună la copilul lui, student la Timişoara, însă acum CEH nu mai poate  plăti aceste tichete pentru că are conturile blocate. Marcel Banu, cel care a scris această scrisoare deschisă, nu este singurul care se confruntă cu o astfel de situaţie, iar luni energeticienii au protestatCItește mai departe


Mama denaturată din Uricani, mulţumită de sentinţă

     Trei ani cu suspendare, muncă în folosul comunităţii şi vizite la psiholog au decis magistraţii Judecătoriei Petroşani, în dosarul de sechestrare al femeii care şi-a lăsat pruncii să ardă de vii. Femeia n-a mai atacat decizia judecătorilor petroşăneni.   Alina Nadia Ardelean, femeia care şi-a încuiat cei trei prunci în casă şi pe spătarul patului a pus o lumânare aprinsă, apoi s-a dus să-şi cumpere de băut, avea posibilitatea să facă recurs la condamnarea dată de judecători, respectiv trei ani de închisoare. Mama denaturată a primit această pedeapsăCItește mai departe


Exercițiu de simulare în cazul unui accident aviatic

            În data de 10 iulie 2015, începând cu ora 1015 , s-a desfăşurat exerciţiul cu forţe şi mijloace în teren cu tema „Planificarea, organizarea şi conducerea intervenţiilor, în cooperare cu componentele S.J.M.S.U. implicate în gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident de aviaţie civilă”. Exerciţiul s-a desfăşurat în zona Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, din județul Hunedoara, sub directa coordonare a domnului prefect Sorin Adrian Vasilescu.   În cadrul exercițiului au participat 129 persoane, 1 echipaj canin și 29 autospeciale, dinCItește mai departe


VIDEO/Sclavia modernă: Cum muncesc căpșunarii în Europa

             Un clip video cu muncitorii plecați la cules căpșuni în Europa a strâns sute de mii de vizualizări pe o rețea de socializare. Sute de mii de români, polonezi, bulgari, lituanieni, în special cetățeni din țările membre ale fostului bloc sovietic din estul Europei au plecat la muncă în occident în căutarea unui trai mai bun. Milioane de români au plecat în Vest pentru o viață mai bună, deoarece în țară nu își găsesc un loc de muncă sau de disperare, au luat drumul străinătăţiiCItește mai departe


Decizie istorică: Salariul „generalului” de la CEH,mai mic cu 30%!

                         E criză în Complexul Energetic Hunedoara, iar asta se răsfrânge pentru prima datăşi în salariile echipei de conducere, care vor fi diminuate din luna august. Directorul general va câştiga mai puţin cu 30 de procente. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Ministrul Energiei, Andrei Gerea, care a anunţat că echipa de conducere a CEH „şi-a asumat răspunderea să-şi reducă salariile cu 10 la sută pentru executiv şi 30% pentru directorul general, odată cu negocierile Contractului Colectiv de MuncăCItește mai departe


A fost finalizat statutul asociaţiei pentru salvarea unitară a Văii Jiului

                         Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Pol de Creştere Valea Jiului” a fost deja finalizat şi urmează să fie aprobat de consiliile locale din localităţile semnatare.   Valea Jiului poate fi salvată doar printr-un efort comun. Asta au înţeles edilii localităţilor din Valea Jiului care au decis să-şi unească eforturile pentru acest ţel comun. O idee lansată de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, care a fost îmbrăţişată imediat de ceilalţi primari din zonă şi aşa a luatCItește mai departe


MARTI 14 IULIE, VOR FI RESTRICTII DE APA IN HUNEDOARA, HATEG SI TELIUCU INFERIOR

  Va anuntam ca in data de 14.07.2015 intre orele 8:00 – 15:00 se sisteaza furnizarea apei potabile in municipiul Hunedoara pe urmatoarele strazi: Doctor Cantacuzino, Carpinis si Stejarilor (partial). Motivul intreruperii: Eliminare pierdere apa pe strada Dr. Cantacuzino nr. 8B (conducta sparta);             Va anuntam ca in data de 14.07.2015  intre orele 7:00 – 15:00 se sisteaza furnizarea apei potabile in municipiul Hunedoara pe urmatoarele strazi: Maior Stinga, Mihai Eminescu, 9 Mai, Castelului, Contantin Barsan si Cernei. Motivul intreruperii: Cuplare retea noua pe str. Mr.Stinga si M.Eminescu,  lucrari executateCItește mai departe


Primaria cheama hunedorenii la o dezbatere despre pietonalizarea Bulevardului Corvin

             Vineri, la sediul Primăriei Hunedoara va avea loc o dezbatere publică. În conformitate cu prevederile H.C.L. nr.158/2011 privind aprobarea  „Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea  sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului“ aducem la cunoştinţă vecinilor şi publicului interesat de a veni cu eventuale observaţii şi sugestii asupra propunerilor privind Planul Urbanistic Zonal pentru „Transformarea Bulevardului Corvin în centru pietonal”. Inițiator: Municipiul Hunedoara, Bulevardul Libertăţii nr.17, cod 331128, judeţul Hunedoara, telefon 0254 716087. Elaborator: Birou Individual de Arhitectură Alexandru Rugescu,CItește mai departe


Creşteri salariale de până la 60% pentru bugetari

                     Bugetarii se pot aştepta la creşteri salariale de până la 50 sau 60 la sută, dacă valorile prevăzute în anexele actualului proiect al Legii salarizării se vor menţine neschimbate. Astfel, un profesor cu o carieră de 40 de ani ar putea ajunge să câştige în jur de 1.000 de euro pe lună. Printre marii beneficiari se numără şi foştii preşedinţi. Un profesor debutant, cu studii superioare, care în prezent e încadrat cu un salariu de 1.195 de lei ar puteaCItește mai departe


Vrei 1 milion de dolari? FBI-ul îți plătește acești bani dacă îl vei găsi pe românul care a vândut mașini pe internet

     Românul Nicole Popescu este căutat de FBI fiind acuzat de fraudă pe internet, spălare de bani, utilizarea ilegală a datelor și realizarea de acte de identitate false. Acesta împreună cu ați doi complici au dezvoltat o rețea cu ajutorul căreia comercializau online automobile. Anunțurile erau publicate constant pe website-urile Autotrader.com și Cars.com, deși mașinile respective nu existau. Cu ajutorul acestui sistem, Nicolae Popescu a reușit să păcălească zeci de cumpărători. Cel care dorea să cumpere chilipirul inventat de Popescu și ai săi era nevoit să trimită un avans înCItește mai departe


Cerşetorii, vânaţi de poliţiştii locali din Petroşani

                    Poliţiştii locali din Petroşani au început ofensiva împotriva celor care trăiesc din mila trecătorilor. Iar cei prinşi la cerşit au fost duşi la poliţie şi sancţionaţi. Poliţiştii locali au acţionat pe toate planurile, folosind două patrule pedestre, cât şi una auto, aşa încât să poată acoperi o arie cât mai mare. „Zoneleîn care aceştia au acţionat au fost Centrul Civic, zona supermarketurilor, zona Pieţei Centrale, Piaţa Dacia şi micropiaţa din Aeroport. În urma acestei acţiuni au fost identificate 5 persoane,CItește mai departe


Mintia protestează pentru bonurile de masă  

      Zeci de energeticieni de la Mintia au protestat luni dimineaţă, nemulţumiţi în principal că nu au primit bonurile de masă. Şi-au dat”întâlnire” şi pe Facebook, acolo unde a fost lansat apelul la protest încă de duminică seara, iar principalele nemulţumiri fac referire la neacordarea bonurilor de masă, dar şi a primei de vacanţă, ambele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Preşedintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, din care face parte Termocentrala Mintia este, însă, de părere că protestul, chiar dacă are laCItește mai departe


Copiii cu dizabilități excluși din școlile de masă

      Asociaţiile din Valea Jiului, copiii cu dizabilităţi din localităţile hunedorene, dar şi mai multe asociaţii din România îi cer ministrului Educaţiei să revină asupra unui proiect ce le-ar lua dreptul la învăţătură. Iniţiativa aparţine Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) care a transmis o Petiție ministrului Educației, Sorin CÎMPEANU, prin care solicită în regim de urgență organizarea de dezbateri publice cu părinții copiilor cu dizabilități și cu societatea civilă pe marginea noului Proiect de Curriculum Național de Educație. Proiectul de Curriculum Național a fost postatCItește mai departe


Ai fost lovit de o maşină? Ce trebuie să faci pentru a fi despăgubit

Zilnic, accidente rutiere, iar zeci de persoane ajung pe patul de spital cu leziuni mai uşoare sau mai grave. Multe dintre victime nu ştiu unde să se adreseze şi ce trebuie să facă pentru a fi despăgubite. Unele dintre victimele accidentelor rutiere consideră că şoferul nu a fost vinovat şi, din dorinţa de a nu-i face rău, renunţă la pretenţii. Trebuie ştiut faptul că nu şoferul este cel care plăteşte despăgubirile în cazul unui accident rutier, ci firma de asigurări. Conducătorul auto va scoate banii din buzunar numai dacă era băut sau drogat în momentul impactului.CItește mai departe


Victor Ponta, inculpat in dosarul lui Sova. Procurorii DNA ii pun sechestru pe o parte din avere

Victor Ponta a fost pus sub inculpare, astazi, de catre DNA, in dosarul in care este urmarit penal, alaturi de Dan Sova, iar procurorii urmeaza sa identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte sa fie puse sub sechestru, potrivit unor surse judiciare. Surse judiciare au declarat ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au pus in miscare actiunea penala pe numele premierului Victor Ponta si i-au schimbat calitatea din suspect in inculpat in dosarul „Turceni-Rovinari”, noteaza Mediafax. Potrivit surselor citate, o parte din bunurile mobile si imobile ale lui Victor PontaCItește mai departe


Autostrada dintre Deva şi Lugoj ne costă bani europeni

                       Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare atrage atenția că România pierde 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport, iar din fondurile europene alocate pentru acest domeniu au fost cerute în 2015 la decontare 14 milioane de euro. Nazare spune că între coridorul de transport dintre Constanţa spre graniţa de vest „gâtuieşte dezvoltarea economică a României”. Liderul PNL dă exemplu autostrada care se surpă lângă Sibiu sau lucrările care stagnează la autostrada dintre Lugoj și Deva. Deputatul liberal semnalează faptulCItește mai departe