Recuperarea banilor plătiți în plus la stat în 2016: Care sunt pașii de urmat

Contribuabilii care au plătit statului mai mulți bani decât era necesar, pentru care nu exista obligația de declarare, pot să primească înapoi sumele respective. Acestea fiind zise, iată care sunt etapele ce trebuie să fie parcurse pentru recuperarea sumelor de bani.

bani

La ora actuală, orice sumă plătită sau încasată de către organele fiscale fără a fi datorată trebuie să fie restituită contribuabilului/plătitorului. Concret, regula generală în materie de restituiri de sume, cu excepția taxei pe valoarea adăugată, plătite nedatorat la buget de către contribuabil este reprezentantă de articolul 168 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit acestui act normativ, prevederile sunt valabile și în cazul sumelor de restituit ca urmare a aplicării scutirii indirecte sau a altor scutiri de acest gen.

De regulă, restituirea sumelor plătite sau încasate în plus se realizează la cererea contribuabilului, nefiind automată. Exista însă și anumite excepții, în care sumele plătite în plus se restituie din oficiu de către organele fiscale. Mai precis, singurele sume de bani pe care contribuabilul le poate obține din oficiu, fără depunerea unei cereri în prealabil, sunt:

  • cele de restituit, reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere;
  • cele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, care se restituie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la data încasării.

Totodată, potrivit Codului de procedură fiscală valabil de la 1 ianuarie, diferențele de impozit pe venit și/sau contribuții sociale mai mici de 10 lei nu se restituie, ci rămân în evidența fiscală, urmând să fie compensate cu datorii viitoare sau restituite atunci când suma cumulată a acestora depășește limita menționată. Cu toate acestea, la solicitarea contribuabilului/plătitorului, se restutuie în numerar și diferențele mai mici de 10 lei, însă numai la solicitarea persoanelor în cauză.

Actul normativ citat mai stabilește că, în cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătorești definitive, aceste sume se restituie sau se rambursează numai dacă există succesori ori alți titulari care au dobândit drepturile de rambursare sau de restituire în condițiile legii.

La solicitarea AvocatNet.ro, Bogdan Mărculeț, avocat în cadrul casei de avocatură Niculeasa, a explicat că, de fiecare dată când organele fiscale trebuie să restituie sume plătite/încasate în plus, acestea verifică înainte de toate dacă plătitorul/contribuabilul înregistrează sau nu obligații restante.

În cazul în care aceste obligații restante sunt constatate, restituirea se realizează numai după ce organele fiscale efectuează compensarea. Astfel încât restituirea sumelor de la buget nu înseamnă neapărat că un contribuabil va primi efectiv banii înapoi, ci poate să însemne și diminuarea unor alte obligații fiscale restante”, a lămurit avocatul.

Bogdan Mărculeț a mai spus că, pornind de la prevederile generale, există o serie deproceduri specifice pentru restituirea diferitelor sume de bani care pot fi plătite nedatorat la buget, spre exemplu:

  • Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit şi pentru care nu exista obligaţia de declarare (Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 528/2015), pe care o găsiți descrisă în detaliu mai jos;
  • Procedura generală de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal (Ordinul MFP nr. 1899/2004);
  • Procedura de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat (Ordinul MFP nr. 2465/2010).

Cererea contribuabilului trebuie adresată, în general, autorității publice care administrează obligația fiscală în legătură cu care s-a realizat plata nedatorată. Cu toate acestea, în cazul impozitului pe venit reținut la sursă, cererea trebuie adresată de contribuabil plătitorului venitului”, a evidențiat Bogdan Mărculeț.

În plus, contribuabilul trebuie să știe că cererea de restituire trebuie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.

Ce trebuie să faci, mai exact, pentru recuperarea banilor

Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit și pentru care nu exista obligația de declarare se regăsește în Ordinul MFP nr. 528/2015. Actul normativ reglementează modul de restituire a sumelor plătite la bugetul de stat în plus față de obligația legală ori a sumelor plătite pentru realizarea unei prestații care nu a mai fost efectuată și pentru care nu există obligația de declarare, încasate de autoritățile și instituțiile publice.

Contribuabilii care vor să își primească banii înapoi trebuie să depună la autoritatea sau instituția publică care nu a realizat prestația solicitată sau la care au efectuat o plată în plus față de obligația legală o cerere de restituire. La această cerere, al cărei model poate fi consultat în fișierul anexat acestui articol, trebuie să fie adăugate și copii ale documentelor de plată ale solicitanților, precum și următoarele elemente:

  • denumirea solicitantului;
  • codul de înregistrare fiscală;
  • domiciliul fiscal al solicitantului;
  • suma şi natura creanţei solicitate la restituire;
  • codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea, în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar;
  • banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei;
  • datele de identificare ale organului fiscal în a cărui administrare se află acesta;
  • motivul pentru care se solicită restituirea taxei, temeiul legal al solicitării şi documente justificative, dacă este cazul.

Pasul următor îl reprezintă verificarea de către autoritatea sau instituția publică în cauză a faptului că prestația nu s-a realizat ori dacă plata a fost efectuată necuvenit sau în cuantum mai mare decât obligația legală. Abia apoi, în termen de cel mult 15 zile, este emisăDispoziția de restituire.

Important! Dacă persoana solicitantă nu este îndreptățită la restituire, autoritatea sau instituția publică respinge cererea și înștiințează solicitantul.

Apoi, autoritatea sau instituția publică înaintează cererea, precum și dispoziția de restituire, în cel mult trei zile de la aprobare, unității Trezoreriei Statului la care sunt arondate. De cealaltă parte, unitatea Trezoreriei Statului verifică următoarele informații din aceste acte: numărul şi data documentului prin care s-a plătit suma la bugetul de stat, suma plătită, organul fiscal competent în administrarea solicitantului.

În cazul în care dispoziţia de restituire nu cuprinde toate informaţiile solicitate, unitatea Trezoreriei Statului o restituie autorităţii sau instituţiei publice, împreună cu documentaţia anexată, pentru corectare.

În  altă ordine de idei, dacă după verificări rezultă că există sume ce trebuie să fie restituite contribuabilului, unitatea Trezoreriei Statului întocmește, în cel mult trei zile de la primirea actelor, un ordin de plată. Prin acest ordin este dispus transferul in format electronic al sumelor respective din contul de venituri al bugetului de stat in care au fost virate inițial în contul de venituri ale bugetului de stat 20.A.36.21.00 „Venituri ale bugetului de stat – Sume restituite aferente veniturilor incasate”, codificat cu codul de identificare fiscală al solicitantului, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, la care acesta este arondat.

În etapa următoare, unitatea Trezoreriei Statului care a încasat suma trimite cererea și dispozitia de restituire la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat contribuabilul, iar aceasta, la rândul său, transmite actele la organul fiscal competent.

Potrivit dispozitiilor aflate în vigoare, organul fiscal competent verifică situatia obligatiilor fiscale înregistrate de către contribuabil. În cazul în care se constată existența unor obligații fiscale restante, suma solicitată se restituie numai după constatarea compensării cu obligațiile fiscale restante.

În situația în care solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante, atunci unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat contribuabilul se ocupă de restituirea sumelor.

Firmele primesc banii numai prin bancă

Potrivit Ordinului MFP nr. 528/2015, în ceea ce privește persoanele juridice, restituirea sumelor cuvenite are loc numai prin decontare bancară, în contul indicat prin Cererea de restituire.

În schimb, în cazul persoanelor fizice, restituirea se efectuează fie în contul bancar indicat prin aceeași modalitate de aceștia, fie în numerar, pentru sume mai mici de 500 de lei, la ghișeul unității Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume.

Programarea pe zile a solicitanţilor pentru care restituirea se face în numerar se va efectua de către unitatea Trezoreriei Statului, cu încadrarea în termenul legal de soluţionare. Data la care a fost programat solicitantul în vederea ridicării în numerar a sumei va fi înscrisă de către unitatea Trezoreriei Statului în înştiinţarea de restituire. În situaţia în care solicitantul nu se prezintă la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului la data stabilită, unitatea de trezorerie efectuează reprogramarea acestuia la o dată ulterioară, la solicitarea sa.

Notă: Începând din 2016, termenul de răspuns al autorității, în cazul unei contestații, este de 45 de zile. Acesta se calculează începând cu data depunerii documentației complete.

[slideshow_deploy id=’17636′]

Sursa: avocatnet.ro